Am scris ieri despre fata care caută adoptator pentru pisicuţ. (Încă îl caută, vedeţi postarea precedentă, dacă doriţi careva un pui de pisic să vă înveselească existenţa, puteţi fi ajutorul de care are nevoie.)
Versiunea scurtă e că l-a luat acasă fără să comunice transparent cu proprietarul, vecinii duşmănoşi l-au montat pe ăla, iar ăla i-a cerut fetei să dea pisicul cu adopţie.
Ce m-a şocat a fost lejeritatea cu care nişte specimene o şcoleau pe fată să caute pur şi simplu altă chirie. Ca şi cum ar fi ceva extrem de ieftin şi la îndemână. Ea le explica faptul că are un salariu de 2000 şi ceva de lei, dar ele ignorau senin informaţia şi continuau s-o agaseze că de ce postează doar pe grupurile de adopţie şi nu pe cele de chirii.
Răspunsul e simplu. Când ai 2000 de lei salariu, mutatul nu e o chestie uşoară, de făcut de azi pe mâine.
Când ai 2000 de lei salariu, îţi petreci ultimele două săptămâni din lună inventând soluţii ieftine să lungeşti ultimii bani, să îţi ajungă până la următorul virament de la angajator, iar ipoteza mutatului sună a basm cu zâne.
Sigur, cine a avut toată viaţa ajutor de la părinţi, alte rude, economii la bancă, sau, pur şi simplu, un job bine plătit, nu ştie cum este. Prin urmare, îşi permite să dea directive omului sărac cu o nesimţire crasă, din puful propriului privilegiu de care nu e conştient.
O imbecilă de genul ăsta s-a oploşit şi în capul meu să mă frece la icre de ce nu se mută aia pur şi simplu în altă chirie. Vreo zece replici i-am răspuns calm, cu calcule. Chiar presupunând că găseşti chirie la banii pe care îi dai acum: pierzi ore în şir vizionând apartamente şi discutând cu proprietari. Plăteşti una sau mai multe luni în avans, în funcţie de cum îţi cere omul şi cât de flexibil e la situaţia ta. Plăteşti garanţie, echivalentă cu o lună de chirie. Plăteşti comisionul agenţiei imobiliare, dacă e cazul. Plăteşti transportul pentru tot ce muţi de colo – colo. Plăteşti cheltuieli în urmă în vechea casă, şi cheltuieli de instalare în noua casă.
Când ai avut toată viaţa peste 1000 de euro salariu şi ţi-a trimis tac-tu bani de câte ori l-ai sunat să-i miorlăi în telefon, toate astea nu par mare lucru, pentru că atunci când ai aceşti bani, E SIMPLU.
Dar când n-ai aceşti bani, trăieşti din 2000 de lei şi tac-tu te sună el pe tine să-ţi ceară, subit fiecare leuţ are altă valoare.
I-am explicat proastei aceste lucruri, dar ea abera în continuare că ce, că mutatul nu e greu şi că de ce aduc vorba despre bani.
Da, băi, dobitoaco. Mutatul nu e greu când ai buget s-o faci atunci când ţi se pune pata. Şi aduc vorba despre bani pentru că tu, o vacă privilegiată, nu înţelegi ce presupune mutatul pentru o persoană care n-are genul tău de bani.
Ce încerc să spun cu această postare este: DOAR PENTRU CĂ TU ÎŢI PERMIŢI UN ANUMIT NIVEL DE LUX, NU ÎNSEAMNĂ CĂ ACESTA LE E ACCESIBIL TUTUROR CELOR DIN JUR.
Şi nu, nu le poţi spune străinilor, cu seninătate, să-şi caute altă chirie, că aşa vrei tu. Ceea ce pentru tine e o bagatelă, pentru ei e un efort financiar considerabil. Dacă pe tine viaţa te-a protejat de greutăţi, spune-i mulţumesc lui Dumnezeu şi arată recunoştinţă, nu fi entitled cu persoane care nu-ţi datorează nimic.
Şi da, şi eu m-aş muta pentru a păstra pisica şi m-aş p*şa cu jet pe genul ăla de proprietar care le cântă în strună vecinilor, în defavoarea omului care-i bagă bani în buzunar. Dar nu despre mine e vorba în propoziţie. Eu îmi permit, şi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi permit. Ce nu aş face e să spun altuia cum să trăiască.
O situaţie similară de privilegiu prost înţeles a fost când s-au năpustit toate vedetele TV asupra mea să mă frece la icre de ce am făcut publicitate la videochat, că uite câţi bani refuză ei. Da, b&tch. Tu apari la TV. Eşti targetat ca vedetă de toate agenţiile şi brandurile mari. Evident că refuzi, pentru că ai extrem de multe opţiuni.
Eu sunt un autor online crescut pe propriile eforturi, fără PR-ul profesionist al unui gigant media să mă împingă pe la spate, am opţiuni mult mai puţine şi când în sfârşit apare un proiect plătit cum se cuvine, îl iau în braţe cu pasiune. Pentru că banii sunt importanţi. N-or fi importanţi pentru cei cu multe opţiuni, şi cărora le trimite tati bani când dau de greu, dar pentru cei care trăiesc din propria muncă de când au împlinit 18 ani, banii sunt mai mult decât importanţi. Sunt factorul care îţi permite să te muţi când vrei tu dacă dai de un proprietar care nu-ţi acceptă pisica. 😀
Modul în care îmi ţineau predici îmbuibaţii ăia, care nici nu conştientizează că 90% din popularitatea lor se datorează televiziunilor care îi promovează şi că îşi permit să facă mofturi printre branduri taman pentru că sunt asociaţi cu un brand binecunoscut e exact „dar mută-te, dragă, în altă chirie.”
Sigur, când o să am opțiunile tale, mă mut în Primăverii. Lol, nu. Îmi place în Titan, aș sta aici chiar dacă de mâine aș obține un rol principal și aș învârti banii cu lopata.
Un alt comportament pe care l-am întâlnit recurent în cei 15 ani de blogging a fost „hai la mine în Bora Bora.”
„Dragă Lorena, te citesc de nu știu când, și simt nevoia să mă revanșez, prin urmare, hai la mine în whatever loc exotic, unde am casă de vacanță.”
În general, bărbații făceau propunerea cu cheltuieli achitate de ei, dar cu obligația de a face amor subînțeleasă, ceea ce chiar nu mă interesează, pentru că dacă voiam să fiu escortă de lux, mă făceam direct escortă de lux și nu mai investeam atâta efort în blog. Dar pizmele privilegiate care au casă de vacanță în Bora Bora se și așteptau să scoți tu bani din buzunar pentru avion, asigurare medicală, cheltuieli la fața locului și cazare pentru mâț pe perioada cât ești tu în Bora Bora, doar ca să îți vadă ele mutra, și cu asta să te simți răsplătită că îți citesc ele blogul.
Evident că am refuzat de fiecare dată periplul prin Bora Bora și le-am spus că singura revanșă disponibilă e prin Paypal, sau dacă nu și nu, e perfect în regulă să nu se revanșeze, și tot ele s-au simțit extrem de jignite și de rănite.
Simplul fapt că am niște bani în plus nu înseamnă că am și chef să-i sparg pe chestii neesențiale pentru mine. Și nu, să o vizitez pe una care se zgârcește la un Paypal dar ar avea pretenția să plătesc eu bilet până-n Bora Bora să îmi vadă ea mutra chiar NU e esențial.
So, ca să încheiem frumos, cu o concluzie: E frumos să ai bani. Dar nu le mai ține lecțioare celor care nu au. Și nu le spune cum să cheltuiască bani de care nu se pot lipsi, sau de care nu vor să se lipsească. Dacă n-ai trăit panica a „mănânc doar pâine cu muștar o săptămână până la salariu”, ți-e ușor să-i aberezi Fănicăi de pe net să se mute mâine sau să plece de nebună în Bora Bora. Dar asta arată doar ce proastă limitată și privilegiată ești.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.
Nu chiria e soluția, ci cash flowul. Nu pricep logica de a “salva, adopta” un animal dacă nu te ocupi de el, dacă nu ai condițiile necesare pentru el. Ok, am înțeles, e săracă, nu are casa ei, își numără zilele până la salariu, dar atunci să mă ierte Dumnezeu, dar pisica e ultimul lucru de care ar avea nevoie. How about a real job, să învețe în timpul liber ca să își găsească un job mai bine plătit. Cam astea ar trebui să fie prioritățile unui om cu banii la limită, nu distracții, cățel și pisic.
Momentan trebuie rezolvată situația mâțului, restul blablaului ține-l pentru momentele când ești invvitat la TED Talk.