Da, băi, sunt un șoarece de laborator. Și?

Seria mea de articole despre vaccinare s-a sharuit destul de mult pe social media. Și odată cu share-ul, a venit și valul de proști care nu mă cunosc.

Sugerez cumva că ăia care mă citesc cu regularitate sunt toți genii școlite la Harvard? Oh, nu. Dar proștii care mă cunosc s-au prins deja de o fază. Nu cauți să mă freci lung și agasant la icre pe un subiect care e în afara sferei tale de decizie, că ți-o iei peste rât.

Exercițiu simplu de logică:

Cine e persoana al cărei nume dă adresa site-ului? JE. Deci, cine e persoana care decide ce subiect e important pe site-ul care îi poartă numele? Tot JE. Dacă vrei alte subiecte, fă naibii o ofertă de sponsorizare. 1000 de euro articolul sponsorizat, pun disclaimer din primul rând al textului: Dedicație fără număr pentru Mugurel Softisticatu, și promit să aloc maximă atenție tuturor preferințelor tale legate de temă, ordinea argumentelor, ce să scriu, ce să nu scriu și de la ce să mă abțin.
Și te și las să răspunzi tuturor comentariilor celorlalți, în calitatea ta de sponsorul articolului.

Până una-alta, pe textele pe care le ofer internetului ca act de pur altruism, o să tratez ce subiecte vreau eu, pe ce ton vreau eu, în ce stil vreau eu, iar dacă nu-ți place, oh, well. Știți ce zic 99% din aplicațiile de pe Google Play? Achiziții în aplicație. Pentru această funcționalitate, aveți nevoie de versiunea Premium.

***

Dar vin proștii care nu mă cunosc. Ăia care cred că obrăznicia aduce rezultate cu mine. Altele decât băgarea promptă în p… de m… Și încep. Vaaai, dar cât scrii despre vaccinare. Vaaai, dar cine te plătește? Vaaai, dar pe cine intereseazăăă?

Răspunsurile sunt, fix în această ordine: “Cât o să vrea pwla mea”, “Nu te fwte grija” şi “Pe restul lumii din rubrica de comentarii”.

“Ce e aşa special să fii şoarece de laborator?”.

***

Păi, iată, oameni buni, ce anume e aşa special în a fi şoarece de laborator.

Sunt oameni care închid ochii şi îşi acoperă urechile şi pretind că problema dispare de la sine.
Gen, tu.

Şi sunt oameni care înţeleg că, pentru o boală nouă, e nevoie de măsuri de prevenţie, că marile revelaţii nu se întâmplă peste noapte, ci din aproape în aproape, cu trial and error, şi care vor să fie parte din trial and error, pentru rezultate mai bune.

Gen, eu.

Hai să-ţi spun o poveste, din care tu, prost fiind, n-o să pricepi nimic, dar nu-i problemă, pricep alţii.

Poliomielita era o boală cumplită, care se transmitea liber, de la om la om. Era cauzată de poliovirus, un patogen sinistru, predominant prezent în fecale, dar şi în salivă. Era propagat din pricina consumului de apă inadecvat filtrată, din pricina igienei precare şi din pricina consumului de alimente crude sau insuficient gătite.
Opera precum urmează: trei persoane din patru erau asimptomatice. Restul făceau ceea ce părea o gripă obişnuită, numai că, nenorocitul ăsta de poliovirus avea o meteahnă: infecta creierul şi şira spinării, ducând la paralizie. Şi mureai când paralizia afecta muşchii inimii şi pe aceia care susţineau respiraţia. Mureai într-o neputinţă absolută. Sau te uitai la fel de neputincios cum mor cei dragi ţie şi nu ai ce le face. Mai ales copiii. Copiii erau cea mai vulnerabilă categorie pentru poliomielită.

Repet: trei din patru purtători NU aveau simptome. Plimbau inconştienţi virusul în toate părţile, scărpinându-se la c*r. 

Boala a fost definită ca atare de medicul englez Michael Underwood, în 1789. Până atunci, oamenii mureau ca vitele, crezând că i-a posedat duhul rău sau ceva.

Virusul care o provoca a fost identificat abia în 1909 de un medic austriac pe nume Karl Langsteiner.

Asta pentru că, o dată cu revoluţia industrială, lumea a migrat în număr mare la oraş, în secolul al 19-lea. Pe atunci, la oraş, canalizarea nu era la nivelul de acum, şi nici filtrarea apei nu era la nivelul de acum, şi, practic, contaminarea cu acest virus prezent în special în fecale a fost la un nivel fără precedent. Una din cauzele majore ale mortalităţii infantile.

OK. Între identificarea bolii şi aceea a virusului cauzator au trecut MAI MULT DE O SUTĂ DE ANI.

O sută de ani de experimente în laborator, cercetare, supoziţie, eşec, încercare din nou şi tot aşa.

De la identificarea virusului, s-a început cercetarea pentru crearea unui vaccin eficient.

În ce an au reuşit să livreze un prim vaccin care dădea rezultate prompte şi sigure?

Abia în 1950. Autor fiind un imunolog polonez pe nume Hilary Koprowski.

Şi un al doilea vaccin, mai sigur şi mai eficient, a fost creat în 1952 de un cercetător american pe nume Jonas Salk.

Un al treilea vaccin a fost lansat în 1955 de un savant pe nume Pierre Lepine, de la Institutul Pasteur din Paris.

A mers treaba ca unsă?

Nu.

Unii au făcut poliomielită după vaccinul Salk şi au suferit o paralizie a membrului în care primiseră injecţia. Alţii au primit nişte loturi de vaccine care nu fuseseră inactivate corespunzător şi au făcut boala.

Iar asta nu în România, ci în Statele Unite, mare putere mondială.

Era vorba de neglijenţă sau iresponsabilitate?

NU.

Pur şi simplu: asta e natura cercetării. Explorare în neştiut, până obţii rezultate pe care le poţi reproduce.

Ideea e că meritul pentru faptul că astăzi declarăm poliomielita o boală eradicată nu le revine doar medicilor şi cercetătorilor. Ci şi miilor de oameni necunoscuţi care au acceptat să fie parte din experiment.

Pentru ca azi, copiii tăi să nu moară paralizaţi şi tu să te uiţi la ei neputincios, fără o soluţie.

*

Din punctul ăsta de vedere, să fii şoarece de laborator nu e o insultă, ci un compliment. Eu şi cei ca mine scriem istorie. Şi tu? Tu mănânci kkt în secţiunea de comentarii. Pentru că, deşi apa se filtrează mai bine în zilele noastre şi nu mai păstrează reziduuri de fecale, nimic nu poate spăla excrementul pe care unii îl au în loc de creier.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

***

Image by Tibor Janosi Mozes from Pixabay

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Morbo says:

    eh, da, dar la covid chiar daca esti simptomatic sansele sunt coplesitor mai mari sa scapi cu bine decat sa o patesti rau. la polio, nu prea. e vorba de probabilitati, pana la urma. cu cat e boala mai horror, cu atat antivaccinistii sunt mai putini. nu ca astea ar fi vaccinuri, sunt numite asa mai mult din comoditate. normal, nu stii daca esti printre cei care scapa usor, chiar daca cu cat esti mai in forma cu atat sansele sunt mai mari. dar exceptii sunt. si, pana la urma, fata de acu 200 de ani cand mureau artistii ca mustele de tbc, covid e boala soft, disney. poate putea sa ne loveasca altceva mai rau.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading