Citeam azi dimineaţă pe un grup cum un brav combatant cerea sfaturi oamenilor, legat de faptul că e divorţat, încearcă să menţină o relaţie cu copilul, dar fosta soţie îi sabotează sistematic eforturile.
Omul are partea lui de dreptate. Sunt multe femei care se răzbună pe faptul că au fost părăsite pentru altele mai frumoase stricând relaţia fostului cu copiii lui, şi e trist că se întâmplă asta. Deşi copiii nu sunt cu nimic de vină când se pomenesc în mijlocul unei crize acute de cuplu, un tată bătut în cap sau o mamă bătută în cap îi încarcă cu atâta vinovăţie şi toxicitate, încât îi marchează pe viaţă.
Chiar dacă eşti supărată că ţi-ai irosit cei mai frumoşi ani din viaţă făcându-i ciorbă unui imbecil care nu te-a apreciat, în timp ce altele făceau selfie din croaziera de lux,, cu paharul de mimosa în mână, nu te răzbuna pe copil. El nu e de vină cu nimic pentru alegerile tale şi pentru faptul că ai pus botul la vrăjeala unuia care n-a livrat ce promisese. Răfuieşte-te cu tatăl cât vrei tu, dar nu zdrobi sufleţelul copilului doar pentru că poţi. O spun din perspectiva copilului care a fost ţap ispăşitor după un divorţ cu năbădăi.
Pe de altă parte, de multe ori, taţii au partea lor de vină în faptul că mamele îi îndepărtează de copii. Iată de ce:
A. Nu îşi plătesc pensia alimentară.
Mulţi nu înţeleg că a fi bărbat cu familie nu înseamnă doar să te lauzi oamenilor că ai copii frumoşi şi deştepţi, ci să ASIGURI TRAIUL respectivilor copii frumoşi şi deştepţi. Aveam la un moment dat un mare român conservator care îmi intra pe pagină să mă frece sistematic la icre. Că sunt nemăritată, că n-am copii, că nu-mi înţeleg rolul biologic de femeie şi alte tâmpenii de genul. Până când a nimerit sub ochii unei doamne care-l cunoştea. Şi ea mi-a trimis mesaj privat: Ştiţi că ăsta e divorţat şi o lasă pe fosta să se chinuie cu doi copii, nu le dă nici un ban?
Atâta mi-a trebuit. Păi, futu-ţi rasa mă-tii de jeg, te dai mare conservator pe net şi îţi laşi copiii să se chinuie în lipsuri? Rolul conservator al bărbatului e să pună pâinea pe masă familiei lui. Faci asta? Te califici să cârâi. Eşti un rahat calic care-şi lasă copiii să se ducă rupţi în c la şcoală? Marş în tomberonul din care ai răsărit şi pisălogeşte-o pe mă-ta. Cât tupeu să ai pretenţia să-mi spui tu mie ce să fac, când tu nu-ţi respecţi obligaţiile faţă de propriii tăi copii pe aceeaşi ideologie.
Erau vremuri vesele, când puteai să-i spui prostului chestiile astea fără să iei zucc. A plecat mâncând pământul.
Poate e de vină şi ipocrizia unor femei, care pretind că banii nu contează pentru ele, şi aşa ajung unii bărbaţi să nu conştientizeze că ba da, când ai familie, e treaba ta să contribui la stabilitatea ei financiară, iar după divorţ, statul îţi impune pensie alimentară, pentru că acei copii sunt în continuare ai tăi. Taică-miu a intrat în şomaj după divorţ să nu mai plătească. Şi apoi tot el se mira că nu mai aveam chef de el. Ceea ce ne duce la
B. Uneori, copiii sunt cei care nu au chef de tine, nu mama.
Copiii au nevoie de iubire, atenţie şi grijă. Când vezi că alt tată îşi aduce zilnic copilul la şcoală cu o maşină superbă, iar loserul tău de tată s-a zgârcit şi luna asta la pensie alimentară, prin urmare, mă-ta îşi găseşte scuze să nu-ţi cumpere încălţări noi, şi mai umbli o lună cu un carton în talpă să nu ţi se ude picioarele, cheful tău de a schimba politeţuri formale cu taică-tu trece instant.
Aia e, e obligaţia ta de părinte să oferi hrană, îmbrăcăminte adecvată şi restul celor necesare până la vârsta de 18 ani, măcar. Dacă nu înţelegi că nu e o favoare pe care o faci copilului, ci un efort NORMAL DE PĂRINTE, nu face copii. Sau dacă îi faci şi îi laşi să se chinuie din nepăsare şi din prostie, îţi asumi că se va da indisponibil, atunci când te trezeşti, când e deja matur şi pe picioarele lui, că te-a izbit brusc o mare iubire părintească.
C. Disponibilitatea emoţională.
Alţii nu au o problemă în a-şi onora obligaţiile, dar ideea lor de părinţeală e să-i înşire copilului o listă cu ce are de făcut şi cam atât. Dacă într-o discuţie cu ăla mic te auzi că numai tu vorbeşti, poate fi foarte plăcut pentru un narcisist, dar e un semnal de alarmă: cel mic nu consideră că are ce să-ţi spună. Oamenii care tac ascund lucruri. Lucruri cu care te vor pocni când te vei aştepta mai puţin.
Felul de a fi natural al unui copil fericit e să-ţi povestească de toate. Să înceapă fraze pe care nu le termină pentru că între timp şi-a amintit de altceva. Să te facă parte din toate basmele şi visele lui. Dar pentru a ajunge acolo, e nevoie de disponibilitate emoţională. Să pui întrebări şi să asculţi sincer răspunsurile. Deşi e copilul tău, nu e proprietatea ta şi nici roboţelul tău executant, ci un viitor om în formare. Descoperă acest om. Nu trăi cu credinţa greşită că vei face din el ce vrei tu.
D. Caută să-l vezi fizic.
Nu, nici telefoanele, nici mesajele private nu se califică drept „quality time”.
Mulți le folosim strict utilitar. Nu mă suni să bați câmpii aiurea în gol și nu îmi trimiți mesaje private să blablablabla fără finalitate. Mai ales că sunt genul de om care face în permanent câte ceva, iar bâzâiala telefonului e iritantă.
Quality time înseamnă timp fizic petrecut împreună într-un mod frumos și constructiv.
Mulți tătici consideră că dacă și-au interogat progenitura pe whatsapp dacă e bine, dacă și-a făcut temele și dacă i-a dat de mâncare cățelului au bifat rubrica „timp acordat copilului”. În timp ce copilul contabilizează interacțiunea la „iar m-a frecat boul la icre aiurea”.
Quality time nu înseamnă neapărat bani cheltuiți. Bunicul, de exemplu, ne lua pe mine și pe fratele meu, la fiecare sfârșit de săptămână, la o excursie prin pădurea care înconjura Sfântu Gheorghe, să ne învețe care-s ciupercile comestibile și unde găsim fructe de pădure. Veneam acasă cu degetele roșii de la zeama de mure coapte. Aia da quality time. Și între timp îi povesteam intriga viitoarelor mele romane. Nici o pisălogeală pe mesaje private nu va înlocui asta vreodată.
E) Vezi cu ce poți ajuta, nu ce poți critica.
Apoi, sunt acei foști soțiori care sunt veșnic nemulțumiți de ce face ex-nevasta ca mamă, chit că ei nu fac mare lucru ca tați. Au mereu de cârtit, de comentat, de făcut observații, de reproșat rahaturi. Să crești singură un copil e un efort destul de mare în sine, nu mai ai nevoie și de toxicitate suplimentară.
Remarci o problemă? Nu reproșa problema, ci oferă o soluție. Copilul, de exemplu, e închis în sine și nu prea iese din casă. În loc să țipi la nevastă-ta că nu socializează copilul, fă-ți tu un obicei să-l inviți la fotbal sâmbătă. Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în ceilalți. Și dacă nevasta vede că tu ajuți în mod real la rezolvarea problemei de integrare socială a copilului, brusc te va considera mai puțin idiot și bou și va reveni la sentimente mai bune în ceea ce te privește.
De multe ori, atitudinea fostei e derivată direct din ce faci tu. În loc să te plângi de consecințe, schimbă faptele care duc la respectivele consecințe. Vrei să fii tată? Fii tată. Nu știi cum? Întreabă-i pe bărbații pe care-i vezi că își ajută copiii și au o relație bună cu ei. Nu te aștepta la adulație în schimbul unui „cf” pe messenger.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.
Sh*t They Say