De ce trebuie uneori să te ridici de pe scaun

Credit: Teatrul Mic

Ieri seara, la Teatrul Mic s-a întâmplat un incident. Se juca o piesă despre viaţa unei femei transgender. În rolul femeii transgender, evident, era distribuit un bărbat straight, care avea idei preconcepute despre comunitatea trans şi care juca femeia transgender aşa cum sunt de obicei personajele gay şi trans jucate în teatrul românesc: mâţâit, piţigăiat şi cu gesturi fals afectate.

E adevărat, sunt destui actori LGBTQ în Bucureşti, dar, desigur, teatrul românesc nu pune niciodată problema în acest mod. Am asistat la montarea multor spectacole şi am văzut o droaie de alte spectacole. De obicei, grija regizorului e să „facă o regie”, adică o „viziune cu care să transpună textul”. Asta înseamnă decor extravagant, gesturi fără sens și o coregrafie neinteligibilă a interpreților pe scenă și zero, as in ZERO preocupare față de cine sunt de fapt, ca oameni, personajele puse în scenă.

Acesta este adevărul. Ne putem minți unul pe altul cât vrem, dar extrem de multe piese de teatru sunt puse în scenă doar ca un exercițiu de ego regizoral, iar preocuparea față de autenticitate e nulă.

Ca în vestitul banc cu Bulă care se duce la teatru și-l întreabă pe nea portarul: „Mai repetă actorii?” „Stați să verific.” Și, peste cinci minute: „Nu, nu repetă, vorbesc normal.”

În perioada asta, Teatrul Mic s-a gândit că ar fi o idee bună să arate inclusivitate, prin urmare, au montat o piesă intitulată Eu sunt propria mea soție de Doug Wright. Piesa are ca personaj principal o femeie trans reală, care a trăit în Germania, între 1928 și 2002: Charlotte von Mahlsdorf. O femeie care a fost ținta persecuției constante în Germania comunistă de Est, dar care și-a deschis ușa pentru toți tinerii gay marginalizați și negați de propriile familii. Totodată, Charlotte colecta artă din perioada Gründerzeit (anii 1870), și, după căderea zidului din Berlin, și-a înființat propriul muzeu.

Pe scurt, un personaj complex și interesant, extrem de educată și extrem de curajoasă, șicanată fără întrerupere de Stasi est-german, Charlotte ar fi meritat o interpretare profundă și de substanță.

Evident că nici comunicatul de presă, nici broșurica de sală, nimic nu puncta faptul că e vorba despre viața unei importante personalități transgender, pentru că societatea românească dă pe dinafară de pudoare și rușine prost înțeleasă. Ceea ce, desigur, nu-i împiedică să te hărțuiască cu toate atrocitățile în secțiunea de comentarii. Acolo nu le mai e rușine.

Anul trecut, la o editură, am lucrat la lansarea unui roman multipremiat despre viața unui important activist queer și tot așa: „ssssssssst, nu spune gay”. GAY. GAY. Omul ăla a protestat împotriva unui regim de abuzuri și crime, și omul ăla era GAY.

Zău că nu înțeleg de ce unii aleg să publice sau să pună în scenă povești gay și transgender, dar fără să spună gay și fără să spună transgender. E al dracu de ofensiv, de minimalizant și de insultător.

Ieri, s-a nimerit în sală la Teatrul Mic Antonella Lerca, și când a văzut modul în care interpretul hetero mâțâia și pițigăia femeia transgender, din care în mod vizibil nu înțelegea nimic, a sărit prompt de pe scaun. S-a prezentat publicului drept o femeie transgender reală și a protestat împotriva modului în care o persoană transgender era redată pe scena românească. Până când a venit paza și a dat-o afară.

Noi, ca spectatori de teatru, obișnuiți să tăcem religios și să bârfim pe urmă de rahat monstruos am văzut, sărim rar de pe scaun. De aceea, tindem să dezaprobăm acest gest. Dar da, cineva trebuie să protesteze legat de modul în care este sistematic negată / călcată în picioare realitatea gay și trans.

Mai ales că persoana Charlotte von Mahlsdorf a existat în realitate. Ai resurse online despre ea. E o femeie cu c**e grele, care a luptat cu comunismul est-german și a înființat un muzeu. Câți ne putem lăuda cu atâta curaj și reziliență?

Să pui un bărbat straight, care nu înțelege nimic nici din trauma disforiei de gen, nici din hărțuirea care a însoțit într-o societate conservatoare disforia de gen, nici din lupta înverșunată născută taman din traumă – să înlocuiască tot acest adevăr cu miau-miau e… o voi spune franc: o idioțenie.

Și când realitatea se ridică de pe scaun să protesteze împotriva falsului ficțiunii tale, poate că e momentul să reconsideri de ce ai ales să devii regizor și ce ai de spus de fapt cu poveștile pe care le pui în scenă.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

14 Responses

  1. Curious says:

    “A sărit prompt de pe scaun. S-a prezentat publicului drept o femeie transgender reală.”
    A venit acolo sa faca scandal, altfel cum se explica faptul ca avea o vesta peste chiloti? Nu putea sa protesteze imbracat(a) decent?

  2. e.o. says:

    M-am uitat adineaori la filmare. Nici nu a reușit să se exprime clar, a și venit pe scenă îmbrăcată așa. E un act curajos, dar nu a transmis ce credea ea că transmite.

  3. Corfeu says:

    …pentru că așa e normal: dacă în piesa de teatru e un rol de arhitect jucat aiurea, eu – ca arhitect – mă ridic în picioare și protestez că nu se apropie de realitatea trăită de mine. N-are rost să zic că n-am nimic cu persoanele transgender, că oricum editezi tu comentariul ăsta așa cum faci cu celelalte: până iese că dreptate are Lorena.

    • Lorena Lupu says:

      Bitch, de când arhitecții sunt categorie socială marginalizată, oprimată și condamnată social, să aibă sens comparația ta? Nu știi cum e să fii umilit pentru simplul fapt că exiști, nu cârâi.

    • Lorena Lupu says:

      Și da, când vii să-ți verși lăturile vomitive, o să modific întotdeauna să te înjuri pe tine, pentru că realitatea situației e că:
      – nu îți datorez nimic
      – tu mă citești de secole fără să fi donat un eurocent
      – nu te califici tot tu să înjuri, în special că eu te-am tratat politicos cât timp ai menținut comunicarea decentă.

      Dar dacă treci la melteneli – CEEA CE TU AI ALES SĂ FACI – îmi bag pula în gunoiul de mă-ta, penru că cineva trebuie să-l învețe și pe jegul de tine că acolo unde mocangim, nu facem tot noi pe gigi – durii.

  4. Mădălina says:

    Nu s-a nimerit sa fie acolo, a scris pe FB ca “vine peste ei” când a aflat ca actorul nu e din categoria dorita de ea – întâmplător sau nu, categoria din care și ea face parte. Cam biased critica ei, zic. Nu este vorba de ce zici tu, ca nu i s-a părut bună interpretarea actorului, sau regia, sau etc. Doar alegerea unui actor care nu e ca ea, nu e ca personajul jucat de actor, adică transgender. Posibil chiar sa i se fi părut bună alegerea, dar sa se fi ofticat.
    Sloganul ei, ori cu noi, ori deloc, e infantil, mai ales ca e exprimat în contextul unui joc actoricesc. Se descalifica singura ea și cei ca tine care ii țin isonul. Oricum, dacă actorul nu ar fost corespunzător, era si vina regizorului și a producătorului care l-a distribuit, culpa comuna. În nici un caz nu era vina spectatorilor de teatru, ca ei au tras ponoasele. Spectatorii au fost bruiati, au fost filmați și postati pe canale media fără acordul lor, ca fundal pentru o persoana în chiloți, ca are urla chestii.
    Nu am citit piesa, nu am mers la teatru sa o văd. Vorbesc din principiu. Ca să joace un rol, actorul nu se reprezinta pe sine. Nu arata ca el. Arăta ca personajul jucat. Nici la aspectul fizic – orice machiaj de scena cam schimba arhitectura feței și costumația – pe a corpului. Scenografia nu repeta liniile spațiului în care se joaca. Nu mai zic de lumina…
    Unii actori isi joaca mai bine rolul, asta e singura chestie care ar trebui sa conteze. Din moment ce cineva a scris o piesa, s-a documentat. Bine, rău, cum o fi fost. Regizorul care transpune piesa, la fel. Actorul, idem. A existat un studiu inițial, apoi altul, adaptat, asupra elementelor de baza a ceea ce este o persoana transgender. Ca acest studiu nu s-a concretizat și într-o alegere a actorului ca fiind trans, asta e pentru ca prespectivul actor ,poate sa joace și astfel de roluri Nu toți actorii pot sa joace absolut toate rolurile din lume, dar unii pot sa joace și X roluri, printre care și de transgender. Asta a fost gândirea regizorului, bag mana în foc.
    Fără legatura:
    Richard Chamberlain și Jodie Foster, gay în roluri de straight. Nu a fost prea rău, dimpotrivă.
    Charlie Theron, o frumusețe delicata în rolul uneia mai puțin înzestrată estetic (sa nu zic urâtă) – s-a lăsat cu Oscar, parca.
    Nu mai zic de actori care au jucat dezaxați, monștrii umani, violatori, pedofili, etc. Nu era nevoie sa fie și ei din aceeași categorie, ci doar sa joace bine rolul. Sigur, cu ajutorul educației și experientei lor de actori, cu suportul regizorului, etc. Cu research-ul din spatele piesei, scenariului.

    • Lorena Lupu says:

      Nu merg aceste comparații, pentru că persoamele straight nu sunt o categorie istoric marginalizată. Chiar cred că persoanele trans, în urma faptului că au fost mereu umilite și hărțuite, au dreptul să-și facă propriile reguli legate de reprezentarea publică. Cum o fac și persoanele de culoare.

      • Mădălina says:

        1) Persoanele cu atracție pentru copii, adică pedofilii, fie ca acționează in virtutea atracției lor, fie ca nu, sunt persoane marginalizate. Ar fi marginalizați (normal!) și doar dacă ar declara faptul ca sunt atrași de copii dar se abțin, ca știu ca e gresit. Criminalii, violatorii – la fel. Sunt istoric marginalizați. Infractorii condamnați sunt greu de integrat în societate chiar dacă și-au ispășit pedeapsa și nu mai sunt periculoși. Fie ca sunt straight sau nu. Asa și persoanele grase, foarte slabe (de exemplu fără forme) sau urâte – acum și prin prisma subiectivitatii date de apartenenta la un anume grup etnic sau cultural. Ce sa facem, sa distribuim în roluri principale pedofili sau criminali în serie, sa excludem pe cei non pedofili sau non criminali ca să aibe pedofilii și criminalii marginalizați istoric drept de auto-reprezentare? Nope.
        Dacă, sa zicem, exista un film bazat pe o poveste reala, cu rolul principal de violator, pedofil, bolnav psihic (sa zicem, cu schizofrenie) transgender, ce facem, cautam actori la fel? După argumentul tău asa ar trebui, ca toate genuri de categorii amintite mai sus sunt marginalizate.
        2) Ce înseamnă drept? Și ce înseamnă drept de autoreprezentare? Vad ca zici ceva de făcut propriile reguli. Nu am o problema cu asta, ca nu am motiv. Dar sa și le facă în curtea proprie, în spațiul de care dispune fiecare, nu în spațiul care nu le aparține. Nu ii împiedică chiar nimeni, cel puțin la noi în țară (poate în Iran 😬) sa își facă propriile piese, sa joace roluri, chiar dacă nu sunt actori sau sunt actori proști. Sa scrie, sa se exprime, sa joace, etc., sa își plătească chirie pt. o sala de spectacol, sa plătească regizor, etc. Spațiul din cadrul reprezentației de la Teatrul Mic nu le-a aparținut Antonellei și celeilalte persoane care a filmat. Acel spațiu aparținea echipei de producție și spectatorilor! Care, pentru X minute cumpăraseră o experienta, în care s-a insinuat altceva. Nu era caz de boala, de forță majora, etc. ca să apară cineva, tot spectator, sa întrerupă spectacolul. Părerea mea. Nu mai zic de actul jegos de a posta în spațiul public spectatorii ca fundal, neblurati, of course. Asta e și mai grav decât întreruperea în sine.
        3) Dacă exista critici de făcut, se pot face după sau înainte de spectacol, dar e aiurea sa o faci în timp ce piesa se desfășoară. Oricine își poate da cu părerea, netul suporta orice. Regizoarea are cont FB, se putea găsi o cale de comunicare, chiar unidirecționala, cu ea. Ca nu e nimeni obligat sa accepte orice critica, asta e altceva.
        4) Cum aflam dacă un actor e transgender? E posibil sa fie, dar sa nu declare. Dreptul lui. Cum știm dacă un actor care s-a declarat transgender nu a mințit? Cum procedam?

        • Lorena Lupu says:

          Diferența e că persoanele transgenderi nu sunt nici pedofili, nici violatori, să se justifice marginalizarea din partea societății. Își iau abuz nejustificat, strict pentru identitatea lor.

  5. Mădălina says:

    Da, sigur ca nu sunt by default nici violatori, nici criminali, nici pedofili. Dar toate aceste categorii sunt marginalizate. Ca sunt cu sau fără sens, asta e altceva, și aici sunt nuanțe.
    Ceea ce e sigur e ca o persoana X se poate încadra in mai multe categorii de marginalizați, cu sau fără sens, printre care și transgender. Deci se poate sa existe o persoana X care sa fie și trans și pedofil. Ce facem, excludem non trans și non pedofilii din casting, asa, din start?
    Și încă ceva. Faptul ca exista unele persoane trans sau altfel, marginalizate, nu înseamă ca toate persoanele non trans au datorii la ele. Altele decât cele de a nu le face rău, in sens legal – sa nu le provoci un rău fizic, sa nu ii denigrezi, etc. Nu exista obligația de a-i include în discuții despre piese de teatru sau în distribuție. Nici ce a-i accepta ca prieteni, de a le citi cărțile, de a le tolera izbucnirile de genul celor de la Teatrul Mic. Ceea ce a făcut acolo nu este nici acceptabil dpdv estetic (și nu întru în detalii) , nu a adus nici un plus pentru ca persoanele trans sa fie mai acceptate în general. Dimpotrivă.

    • Lorena Lupu says:

      Simplul fapt că tu compari persoanele transgender, care prin simpla identitate nu fac nici un rău nimănui, cu pedofilii, criminalii şi violatorii, arată nivelul de nedreptate pe care îl întâmpină aceşti oameni.
      Şi nu, teoriile de genul „dar dacă un trans e pedofil” nu îți ajută cu nimic argumentația. Dimpotrivă: o ajută pe a mea: cât căcat trebuie să îndure persoanele trans doar pentru identitatea lor.

      Și ba da, când piesa este despre abuz îndurat de o persoană trans, e cazul să dialoghezi. Și să vezi ce au de spus.

  6. Mădălina says:

    Eu am încercat sa ma exprim logic, dar nu prinde 😑. Nu este vorba de comparație din partea mea, între persoanele trans și pedofili. Nu zic ca seamănă, nu zic ca majoritatea aparțin ambelor categorii.
    Tu ai adus în discuție marginalizarea – și eu am despicat firul în 4.Dacă numesc M proprietatea/calitatea unei persoane de a fi margializat, T – aceea de a fi transgender, P cea de a fi pedofil (pentru claritatea argmentatiei: pedofil care doar declara ca are atracție pentru copii, dar nu acționează, deci nu face rau) este posibil (nu musai, și nu ca generalitate, doar ipotetic) ca o persoana (reala, sa zicem, după care se scrie un scenariu, o piesa) sa aibe și M, și P (sau altele, nu e important) și T. Nu toți P sunt T și nu toți T sunt P, dar toți P și toți T sunt M.
    Bineînțeles ca exista multe alte categorii marginalizate, în funcție de religie, tara, istorie, nu numai persoanele trans. Asta ca paranteza.
    Revin. Dacă se scrie ceva despre acea persoana marginalizata, care e și pedofil care nu acționează și trans, ce facem cu actorul care ar interpreta personajul? Îl cautam doar printre persoanele trans, sau cautam printre pedofilii trans?
    Vorbesc de actorie!
    Sau… Regizorul și producătorul sa aleagă cel mai bun actor în rolul respectiv? Sigur, cu restricțiile legate de resurse (bani, timp). Poate vrea sa fie din toate categoriile de care aparține personajul, dar nu găsește, sau altul, ca e nu e din toate categoriile marginalizate respective, e mai bun pe rol?
    Referitor la dialog, el s-a realizat, în cazul piesei de la Teatrul Mic. Viata Charlotte a fost studiata, autorul piesei nu poate fi acuzat de asa ceva. Exista cunoaștere imediata sau mediata – regizoarea a citit piesa, si-a făcut researchul, actorul la fel. Dialogul e binevenit, doar sa fie dorit de ambele părți, dacă e considerat ca ar aduce ceva. Crezi ca Antonella putea sa aducă ceva constructiv fata de conversațiile lui Doug Wright cu Charlotte și cu restul de studiu realizat de echipa piesei de la Teatrul Mic? Imaginea Antonellei cu actul ei de terorism la adresa echipei și spectatorilor, e compatibila cu imaginea și valorile Charlottei?

    • Lorena Lupu says:

      Da, eu am dus în discuţie marginalizarea, şi tu ai pus semnul egal între cei marginalizaţi obiectiv pentru crimele lor şi cei marginalizaţi din ignoranţă şi prejudecăţi pentru rasă – etnie – identitate.

      Restul cearşafului nu-l citesc. M+-ai pierdut cu aroganţa şi impertinenţa de a pretinde că asta era logică şi refuz să-ţi mai ofer timpul meu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading