CSR-ul şi empatia

Există două categorii de oameni făcători de bine. Primii sunt cei buni pur şi simplu. Ăia cărora nu le spune nimeni că trebuie să salveze animale de pe drum, să ducă mâncare la casele de copii şi să ajute bătrânii să treacă strada, ci o fac pentru că le vine în mod natural.
Şi există CSR-iştii. CSR înseamnă corporate social responsibility. Adică nişte companii mari fac o şedinţă şi-şi zic: “Hai să nu mai avem o imagine de hrăpăreţi ordinari, hai să părem foarte preocupaţi de soarta categoriilor defavorizate. Vasilica, preia tu.”
Şi aşa se nimeresc persoane complet lipsite de cea mai elementară empatie şi decenţă să facă pe filantroapele ani buni.

O aveam în listă pe madam Laura Sgârcitu. CV-ul ei o recomanda drept CSR-istă la Coca Cola, la Provident, la toate firmele pe care le ştim profund preocupate de binele poporului. O găseşti implicată în Tăşuleasa Social şi ca vorbitor plătit pe la diverse conferinţe de CSR, practic în toate comitetele şi comiţiile unde poate să-şi fluture bunătatea şi să facă paradă de ea, să pară credibilă data viitoare când are de cerut bani.

O aveam în listă aşa cum am în listă diverşi oameni pe care îi consider buni, pentru că nu am motive să le contest competenţa şi motivele. Până apar motive.
Ieri, mi-a venit pe wallul de Facebook o fostă colegă de clasă. Una dintre cele mai frumoase femei pe care le cunosc. Sensibilă, inteligentă, luminoasă. O bucurie de om. Până acum vreo doi ani, când trauma incendiului de la Colectiv i-a declanşat schizofrenia.
În ultimele câteva zile, fata a fost nelipsită de pe peretele meu. Avea episoade calme, în care era blândă şi aproape calină, şi episoade violente, în care mă înjura. Nu, nu mă înjura ea. Mă înjura această boală cumplită, pe care refuză să şi-o trateze, pentru că aşa “are acces la lumină universală”.
Nu mă lăsam înjurată pentru că duc lipsă de tratament agresiv, ci pentru că înţeleg că acest om nu are pe nimeni. Boala ei a îndepărtat pe toată lumea. Nu mă lăsa să o contactez direct, privat, nu mi-a dat un număr de telefon, nu mi-a spus unde este, dar continua să-mi posteze pe Facebook. Şi eu o lăsam, pentru că era unicul mod de a ţine legătura cu ea. Repet: înainte de boală, era un om minunat. Încă este un om minunat, pentru că nu boala determină cine este un om. Sigur, cu un tratament psihiatric adecvat, ar putea reveni la sine.

Ieri, după un astfel de episod al fostei mele colege, pe peretele meu a apărut CSR-ista, persoana cu o impresionantă carieră în activităţi sociale, impresionanta sufletistă Laura Sgârcitu. Şi m-a luat în primire precum urmează.
Dau copy paste discuţia, să n-avem vorbe că am pus de la mine.

sgarcitu1

sgarcitu2

sgarcitu3

Am şters poza fetei, pentru că nu mă interesează să pun lumina de reflector pe un biet om bolnav, care nu ştie ce face.
Dar da, mă interesează să pun lumina de reflector pe un om care a devorat zeci de mii de euro ai donatorilor bine intenţionaţi mimând o responsabilitate socială pe care, iată, nu o are nici cât negru sub unghie.

sgarcitu4

Deci, da? Am 22.000 cititori (4000 friends şi 18.000 followeri) obţinuţi cu texte faine, şi pentru al 22.001-lea am nevoie de o afacere cu un profil sau ceva.

Pentru că în mod real, orice om căruia i se explică până la urmă că hărţuiala lui insinuantă şi de prost gust e neavenită şi i se aduc dovezi ar avea un singur lucru de făcut după o astfel de gafă: să-şi ceară scuze.
Dar când eşti un monstru lipsit de orice urmă de suflet, ţi-e absolut imposibil să faci asta.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Muie Laura Sgarcitu!

  2. cu pula nesculata 😉

  3. muie oricum tuturor lichelelor parvenite!

  4. Lorena Lupu says:

    eu, să fiu bărbat, nu m-aş pângări cu aşa ceva.

  5. GEORGE says:

    Lorena, creezi troli care sa te contreze. eu sunt un exemplu, si ma dau in fapt. :))

Leave a Reply to abraxassystemCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading