Pesedistul în negare

Îl vedem all over social media. Când îi spunem că este pesedist, se înfoaie ca şi cum i-am fi adresat o înjurătură de mamă. “Eu sunt echidistant.” Remarci, însă, că în mod magic, tot ce predică e din registrul “dume oficiale de stânga”.

Şi anume.

A) “O, vai, câtă ură viscerală!” 

E aproape înduioşător modul în care pesedistul în denial refuză să vadă legătura între “ura ta viscerală” şi toate proiectele de legi, legile, ordonanţele, dezincriminarea abuzului în serviciu, medicamentele fundamentale scoase de pe listă, pensiile speciale, hiperspeciale şi ultraspeciale pentru ei şi ai lor, şi multe altele, pe care băieţii ăştia le-au produs de când s-au înscăunat la putere.

În viziunea pesedelului în negare, ura ta “viscerală” s-a căşunat brusc, hodoronc-tronc, fără motiv şi fără aplicaţie. Trecea Dragnea prin piaţă, fluturând din mustaţă, când l-ai văzut tu, şi, din senin, ţi s-a sculat un hate boner. Aşa, pour la bonne bouche.

Ironic, când realmente începe să latre fără motiv la tine un ţâfnos oarecare de pe net, care are zero motive reale să te urască, şi nici nu-i datorai ceva, cât timp nu l-ai invitat să îndrăznească să creadă iar el nu-ţi plăteşte impozit, tot pesedelul în negare dă din umeri a: “sigur ai scris tu ceva şi poartă fuste mai lungi”.

B) “Îi dispreţuiţi pe oamenii simpli!” 

Despre asta am scris un articol întreg, luni, când toţi neorealiştii socialişti borau pe bandă rulantă basme cu ţăranul simplu, dar cinstit, care a venit cu inimă curată la Bucureşti (chit că a lăsat un munte de gunoi) şi n-a reuşit să explice reporterilor de ce venise, bâiguind un timid: “Să se schimbe lucruri.”

Şi oh, vai, cât de aroganţi suntem noi că dăm ochii peste cap la nevoia unui guvern care deja se plânge că bugetul e insuficient şi recent a mai contractat un împrumut extern de nu ştiu câte miliarde, pe care, hint, nu-i plăteşte mama lor, ci noi – cum ziceam, nevoia unui guvern de a da de la buget nişte sute de mii de euro strict ca să demonstreze că şi el are fani.

În fond, idola mea doamna Firea a explicat foarte clar scopul şi durata vizitei: “Şi noi putem sta în piaţă”.

Da, era o informaţie pe care n-o bănuiam. Din banii cheltuiţi pentru a arăta că, real, şi ei pot sta în piaţă (uau!), puteau renova un spital. Sau repara un drum judeţean, din alea la capătul cărora îţi cauţi plombele prin borta c*rului. Pe scurt, ceva util, asemănător cu promisiunile electorale, care ar mai fi atenuat “ura viscerală” de la punctul anterior.

 

C) “Voi sunteţi de vină că e haos!” 

Clar, noi. Altminteri, ei îşi aplicau de zor programul electoral, tocmai făcuseră o autostradă nouă, să atragă amărâtul ăla de investitor şi să-l convingă că poţi face business în România şi fără să schimbi cauciucurile ca pe tampoane. Iar noi ţopăiam de cretini pe asfaltul proaspăt turnat, să rămână urme de talpă, lol.

 

D) Când începi să le pui întrebări, încep să-ţi dea non-răspunsuri. 

Cel mai bun exemplu în acest sens e acest interviu fabulos prin umorul lui involuntar şi absurdul situaţional, publicat de PressOne. Zici că a înviat Caragiale din morţi, a scris o nouă schiţă şi s-a culcat la loc. E literatură pură.

Dincolo de asta, exact aceleaşi tentative de eschivă, ocolire a subiectului, deturnare a atenţiei, deviere pe arătură şi bullshit de umplutură vei găsi în orice conversaţie cu un pesedel în negare. Chiar dacă aceştia sunt intelectuali pe care nu-i poţi bănui de prostie; strict de interes şi parşivenie.

Încep să-ţi vorbească în formule lipsite de orice sens, să bage aluzii pe care refuză să le explice, apoi o închid apoteotic cu “Lasă, vorbim mai multe la un ceai”.

Sorry, era un status public cel în care emanai vrăjeala. Explicaţiile trebuie să fie tot publice. Nu mă interesează să pierd timp în ceaiuri decât cu oameni cu care ALEG EU să beau ceai, şi ultimul lucru pentru care aş pierde timp personal este o justificare pentru ce rahat publici tu pe Facebook.

Iar întrebarea mea simplă şi bărbătească este: dacă tot gândeşti ca un pesedist, te porţi ca un pesedist şi vorbeşti ca un pesedist, de ce să nu-ţi faci coming outul ca pesedist?

Aaa, pentru că de fapt singurii cumpărători de carte suntem noi, fraierii cu haosul, şi rişti să rămâi fără public cu care să poţi să schimbi o vorbă mai lungă de două silabe?

Pe de altă parte, poate se leagă de o sinecură confortabilă pe undeva.

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Kathy Bates says:

    Răspunsul la fel de simplu şi pe scurt: fiindcă experienţa anilor 1993-1996 zice că e foarte posibil să existe unul care gândeşte ca un pesedist, se poartă ca un pesedist şi vorbeşte ca un pesedist, dar e de fapt comunist? 😉

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: