Poşta redacţiei: Cum te desparţi de cea mai bună prietenă

Image by Anastasia Gepp from Pixabay

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Scrisorica de azi zice așa:

Draga Lorena,

Subiectul pe care as vrea sa il abordez astazi este acela al prieteniei dintre femei.

In ultimii aproape 15 ani, adica de prin liceu, am avut o singura prietena “principala” si cateva alte grupulete de fete cu care ma intalneam mai rar. Cu prietena “principala” am trecut prin toate fazele, de rebeliune, prima iubire, primul job, relatii esuate and so on. A existat un singur moment pe care l-am considerat a fi de tradare din partea ei, cand a impartasit cu cine nu trebuia o poveste din viata mea. Atunci am ales sa trec peste si am dat vina pe varsta frageda (vreo 20 de ani) si pe tendinta ei de a fi oversharing. De atunci, principalul ei red flag a fost ca ma copia in foarte multe privinte – de la chestii mici: o pereche de papuci, un inel, un lantisor, pana la chestii importante: valori, aspiratii. Mereu m-a enervat acest aspect, dar atunci cand “ma luam de ea” ironic, ma simteam prost si mi se parea ca sunt imatura, ca e dreptul ei sa ii placa ce vrea.

Pe durata relatiei cu ea, eu am schimbat 3 parteneri principali si culmea este ca toti acesti 3 tipi au considerat, in momente diferite, ca e ceva fishy cu ea. Ca nu e sincera 100% cu mine sau ca are o latura mai parsiva sau chiar ca poate fi un pericol pentru relatia noastra.

In fine, povestea e mult mai lunga de atat, evident ca au fost si momente frumoase si am simtit si ca tine la mine de-a lungul timpului, dar acum cu trecerea timpului incep sa o dispretuiesc si nu simt ca prietenia asta imi mai aduce nimic bun, ci mult stres pentru ce ar putea ea face sau spune. Nu stiu cum pot incheia o astfel de relatie si mai ales daca ar fi o decizie buna, dupa atata vreme, mai ales ca a fost si este cea mai apropiata prietena a mea. In urma cu cativa ani, cand incepusem sa ma distantez de ea, s-a luat de mine ca am “folosit-o” sa o tin langa mine doar cat am fost singura si ca atunci cand am gasit un partener am abandanat-o. Imi e teama ca la fel va spune si acum si imi provoaca rau fizic gandul unei confruntari cu ea. Sa las timpul sa ne distanteze natural, sa ma “despart” de ea abrupt dar fara prea multe explicatii sau sa ii ofer o confruntare directa si sa ii spun tot ce m-a deranjat la ea?

Inca un detaliu despre ea pe care l-am observat este ca in urma unor conflicte (cu oricine) are tendinta de a distorisiona putin povestea astfel incat ea sa iasa bine vazuta si sa isi primeasca doza de validare. Si asta e iar o teama, ca va intoarce eventualii prieteni comuni impotriva mea.

PS. Te rog sa imi pastrezi anonimatul. Multumesc mult! 

***

Dragă X.,

Fără ca ea să distorsioneze puţin povestea să iasă mai bine văzută, îi voi oferi doza de validare: din acest mail, iese mai bine ea decât tine. Din câte înţelegem: ce ţi-a greşit concret a fost că a luat-o gura pe dinainte o dată – explicabil la 20 de ani – şi că, aşa cum se întâmplă în prietenii, aţi început să aveţi lucruri în comun, iar tu ai pus asta în catastiful cu „te copia”, dintr-o convingere profundă că soarele răsare din popoul tău.

Că trei gigei cu care te-ai cuplat nu au plăcut-o? Hei, dar nici tu nu mai ești cu unul dintre ăia trei, riiight? În general, ce fac mereu bărbații toxici e să vorbească de rău cea mai bună prietenă, mai ales când au sentimentul că ea îi citește ca pe o carte deschisă.

Red flagul meu legat de tine e în episodul în care ai încercat să te distanțezi, ea ți-a spus că te-ai folosit de ea cât ai fost singură și apoi, ai abandonat-o când ai găsit un partener. Îți spun eu de ce îți provoacă rău fizic această afirmație? Pentru că, probabil, e adevărată. Altfel, nu te durea gura să spui că nu e vorba de asta, că pur și simplu, ești nemulțumită de A, B și C și simți că a sosit momentul să puneți punct.

Și ceva îmi spune că, dacă fata aia va accepta să te lase în pace, și te părăsește futacul de acum, subit o să-i dărâmi whatsappul cu „ce faci, draga mea, mi-e dor de tine”.

Lecție pentru toate femeile de pe internet: dacă brusc o prietenă a voastră se comportă ca și cum ar fi mult prea bună pentru voi și vă face o imensă favoare că vă bagă în seamă, nu vă e prietenă și nu aveți de ce să trageți de ea.

Se distanțează? Drum bun, cale bătută. Doare primele dăți, dar invariabil, tot ele se întorc cu basca în mână și e momentul tău să le rânjești în nas și să zici: ”Acum, brusc, ai nevoie din nou de mine, ha? Întinde-o!”

Cam înțeleg de ce îmi scrii. Ce motiv de rupere a relației să invoci, când nu ai un motiv real de rupere a relației? Și când ce vor crede alții e principala ta grijă?

Recomand ghostingul. E metoda ideală pentru oameni ca tine. Te ferește de dat explicații și de inventat acuzații imaginare. Realizezi și tu că „mai ții minte când m-ai trădat la 20 de ani” sună penibil. Și aia e, fata se va simți nedreptățită, pentru că ea a investit în tine sentimente de-o viață și tu îi dai flit din nimic. Dar oricum ea nu are un prieten în tine, deci măcar va ști că nu meriți să mai tragă de tine și că mai bine investește acel timp în ceva util pentru ea.

Încă o dată, recomandare pentru toate fetele care citesc acest articol: căutați prietene care vă apreciază. Follow the positivity. Vedeți câte una din asta care, fără să-i faceți nimic, dezvoltă brusc simptome de nas pe sus? Lăsați-o să se tot ducă învârtindu-se. Cine nu știe să prețuiască loialitatea, nu o merită.

Sper că v-am fost utilă,

Lorena.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Dixi says:

    Wow, cat de bine vede Lorena lucrurile. Interesantă perspectiva. Dar poate ca adevărul e undeva la mijloc.

    Poate ca și cea care a scris s-a săturat de interacțiunea cu prietena ei. Pentru ca ne schimbăm ca oameni. Cu vârsta, nu mai avem energie pentru ascultat pe altul ore în șir, pentru interacțiuni obositoare, bârfe, negativitate sau dat în spectacol penibil în public. Te aștepți și ca ceilalți să se maturizeze în ritmul tău, și dacă nu se întâmplă, ești liber să te distanțezi și ești justificat să nu mai vrei să fii asociat cu așa ceva.

    Teama ca o va bârfi și îi va întoarce restul lumii contra ei e justificată. Se strâng multe în 15 ani și orice poate fi speculat contra ta, mai ales de o minte plecată puțin cu sorcova (nu ca așa ar fi în cazul ăsta, dar cine știe?). Unii oameni asta fac cu prima ocazie când ies din relații. Caută sa îți distrugă reputația și în general dau semne (te avertizează subtil) înainte să se întâmple. Faptul ca ea anticipează asta e un mic red flag. Unii sunt în stare și să îți contacteze colegii de serviciu să le spună “cine ești cu adevărat”. Been there, asa ca nu subestima niciodată nebunii. Evident ca poți să ignori și timpul va demonstra cine minte. În cazul meu, vreo 7 ani. Dar nu a mai contat. Toti fostii prieteni comuni au luat block când au încercat să reia legătura cu mine, rând pe rând, după ce și-au dat seama cine era cu adevărat agresorul și cine era victima, total opus față de cum fuseseră mințiți. Pe de altă parte, noi femeile, suntem obișnuite să ne asumăm prea multă responsabilitate, nu înțelegem ca intr-o relație există și partea cealaltă de responsabilitate. Tot nouă ne este foarte frica de gura lumii. Și pe bună dreptate, oamenii sunt superficiali și empatizează cu ăla care se dă mai victima. Nu ai ce să faci, nici felul cum gândesc alții despre tine nu este 100% responsabilitatea ta. Pur și simplu există un punct în care responsabilitatea ta se încheie. E extrem de greu să înțelegi asta, dar eliberator.

    Deci, nu neapărat ghosting, dar distanțat subtil și ocupat mintea și timpul cu alte chestii, ca să poți ignora bârfele care urmează.

    • Lorena Lupu says:

      Cea care scrie nu a avut prietenie faţă de prietena ei niciodată. Doar nevoie de companie. Lipsa afecţiunii se citeşte din avion.

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading