Ultramega hiperofertă

Dragă Internet,

La scurt timp după ce am înfiinţat butonaşul de donate prin paypal, m-am simţit absolut copleşită de valul de dragoste pe care mi l-aţi arătat mulţi dintre voi. Şi e minunat. În fond, eu ţin acest blog ca pe o sursă gratuită de umor zilnic. Cu cât el îmi aduce mai mult, cu atât eu sunt mai motivată să caut subiecte şi să le construiesc într-un mod amuzant.

În ultima vreme, deşi media de 4000 – 5000 de unici pe zi e constantă, nivelul generozităţii a cam scăzut şi asta m-ar putea face să reacţionez ca o pizdă melodramatică: “Internet, e cazul să vorbim despre relaţia noastră.” (Privire gravă de primadonă în mizerie.) “Internet, tu mă mai iubeşti?”

Dar pentru că nu am talente de pizdă melodramatică, o luăm altfel:

Ultramega hiper superofertă. Numai săptămâna asta!

Eu de obicei mă bag să scriu un articol solicitat de cineva pentru o sumă care începe la 100 de euro şi, în funcţie de complexitatea documentării, creşte. Pentru că scrisul nu e pachet de seminţe, să-l vinzi pe 50 de bani, iar presa românească e în halul în care e doar pentru că o grămadă de agarici îşi vând serviciile pe 50 de bani şi fac muncă de 50 de bani.

Dar numai săptămâna asta, că e bectuscul şi altele asemenea, ai ocazia, dacă donezi 50 de euro (sau mai mult) să îmi propui un subiect. Dacă vrei, te menţionez ca “subiectul lu’ Cutare Cutărescu”, dacă eşti genul care tace şi acţionează, pot să mă fac că a fost ideea mea.

Superoferta se închide duminică la 20.00. Subiectele se tratează după, în ordinea intrării în scenă, unul pe zi.

Vă aştept.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. GEORGE says:

    cine n-a zis ca esti o scumpa, are ocazia acum. :)))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: