Poşta redacţiei: Cum să fac să mă plac?

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată remunerată. Subliniez: dacă nu vrei să scriu despre, nu-mi trimite o poştă a redacţiei cu amendamentul “dar vreau răspuns privat”. Există două opţiuni: vrei formatul ăsta, sau îmi recompensezi timpul. Merci de înţelegere.

Scrisorica de azi spune aşa:

***

Bună, Lorena,

Ţi-am mai scris la poşta redacţiei acum ceva timp, şi răspunsul tău m-a ajutat foarte mult să trec peste o perioadă dificilă. (Drept care, am făcut o donaţie generoasă, să susţin această sursă de empowerment de care am beneficiat în acest moment complicat, notă Lorena.) Îţi scriu acum, cu o altă problemă. Am nevoie de cineva care să îmi dea o palmă după ceafă, şi cred că tu eşti persoana potrivită. 

Am 25 de ani, şi sunt o fată super împlinită din punctul de vedere al carierei. Am terminat un masterat foarte greu în străinătate, făcut aproape integral pe banii mei (că părinţii nu prea au avut de unde să mă ajute). A fost extrem de greu, şi m-am uitat mereu cu invidie la colegii mei care primeau bani de acasă şi aveau timp şi de distracţie, când eu munceam non-stop ca să mă pot întreţine. Dar a meritat, iar cu experienţa câştigată în câmpul muncii am reuşit acum să prind un post la una dintre cele mai bune companii din lume pe domeniul pe care l-am studiat. 

Dar Lorena, problema e că… mă simt urâtă. După 4-5 ani de studiat şi muncit în paralel, din cauza stresului am luat în greutate enorm de mult. Asta s-a suprapus şi cu vreo două situaţii de viaţă destul de grele, peste care am trecut cu greu şi cu terapie. Cu chiu cu vai, am reuşit să slăbesc, însă nu mai arăt ca la 18-20 de ani. Am vergeturi, puţină burtică, picioare groase, mi s-a lăsat pielea pe faţă, am cearcăne cât casa. Ştiu că ar trebui să mi se rupă, dar mă doare când realizez că nu se mai uită tipii la mine ca înainte. Nu ajută nici că m-am “înrăit” destul de mult, nu mai sunt fata drăguţă care eram înainte. Am replicile la mine şi de multe ori mi s-a spus că intimidez, şi de asta nu se apropie tipii de mine. Asta mi-au spus-o atât necunoscuţi, cât şi prieteni buni, băieţi, care nu ar avea niciun motiv să mintă. Mi-au spus că am o alură “masculină”, şi aparent asta nu e atractiv. Dar nici nu prea am cum să fiu altfel, că dacă nu dezvoltam personalitatea pe care o am acum, nu aş fi ajuns unde sunt nici în ruptul capului.

De ce mă deranjează, de ce îmi afectează asta încrederea în mine? Cum pot să ajung în punctul în care mă doare la 15 metri în spate ce crede lumea despre mine?

Aştept cu nerăbdare palma după ceafă.

Cu drag, o fană fraieră 🙂

***

Dragă X.,

Un lucru pe care absolut nimeni pe acest pământ NU trebuie să-l facă e să se nege pe sine însuşi şi omul care a devenit, doar pentru câteva ore de coţăială mai mult sau mai puţin reuşită cu nişte gigei random.

Really, să punem în balanţă ce ai şi la ce aspiri.

Ai în spate ani de rezilienţă, efort, un job excelent, plătit fabulos şi o reputaţie profesională. După cum spune Lady Gaga, cariera nu ţi se va uita niciodată în ochi să-ţi spună că nu te mai iubeşte.

La ce aspiri? La o imagine de multe ori fake, sau artificial îmbunătăţită, menită să-ţi aducă atenţie superficială şi trecătoare de la unii care, în majoritatea cazurilor, reprezintă mai mult efort decât satisfacţie.

De ce?

BS-ul ăsta cu intimidarea l-am primit şi eu de la diverşi purtători de penis, dar replica mea a fost mereu: Mă bucur că te intimidez. Aşa sortez pe cineva care ştie să facă faţă cu succes provocărilor şi nu cedează la prima dificultate.

I meean, dacă cineva e b**hurt de la un răspuns mai hotărât, ce va face când tu o să te lupţi cu greţurile din timpul sarcinii sau cu depresia postpartum? Un om care e partner material hangs in there, iar rătăciţii maicii domnului nu au de ce să te intereseze.

Poate că partea la care ai de lucrat e conştientizarea propriei valori. Dacă încă o pui la schimb cu părerea tuturor fluieră-vânt, mă tem că nu te respecţi pe tine prea mult.

Iar o relaţie care să merite cu adevărat apare abia în momentul când tu te preţuieşti suficient de mult încât să fii perfect confortabilă şi stabilă pe cont propriu. Tipii care te parazitează pe baza nesiguranţelor nu merită the time of day. Ăia care preţuiesc cine eşti sunt singurii cu care ai ce discuta.

Sigur, poţi lucra la aspectul tău fizic, dar asta pentru a te răsfăţa tu pe tine, nu pentru a face sluj rataţilor care ţi se dau prieteni şi care îţi desenează un rol submisiv, din dispreţ şi misecuvenism faţă de femei. La 25 de ani, cu tratamente cosmetice adecvate şi aplicate cu regularitate, tonusul pielii se reface uşor. Sportul făcut cu regularitate te ajută nu doar să îţi reenergizezi şi modelezi corpul, ci îţi dă şi trip gratuit de endorfine. Şi acestea te fac atractivă: încrederea în tine, satisfacţia cu propria viaţă şi propria persoană, absenţa complexelor şi a umilinţei aceleia total repulsive, că parcă îţi ceri nonstop scuze că exişti.

Fă şi un curs de makeup, care ajută mult la acoperirea zonelor problemă şi evidenţierea trăsăturilor avantajoase.

Şi nu mai pierde timp cu genul de gigel care îţi spune că ar trebui să te diminuezi tu pe tine ca să laşi pe altul să îţi fure lumina de reflector. Ăla nu ţi-e prieten, indiferent cum te minte că îţi e. Probabil că, în secret, toţi te invidiază cu spume pentru cariera ta. You need better friends.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. cos says:

    Eu am iesit dintr-o depresie `existentiala` prin sport, Lorena are dreptate. Si nu eram in nici o dispozitie sa-l fac, nu mi-a placut niciodata in mod special, si am fost si intr-o forma fizica care nu-mi permitea cine stie ce. Dar aproape oricine poate merge. Am mers zi de zi cu muzica in urechi pana a inceput sa conteze. M-a ajutat mental, si intr-un moment prielnic psihologic am reusit sa-mi schimb si dieta, am inceput sa mananc foarte multe fructe si legume. Am reusit sa renunt si la tigari. Acum pot alerga, nu cine stie cat, dar pot. La 40 de ani sunt mult mai bine fizic si mental decat la 30 si 35.

    Chiar daca acum poate nu te odihnesti cat ar trebui (eu am avut ani de zile de insomnii), la un moment dat o vei putea face. Asa ca o sa adaug pe lista de `recuperare`: cat mai multa odihna si somn cu putinta. Ajuta enorm. Singura problema reala este timpul, si pentru miscare, si pentru o mancare mai ok, si pentru odihna, asa ca ar fi bine sa ti-l poti permite, sau sa reusesti in timp sa prioritizezi propria persona si timpul acordat ei, in fata jobului si al altor posibile obligatii.

    Eu nu reuseam sa-mi imaginez ca voi reusi vreodata sa ies din starea in care intrasem, dar uite ca se poate, cat timp pui zi de zi caramida peste caramida poti iesi din orice.

    Cand esti echilibrat cu tine mental si fizic: 1. Esti mult mai relaxat, ai o energie buna si oamenii care conteaza vad asta. 2. Nu te mai afecteaza deloc faptul ca esti pe cont propriu sau ca ai de-a face cu persoane de cacat.

    • Lorena Lupu says:

      Bravo, cos. Ai respectul meu.

    • Zuza says:

      Cos, felicitări pentru ce ai reușit! Subscriu, pe mine mersul (ca la greutatea mea inițială nici nu prea fi vorba de alergat) m-a ajutat enorm. Intre tompnpot sa si alerg distante scurte, dar nu exagerez, imi maintrebuie incheieturile inca niste decenii…
      Apoi gătitul, meal prep, muzica când ies afara, și constanța (zilnic, rar când mai ningea nu ieseam), m-au ajutat sa ma simt mai bine și sa pierd 15 kg în 10 luni.
      După un an ma mentin bine, chiar cu mai putin sport. Și se vede ca ma simt și arat mai bine, chiar colegii au venit sa ma întrebe ce fac de arat asa bine (la 40 mai bine decât la 30). Ieșitul afara, cu tine muzica care îți place, tot ce îți trebuie sunt 30 de minute pe zi (cu tpul poti sa cresti) și niște pantofi de sport.
      Sunt sigura ca sugestia Lorenei cu sportul și cosmetica o vor ajuta pe cea care a scris.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: