Ieri, păreristul de internet Daniel Funeriu avea o zi relativ liberă. Şi atunci, ce şi-a zis el? Gata, ştiu ce să fac. Ia să identific vinovatul pentru notele mici ale copiilor. Cum, profesorii care sunt angajaţi şi plătiţi să le predea materia, să-i testeze, să se asigure că o ştiu şi să îi motiveze să înveţe? Ferească Dumnezeu.
Adevăratul vinovat esteee:
Bravo, Daniel, ai ouat-o. Ai ouat-o magistral. După ce muncesc toată ziua să pună o pâine pe masă şi să asigure un trai liniştit, după ce fac toate treburile casei, pentru că nu poţi creşte un copil într-un apartament de burlac cu felii de pizza lipite de pereţi şi colecţie de cutii de beri goale pe jos, ce să facă şi părintele?
Ah da, home schooling.
Să-i mai predea o dată îngeraşului materia, să se asigure că primeşte notă de trecere. Şi să nu-i fie ruşine.
Am însă o nedumerire.
Dacă părintele e cel care ar trebui să predea copilului matematică, chimie, istorie şi aşa mai departe, cum se face că statul ne ia nouă tuturor bani din venituri şi îi investeşte în salariiile unor oameni care întâmplător au exact acest job? Nu mai bine oferă părinţilor – profesori o a doua alocaţie lunară, ca să acopere şi costul acestui serviciu?
Şi desigur, asta cu home schoolingul e varianta soft. Mai e şi varianta hard, prin care am trecut unii dintre noi. Ai căror părinţi nu ne-au ajutat cu nimic, nici măcar cu contravaloarea unei meditaţii, în schimb, la orice notă de 9 se strâmbau la noi de parcă subit ne transformasem în tomberoane de gunoi, iar la 8, începeau să zbiere de parcă ar fi dat strechea în ei: Pentru asta îţi pun mâncare pe masă? Să-mi aduci opt?
Păcat că nu aveam atunci prezenţa de spirit şi sictirul pe omenire să răspund ceva de genul: Păi, recompensează performanţa la nivelul la care o vrei, cretino. Dacă vrei zece pe linie, pune-mi caviar şi medalion de căprioară în sos de coniac pe pat de pe masă în fiecare zi. De-asta îţi aduc eu zece pe linie, să lungim aceeaşi ciorbă de cartofi patru zile? Sorry, performanţa ta culinară e de un 7 cu indulgenţă.
Şi cum prevăd că o să fie o grămadă de oi proaste care s-o înţeleaagă greşit pe asta, explic: NU, nu consider cu adevărat că era cazul să îmi dea gourmet food doar pentru că aduceam zece pe linie. Consider că, dimpotrivă, modul în care îşi şantajau mulţi părinţi progeniturile să aducă perpetuu note mari, scoţându-le ochii cu mâncarea şi cu tot ce au sacrificat e fundamental greşit şi extrem de toxic, iar riposta pe aceeaşi linie logică ar fi fost să faci şi tu nazuri la condiţiile precare puse la dispoziţie, as opposed cu nivelul pretenţiilor.
Până la urmă, dacă ai ales să faci un copil, se presupune că îţi asumi şi cheltuielile necesare pentru a-l creşte. Dacă nu ţi le asumi, nu face copii. De ce să aduci pe lume fiinţe doar ca să ai pe cine să f** la cap şi să foloseşti pe post de sac de box?
De ce ni se spune continuu să nu ne judecăm părinţii şi să fim recunoscători indiferent de cât au avut sau au vrut să ne ofere, dar totodată e social acceptat, ba, din punct de vedere al unora ca Funeriu, chiar recomandat ca un părinte să fie perpetuu nemulţumit şi conflictual legat de modul în care copiii îi satisfac sau nu aşteptările?
Sigur, un părinte poate ajuta un copil la teme. În măsura în care se pricepe şi el. Că o aud des pe aia cu “aoleu, încerc să îl ajut pe ăla micu cu matematică de a cincea şi nu înţeleg nimic”. Iar dacă tu nu înţelegi nimic, nu faci decât să îl încurci pe prunc şi mai tare.
Sigur, un părinte poate explica blând şi cu răbdare cât de importante sunt rezultatele bune pentru a face un liceu bun, o facultate bună şi pentru a obţine un job de prestigiu, bine plătit.
Sigur, un părinte poate angaja un meditator, care să ajute copilul să aibă rezultate mai bune. Asta dacă şi-l permite. Pentru că nu toţi părinţii au cu ce. Şi dacă nu au cu ce, prioritar e să-l hrănească şi să-l îmbrace, csf, ncsf.
Dar ce NU poate face un părinte e să transplanteze creier sau voinţă.
Chiar dacă metodele vechi şi toxice de parenting, bazate pe frică, urlat şi bătaie, au făcut ca o întreagă generaţie să copieze, să sufle, să tocească frustrant şi să scoată note de trecere, ceea ce NU au făcut ele este să garanteze un nivel aprofundat de cunoştinţe sau o relaţie bună părinte – copil.
Ne mai gândim şi la efecte pe termen lung. Când fi-tu are 35 de ani, nota aia de şase e demult uitată, dar rănile provocate de parenting abuziv nu se vindecă niciodată şi se mai şi întorc să te muşte de c***, dacă ăla refuză să te mai sune.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Romanii au niste sechele de pe vremea comunismului si refuza orice idee de nivelare, de numitor comun. Toti se considera exceptionali si apreciaza doar exceptionalismul. In viata cotidiana, asta se reflecta prin dispretul fata de munca manuala, fata de “dorei”, si prin numarul de absolventi de studii superioare care nu profeseaza in domeniu. (Au facut doar pt. diploma).
Ce legatura are asta cu articolul si cu ce zice Funeriu?
Are: In alte tari educatia se face tot la nivel de masa, insa ei se concentreaza pe adus toti copiii la acelasi nivel minim. La romani, in clasa exista doar varfurile iar restul sunt pierduti. Profesorii se concentreaza pe aia 2-3 mai buni, eventual pe cei care cotizeaza la meditatii, restul fiind ignorati. Alte tari merg pe ideea ca cei buni vor fi buni oricum. Ii ghideaza spre studiu individual, dar la clasa se concentreaza pe cei multi, ca astia sa aiba cunostinte minime. La romani nu se poate: cum sa piarda copilul meu exceptional timpul la clasa cu chestii elementare? Lasa pe aia prostii,fa Einstein din al meu!
ok, dar nu părinţii sunt de vină pentru asta, deci ce zice Funeriu e fals.
My point exactly: Ministerul face o treaba execrabila, concentrandu-se pe varfuri, in loc sa faca cu adevarat educatie de masa. Si Funeriu spala mortul, dand vina pe parinti.
As desfiinta bacul si as lasa doar examene de admitere la facultate. E total inutil bacul, la ce bun sa-ti reamintesti prin semestrul 2 din a 12-a ce ai facut in cei 3 ani anteriori, ca dupa aia , in vara de dupa bac, sa uiti oricum ce nu te interesa?
Ar fi mult mai fin si mai frumos ca elevul sa se concentreze (in sens de revizuire), de cand stie la ce facultate vrea sa dea, doar pe materiile care trebuie la admiterea acolo. Iar cei care nu vor sa dea la facultate sa se ocupe doar de terminatul clasei a 12-a, la fel ca oricare alta clasa. In caz ca vor sa termine liceul. Cum am spus, daca nu i-a interesat in cei 3 ani dinainte extraordinar de mult o materie sau alta, nu e ca si cand daca le reinvata rapid pt bac o sa fie o mare schimbare intelectuala, pe termen mediu si lung, in mintea lor. E un stres complet inutil, atat pt cei care nu vor sa continue cat si pt cei care vor sa se concentreze pe ceva anume si sunt pusi sa invete bine ce nu-i interseaza sau sa dea 2 examene (bac si admitere) din ce-i intereseaza, in loc de unul singur (sau mai multe, pana intra).
Iar cine spune ca iti trebuie sa stii sa caracterizezi pe Harap Alb ca sa te descurci (holistic, cumva) la inginerie…oh well, se vor alege apele pe parcursul facultatii si ulterior. Pana la urma conteaza ca fiecare sa-si gaseasca drumul spre ceea ce i se potriveste.
Păi da, dar bacul are şi rolul de testare psihologică a rezilienţei şi motivaţiei. Degeaba eşti tu bun, dacă nu faci faţă în condiţii de presiune.
La ce bun? Cand te angajezi dai de presiune sau nu, cum ai noroc. De ce sa fie toti supusi la asta la bac? Ce treaba are statul sa te supuna la presiune?
Si cine merge la facultate da acolo de presiune, inainte sau in timp ce e si angajat.
Eu sunt profesoara. Si vad un fenomen care ma doare: sunt foarte multi copii in scoala mea care nu sunt sustinuti in nici un fel sa invete. Dimpotriva. “Ai luat un 5? eh, e afurisita profa de mate, nu-ti bate capu, tu sa treci clasa, sa nu ma cheme pe la scoala”. Copii care nu si-au mai facut nici o tema din clasa a V-a. Daca le spun parintilor ca este bine sa ii incurajeze macar sa incerce sa faca o tema (ca temele ii dezvolta si ii provoaca sa gandeasca, chiar si cand nu le fac corect) imi explica ca e un copil bun, da nu-i place cartea si munceste in curte. Apoi copilul ia 2,10 la testarea nationala si parintele plange ca sistemul de invatamant din Romania este prost. Si este. Dar sistemul suntem si noi: si eu si parintii, si programele de la minister si chiar si copiii. Sincer eu cand vad un parinte ca vine tipand la scoala si cere socoteala pentru notele copilului ma bucur. Ca este un parinte caruia ii pasa, am ce face cu parintele ala. Dar la mine in scoala termina clasa a VIII-a copii care abia stiu sa silabiseasca, care au un singur caiet pe care scriu si la franceza si la istorie si la engleza. Si ma intreb: parintii care isi vad copilul ca nu intelege nimic, ca nu isi face niciodata vreo tema, chiar nu isi pun nici o intrebare? Ca eu daca ii sun isi cearta copilul sa fie mai cuminti sa nu cumva sa ii cheme cineva pe la scoala. Cel mai tare ma doare cand vad cate o mama care imi zice zambind: “Ce daca nu-i place sa invete? Cineva trebuie sa stea si la sapa, nu? Doar n-o sa-l fac acuma doctor”. M-ar placea sa cred ca doar la acesti parinti se referea Funeriu. Nu la toti. Sunt foarte multi parinti care nu doar ca nu-si sustin si nu-si incurajeaza copiii sa invete ci ii descurajeaza activ sa vrea mai mult pentru ei insisi. Ne-am invatat sa aruncam pisica: profesorii blameaza elevii, parintii si sistemul, parintii blameaza copiii, profesorii si sistemul, iar elevii blameaza toti adultii, sistemul si tara in care locuim, ca au vazut ei pe tik-tok ca nu-ti trebuie carte multa sa fii milionar. Si toata lumea e multumita ca nu suntem noi responsabili ci toti ceilalti.
Sincer, si pe mine m-ar interesa doar sa ia 5-ul. Daca ii place ceva, o sa fie interesat de materia aia si o sa ia nota mai mare acolo. Scoala trebuie sa-ti prezinye informatie, din care sa alegi drumul pe care sa mergi. Nu sa-ti bati capul cu toate materiile, odata ce ai vazut ca nu te pasioneaza. Important e 5-ul, intratul la liceu si la facultate, in rest sa alegi doar ce-ti place.
Eu nu vorbeam de copii sustinuti sa se dezvolte, sa gaseasca ce ii pasioneaza si sa tinteasca spre liceu si facultate. Aceia au oricum peste 6 la toate materiile fara sa se chinuie. Vorbesc de copii carora li se prezinta doar “Aia au carte si la ce i-a ajutat?” si “Pune mana si fa treaba ca esti fata si cu carte si fara carte tot la cratita ajungi”. Nu stiu daca m-am facut inteleasa. Am scris un kilometru unde mi-am varsat si eu amarul pentru ca e trist pentru mine sa vad cum se pierd copii care in a IV-a si in a V-a aveau curiozitatea si elanul natural sa afle si sa inteleaga. Da, noi profesorii avem mare parte din responsabilitate. Dar invatarea este un proces care implica efort si copilul ala are nevoie sa fie sustinut in efortul lui, nu descurajat. Iar la copiii care sunt de 2,3 la evaluare este intotdeauna si o neglijenta a parintilor.