Cum am redescoperit eu roata

Zilele trecute, ajungând super obosită acasă, am dat drumul televizorului. Trebuie să menţionez: stau cu chirie într-o casă dotată cu un televizor strămoşesc frumos, ca un exponat de muzeu. Un bibelou imens al altor vremuri. Eu nu mă uit niciodată la televizor, dar de data asta, aveam chef să mi se spună minciuni dulci…

Acum, că i-am dat drumul şi m-am prăbuşit pe canapea, cu motanul în braţe, am avut surpriza să redescopăr roata – cu sentimentul că sunt primul om din lume care o descoperă. Sub ochii mei se derula chiar un episod din “Dallas”. Personajele bine-cunoscute ale copilăriei mele se perindau pe ecran, implicate în diverse conflicte ale petrolului.

Stând eu să mă uit la episodul respectiv, am înţeles cu ce şi-a câştigat “Dallas”-ul faima şi popularitatea de-a dreptul impresionantă  în rândurile înaintaşilor noştri.

În primul rând, serialul ăla a avut nişte scenarişti beton. O intrigă palpitantă, plină de suspans şi răsturnări de situaţie. Excelent scris. Nu te lasă deloc să te relaxezi, te prinde şi te ţine bine înfipt în ţesătura lui ficţională.

Iar performanţele actoriceşti concurează – şi în multe cazuri, domină – multe performanţe ale marelui ecran. Am înţeles de ce “Dallas” i-a distrus, într-un fel, cariera actoricească a lui Larry Hagman (pentru că l-a identificat în aşa hal cu fermecătorul său “villain”, că bietul om n-a mai avut nici o şansă să facă altceva.) Iar personajele feminine… sunt atât de credibile. Spre deosebire de eroinele de azi ale Hollywood-ului, care ies cică din duş dar au fondul de ten şi pudra perfecte, plus rimelul Maxfactor (cu gheişă), care le dă genelor volum x 5, personajele feminine din Dallas nu se tem să arate uneori al naibii de prost – cînd suferă, când au situaţii grele de înfruntat, când nu ştiu ce să facă. OK, o să spuneţi, încă nu apăruse tehnologia corectării prin Photoshop. Ei bine, îndrăznesc să spun că feţele lor necorectate prin Photoshop erau minunat de umane şi impresionante, fustele lor până sub genunchi aveau ceva înduioşător, iar personajul bătrânei mame… pe bune, e o bătrânică atât de frumoasă în blândeţea, puritatea şi tandreţea ei, că îţi vine să i te cuibăreşti la piept.

Bine, asta nu înseamnă că o să încep să urmăresc “Dallas” cu regularitate. Mă tem de angajamentele pe termen lung care prevăd ore fixe. Înseamnă doar că înţeleg marea dragoste cu care atîtea generaţii de spectatori au întâmpinat această producţie.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. DOOMy says:

    Bai, nu imi vine sa cred ca ai scris asa despre Dallas…

  2. Am scris ce am simţit. Nimic în plus, nimic în minus.

  3. Un scârbit says:

    Multumesc ca ai scris de Dallas . Ce mica e lumea buna . Eu ma uit la Dallas aproape zilnic ca vreau sa-mi reamintesc vremurile mele bune . Am pierdut multe de atunci incoace, printre care si memoria . Da, sunt nostalgic , classic , conservator in sens bun ( Biblic ) .

    Tineti minte 3 cuvinte : Incercati sa intelegeti Biblia .

  4. Un scârbit says:

    cand eram mai copil imi placea Boby( filmul a fost dat inca in 2 randuri prin 1982-84, si apoi dupa ” rev.” prin ’92-94 ) . Acum , dupa vreo 15 ani cel mai mult imi place de J.R. .

  5. simona says:

    Bai, si eu am avut aproximativ aceeasi revelatie acum vreo luna. Si mi-am zis ca am sa ma mai uit, dar cum la mine in camera nu am cablu… am lasat-o balta.

  6. didi says:

    Si mie mi-a placut candva Dallasul, ma gandesc si eu la naturaletea personajelor. Imi reinvie amintiri placute, de pe vremurile cand toate prietenele mele suspinau dupa Bobby, iar eu, ca sa fiu Gica contra, dupa simpaticul cowboy Ray. Niciodata nu mi-a placut un actor daca toata lumea ofta dupa el.Devenea banal.Acum… chiar ca nu se mai dau filme grozave, atunci se dadea putin si bun. Ma gandesc la perioada ceausista, desigur. Mi-e dor de filmele englezesti de luni, de msrinarii lui Onedin si de seria Liceenilor.

  7. didi says:

    *am vrut sa scriu”marinarii”, scuze

  8. un scârbit: dacă mă crezi, am amintiri deosebit de vii cu Dallasul din 1983-1984. Aveam 4-5 ani, dar ţineam minte toate personajele. Eram amorezată de ele.

    simona: exact ce spuneam. noi, săgetătorii, am fi un public infect de seriale, fie ele şi geniale. ar da toţi producătorii faliment. 🙂

    didi: ce drăguţă şi naivă era drama fetei din “Liceenii”! Cum să poarte ea ochelari. 🙂 acum, drama liceencei e cum să scape netunsă şi nepârlită de ţigările colegelor binevoitoare. 🙂

  9. didi says:

    Ai dreptate. Dar era vorba de mai multe acolo, nu doar de ochelari. Oricum, eu m-am bucurat ca filmul a fost gustat de unul din cei mai nebuni elevi ai mei. Nu m-as fi asteptat sa-i placa acest film unui “degustator” de BUG Mafia

  10. didi says:

    a propos de Dallas, tot Ray imi place, na!

  11. Da, erau mai multe, ştiu. Dar faza cu ochelarii m-a spart. Iar “degustătorii de BUG Mafia” sunt adeseori mai buni decât vor să pară – la asta se referă de fapt romanul meu “Bătăuşu’ de câmpi”.

    Iar mie îmi place Sue Ellen, cu veşnica ei căutare şi negăsire de sine. E personajul cu care m-am identificat până la un punct.

  12. Un scârbit says:

    iti place de Sue Ellen , dar te si regasesti in ea ?

    Esti precoce daca iti amintesti din 83-84 . Desi suntem de o varsta (n. mai 1979) nu m-am uitat prima data cand a fost dat . Numai parintii si rudele mele . pe atunci eram preocupat cu joca , pe afara .

  13. nu pot să cred! din comentariile tale, te-am considerat mereu un nene serios şi sfătos de vreo 50 de ani, care îşi închipuie că viaţa în bucureşti e cine ştie ce sodomă şi gomoră. :))

    ca să vezi ce impresii false se pot crea despre oamenii pe care îi cunoşti numai din scris.

  14. DOOMy says:

    Stiu foarte bine ca scrii ce simti, insa mi se pare dubioasa abordarea. Adica, stii cum unii destepti vulgarizeaza lucrurile complicate, ca sa inteleaga tot prostu? Ei bine, tu tocmai ai complicat ceva vulgar, ca sa zic asa 😀

  15. nu. pur şi simplu m-am uitat la un episod şi m-am simţit bine. poate dacă m-aş uita la zece, aş începe să-i văd cusătura cu aţă albă. dar asta nu se va întâmpla.

    şi în plus: te-ai uitat vreodată la “dallas” aşa, pur şi simplu? fără prejudecăţi cum că e film pt. babaci?

  16. DOOMy says:

    Nu recent, dar sa stii ca ma uitam si eu cand eram mic, chiar daca aveam alta perceptie asupra lui decat aveati voi, astia mai batrani 😀

  17. Las’ că nu rămâi nici tu de dooj’ de ani toată viaţa, oricât ţi-ai dori, fătu’ moşului. 🙂

  18. Isa says:

    Mie imi placea Lucy. Ma fascina. Era pt mine cam cum e Barbie pt fetitele din zilele noastre. Visam sa devin asa frumoasa, bogata si obraznica precum ea. Bogata n-am devenit dar am devenit, inschimb, mult mai frumoasa si mai obraznica =)) (deh, modestia e punctul meu slab…)

  19. Anthea says:

    Nici n-am stiut ca s-a dat Dallas prin 82-84. Nu cred ca aveam televizor pe vremea aia – nici acum nu am – dar nici n-as fi urmarit…aveam alte treburi la ora aia 😛 L-am vazut mai tarziu, dupa revolutie… Si mie imi placea, chiar daca mai adormeam. Pe de alta parte, gusturile mele erau in formare la ora aia. Nu-mi amintesc prea multe..poate doar secvente, personaje… Stiu ca Lucy ma enerva si ca din Ce traia Sue Ellen n-am inteles foarte multe, pentru ca mi-a ramas in memorie ca ‘alcoolica aia care facea scandal tot timpul’ si il intelegeam pe JeRe ca nu o vrea pe langa el…Pe vremea aia. Imi amintesc ca Bobby a murit de Craciun si a inviat de Pasti, ceea ce m-a distrat de nu se poate, si ma uitam la vecinii mei manelisti cum plang dupa Bobby de parca ar fi murit copilul lor o.O Ce- mi mai amintesc…aaa cine mi-a placut din film (asa, ca animal) …amantul lu’ PamEla, mustaciosul ala de nu-mi amintesc cum il cheama, care facea doar guest starring in film.

    N-am vazut nimic din serial de curand, dar cred ca mi-ar placea sa vad un episod, din nostalgie, si poate si din curiozitatea de a intelege cu ce ochi l-as vedea acuma 🙂

    Si eu apreciez filmele in care actorii sunt machiati/nemachiati adecvat scenei 😛

  20. dadatroll says:

    De fapt a fost un vis.

  21. Anthea says:

    da, si de asta mi-amintesc… a fost ceva de genu’ ‘si cand s-au trezit era dimineata’

  22. gabrielblog says:

    Eu eram un adolescent pe vremea aceea si ma enerva la culme JR ,aveam o ciuda “sincera si naiva”(ca sa zic asa) pe el cand isi freca mainile satisfacut ca a mai dat o lovitura pe “spatele ” altora.Desigur ca eu “tineam” cu Bobby cel calm si bun (Bobby era Fat-Frumos iar JR -balaurul in povestea “Dallas”).Eh ,amintiri..Sunt multe creatii vechi(filme ,muzica,literatura) mai “cool” decat cele din prezent..De ce oare?

  23. Andre de la marketeting says:

    BTW Lorraine, Army of Lovers care iti plac tie (si mie) au ceva piesa (tot calambur de asta amuzant) numit “I am” si incepe asa “I am…like Bobby is to Pam, I am…”

  24. muaahaaaha… amintiri din copilarie…. valeleu ca nu ma lasau ai mei sa ma uit :))))… ca cica trebuia sa ma culc… sa fiu bun de ceva a doua zi la scoala… da tot mai furam cate’un episod…
    PS: tocmai imi mut posturile de pe yahoo… si am dat de primul meu post scris despre rondo :)))… duminica frumoasa 🙂

  25. isa: lol

    anthea: păi alcoolica a ajuns alcoolică tocmai pentru că ăla o minţea şi o înşela de zor. bine, ea ar fi putut să-l părăsească, dar… era prea bună viaţa de lux alături de el. În concluzie, era un personaj tensionat. De-aia îmi plăcea.

    dadatroll: ştiu. o soluţie cam penibiluţă, aia cu visul.

    gabrielblog: îndrăznesc să avansez o ipoteză: poate filmele de atunci erau făcute cu mai mult suflet.

    andre: o am!

    andrei: ala cu comentarii de cristina bazavan, care pretindea că îmi faci un nepotism? 😛 (apropo, dacă îl muţi pe wp, vreau link. să te adaug la “ce-am făcut”, la categoria “oameni care ne-au citit.”)

  26. ui ca vin si cu linku :)))… http://andreiaciobanitei.blogspot.com/2008/04/din-nou-rondo-capriccioso.html

    moaamaaa… da ce vremuri… mi;a placut foarte mult pe 360 :(…. pacat ca se duse de rapa…

  27. multumesc. 🙂 putem ţine legătura şi aşa, nu contează platforma.

  28. Un scârbit says:

    pt cine nu stie cand si pe ce canal se da Dallas- ul .

    Se difuzeaza si se reia zilnic . Scrie aici : http://port.ro/pls/w/tv.channel?i_ch=51&i_date=2008-04-20&i_xday=8

    Acum sunt pe la ep. 216 ( parca 306 sunt ) . Bobby inca e mort in visul nu stiu cui . Si astept sa revina la viata si cel cu visul si Bobby . Am uitat , cine stie poate au facut, si de aceasta data, in asa fel incat sa reinvie tot de Pasti . Imi place ca fiind dat mai comprimat( zilnic ) se poate observa cu alti ochi .

    In 1983-84 parca inca nu erau filmate toate cele 306 episoade . Asa ca nu a fost dat tot ca in 92-94 si in ziua de azi .

  29. da stiu ca nu conteaza platforma… dar acolo am copilarit… hi hi hi … oricum a inceput sa’mi placa mult si pe;aici 😉

  30. ai dreptate. Dar trebuie să ne învăţăm să nu ne cramponăm de nimic. Feelingul e în noi, şi ne însoţeşte oriunde ne-am duce.

  31. pai, da. chiar inteleg figura cu dallasu’. oamenii erau de carne, nu de plastic. ma si mir de ce tot vad in zilele noastre : personalul statator de prin canapele si de prin fata displayurile se uita prelung la femei anorexice si la cuiere ambulante cu pretentia ca au de-a face cu fiinte nec plus ultra dpdv estetic.
    ma si intreb daca noile facaturi promovate de serviciile de PR sunt in stare sa lase macar o dara rezonabila de feromoni…

  32. displayurile = displayurilor. cred ca dezvolt o forma de dislexie. scuze, da’ abia m-am trezit din somn.

  33. domnule Corn, ce plăcere, onoare şi încântare să fiu vizitată şi comentată de dvs! ladies & gentlemen, meet & greet unul din cei mai valoroşi autori SF români, care a comis şi “evadări din capcana stilului, dar imaginea a rămas”, sau ceva în genul ăsta zicea dl. critic, de ne-am hăhăit noi o săptămână.

    şi acum, să răspundem: asta m-a frapat şi pe mine la vizionarea descrisă mai sus. Cât de umani erau oamenii pe atunci.

  34. didi says:

    e un subiect de discutie grozav, felicitari, ce mai? Dar de “Om bogat, om sarac ” ce ziceti? S-a difuzat inaintea Dallasului si s-a reluat prin anii 90, dar nu mi-a mai placut.Acel film cu Peter Strauss in rolul senatorului Rudy Jordache si cu Falconetti, banditul italian ( nu stiu cum se numea actorul, dar saracul, am auzit ca a luat bataie cand a mers in Grecia la o alta filmare, asa ura lumea personajul)

  35. Anthea says:

    Da, si de ala imi amintesc..parca ca erau doi frati, nu? …pe vremea aia mi-a placut mai mult decat Dallas. Si inainte de astea, Toate panzele sus! La ala si acuma m-as mai uita cu placere, fara sa-mi pun intrebari 😛

  36. bacchante says:

    Acum vreo 2 saptamani am vazut si eu intamplator un episod din Dallas – ca tot intreba cineva, Boby e mort in visul Pamelei – si mi-a inspirat acelasi sentiment de naturalete. Toti actorii sunt oameni frumosi. Cu accent pe oameni si nu pe frumosi… sunt foarte naturali si umani si dau impresia acuta de realitate vecina. Am tinut minte destul de multe lucruri din el, desi inca nu eram la scoala cand s-a difuzat. Si mai sunt si alte seriale care imi amintesc de vremea aia, inclusiv Twin Peaks, pe care am incercat sa il revad acum vreo jumatate de an, dar n-a mai mers. Farmecul a ramas candva la inceputul nouazecilor…

  37. Un scârbit says:

    Ieri a inviat Bobby , si -a revenit Pamela din vis – cu reluare sambata dimineata de la ora 9 . Deci si anul acesta cand Iisus murea Bobby invia .

    O fi facand parte dintr-o strategie ca sa le fure ochii la femei cu invierea lui Bobby .
    Am auzit intr-o predica ,pe un pastor care spunea fara a da nume , ca sunt si unele surori pocaite care prin 92- 94 veneau la el si ii cereau ajutorul(la ei nu exista spovedanie in forma ORTOD.) ,caci visau cu Bobby si nu mai stiau cum sa scape de vis .
    Atata stiau si ele ca nu este bine sa viseza prea mult cu Bobby si cine stie ce visau .

    Si el , simplu , le cam raspundea cam asa . Daca te tot uiti si te gandesti la Bobby , e si normala sa visezi tot cu Bobby . Ce bagi in computer aia proceseaza . Nu e de mirare .

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger