Ghicesc în ouă

Am văzut ieri mai multe ouă pe Facebook și Instagram decât logodnica oficială a armatei într-o seară de sâmbătă. Ouă perfecte, ouă pictate și lustruite, ouă ceruite, ouă încondeiate, ouă meșteșugite lung, cu ore sau chiar zile de muncă, fotografiate cu Nikoane și Canoane de mii de euro, ouă – statement. Ouă proiect artistic finanțat de AFCN sau Arcub.

Apoi am văzut fotografia din deschidere [(c) Crisa Predescu] și m-am topit pe toate părțile.

Ouăle astea arată a ouăle fericirii.

Par făcute în gașcă, printre hohote de râs, glume și teasinguri, iar accentul a căzut, în mod vizibil, mai mult pe buna dispoziție și starea de spirit a creatorilor, decât pe produsul final.

Vopseaua inegală de pe ele spune că la un moment dat, s-au întâmplat și mici accidente haioase de lucru, și că probabil, o parte din vopsea a aterizat pe participanți, cum de altfel e frumos și nobil să se întâmple.

Dacă te uiți atent, ghicești și amprente, și dacă faci o investigație, stabilești și suspecții.

În final, aceste ouă sunt rezultatul bucuriei. Adică, exact spiritul adevărat al oricărei sărbători de familie.

Mulți dintre creatorii de ouă perfecte vor rămâne, în câteva zile, doar cu un album frumos și rece de poze. În schimb, autorii morali acestor ouă vor rămâne cu amintirea unei după-amieze de distracție copioasă.

Nu e necesar să mergi până în Ibiza să te distrezi cu adevărat. Uneori, cu oamenii potriviți, merge și o bucătărie undeva în București.

Și tot legat de ouă, includ și gluma pe care am postat-o ieri pe Facebook, când se uita mama critic și dezaprobator la ouăle celor din lista ei, și făcea teorie religioasă taman cu fiică-sa, care știm cu toții ce poamă e:

-Dragă, în Biblie spune că Isus a sângerat pe un coș cu ouă și ele s-au înroșit, și de acolo vine tradiția ouălor roșii de paște.
Eu vag șocată de ce detalii absconse a reținut maică-mea.
-Aha, interesant.
-N-am înțeles niciodată de ce lumea vopsește ouă cu atâtea culori și modele.
-Pfff. Artă?
-Da, dragă, dar sângele lui Isus era roșu.
Eu:
Poate Isus era gay și avea sângele curcubeu.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger