Clişeul idioţesc al săptămânii: “m-ai pierdut”

Una dintre plăcerile majore ale internautului român e să bântuie pe tarlalele virtuale de parcă era în acest acest imens imperiu pe care i l-a achiziţionat mă-sa într-o marţi, şi dacă întâlneşte o idee pe care nu o gustă, nu o înţelege sau care nu intră în sfera lui de preocupări, să behăie plin de aroganţă: “M-ai pierdut”.

Asta pentru ca, desigur, gazda, sfâşiată de durere în faţa unei asemenea pierderi, să dea cu basca de pământ, nimicită de gheara fatalităţii, şi să strige în zare precum negrişorii subnutriţi din clipul “Earth Song” al lui Michael Jackson.

Cu subtitrare, să strige ceva de genul: “Ohhhh, nu, Fănele, nuuuu. Ce mă fac eu fără tine”.

Ce să mă fac? Mă descoperă zilnic alţi câteva zeci de cititori, şi o parte dintre ăştia devin fideli, deci mă fac bine, mulţumesc, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Singura categorie de pierdere care chiar ar constitui o pierdere sunt clienţii de publicitate şi oamenii care contribuie concret la blog. Pe ăia da, aş suferi să-i pierd, pentru că ăia fac tot acest efort să merite. La ăia probabil că da, aş ţipa dureros în zare, dar asta, desigur, nu înseamnă că le-aş permite să îmi joace demnitatea în picioare.

Am plecat din joburi când patronii erau idioţi, am renunţat la colaborări când patronii se comportau ca şi când o sumă oarecare de bani echivala cu câştigarea mea la belciuge, şi dacă într-un final va trebui să vând covrigi în Piaţa Unirii ca om cu demnitate intactă, o voi face fără să clipesc.

Dar am o recomandare amicală pentru ăştia cărora le place să fluture din steguleţul cu “m-ai pierdut”.

Înainte să emani aroganţa asta jenantă de faţă cu altul, fă un exerciţiu de introspecţie şi întreabă-te dacă are acoperire. Dacă ai adus vreodată ceva valoros în viaţa altuia, să reprezinţi în mod real o pierdere.

Că există o mare şansă să fii un simplu bâzâit de muscă, periodic inofensiv, periodic supărător, şi la enunţul “m-ai pierdut” să ţi se răspundă “greşit, amice, ai creat câştigul absenţei tale”.

Pentru că da, dacă un om reprezintă mult mai mult deranj decât utilitate, dacă creează mult mai multă neplăcere decât entuziasm atunci singura pierdere e prezenţa lui.

Uneori nu strică să evaluăm dacă folosim la ceva în viaţa şi priorităţile altora sau nu. Şi eu îmi pun frecvent această întrebare. Multe dintre subiectele pe care aleg să le tratez aici sunt selectate în mod special să folosească altor persoane. Să le îndemne să gândească, să le înveţe ideea de curaj, să se confrunte cu propriile greşeli, sau pur şi simplu să râdă. Uneori, după o zi proastă, chiar şi eu recitesc texte vechi de pe propriul meu blog, să mă înveselesc.

Recomand să vă autoexaminaţi din prisma nevoilor şi priorităţilor altuia. Şi atunci veţi înţelege multe: de ce pe unii vă evită oamenii, de ce alţii cu reuşiţi să obţineţi o relaţie nici cu slujbe, de ce unii sunteţi extrem de iubiţi şi aşa mai departe.

Ce pui pe masă?

Răspunde scurt, prima chestie care îţi vine în minte.

Dacă răspunsul e “nimic” – ei bine, cam atât reprezinţi şi tu ca pierdere.

Iar dacă o idee nu vă place, n-o înţelegeţi sau etc., formulaţi obiecţia exact aşa şi lăsaţi fanfaronada cu “m-ai pierdut” la o parte. În mod interesant, încă n-a folosit-o cu mine nici o persoană care să conteze cu adevărat.

Şi am obosit să tot răspund cu

a) E ok, oricum nu erai cine ştie ce capital.

b) Să n-am decât pierderi infime ca asta.

c) Aş zice mai degrabă “m-am descotorosit”.

Le tot rulez pe astea trei şi devin eu însămi un clişeu în reacţie la cel mai obosit clişeu de pe internetul românesc.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger