Loreno, da mai scrie şi tu despre altceva!!!!
Aş vrea, jur. Am poşte ale redacţiei. Am subiecte care abia aşteaptă să se transforme în articole. Dar n-am chef de ele, sorry. Poate mi-ar face chef o super sponsorizare din aceea, să-mi cadă măselele în apa plată cu lămâie. Dar deocamdată, în mod organic, atenţia mea e pe Ucraina şi pe Putin, iar cine are o problemă cu asta, poate fie să-mi bage numita sponsorizare şi să-mi ceară un articol cu ursuleţi gumaţi, fie snooze o lună, două, trei, până văd o formă oarecare de dreptate şi mă calmez.
Putin, ca orice oligarh care se respectă, a apărut public extrem de rar în ultima vreme. Rezervă ieșirea la public pentru momente cu adevărat importante. Sau pentru damage control, în acest caz.
Disperarea a fost vizibilă din singurătatea flagrantă a liderului rus, însoţit numai de credincioasa sa marionetă Lukaşenko, preşedintele Belarusului. Zici că era Daenerys în episodul final din Game of Thrones, cel de după masacrul lui King’s Landing, când vorbea mai mult să se convingă pe ea singură că are dreptate să ucidă inocenţi la grămadă, iar lumea adunată aplauda de frică şi de teroare.
Şi discursul lui Putin mi-a amintit de ultimul episod din Game of Thrones. Privirea fixă, care vedea parcă ceva ce scăpa muritorilor de rând. Argumentaţia paranoică. Insistenţa pe “intenţiile nobile” care au motivat masacrul din Ucraina.
Că avea de apărat Rusia de ameninţarea NATO, care venea periculos de aproape, până în ţara vecină.
Care ameninţare? Ce urma să-ţi facă ţie NATO? De ce să percepi NATO ca pe o ameninţare in the first place?
Pentru că paranoia, pentru că obsesie bolnăvicioase şi pentru că minciuni de la obraz.
Dacă ai obţinut ceva cu genocidul de până acum, ai obţinut GARANŢIA FERMĂ că Ucraina va intra în NATO de cum apucă, pentru că iată. Eşti un nebun periculos, care comandă bombardamente peste teatre, maternităţi, porturi comerciale şi alte spaţii cu zero valoare militară. Dacă ai demonstrat ceva cu această invazie, e taman faptul că NATO e urgent şi necesar.
Macron îţi va mulţumi direct dacă va câştiga detaşat alegerile, pentru că europenii mai inteligenţi tocmai au avut o revelaţie. Ciondănelile mărunte de tipul oare e politic corect Crăciun Fericit sau zicem Sărbători Fericite să satisfacem pe toată lumea pălesc în faţa tipului de dictatură care împuşcă oameni obşnuiţi pe stradă cu mâinile legate la spate şi fură ceasuri de la civili, doar pentru că se poate.
Da, mai sunt şi europeni imbecili, gen şoşoacă şi gigi ghinea, nef… din cretacicul târziu, care au nevoie de o fantezie cu viol colectiv să-şi convingă vaginele bătrâne şi uscate să mai înregistreze un ultim spasm antemortem, dar ei contează mai puţin.
Realitatea e că europenii şi-au dat seama cât de fragilă e această oază de libertate şi democraţie, şi vor strânge rândurile pe viitor.
Datorită ţie.
Evident că a menţionat şi sancţiunile economice ca pe o nimica toată, şi a promis că Rusia va deveni complet independentă de Occident. Ceea ce, desigur, îi va afecta puterea de negociere. China, partenerul strategic pe care Rusia miza în schemă, şi-a declarat neutralitatea de la bun început. Şi tot China, ca un bun negociator, ştiind că e principal client din acest moment, va obţine resursele ruseşti la nişte preţuri derizorii. Pentru că îşi va permite. Economic vorbind, China va fi marele câştigător al acestui conflict internaţional.
Evident că trimite noi forţe şi armament în zonele de conflict din Ucraina. Pentru că a băgat prea multe resurse şi prea multă ambiţie, iar asumarea pierderilor de până acum ar presupune o înţelepciune de care nici Daenerys n-ar fi fost în stare, în ultimul episod din Game of Thrones.
Pe de altă parte, şi Naţiunile Unite încep să se sature. Un comunicat oficial al guvernului britanic a punctat că “toate opţiunile sunt pe masă” dacă ştirea armelor chimice folosite în Mariupol se confirmă.
Bine, britanicii au un motiv suplimentar să intre în joc. După ce Putin a pretins că toate cadavrele din Bucea sunt falsuri, Lukashenko. pupincurist şi retardat ca orice slugoi comunist c*lingău, a şi venit cu o aberaţie de genul: Britanicii i-au omorât, şefu’!!!!!!!!!!!!!
***
Parcă îţi şi imaginezi discuţia din culise:
Putin. Băi, idiotule, ce-ai făcut??? Ce-ai făcut, băi, bovină lobotomizată, cap în care fluieră vâmtul?
Lukashenko: Da’ ce-am făcut, şefu’? Am zis ca tine, te-am aprobat.
Putin: Băi, boule sinistru, eu am zis că hoiturile sunt false. Butaforie. De ce morţii mă-tii de prostul mă-tii n-ai zis ca mine?
Lukashenko: Şi ce, hoiturile false nu puteau fi ucise de englezi sau ce?? Jos Occidentul decadent!
Putin: Dacă erau hoituri false, cum să le fi ucis englezii, omule?
Lukashenko: Occidentul decadent e atât de degenerat, încât ucide şi hoiturile false. Jos Occidentul decadent!
Putin: Singura mea speranţă e ca publicul să fie la fel de oligofren cum eşti tu, frăţioare. Sau să mai otrăvesc nişte rebeli, să mai zboare de la geam nişte oponenţi ai regimului, să îi oligofrenizez prin teroare.
***
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.



Orice rus bine informat si care nu e spalat pe creier de propaganda oficiala de stat stie ca NATO nu reprezinta un pericol pentru ei – fie si prin prisma faptului ca Rusia este, totusi, prima putere nucleara a lumii, daca judecam dupa numarul de focoase active / disponibile pt utilizare imediata (Doamne fereste!). Rusii nu vor sa piarda teritorii posibile – Belarus-ul ar fi avut aceeasi soarta, daca ar fi avut pretentiile si aspiratiile Ukrainei. Rusilor pur si simplu nu le ajunge ca au cea mai mare tara din lume, cu niste rezerve fosile substantiale. Omul cu cat are mai mult, cu atat vrea mai mult, devine insatiabil.
Nu e sigur ce va face China – China va ajunge si va depasi, economic, SUA, preluand pozitia de pole position in economia lumii. China nu are veleitati teritoriale (Taiwan-ul si Hong Kong-ul sunt ignorabile, ca suprafata), dar vor sa fie primii economic si puterea no 1 in Asia. Sigur ca frictiuni intre Rusia si China vor exista intotdeauna, dar sunt nimic fata de China vs SUA. China stie ca daca Rusia pierde, asta o va lasa literalmente singura in fata SUA.
In plus, Rusia si-a aruncat partea invechita a armatei in joc, “soldati” uneori copii (sa fim seriosi, ce soldat poti sa fii la 20 de ani ?), neantrenati cu arme invechite uneori de pe vremea URSS. Daca Rusia ar face uz de ceea ce au ei mai bun (inclusiv ca trupe), Ukraina nu avea nicio sansa. Luptatori de tip “Spetnaz” nu sunt doar in acea organizatie, ci si in afara ei. Ceea ce e foarte greu de ghicit….care sunt planurile lui Putin ? Ce urmareste ? Ce vrea ? Daca vede ca pierde, de ce nu a schimbat tactica – o stie si el ca vestul va ajuta Ukraina in toate felurile posibile (mai putin implicarea directa) si ca, daca se continua asa, se va ajunge la un razboi de uzura pe termen lung din care or sa se retraga la fel ca din Afghanistan, dupa 10 ani: infranti.
Daca se tot bate cu pumnii in piept ca-si iubeste tara, de ce se comporta ca si cum ar uri-o ? Pentru ca Rusia este in cadere (inca nu libera, dar se apropie cu pasi repezi de una). Si FSB-ul (fostul KGB) il minte, de armata nu mai vorbim. Nu mai poate avea incredere in nimeni. Prost nu este. E dement ? Bine, dementa si inteligenta nu se exclud, asta se stie, ba dimpotriva. Nu e nimic nobil la el, doar o prostie colosala si, mai grav, ucigasa.