Cum gestionăm un balamuc pe internet

Lucrul de care par să se teamă foarte mulți oameni este dezaprobarea internautică. Aoleu, poate poza asta de profil va face pe cineva să comenteze aiurea. Aoleu, poate părerea asta va fi nepopulară. Cum s-o pun, să placă.
Teama de dezaprobarea altora e ceea ce îi face pe mulți să trăiască vieți de minciuni și convenție irl, și iată, teama de dezaprobarea altora e ceea ce îi face pe mulți să se rețină, abțină, restrângă incomod pe internet.

Și tot fundamentul acestei panici poate fi dărâmat cu o întrebare simplă:
Ce le datorăm noi ălora de care ne temem?

Sigur, dacă ești politician sau orice altă formă de funcționar public, salariat din impozitele poporului, da, datorezi explicații pentru decizii pe care le iei pe bani care nu sunt ai tăi. Dar dacă nu e cazul, și veniturile tale provin din surse private, ești, practic, independent de dezaprobarea oricui pe planetă. În limitele legii, desigur.

Și exact ăsta e primul lucru pe care trebuie să-l conștientizezi când ai făcut un lucru care nu e bine văzut, sau ai scris ceva care a fost interpretat greșit, și vin proștii cu sutele să se producă pe pagina ta.

Proștii ăștia nu-ți plătesc facturile. Drept care, tu nu le dai socoteală.

În secunda în care îți asumi mintal independența de gura prostului, nimic din ce latră el în subsolul tău nu te va mai atinge profund. Da, te vor irita insistența, presiunea, atitudinea, impresia ăluia că știe mai bine decât tine cum să-ți trăiești tu viața. Logic că te vor irita, doar ești om și e natural să te enervezi la factori iritanți, așa cum e normal să faci pipi în fiecare zi sau să transpiri într-o zi călduroasă. Dar nu te vor marca. Le vei da eject din secunda în care l-ai amuțit pe lătrău. Fie din vorbe, Fie din block, dacă lătrăul e genul de prost suferind de un deficit acut de atenție care, din ejectul tău vede doar faptul că, în oceanul de ignore care este viața lui, cineva îl introduce în seamă, și fiecare replică a ta e combustibil pentru prostia lui agasantă.

Proștii ăștia nu sunt nicăieri, când faci ceva bun.

Majoritatea ălora care vânează toxicitatea și scandalul pe internet sunt grupați în găști de proști, iar aceste găști de proști vânează DOAR toxicitatea și scandalul pe internet. Nu îi interesează ceva constructiv, pentru că, neconstruind nimic ei în viețile lor, nu știu cum este, și unicul mod în care se raportează la lucrurile pozitive este prin a bănui interese absconse sau prin a le ignora cu totul.

Te interesează interacțiunea cuiva care nu e nicăieri când faci ceva incontestabil bun, dar are gura plină de spume când faci ceva ce i se pare subiect de scandal?

Fuck no.

Haipa.

Prostul şi nevoia de atenţie

Unul dintre cele mai glorioase mostre de umor involuntar e prostul care se apucă să arunce la cacealma o grămadă de speculații despre viața ta (“Știu ceva despre trecutul tău.” Ce știi tu, bă, larvă, despre trecutul meu? Poate momentul când mă pupa mă-ta în câmpul muncii!) şi la final, latră tot el la tine că tu cauţi atenţie.

Sigur, dacă faptul că ştii că scrii şi cu asta distrezi câteva mii de oameni se numeşte căutare de atenţie, ok. Dar e o căutare legitimă de atenţie, în care tu livrezi ceva decent şi muncit. Aşa, pictorul investeşte o tonă de bani în vopsele şi pensule pentru că vrea atenţie, sculptorul îşi umple plămânii de praf de marmură pentru că vrea atenţie şi cineastul stă să cerşească la jumătate de ţară să găsească surse de finanţare pentru că vrea atenţie.

Nu e nimic în neregulă cu a munci onest, autentic şi dedicat, pentru a obţine atenţie.

Exact atenţia pe care o ai deja tu ar vrea-o şi prostul, de aceea se zborşeşte la tine. Cu mica diferenţă că el nu are cu ce s-o obţină, altceva decât ticăloşia şi minciunile.

Prostul şi nefuterea cronică

O vreme, toţi proştii pământului se luau cu insistenţă de greutatea Oanei Roman. Auzindu-i, ai fi crezut că Oana Roman e cea mai urâtă femeie din lume.
Când colo, Oana Roman are o faţă atââât de frumoasă şi o carismă imposibil de negat. De ce spumegau idioţii? Pentru că femeia era atrăgătoare şi inaccesibilă.
Erau pe ecran şi alte grase, dar care nu aveau carisma Oanei Roman? Erau.
Nu avea nimeni nimic cu ele.
Sunt oameni neatrăgători care fac toate tâmpeniile pământului, îşi bagă borcane în anus şi le sparg, sar de pe bloc, îşi dau foc la casă şi tot nu-i bagă absolut nimeni în seamă.
Pentru că, exceptând cazurile legitime când furi banul public, se aplică următoarea teoremă: Dacă nu te-ar fute, pe proşti îi doare în cur de tine.

OK, acum că ştii de unde vine insistenţa agasantă, înţelegi că nu are nimic de a face cu tine personal, pentru că nefuterea cronică a prostului nu e problema ta şi nu are de ce să fie.

Şi, nota definitivă:

Prostul e pe pagina ta, nu tu pe a lui.

Ai cerut tu prostului să te viziteze? Nu.
I-ai dat tu mesaj privat prostului să-l rogi frumos să-ţi facă o evaluare? Nu.
Aveai vreun raport de subordonare de orice fel cu prostul? Nu.

Deci, prostul e cel care bate la uşa atenţiei tale, nu invers.

În momentul în care conştientizezi toate astea, treci prin orice rafală de căcat internautic ca vodă prin lobodă, cântând în sinea ta: Mă pupaţi în cuuuuuuuuuur.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Romeo Matei says:

    Foarte bun articol.

  2. Lorena Lupu says:

    Mulţumesc mult.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger