Costi Ioniță și fustele

Ieri, marea speranță a muzicii românești Costi Ioniță a postat pe TikTok un clip în care a admonestat populația feminină a orașului că nu poartă fuste. Și a și făcut un montaj de filmări din oraș – pentru care, pariez că n-a cerut acordul celor filmate, deoarece ideea de consimțământ al femeii încă nu l-a pătruns pe gigelul român.

Și faraonul intergalactic al trilurilor de privighetoare a conchis dezamăgit: Fetelor, e confortabil, dar în afară de asta?

În afară de asta, ce?

Chiar nu simt nevoia să fiu sexy și rea pentru cocalari pe stradă. Da, e esențial să fie confortabil și da, e esențial să protejeze anatomia feminină de invazii nesolicitate, în țara în care Andrew Tate s-a stabilit, după propriile declarații, pentru că autorităților nu le prea pasă de femei.

Chiar dacă aș lucra ca stripper și mi-aș procura venitul din modul în care dau din sus-numita anatomie, tot m-aș duce până în club și înapoi în pantaloni lungi, pentru că decizia de a oferi sau nu free sampling e la producător, nu la clienți.

Culmea, chiar și îmbrăcată până la gât și până la bocanci mi se întâmplă, în locuri publice, în metrou sau în autobuz, să înceapă câte un specimen să-și holbeze agasant fasolea la mine și să nu se simtă că e cazul să înceteze cu asta nici dacă eu stau în mâini cu capul sucit 180 de grade să-i evit naibii privirea. Poți încerca și un “de ce vă holbaţi aşa, am ceva pe faţă”, dar există şi genul de cotarlă care ia asta drept invitaţie să se libidinoşească şi verbal.

Da, când 99% din femei aleg să poarte pantaloni, e un semn. E un semn că nu se simt în siguranţă, că nu vor să se bage cretinii în seamă cu ele şi că nu vor să fie ţinta hărţuirii, răgetelor de “mânca-ţi-aş c***, făăă”, ba, doamne fereşte, a pipăielii de la necunoscuţi.

Acum două săptămâni, am bătut un gigel pe stradă. Purtam nişte colanţi mulaţi şi a început cu “mamă, ce c*** ai, să moară mama”, şi jap, o mână nesolicitată. Eu, după cum ştiţi şi din clipul cu taxiul, la obrăznicie extremă răspund cu agresivitate. Mi-am scos poşeta de pe umăr – aveam o carte de vreo 400 de pagini şi un mobil mare în ea, deci avea “greutate” – şi am început să dau cu sete în animal: “F*** morţii şi răniţii mă-tii, mai pui mâna pe mine, jegosule, lua-ţi-aş toată familia de otrepe împuţite şi penale în p***”.

Ăla a fost luat prin surprindere de reacţie şi a rupt-o la fugă. Şi cum îmi declanşase traumele din adolescenţă, l-am şi fugărit un pic dând cu poşeta în continuare, până am început să hârâi de la astm.

Dacă nu aveam astm cronic, eram Terente femeie care lua la cuţit rataţi care ating libidinos femei fără consimţământul lor. Glumăăăă. Glumă în sensul că nu îi luam la cuţit, ci îi spânzuram de testicule să moară lent şi în chinuri.

Oricum, bărbatul român e un paradox.

Dacă optezi pentru o ţinută ultrafeminină, eşti c***a aia care a ajuns sus pentru că au f***-o toţi, mai puţin el.

Dacă optezi pentru o ţinută sobră şi pentru siguranţa personală, nu e bine că nu sunt destul de feminine femeile pe stradă.

Până la urmă, dacă o femeie datorează sex appeal cuiva, îl datorează partenerului cu care are o relaţie de iubire şi sprijin reciproc consimţit, sau unui job plătit (să zicem, cel de stripperiţă citat mai sus.) În rest, nu datorăm nimic nimănui şi dacă nu era cald, puteam merge fără probleme pe stradă în armură şi în scut. Cu suliţa pregătită pentru tras obsedaţi greţoşi în ţeapă, cum o făcea Vlad Ţepeş. Cică pe vremea lui, numărul de violuri a scăzut uimitor de mult, întocmai ca acela de furturi.

Cam asta cu fustele şi cu strada. Acum, mai rămâne să-i trimită cineva un link la acest articol lui Costi Ioniţă.

***

Dacă îţi plac aceste articole, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.