Cristian Comeagă rulzzzzzzzzz

Am o mare admiraţie pentru producătorul Cristian Comeagă. Într-un interviu pentru MAXIM, în decembrie 2009, mi se dezvăluise drept un tip original, informat, uşor sarcastic – exact cât să dea savoare discuţiei, şi, nu în ultimul rând, îndrăgostit lulea de cinema.

În calitatea sa de membru al juriului de nominalizări la Premiile Gopo, m-a impresionat la conferinţa de presă prin răbdarea şi umorul cu care trata inepţiile cu care era hărţuit. În condiţiile în care nominalizările vizau în primul rând noii apăruţi, un nene se agita fioros, perorând că junii sunt nedreptăţiţi. Iar o tantiţă se lamenta că de ce trei din patru nominalizări sunt coproducţii. Eu i-aş fi răspuns: “Pentru că românu’ e un zgârcit ontologic, iubito! Un calic şi un zgârie-brânză!” Comeagă, elegant, i-a explicat că nu e vina nimănui că aceste fonduri nu au putut fi găsite decât în străinătate.

—–

Şi pentru că interviul dat de Comeagă nu figurează pe site-ul Maxim, îl voi pune aici:

Cristian Comeagă este unul dintre cei mai influenţi producători de film din România. Managerul casei de producţie Domino Film e „vinovat” de toate filmele lui Nae Caranfil, respinge „noul val” şi îşi regretă prima dragoste: meseria de operator.

LL: Nu pot să nu remarc, intrând în biroul tău, colecţia asta impresionantă de maşinuţe splendide. Sunt jucării sau modele de maşini?

CRISTIAN COMEAGĂ : Da, şi mie îmi place să le privesc – dacă nu îmi pot permite unele adevărate. (Zâmbeşte). Sunt modele, unele dintre ele foarte rare şi destul de scumpe. Şi fetiţele mele ar vrea să se joace cu ele, dar ne abţinem.

LL: Ne abţinem, să trăiţi! Vorbim despre Domino Film, casa ta de producţie.

CRISTIAN COMEAGĂ : Este o companie mică, şi cu o producţie… rarefiată, dacă pot să-i spun aşa.

LL: Câtă modestie! Prietenii noştri actori ne-au spus cu totul şi cu totul altceva!

CRISTIAN COMEAGĂ : Păi da, primesc pe mail o mulţime de CV-uri şi de fotografii în fiecare zi: actori profesionişti, amatori, manechine, dansatori.

LL: Şi ce faci în clipa în care primeşti toate aceste fotografii? „Save” sau „delete”?

CRISTIAN COMEAGĂ : Evident că le păstrăm, avem o bază de date internă, pe care o consultăm. Dar e destul de modestă; şi nu acoperă toate nevoile noastre. Trebuie să mărturisesc că partea care mi se pare cea mai interesantă este descoperirea unor actori încă necunoscuţi, a „feţelor noi”, ca să spun aşa.

LL: Cum aşa? Necunoscuţii sunt mai interesanţi decât starurile consacrate?

CRISTIAN COMEAGĂ : Chestia asta o să ţi-o confirme orice producător de film. Şi orice consumator de film. De fapt, „starurile” sunt o categorie extrem de limitată – şi aici mă refer la cei care, prin simpla prezenţă, asigură succesul de box office. Ăştia-s actorii care vând filmul; şi adeseori, scenariul însuşi este scris avându-i în vedere pe acei doi sau trei actori de mare succes.
Interesantă este însă categoria descoperirilor; a oamenilor pe care nimeni nu îi asociază cu un rol anterior. Şi care adeseori izbutesc să impresioneze prin prestaţiile lor. Îmi vine în minte exemplul lui Jack Nicholson, în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Îţi dai seama cât de mare e bucuria unui regizor, sau a unui alt om de film care face o astfel de descoperire?

LL: Da, remarc că te pasionează acest domeniu.

CRISTIAN COMEAGĂ : Bineînţeles, e important să avem un scenariu bine scris, şi un regizor care îşi cunoaşte meseria; dar, dincolo de toate astea, o distribuţie bine aleasă înseamnă un film câştigat. Dacă faci alegeri greşite, ai ratat filmul. Indiferent de resursele sau de abilităţile pe care le angrenezi în joc mai târziu.

LL: Exemple?

CRISTIAN COMEAGĂ : Prefer să mă abţin. Nu vreau să intru în zona unor aprecieri subiective; şi n-ar avea nici un sens, de vreme ce oricum nu se mai pot reface.
Dar pot să vă dau un exemplu pozitiv: un om extrem de abil în materie de distribuţie este Nae Caranfil. Am fost alături de el la toate filmele lui. Şi e o mare artă să ştii care e actorul care îţi aduce nuanţa potrivită unui anume rol.
Alţi actori apar pe filiera producătorului, care poate propune – şi uneori impune – interpreţi.

LL: Te-ai folosit vreodată de puterea de a impune interpreţi?

CRISTIAN COMEAGĂ : Nu a fost cazul, de cele mai multe ori. Cu Nae, s-a întâmplat de câteva ori să avem păreri diferite – şi i-am spus punctul meu de vedere; dar am ales să nu îi impun niciodată nimic. Formal, se poate; dar rezultatul ar fi fost total dezastruos. Indiferent dacă a distribuit bine sau prost un actor, e evident că l-a inclus într-o viziune; şi nu avea rost să smulg cu forţa un pion, o cărămidă din construcţia asta, dacă el era convins că funcţionează. Pentru că nu eu aplic viziunea regizorală; el e cel care o aplică.

LL: Bun, hai să te întreb câte ceva despre relaţia regizor-producător.

CRISTIAN COMEAGĂ : Eu sunt un producător atipic, să spun aşa. În general, în Europa, unde filmul e în proporţie covârşitoare film de autor, şi de obicei regizorul este şi autorul scenariului, producătorul are un aport creativ destul de mic. Chiar foarte mic. Uneori se întâmplă să nu existe; producătorul e doar o persoană care realizează ingineria financiară şi organizatorică necesară filmului. Atât. De multe ori, din câte am văzut eu în Europa, producătorii au foarte puţine tangenţe cu lumea filmului, vin din lumea finanţelor; sunt oameni care nu sunt familiarizaţi cu procesul. Financiar vorbind, poate că e o reţetă de aplicat: producătorii de tipul acesta sunt oameni care apreciază în mod lucid filmul ca pe o afacere, fără să se lase copleşiţi de implicarea în producţie.
Eu nu pot fi un astfel de producător, pentru că eu vin din lumea filmului, şi am ajuns doar datorită conjuncturii în ipostaza de producător. Nu mă pot desprinde de facerea filmului. Sunt un hibrid – şi e un handicap, te asigur! Dar şi implicarea mea în procesul creativ e mult mai mare.

LL: Adică?

CRISTIAN COMEAGĂ : Mă implic prin puncte de vedere bine argumentate, în primul rând asupra scenariului: ce trebuie schimbat şi ce nu; asupra viziunii adecvate; aleg cu mare grijă ceea ce fac. Nu fac proiecte la întâmplare.

LL: Şi care sunt criteriile după care alegi?

CRISTIAN COMEAGĂ : Banale de-a dreptul. Nu pornesc la drum decât cu un scenariu care îmi place. Sunt adeptul unui tip de cinema spectacular, mai puţin european, îmi place cinematograful-poveste, cinematograful-show. Nu mă refer la distracţie uşoară sau vulgarităţi, ci la spectacol. De aceea, scenariile care mi se par interesante în ultima vreme sunt foarte, foarte puţine.
Îţi spun sincer: genul de cinema practicat în ultima vreme, „noul val”, nu mă atrage. Mă plictiseşte. Bine, nu vreau să generalizez: filmul lui Mungiu („4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, n. r.) este cu adevărat impresionant. Dar nu l-aş produce nici dacă ar avea trei Cannes-uri luate dinainte. Nu e genul meu.

LL: Dar ce reproşezi concret „noului val”? Bun, am înţeles că nu îţi place, dar de ce?

CRISTIAN COMEAGĂ : Nu îmi place expresia „noul val”. E un soi de generalizare imbecilă. „Noul val” e compus din diverse personalităţi, din oameni diferiţi, nu-i putem băga într-o găleată. Dar ideea e că mulţi dintre ei sunt lipsiţi de cultură cinematografică.

LL: Pe ce te bazezi când spui asta?

CRISTIAN COMEAGĂ : În foarte multe din aceste cazuri – exceptând reuşitele excepţionale, cum este filmul lui Mungiu – se descoperă roata. Acest cinema „minimalist”, această „mare realizare” românească se foloseşte de un set de găselniţe şi invenţii de doi lei, care au fost făcute mult mai bine înainte de alţii.
De exemplu: am văzut cu ceva timp în urmă „Pescuit sportiv” al lui Sitaru care mi s-a părut o insultă; e jignitor să faci ceva atât de evident pastişat – nu după un film oarecare din Tanzania, ci după „Cuţitul în apă”, o capodoperă a istoriei cinematografului. Să pastişezi atât de prost, şi să ratezi esenţialul filmului lui Polanski – şi după aceea să mai şi spui pe genericul de final că e după o idee originală a altuia – mi se pare o măgărie de nedescris.
Pe de altă parte, jos pălăria în faţa abilităţii lor de a face lobby acestui gen de film – pe fondul unei crize generale a cinematografiei…

LL: Chiar putem vorbi de o criză generală?

CRISTIAN COMEAGĂ : Spune-mi filmele mari pe care le-ai văzut în ultimii douăzeci de ani!
Eu cred că moda acestui tip de filme „minimaliste” – modă lansată la Cannes – nu e decât o chestie pasageră. Sper să apară oameni care să poată construi un univers articulat; altminteri, uitaţi-vă cu mare atenţie la Caranfil, că e ultimul mohican. După el, nu prea există oameni care să cunoască meserie. Film. Adică să construiască o poveste care să-i intereseze pe oameni.
Pentru că e frumos să poţi determina şapte oameni să îţi dea un premiu, dar e mult mai greu să aduci cincizeci de inşi într-o sală şi să le dai un film care să le placă. Şi uitaţi-vă la numeroase filme premiate care fac tot atâtea săli goale.
Sincer, pe mine mă doare undeva de premii, dispreţuiesc profund lumea festivalurilor, care e alcătuită în principal din oameni care se bucură să trăiască trei-patru zile din banii şi mâncarea altora. Eu lucrez pentru public, pentru sală. Pentru oamenii de nivel mediu. Nu reprezint elita, şi nu reprezint mitocanii. Şi cred că până acum nu am făcut greşeli fundamentale, prin filmele pe care le-am produs.

LL: Ce calităţi ar trebui să aibă un tânăr regizor, pentru a deveni următorul mohican în ochii tăi?

CRISTIAN COMEAGĂ . Nu pornesc niciodată de la regizor, ci de la scenariu. Un scenariu interesant are toate şansele să devină un film cel puţin onorabil. De aceea, nu discut despre regizori, ci despre proiecte.
Nu exclud posibilitatea de a-i spune unui autor de scenariu pe care nu îl consider adecvat ca regizor: „Domnule, îmi place scenariul, mai puţin persoana dumitale; vreau să fac proiectul cu altcineva.”
Invers; există regizori buni care se încăpăţânează să scrie texte mediocre. Din ambiţia de a fi autori compleţi.

LL: Spuneai că eşti „om de film”. Cu ce te-ai ocupat înainte de a deveni producător?

CRISTIAN COMEAGĂ : Sunt operator de formaţie. Şi de vocaţie. Traseul a fost foarte simplu: după revoluţie, am vrut să fac ceva care să-mi permită să nu mai muncesc decât la proiectele care îmi plac. De aceea am renunţat la poziţia de angajat al Studioului Cinematografic şi am înfiinţat o companie de publicitate în iunie 1990, împreună cu câţiva colegi. Era o perioadă romantică: noi realizam spoturile, le şi produceam, le şi filmam; nu exista sistemul agenţiilor, sistemul complet şi complex care există acum. Începutul a fost îngrozitor de greu: am realizat primele spoturi pe peliculă! Scriam, regizam, filmam publicitate.
În 1994 am făcut primul film, cu un regizor ungur care a decis să turneze filmul în România, iar noi i-am pus la dispoziţie toate echipamentele necesare. Apoi, am început să ne câştigăm pâinea din asta, şi încet-încet, munca noastră a devenit de aşa natură, încât am izbutit să ratez exact scopul cu care începusem treaba: acela de a filma ce îmi place.
Ca operator am mai lucrat în 1992, la „E pericoloso sporgersi” al lui Nae; apoi la „Asfalt Tango” unde am fost şi producător, apoi în 1996, în Italia, la un film unde am fost doar operator, şi atât. Ba nu, în 2002, Nuţu Cărmăzan şi-a adus aminte că sunt operator şi am făcut cu el un film.

LL: Simt cumva o undă de regret?

CRISTIAN COMEAGĂ : Un mare regret. Mi-e dor de meseria mea.

LL: E profitabil să fii producător de film în România de azi?

CRISTIAN COMEAGĂ : La ora asta, nu. E clar, am făcut o alegere greşită. Dacă aş fi rămas operator, aş fi câştigat mult mai mult, mult mai plăcut şi mult mai uşor. Dar asta-i viaţa! Nu sunt un producător de vocaţie; mă simt mult mai aproape de platoul de filmat.