Charlie Hebdo şi fiarele vechi

Pentru cine a trăit ieri sub o stâncă, ieri, Charlie Hebdo a dedicat o caricatură victoriei de la Roland Garros a Simonei Halep, înfăţişând-o în timp ce-şi vindea cupa la fiare vechi. Primul feedback colcăind de furie l-am observat exact când pe sub geamul meu treceau nişte minoritari etnici şi strigau de zor “fiare vechi”.

Sigur, gluma e de prost gust. Şi e incorectă tehnic, pentru că Simona nu e de etnie română, ci aromână; pentru că, şi în ţara noastră, fiarele vechi sunt colectate de o altă etnie, pe care nu o numim, că n-am chef de un lung tărăboi internautic, şi pentru că ridiculizează valoarea unui nume de aur al sportului intern şi internaţional.

Acum, că am liniştit dacul liber legat de faptul că am înţeles punctul lui de vedere, şi i l-am şi relatat, frumos, cu clişee de almanah, cum îi place lui, hai să vorbim de tâmpenia care m-a scos grav din sărite. Dar înainte să ajungem acolo, să facem o mică lămurire.

Tehnic, mare parte din umor se bazează pe stereotipuri. În realitate, nu toate blondele sunt proaste. Dar râzi de bancurile cu blonde proaste. În realitate, nu toate moldovencele sunt curve. Dimpotrivă, multe cresc într-un mediu mult mai accentuat religios decât noi, restul ţării. Dar râzi de bancurile cu moldovence curve. În realitate, nu toţi oltenii sunt ghiolbani. Dar râzi de bancurile cu olteni care tocmai descoperă electricitatea. În realitate, nu toţi ardelenii gândim în reluare. Ăăă, de fapt, ba daaa. (Glumă, no, tulai, nu te criza.)

Practic, poanta cu Simona e din categoria americani fraieri, germani agresivi, ruşi beţivi şi scoţieni zgârciţi, şi se bazează pe ce văd străinii prima oară când le ies români în cale. “Fiare vechiii! Boierule, pupa-ţ-aş, n-ai zece dolari, să-ţi trăiască copiii, că n-am mâncat nimic azi.”

Ăia nu-s chiar ro…

Şi crezi că un străin stă să analizeze diferenţa? Fuck, no. Vorbesc româneşte? Vin din România? OK, sunt români.

Ce încerc să spun e că, fie că ne convine, fie nu, probabil că europeanul obişnuit a văzut mai mulţi români cerşind decât români lucrând la computer, ca mine şi ca voi, de vreme ce noi fiinţăm la noi în birouri, nu batem străzile cu computerul de gât strigând: “Raport de activitate pe luna în curs! Raport de activitate pe luna în curs!”

Poate, până ne educăm şi eradicăm cerşetoria, ar fi cazul să ne asumăm că vom mai auzi glume de tipul ăsta şi să dezvoltăm nişte autoironie, nu să #notallromanians. Ştiu şi ei că #notallromanians, staţi voi calmi. Era O GLUMĂ. Proastă. Dar o simplă glumă.

Închis paranteza, şi să trecem acum la cele două reacţii absolut oligofrene care m-au făcut să-mi dau ochii peste cap până am făcut cârcel la muşchii oculari.

A) Hai să boicotăm produsele franţuzeşti 

Tataia care emisese enormitatea asta îşi petrecuse primii 40 de ani formativi în comunism. Unde economia era centralizată. Dacă Scânteia scria că cetăţeanul Ilie Gulie e element negativ, asta era părerea oficială şi a partidului, şi a Fabricii de Sticlă Azuga, şi a Fabricii de Ţigări Carpaţi, şi a recepţionerei de la pensiunea “Perla Munţilor” din Bicaz.

Tataia nu concepe că, să zicem, fabricantul de cosmetice Vichy sau un producător de vinuri din Bordeaux au fix zero legătură sub soare cu glumele lui Charlie Hebdo, ba, posibil, Charlie Hebdo i-a ofensat minimum o dată şi pe ei cu ceva. Că sunt businessuri diferite, cu linii de conduită diferite, şi fiecare are propriul regulament de ordine interioară, prin urmare, să-l pedepseşti pe producătorul din Bordeaux că tu ai fost lezat în sensibilu-ţi anus de Charlie Hebdo e total ineficient şi e ca şi cum l-ai bate pe Ion din Medgidia pentru că Gheorghe din Baloteşti ţi-a furat mobilul.

Produsele unei ţări se boicotează dacă PREŞEDINTELE ŢĂRII, PRIMUL MINISTRU SAU ALT OFICIAL FACE O GAFĂ ÎNTR-O VIZITĂ EXTERNĂ, sau îşi retrage ambasada fără un motiv bine întemeiat, sau dacă o ţară atacă o ţară vecină şi tot aşa.

Nu pentru că un privat, şi încă pe deasupra unul renumit pentru “insult comedy”-ul pe care-l practică, a făcut o glumă mai idioată.

B) Acum regretaţi Je suis Charlie? 

Je suis Charlie a urmat, dacă ne aducem aminte, după un atac terorist. Când jumătate din redacţie a fost secerată cu gloanţe de doi Allahu Akbari după o glumă despre Mahomed.

Aş pune Je suis Charlie după acel atac terorist chiar dacă aş şti că în zece ani vor pune copertă cu mama făcând un gang bang cu negri şi cu mine apărându-i discret pe anus: Aţi terminat, pot şi eu să ies? şi caption: Adevăratul motiv pentru care glumele Lorenei sunt de c***t.”

Pentru că e vorba de un principiu democratic.

Şi anume: cuvintele, oricât de jignitoare ar fi, sunt până la urmă simple cuvinte. Mai ales în Charlie Hebdo, care e asumat publicaţie satirică ireverenţioasă, şi unde nimeni nu pretinde că prezintă fapte cu valoare de adevăr.

Şi între o lume unde umorul pică din când în când în exagerare, şi mai bocesc mimozele şi dacii liberi, pe de o parte, şi o lume în care umorul e pedepsit cu gloanţe, bice şi carice, pe de alta, eu o să aleg întotdeauna prima versiune. Mi se pare mai puţin grav să ajungi periodic ciuca miştoului, decât carne de tun.

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

8 Responses

  1. Sorin says:

    Umor la Charlie Hebdo? Asta da glumă. Vă mai amintiți caricatura cu copilul ăla refugiat găsit mort pe plajă, lângă care era un panou cu o promoție la un fast-food pe care scria: „Promoție! Două meniuri de copii la pret de unul.”? Asta cu Halep e chiar inocentă. Încep să cred că într-adevăr cea mai bună glumă franțuzească e mașina franțuzească. Sigur, faptul că „umoriștii” vieții sunt proști și nesimțiți (cam asta e linia hebdomadarului respectiv) nu justifică și nu scuză atentatul de acum câțiva ani. De aceea je ne serai jamais Charlie. De Halep puțin îmi pasă.

    Și, fără supărare, nu vreau să fac pe deșteptu’, nici să dau lecții, dar Halep nu e macedoneană. Este aromâncă din ramura cipanilor. Aromânilor li se mai spune și machidoni, dar macedonenii sunt fie cei din provincia greacă cu același nume, fie populația statului Macedonia, care de fapt sunt bulgari (cel puțin așa susțin bulgarii din Bulgaria). Scuze, dar simțeam nevoia să spun asta.

  2. mirehara18Ileana says:

    Nu a fost o gluma. Nici macar proasta. A fost o jignire deliberata la adresa romanilor. Asa putem spune ca au fost atacati(redactia de doi lei) pt ca arabii nu inteleg glumele lor proaste? Poate….

    • Lorena Lupu says:

      Fă-ţi o favoare, gugăleşte Charlie Hebdo şi încearcă să pricepi genul de umor pe care-l practică. S numeşte “insult comedy”. Şi rezervă-ţi ofuscarea pentru subiecte care chiar merită.

  3. Adelina says:

    Sunt 100% de acord cu articolul! Dar aș avea de adăugat un aspect, sau mai degrabă o propunere de a privi caricatura și în altă dimensiune. Încep prin a preciza că după ce am trăit și lucrat mai bine de 5 ani printre francezi, am început să pricep cât de cât (a se citi scrath the surface) cum înțeleg ei umorul. O glumă clasică cu punch line nu le mișcă un mușchi pe față. În schimb cele mai destinse conversații amicale, cu râsete, se întâmplă atunci când toți enunță în mod natural lucruri evident false, pentru a scoate în evidență ridicolul. Fiind formată în altă cultură, mi-e greu să înțeleg, și cu atât mai greu să particip cot la cot, mă pierd pe drum. Dar asta e, ăștia sunt și ofensarea nu ii impresionează câtuși de puțin.
    Acestui public se adresează CH, nu românilor și nu Simonei Halep. S-a întâmplat de data asta să cădem noi victime colaterale, dar ținta revistei sunt prolemele societății franțuzești. De-asta caricatura nici măcar nu prea e glumă (bună sau proastă), e o mustrare. Cel puțin așa au resimțit-o cei care au apucat să îmi transmită părerea. Prima reacție a fost să afirme imediat “asta e un clișeu oribil!!” și apoi să se auto-excludă din cei vizați “eu știu că foarte mulți români sunt muncitori/ cinstiți/ etc. Și nu, nu încercau să îmi facă pe plac, au fost alte momente în care nu s-au sfiit de la glume destul de dure.
    M-am lungit mult cu comentariul, dar mai spun doar atât: mulți dintre ei chiar știu să separe românii ok de românii ne-ok (de orice etnie), așa cum știu să separe orice om ok de “elementele neagreate”. Toți francezii cu care am interacționat până acum mai cunoscuseră înaintea mea cel puțîn un nr. x de români civilizați. Nu mai suntem chiar așa pasăre rară prin occident și ar fi cazul să ne asumăm asta. Dacă nu ieșim mai repede din paradigma de victima discriminată nu ne facem decât nouă rău.

  4. Radu says:

    Caricatura aia e foarte zen si vindecatoare, si doar in capul celor cu un profund complex de inferioritate singura interpretare posibila e ca suntem umiliti.
    Nu ma simt umilit deloc, pot sa fac lejer misto cu colegii straini asumandu-mi stereotipurile despre romani si nu pentru ca sunt bufon, ci pentru ca nu am scarba aia profunda a romanului fata de ceilalti romani care nu lucreaza macar la NASA, care n-au medalii de aur la olimpiade sau macar un trofeu la Roland Garros.

  5. Ada says:

    De acord cu articolul.Asa cu spunea si Adelina suntem tot mai multi romani in afara Romaniei (inclusiv eu) si cred ca am dovedit si dovedim in continuare ca suntem ok. Fac o precizare eu traiesc in a 3 tara straina din ultimii 7 ani si m am lovit de stereotipuri, insa intotdeauna am zis ca eu nu sunt in repectiva tara ca sa mi reprezint poporul , ci sa reprezint pe mine; insa mereu am fost mandra de identitatea mea si o sa fiu in continuar, deoarece eu nu pot sa neg cine sunt si ceea ce sunt. Lorena draga mea, eu te citesc cu multa placere☺keep it up

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger