Clubul de filme vechi: 10 Things I Hate About You

Bine aţi venit la Clubul de Filme Vechi. O rubrică în care revedem un film care ne-a plăcut odată, să descoperim împreună dacă ne farmecă în aceeaşi măsură, dacă descoperim ceva nou sau dacă, dimpotrivă, constatăm că nu ne mai place.

Săptămâna aceasta, am dat urmăritorilor sarcina să aleagă între trei filme care reinterpretează teme din William Shakespeare. Și cu o majoritate zdrobitoare, oamenii au ales Ten Things I Hate About You, o comedie young adult din 1999, care pune intriga din Îmblânzirea scorpiei în contextul finalului de mileniu.

Îmblânzirea scorpiei e o piesă complicată, pentru că, dacă o citești ad litteram, promovează înfometarea, privarea de somn și umilirea ca modalități acceptabile și eficiente de îmblânzire a unei soții dificile. Secole la rândul, măiestria de a „da cu pumnul în masă” și de a ”ține nevasta din scurt” au fost ridicate în slavă, ca dovezi ale adevăratei bărbății. Și dacă te amesteci în cercul social greșit, încă auzi astfel de idei.

Și atunci, întrebarea este: cum recuperăm un material dramaturgic clasic, eliminând mentalitatea retrogradă, care trata femeia ca pe un obiect al cărui singur criteriu de evaluare e utilitatea?

„10 Things I Hate About You” își propune să ofere o soluție. Transpunând povestea într-un liceu, în lumea adolescenților, și înlocuind gesturile abuzive din povestea lui Shakespeare cu provocarea.

Exact ca în piesă, un tată singur, Walter, (Larry Miller) crește două fiice, pe Katarina cea mereu răutăcioasă și căutătoare de ceartă, și pe frumoasa și populara Bianca, zâmbitoare, dulce și mereu pregătită de petrecere. Dar filmul adaugă o latură de profunzime neașteptată: tatăl e ginecolog, asistă frecvent la nașteri ale unor adolescente, și multe dintre monologurile lui au o profunzime și un mesaj extrem de bine plasate într-un film cu, despre și pentru adolescenți.

Îngrijorarea tatălui, legată de siguranța și integritatea fizică și emoțională a fiicelor sale, e atât de umană, reală și „relatable”. Îți amintește că, oricât de flamboaiantă, colorată și plină de vise e lumea fragilă și temporară a liceului, dincolo de ea e o viață, care trebuie construită responsabil.

Personajul Katarinei (Julia Stiles) e mult mai uman și mai complex decât în piesa originară. Descoperi relativ repede că răutățile ei sunt de multe ori justificate, că bullyingul școlar e o realitate care, în vremurile de dinainte de consiliere și awareness, se rezolva doar cu un șut în c**e și că, de fapt, e inteligentă, sensibilă și creativă. Și frumoasă într-un mod inocent, neasumat, diferit de cochetăria studiată a surorii mai mici.

Și, important, „răutatea” ei primește, la final, o motivație. Nu e rea doar de dragul de a fi rea. E rea pentru că a trecut printr-o experiență. O experiență pe care o veți descoperi singurei, dacă n-ați văzut filmul.

Dar și personajul Biancăi e mai uman și mai complex decât pare la prima vedere. Doar că, pentru a ajunge acolo, trebuie să treci de „dumb bimbo humor”, din care își face un scut, așa cum Katarina își face un scut din răutate.

Bianca e adorată de mulți băieți din liceu, dar doi ne sunt puși în evidență: nou-venitul în liceu și naratorul poveștii, Cameron (Joseph Gordon-Lewitt, adorabil de mic și de nevinovat în 1999), și vedeta liceului, fotomodelul, băiatul cu bani Joey, jucat de Andrew Keegan, care era bunăciune feroce încă din 1999.

Numai că tatăl nu-i dă voie la petreceri Biancăi fără sora ei, nu-i dă voie să aibă prieten dacă sora ei nu are unul, și e mult mai protector cu ea, pentru că vede cu ochiul liber pasiunile pe care le stârnește. Până în punctul în care Cameron și prietenul tocilar al acestuia, Michael, îl conving pe Joey să-l plătească pe ciudatul liceului, Patrick (Heath Ledger), să iasă cu Katarina.

Și interpretarea lui Heath Ledger e motivul, cred, pentru care atâția cititori au ales acest film.

Heath nu joacă doar un june prim într-o comedie young adult. Interpretarea lui e plină de nuanță, de complexitate, de emoție, de subtext. Chiar și când stă pur și simplu și tace în prim plan, chipul lui spune o poveste. E atât de multă umanitate și intensitate în prezența lui pe ecran, încă de la o vârstă atât de fragedă, încât, o dată cu Katarina, ne îndrăgostim și noi, spectatorii.

Cumva, îmblânzirea scorpiei se întâmplă de la sine, pentru că lui Patrick îi place să provoace, dar, totodată, e mereu pe fază și știe când a sărit calul. Și pentru că, după cum descoperă Katarina în timp, sunt pe aceeași lungime de undă în foarte multe privințe.

Trebuie să admit, scena de paint ball (care era la mare modă pe atunci) mi-a stârnit o intensă nostalgie. Scena de desenat un cucurigu pe fața colegului, fără să existe consecințe disciplinare, mai puțin, pentru că mi-a amintit ce perioadă cruntă era pe atunci liceul pentru oricine nu era vedetă, milionar sau ambele.

Prin chimia incontestabilă a cuplului Ledger – Styles și conexiunea lor emoțională atât de autentică, filmul iese din trope-urile de comedie slapstick de liceu și devine o experiență mult mai mișcătoare decât te-ai aștepta. Și da, restul băieților din film nu se prea văd de carisma lui Ledger, ceea ce e explicabil. Te întrebi ce ar fi putut face acest actor fenomenal cu talentul și magnetismul lui, dacă ar fi ajuns la o vârstă matură.

Poate că e o idee bună să mai revedem filme ale lui Heath Ledger, ce ziceți?

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.