Cum recunoşti un cont de postac

În general, peretele meu (şi al vostru) de Facebook sunt locuri relativ paşnice. OK, mai apare ocazionalul idiot nefutut care încearcă să se dea rotund că poate impresionează pe cineva, dar îndeobşte e rezolvabil din două bitchslaps verbale, care să-i traseze clar noţiunea de “tarlaua altuia” în cap. Mai apare ocazionala tanti pisăloagă care simte nevoia să mă înveţe cum scrie o femeie – de parcă ar exista un pattern sau ceva. Dar serios, în linii mari, sunt locuri plăcute.
Asta până în momentul în care se apropie alegerile. Atunci se dă drumul la batalioanele de postaci.

Unul dintre motivele pentru care am hotărât să îmi ţin blogul liber de advertoriale politice, şi de orice implicare politică, e nedorinţa mea de a interacţiona cu puhoiul de postaci mai mult decât e necesar. Chiar şi la postările semipolitice (cele în care nu te iei de un partid politic, ci de excrescenţa lui canceroasă numită Coaliţia pentru Familie), postacii partidului o să-ţi facă cocină în comentarii. Dar măcar arătând ce cancer reprezintă CoalISIS pentru libertatea individuală a cetăţeanului, faci un lucru util. Conştiinţa că faci un lucru util face să merite scârba interacţiunii cu postaci. 300, sau 400 de euro încasaţi pe un advertorial – mai puţin.

După această introducere mult mai lungă decât o plănuiam, îţi descriu nişte semne certe ale contului de postac.

1. Nu are deloc poze cu sine.

Toate conturile prietenilor mei şi ai tăi sunt pline de poze. Cu noi din toate unghiurile, cu căţelul, purcelul, copiii, neamurile, şcoala, casa, în sfârşit poze de viaţă. Adorăm să ne lăfăim hobbyurile şi bucuriile. E uman şi firesc.
Contul de postac are zero poze, sau o singură poză de profil furată de pe net (de obicei identifici şi sursa reală dacă dai click dreapta şi bifezi căutare Google). Fie e un stock photo, fie e cineva din Australia care îşi vede paşnic de treabă şi habar nu are că în România, mutra lui stârneşte greaţă în populaţie.

2. Nu are activitate regulată

Când un om are cont de Facebook din dorinţa de a comunica cu prietenii sau cu fanii, are postări zilnice sau măcar la câteva zile, istorioare cu nevasta, copilul, compania de telefonie, factura mare de la electricitate, peripeţii din crâşmă, etc. Postacul are numai şi numai linkuri la chestii. În general politice şi în general dezinformative.

3. Nu are interacţiuni

Dacă scrii zi de zi şi comunici cu oamenii, chiar dacă eşti un om simplu, aceştia îţi răspund. Măcar 3 – 4, care-s familie şi prieteni apropiaţi. Contul de postac e lipsit de comentarii, sau dacă sunt, sunt din acelea formale, de străin care a dat pentru prima oară de pagina respectivă. Şi normal că nu le are. O persoană care nu există nu are nici bagajul de prieteni, colegi, rude, pe reacţia cărora te bazezi mereu.

4. Vine cu un ton excesiv de agresiv

În general, oamenii reali, chiar dacă sunt supăraţi pe ideile unui text, au un mod cumva mai neutru de a se lua de tine. Postacul vine asmuţit. Deja te urăşte pe tine şi toată familia ta, şi revarsă negativitate din toţi porii.

5. Deşi vine cu un ton excesiv de agresiv, şi tu îi răspunzi cu o înjurătură, îi ia trei zile să se atace.

Omul normal vede instant înjurătura, ia foc pe loc, şi sare la un dialog de “ba mă-ta” care se consumă rapid, de obicei cu block. Postacul, care-şi face norma de agresat populaţie şi se deloghează, vede riposta abia după trei zile, când reintră în contul fake. Şi abia după trei zile începe să-ţi povestească de mă-ta. Nimeni, nimeni, nu îşi poate băga nervii la congelator trei zile, sau să şi-i programeze ca pe cuptorul cu microunde. E vorba de un cont de postac.

6. E complet lipsit de flexibilitate

Omul normal poate fi impresionat de un argument, de o explicaţie, de un apel la emoţie. Postacul are un personaj prestabilit şi nu dă nici o secundă înapoi din proprie iniţiativă. Trainingul de postac l-a antrenat doar să spumege şi să te învinuiască de diverse, nu să şi răspundă normal la dialog.
“Dar el nu ştie de acasă să răspundă normal la dialog, Lorena?”
Ba ştie, dar nu-i permit finanţatorii. Personajul lui e ca securistul din vechime: trebuie să intimideze. Să-ţi inspire groază. să te determine să-ţi controlezi contentul de frica lui.

Dar pentru că atât reţelele sociale, cât şi WordPress au interesul ca tu să te simţi bine pe tarlaua lor şi să stai mai mult, ţi-au dat ambele funcţia block. Un hărţuitor virtual poate abuza de timpul şi răbdarea ta doar cât (şi dacă) cooperezi.

N-o face. Nu-i lăsa pe postaci să-şi justifice salariul pe seama ta. Dă-le block de cum te prinzi cam ce hram poartă. Nu le da iluzia puterii. Toate formele de tiranie din univers sunt şi au fost posibile pentru că nişte cretini au beneficiat de iluzia puterii.





Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Nautilus says:

    Comentacii politici te urăsc pe tine şi toată familia ta, consumă mult curent electric demonstrând cu lux de amănunte cum ţi-ar confisca maşina, casa, computerul şi filtrul de cafea, şi după aceea te-ar bate cu rotisorul, presăra cu praf de ardei iute şi arde pe rug. Şi au 3 manii, care le-au fost programate low-level la fabrica de comentaci: maşinile, sexul şi statul. Adică se închină la ideea de stat şi autoritate precum Ion Cristoiu la Marx, sunt obsedaţi de interzicerea sau limitarea activităţii sexuale şi dau vina pentru orice, de la poluare sau accident până la faptul că n-au găsit morcov la piaţă azi, pe maşini.

    Cu o mică precizare, că fac asta din 2006 şi în prezent şi-au cam pierdut suflul, precum calul bătrân la curse. Aşa încât caracterizarea lor e foarte interesantă, dar vine cu 10 ani mai târziu decât trebuia. Cum au venit americanii în România după 3 generaţii.

  2. George says:

    1,2,3 le am natural, 4, 5 le pot antrena, cu un strop de vointa, la 6, nu-mi dau seama cum sunt, da’ nu mai conteaza un punct.
    mi-am gasit chemarea. 😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger