Ştim, ştim, oamenii sunt complecşi şi multifaţetaţi, dar dacă îi reducem la cea mai basic dorinţă a lor, bărbaţii vor mult sex, iar femeile vor siguranţă, iar calea cea mai scurtă spre siguranţă sunt banii. De aceea, au apărut în ultima vreme, ca ciupercile după ploaie, Academiile de Masculinitate pentru bărbaţi, care îţi promit că te învaţă tehnici sigure şi infailibile să ajungi cel mai mare futador văzut vreodată, şi Academiile de Influenceri, care nu spun cui se adresează, dar prin modul în care promit oceane de venit online pentru content creat uşor şi confortabil, e clar că se adresează femeilor.
Nu mă înjuraţi pe mine pentru generalizarea grosieră, că nu am creat eu aceste academii. Eu dacă dau poveţe, le dau cui întreabă, şi mai exact, cui trimite o întrebare pentru Poşta redacţiei. Dacă povaţa e bună şi persoana decide să susţină siteul cu o donaţie ulterior, bine. Dacă nu, aia e.
Ultimul scam care face turul TikTokului e academia de content creatori a brandului de lux Charlotte Tilbury, şi presupune să le cumperi produsele, să creezi oceane de content (video, poze, reels) cu ele, gratuit, că vezi doamne, eşti „student” la ”academie” – iar partea care mi se pare demnă de șlap peste bot este că nu ai voie cu branduri concurente. Cu alte cuvinte, noi te exploatăm gratis, cu pretenția că ”te învățăm”, dar dacă altul, corect și cinstit, vrea să te plătească pentru munca ta, avem o problemă. Și la final, ce obții este o colaborare cu compania – nici măcar nu e menționat dacă e o colaborare plătită sau îți trimit produse ca tu să le recenzezi gratuit, lucru pe care eu îl refuz fără să fi parcurs vreo academie.
Îl refuz pentru că toate aplicațiile de social media tratează un review de produs ca pe publicitate, algoritmul îl plasează automat mai jos, în ideea că dacă tu ești plătit, vrea și Facebook / Instagram / TikTok din banii ăia, dă boost post sau vei avea 20 de likes. Și după aia, tot brandul care te-a mocangit te va vorbi de rău că n-ai livrat rezultate.
Genul acesta de academie, exact ca academiile de masculinitate, e o exploatare a prostiei utilizatorului. Și nu le poți interzice diverșilor escroci să încerce să divorțeze prostul de banii lui. În schimb, poți lucra să trezești la realitate omul simplu. Nu te învață Cezar Ionașcu să fii bărbat și nu te învață Charlotte Tilbury să fii influenceriță.
Vrei sex? Apelează la profesioniste și te va costa mai puțin decât Academia de Gigei, cu bonus că n-o să plictisești necunoscute cu mesaje private iritante. Mă pomenesc într-o seară, pe la 11, că messengerul meu de pe telefon făcea bing-bing-bing-bing. Mă uit. Un agarici încerca metoda Ionașcu cu mine. Puteam să-l ignor pur și simplu, dar n-ar fi învățat nimic din asta. Am ales împulăiala: gigeluș, funcționează cu cineva rahaturile astea înfricoșător de oligofrene?
Adică?
Adică ce scrii tu acolo e de o prostie dureroasă. Și mai și consumi timp mult cu ele. Ai trei propoziții să sintetizezi scopul deranjului sau block. Și ca idee, dacă nu cunoști omul, ora 11 NU e o oră la care să-l deranjezi. M-am făcut înțeleasă, puțică inutilă și penibilă?
Aparent da, că a tăcut. Dacă în ziua următoare, s-a retras de la Academia Cezar Ionașcu, mă felicit și îmi cumpăr și o ciocolată că am recăsătorit prostul cu banii lui.
Legat de cum ajungi influencer, treaba asta nu depinde prea tare de aspectul tehnic. Am clipuri făcute pe stradă cu mobilul, zero editare, care au 250.000 de views, și clipuri luminate și editate cum trebuie care au 1000 de views, am texte super muncite care au 50 de likes și glumițe încropite în Canva care încă circulă la trei ani după ce le-am creat. Atât Meta, cât și TikTok, cât și YouTube au buluc de tutoriale: cum faci o postare bună, cum faci un reel, cum editezi. Toate au instrumente built-in. Tot ce îți lipsește e voința și încrederea că poți.
Lăsați academiile de tăiat frunză la câini, mai ales în domenii în care singurul lucru care te face mai bun e trial and error.
”Dar nu știu în cât timp f#t și eu ceva / ajung în trending doar pe baza a ce pot eu singur.”
Dar nici Cezar Ionașcu / Charlotte Tilbury nu îți pot promite nimic de genul, dacă au urmă de integritate în ei. Pentru că viața nu e chimie: combini un acid cu o bază și obții o sare. Viața e neprevăzut, e accident, e adaptare, e flexibilitate. Poate cea mai bună academie pentru domenii în care ziua de mâine e 100% imprevizibilă ar fi un curs de surfing. Învață să-ți menții echilibrul pe creasta valurilor și vei fi bine, indiferent dacă ești în vârf sau la bază.
Data viitoare când îți apare reclamă la altă academie de aburit abureli, dai frumos x în colț. De banii ăia, ieși într-un bar. Sigur apare la orizont o fată frumoasă / un subiect cu potențial viral / ambele.
Asta e singura academie de influenceri de care ai nevoie.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.


Sh*t They Say