Cum reacționezi la carantina Covid, în funcție de zodie

Pe acest blog, horoscoapele au un succes monstruos. Și secretul constă în faptul că nu le luăm foarte în serios.
V-am povestit deja că singura mea relație cu astrologia e că am scris din degetul mic și din reviste Bravo vechi horoscopul pentru revista liceului, revista facultății și majoritatea revistelor care m-au avut de redactor.

Mă distrez să o fac, pe voi vă distrează să le citiți, evident că îmi place să caricaturizez zodiile, deci rog antihazul cu “ăvaaaai, dar eu nu mă recunosc” să scrie la neamuri, sau să se ducă pe un site de astrolog profesionist să-i facă ăia horoscop personalizat, plătit.

Mă doare adânc în pwlă dacă te recunoşti sau nu, textul e gratuit şi e scris pentru râsete, deci marş! Te-ai cărat already? Ce mai stai aici şi te uiţi ca bovina la poarta nouă? Ţi-am zis deja să te cari. Încolo. —-> Spre tarifele la care te califici să dai comentariile alea enervante care mă fac să visez cum îţi administrez de fiecare dată un bocanc în freză, mai ales că bântui acest site de ani buni şi n-ai donat un eurocent în viaţa ta să-l susţii. Haidepa.

Ok, acum că antihazul băşit cu figuri de client(ă) nesatiscăfut(ă) s-a cărat şi am rămas doar noi, oamenii cu chef de amuzament, să trecem la horoscop.

Berbecul 

“Bag pwoola în gălbejiţii ăştia idioţi şi în toţi şerpii şi liliecii lor, şi în statul chinez în general, şi în bolile voastre imaginare şi în organizaţia mondială a sănătăţii mă-tii. Aveam de făcut 20.000 de euro în luna martie. Lună de top pentru business. Deja visam ce baie în Veuve Clicquot rose o să fac de banii ăia. Şi vin lamerii ăştia să-mi fwootă mie planurile?

Ia hai, toată lumea la muncă. La muncă, băă, nu la întins mâna. Măcar muriţi toţi fraierii şi rămân oamenii care au stamină-n ei!”

Taurul 

“Ce bine că am apucat să-mi fac din timp stocurile de făină, mălai şi hârtie igienică. Nu mă deranjează să stau în casă. De fapt, Tânăr şi neliniştit e serialul meu preferat, mai ales aranjamentele alea imense de flori din fiecare scenă. Dar dacă mai şi muream de foame în timp ce… Numai gândul ăsta mă face să mai bag o tavă de negrese cu spumă la cuptor!

Gemenii 

“Alo, ce mai faci, Monalisa? Da, ştiu, te-am mai sunat de trei ori azi, dar nimeni altcineva din agendă nu-mi răspunde şi toată lumea de pe Messenger mi-a dat deja block mesaje private. Cred că îmi fac un vlog de conspiraţii pe YouTube, să mă înjure lumea, să simt şi eu că comunic. Nu mai poot, fată. Tăcerea urlă în casa mea. Nu vii pe la mine? Poţi să-mi aduci corona virus, adu-mi şi ebola, şi boala găinii nebune, dar să simt şi eu prezenţă de om în jurul meu că ÎNNEBUNESC, în pwoola mea!”

Racul 

“Mamă, trăiască coronavirus şi ăla care a inventat-o. În sfârşit pot şi eu să procrastinez pe canapea cu privirea în gol, şi nu-mi zice nimeni că sunt un leneş. Sunt doar un om responsabil care se protejează de boală.

Putem să avem coronavirus pe tot restul anului 2020? Mulţumesc, Dumnezeule.”

Leul 

“Pentru că eu sunt un minunat şi vreau să ştie toată lumea că sunt minunat, mă ofer să fac cumpărături pentru tot blocul. Vi le las în faţa uşii. Nici nu trebuie să-mi daţi banii. Vreau doar ca la ora şase să ieşiţi toţi pe hol, în dreptul uşii personale, să nu vă contaminaţi, şi să cântaţi în cor “Ne prosternăăăm în faţa ta, zeule minunaaat”.

Şi eu, la microfon: Cine e minunat, încă o dată?

Şi voi toţi în cor: “Tuuuu, fabulosule superb şi deosebit! Împăratul nostru al tuturor. Mesia al doilea.”

Mmm, îmi place asta cu Mesia al doilea. Repetaţi-o de trei ori.”

Fecioara

“Marie Preacurată Maica Domnului, nu-mi spune că mi s-a terminat Domestos. De ceee? În fond, am frecat toată casa cu Domestos doar de patru ori pe ziua în curs şi am făcut doar două băi de Domestos azi. Semn că trebuie să îmi pun uniforma de astronaut şi tubul de oxigen portabil şi să mai ies la Mega să mai cumpăr o ladă. Să fie. Ce plm cumpără ăştia făină, doar nu te dezinfectezi cu făină! Şi dacă tot mă duc, să nu uit să cumpăr tot stocul de Parasinus de la farmacia de lângă.”

Balanţa 

“Dacă tot stau acasă, cred că e cazul să redecorez. Ia să vopsesc un perete în auriu şi unul în mov, să aplic teoria culorilor, să aduc aici nişte pietre cuartz pentru energii pozitive şi să îmi schimb mobila din bucătărie în mov odihnitor zen. Am văzut pe un site şi veselă mov zen, o să fie cea mai zen bucătărie din univers.

Şi să adopt nişte animăluţe, dar de o culoare a blănii care să se armonizeze cu zenul bucătăriei. Alo, asociaţia Sufleţele Delicate? Aveţi animăluţe crem, preferabil calme? Să nu latre sau miaune mult, doar să stea pe perne de culori contrastante şi să facă poze bune pentru Instagram.”

Scorpionul 

“9000 de decese? Aşa vă trebuie, curvelor. Aţi distrus natura, aţi omorât atâtea specii de animale, şi acum natura se răzbună, mwahahaha. Mwwoooie vouă, muriţi, mă, nenorociţilor. 9000 e prea puţin. Muriţi toţi ăştia care aţi adus încălzirea globală şi aţi găurit stratul de ozon şi aţi topit calota glaciară. Beau câte un shot de fiecare nemernic care crapă. Yeaaah.

Ce, mă? 480 de români bolnavi? Şi e între ei şi Gheorghe, ăla care mi-a suflat gagica din liceu? Aşa îţi trebuie, Gheorghe, sper să şi mori, mă, o să joc geamparale pe mormântul tău, nemernicule. În sfârşit te-au ajuns blestemele mele. N-am înţepat păpuşa aia voodoo atâţia ani degeaba.”

Săgetătorul 

“Mamăăă, ce mişto e oraşul ăsta gol, mi se face chef de plimbare. O plimbare lungă, pe străzile goale. Să respiri aer curat şi să te bucuri de singurătate, de parcă ai fi ultimul locuitor rămas în viaţă.

Dar dacă mă vede cineva? Am o idee. Tot sunt eu bun la makeup, ia să-mi pictez faţa lui Cumpănaşu sau a lui Mălin Bot. Pe ăia oricum nu-i întreabă nimeni de sănătate, dimpotrivă.”

Capricornul 

“Mare diferenţă nu e, că eu nu am nici un prieten oricum. Să muncesc de acasă îmi place, exact asta căutam, dar înainte de coronavirus insistau toţi angajatorii tâmpiţi să mă prezint la muncă. Şi asta însemna să fac baie în fiecare zi. Prea mult efort. Fac remote la trei firme deodată, banii la saltea şi economisesc şi deodorantul, şi pasta de dinţi. Corona, te iubesc. O să beau o bere Corona în cinstea ta.”

Vărsătorul 

“Mie de fapt îmi place acasă. Pot să vorbesc liniştit cu prietenii mei imaginari şi nu se uită nimeni la mine suspect. El e unicornul Manole şi paşte lucernă metaforică. Ce mai faci, Manole? Mai dansezi cadril în trei copite?

Ea e sirena Aglaia şi are coada în solzi roz. Da, înoată şi în aer, că e sirena mea, nu a ta. Aglaia, te iubesc platonic, imagine a femeii ideale. Piaptănă-mi mustăţile cu o furculiţă de diamant şi spune-mi că numai eu pot fi sirenul tău.

Cine are nevoie de prieteni reali?

De fapt, singurul meu prieten real e căţelul Grigore, cu care discut despre nemurirea sufletului. Dar Grigore zace mort în colţ de trei săptămâni pentru că am uitat să-i dau să mănânce, ocupat fiind cu discuţiile despre volatilitatea morţii cu Grigore-cel-din-mintea mea. Care e oricum mai interesant decât răposatul Grigore, ţină-l Manitu în grădinile cele pururi verzi. Grigore, tu nu ştii, dar vei rămâne mereu încapsulat în imaginaţia mea.

Alo, Costele, mi s-au terminat pastilele, crezi că mai poţi să aduci?

Stai. Oare am dat telefonul ăsta pe bune, sau doar mi-am imaginat că l-am dat?”

Peştii 

Încă o zi în care n-am făcut Coronavirus, dar o simt cum mă pândeşte prin pereţi, gata să mă înhaţe şi să mă devoreze.

Temperatura… 36.8. Ieri a fost 36.7. Oare e un indiciu?

Oare mă doare gâtul, sau mi se pare?

Ia să iau vitamine, minerale, concentrat de echinacea pentru imunitate şi un antiinflamator pentru just in case. Mă îmbolnăveşte gândul că m-aş putea îmbolnăvi.

Oare m-a gâdilat ceva în nas, sau mi s-a părut că m-a gâdilat? Nu, deocamdată nu iese nimic.

Deocamdată.

Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Se ştie doar că primele zile de infecţie nu au simptome.

Mâine sigur o să mă trezesc cu febră sau cu răguşeală. Pariez un milion de dolari.

Parcă mă doare un pic capul. O fi coronavirus?

Pot prevesti că eu voi fi primul român care moare de coronavirus”.

***

 

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

8 Responses

  1. Matheiu Anders says:

    Buna!
    Haios horoscop, dar la mine nu se potriveste.
    Oi fi exceptia ce intareste regula 🙂
    Ca niciodata nu-mi fac stocuri de alimente sau de allte lucruri.
    Zodia Taur.
    Oricum, horoscoapele tale sunt, cum ai zis, ca cele din Bravo.
    Bravo Magazine…., ce vremuri…!

  2. Laura Tănase says:

    Ce pot spune? Haios dar departe de adevăr. Mai încearcă!!!! 🤣🤣🤣

    • Lorena Lupu says:

      F bine. Consulţí tarifele din lista la care am dat link, virezi pe Paypal ;i mai încerc. Special pentru cei ca tine am dat disclaimerul.

  3. Mona says:

    Cel mai tare horoscop!! Vai cat am ras!!!

  4. Andi Pop says:

    Am un caz sever de prostie în formă de deosebit de gravă, care se cere cu insistenţă afară.

  5. Bogdan Tudorascu says:

    Buna. Sunt zodia leu.
    Mda. Ai nimerit.
    Haha.

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading