Ce înseamnă să te iubeşti pe tine însuţi?

Image by Myriam Zilles from Pixabay

An scris săptămâna trecută  un status.

 

A intervenit prompt cineva – femeie, desigur – cu contestaţia:

Am şi eu o întrebare poate destul de stupidă… Ce înseamnă a te iubi pe tine? Că mie, sincer, îmi sună narcisist şi egoist. A te respecta pe tine înţeleg, dar a te iubi…

E acest lucru extrem de greşit în educaţia româncelor noastre. Faptul că iubirea faţă de propria persoană e automat un lucru greşit, că e un semn de narcisism, egoism, şi aşa mai departe.

Cât timp locul femeii era numai la cratiţă, şi toată viaţa ei însemna muncă gratuită şi nerecompensată în folosul familiei, al bărbatului, apoi al copiilor, apoi al nepoţilor, era esenţială eradicarea oricărei urme vagi de individualism şi de conştientizare a propriului interes. Pentru că nici un om conştient de valoarea, interesele şi nevoile lui nu putea fi slugărit gratis ani, şi ani. şi ani în şir.

Exista vreo formă de fericire în toate astea? Probabil că, prin iubirea faţă de copii, da. Dar eu iau bătaia cruntă cu care mamele de odinioară se descărcau pe progeniturile lor adorate mai degrabă ca pe o expresie a unor frustrări faţă de viaţa compusă numai din renunţări, servitudine şi zero ţeluri personale. Auzeai muieri declarând “eu sacrific totul pentru familia mea”, dar la partea de recepţie, acest “totul” era format din crize de nervi, palme la orice gest interpretat drept nesupunere, refuz de a lua la cunoştinţă nevoile copilului – pentru că nici nevoile mamei respective nu le luase la cunoştinţă nimeni, iar ăia care încasează extrem de mulţi “nu” tind să dea înapoi universului tot atâţia “nu”.

Când nu înveţi să te iubeşti pe tine, nu înveţi să iubeşti cu adevărat pe nimeni.

Dar ce înseamnă a te iubi pe tine? 

În primul rând, înseamnă a te respecta. A te preţui just, prin prisma a cine eşti şi a ce ştii să faci. A îţi cunoaşte valoarea, respectiv modul în care poţi face o schimbare pozitivă în lume. A şti exact care sunt atuurile tale, a şti care sunt domeniile în care excelezi şi a şti exact ce poţi să oferi.

A te iubi implică abilitatea de a evolua. 

Odată ce îţi ştii toate calităţile, îţi poţi evalua just şi punctele slabe, la care mai ai de lucrat.

Şi aici, diferenţa între un om care nu se iubeşte şi unul care se apreciază cu adevărat e următoarea:

Omul care nu se iubeşte dă de matematici superioare. Aoleu, vai-vai-vai, sunt prost, nu o să fiu niciodată în stare să învăţ chestia asta. Şi tot aşa patru ore de văicăreli pentru oricine vrea să asculte.

Omul care se iubeşte zice: Bă, dacă alţii au putut, pot şi eu.

Şi reciteşte teorema de x ori, începe să studieze algorirmul de soluţionare a problemei, cu interes sincer şi voinţă de a se perfecţiona. Şi ÎI IESE.

Pentru că dacă te iubeşti, crezi în tine suficient încât să îţi duci treburile la bun sfârşit.

A te iubi implică abilitatea de a înţelege modurile în care eşti diferit. 

Mai ales când eşti femeie, familia, vecinii, cunoscuţii şi orice gigel random de pe pagina ta de internet îţi spun cum trebuie să te măriţi, să faci copii şi aşa mai departe. Presiunea socială e covârşitoare.

Pe când realitatea e că foarte multe NU NE DORIM acel full time job neplătit care e viaţa în cuplu cu copii. Nu vrem asta, nu ne potrivim pentru asta, simpla idee ne dă cringe şi ne place foarte mult singurătatea, mulţumim mult.

Dar şi când eşti bărbat, societatea te f la cap, că trebuie să îţi inhibi sensibilitatea, să nu recunoşti când nu te pricepi (iar rezultatul sunt boii ăia extrem de hazlii din secţiunea de comentarii, care perorează ignoranţe pe un ton extrem de arogant), să fii fruntea creaţiei, să repari chiuvete (chiar dacă tu nu ai dexteritate şi mai mult strici) şi să nu te vopseşti, chit că îţi displace culoarea ta naturală.

By the way, paranteză: am văzut în oraş pancartele cu Nicuşor. Castaniul ăla ciocolată în care e vopsit – şi e vopsit de un coafor care se pricepe, se vede din calitatea şi uniformitatea finisajului – îl avantajează mult mai mult decât culoarea nisipului cu care l-a înzestrat mama natură. Consilierul de imagine care l-a trimis la salon merită un bonus.

Revenind: a te iubi implică a nu îţi nega ţie însuţi / însăţi modurile în care nu eşti ca restul lumii. A avea puterea interioară să te accepţi şi să te asumi.

Dar nu toată lumea se acceptă? o să comenteze aici un gigel perfect satisfăcut de sine.

Ohoho, gigele, dacă ai şti câţi oameni îşi dau pumni pe interior la orice oră din zi şi din noapte să îşi anihileze alteritatea şi să câştige aprobarea celor din jur.

Şi de ce o fac?

Exact din absenţa iubirii de sine.

Să te iubeşti pe tine înseamnă să faci pace cu toate vocile interne care ţipă că vor altceva şi să găseşti exact forma de fericire potrivită pentru tine. 

Adeseori, forma asta de fericire nu coincide cu ceea ce spune societatea că e aşteptat de la un bărbat / o femeie / orice altceva între. Dar, în momentul în care tu te iubeşti, poţi da off butonului “ce spune lumea” şi on butonului “de ce am nevoie eu”.

Să te iubeşti pe tine înseamnă să ştii cum să oferi iubire celor din jur. 

Revenim la exemplul mămicii care “se sacrifică”, nu îşi oferă pic de iubire şi atenţie sieşi, prin urmare, nu oferă pic de iubire şi tandreţe nimănui. Prin “tot ce am sacrificat”, ea se referă la oportunităţile de carieră, bani, călătorii, etc. pe care le-a ratat pentru a fi mamă eroină, dar în realitatea  copilului e doar această harpie nesuferită care are perpetuu ceva de reproşat, sau vreun motiv de a zbiera ca nebuna, sau de a îi arde un dos de palmă pentru cea mai mică manifestare de independenţă, pentru că în sinea ei, sentimentul predominant e frustrarea faţă de tot ce a ratat.

Ea nu se iubeşte pe sine, dar nu îl iubeşte nici pe el. E o fiinţă mutilată emoţional care transmite mai departe, prin educaţia frustrării şi a respingerii, această mutilare emoţională.

În schimb, o femeie care se iubeşte pe sine îşi asumă că nu vrea şi nu are nimic valid de oferit unui copil în acel moment. Îşi câştigă banii, îşi trăieşte viaţa, călătoreşte peste tot unde şi-a dorit, iar după ce îşi face plinul de experienţe interesante, nevoia de a te linişti şi de a te aşeza vine natural.

Dar nu e o regulă. Uite, vară-mea şi-a dorit copii de când era ea însăşi copil. A rămas gravidă la 19 ani, a născut la 20. Lumea îi ţinea predici contrare: De ce aşa devreme?

“Pentru că asta vreau!”

Ea nu are sentimentul imensului sacrificiu, pentru că face exact ceea ce şi-a dorit de mică să facă. Creşte copilul pe care a visat să-l aibă. Şi e şi asta o formă a iubirii de sine. Pentru că fata a înţeles care sunt resorturile propriei fericiri şi a acţionat în sensul corespunzător.

Pentru că, dragă cititorime:

A te iubi pe tine implică a fi dispus să munceşti şi să participi activ la propria fericire. 

Aşa cum multe femei nu au orgasm din simplul motiv că, oricât de meşteşugit le-ar penetra ăla, dacă stai ca vaca pe pajişte simţi mult mai puţin decât dacă dai şi tu contre, multe femei – şi mulţi bărbaţi – nu sunt fericiţi, dar e mereu vina altuia.

Partenerul prost ales, dar pe care nu-l părăsesc.

Mai grav, partenerul bine ales, căruia îi pasă, dar cu care sunt incapabili să comunice eficient: femeile, pentru că sunt setate pe negativism, şi bărbaţii, pentru că sunt setaţi pe autoritarism. Oricât de mult te iubeşte un om, când tu te vaieţi obositor sau îl iriţi cu verdicte şi porunci zi de zi, la un moment dat o să-şi bage p şi o să renunţe.

Realitatea e că fericirea e o stare activă – nu degeaba şi endorfina e secretată taman în timpul activităţii fizice intense – şi de aceea îi ocoleşte pe cei stagnanţi. Stagnanţi fizic, stagnanţi mintal şi stagnanţi emoţional.

Şi last, but not least:

A te iubi pe tine înseamnă să nu te laşi afectat de dezaprobarea, ura, uneltirile altora. 

Când nu eşti sigur pe tine, atârni după alţii şi te temi perpetuu că îşi vor retrage aprobarea. Te macină intens întrebarea dacă te mai plac şi azi.

Când tu te placi, şi te placi pe motive bine întemeiate, ce cred alţii e 100% problemuţa lor şi ţi-e simplu să selectezi prostovanii şi ticăloşii cu care nu vrei să ai de-a face, pentru că timpul tău e valoros pentru tine. Vezi dincolo de fente şi pretexte, şi te prinzi care sunt motivaţiile reale ale unui anumit comportament, şi în măsura în care aceste motivaţii nu îţi sunt potrivite şi ţie, ţi-e simplu să pui stop anumitor conexiuni şi să investeşti timp şi energie în altele. Cele în care vezi că există potenţial pozitiv.

Având în vedere toate acestea, vă  doresc să vă puteţi iubi aşa cum meritaţi.

***

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Morbo says:

    si e ideea asta raspandita, nu stiu daca din ipocrizie sau pe bune, ca egoismul e ceva rau. nu e. nici chiar cel care raneste sentimente, daca doar asta raneste (adica cat timp ai putea sa treci mental mai departe, fara efecte materiale, dar nu o faci, ca ala vai, te-a ranit cu dezinteresul pe o problema)

  2. xyz says:

    Trebuie sa vezi asta!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: