Sunt abonată pe Facebook în câteva grupuri cu oportunităţi în publicitate, social media şi redactare, că aşa mai găsesc şi eu clientelă pentru a produce bani suplimentari cu acest condei scăpărător de inteligent, care nu uită şi nu iartă nimic.
Şi ce văd în ultima vreme e o creştere a tendinţei de a ţipa la eventualul aplicant: JOB FULLTIME, PREZENŢA LA SEDIU E NECESARĂ ZI DE ZI!!!! S-A ÎNŢELES, SCLAV MURITOR DE FOAME CE EŞTI????
Acum, eu înţeleg nevoia de a fi fizic acolo, când ai deschis un cabinet de stomatolog. Evident că nu poţi plomba remote dantura poporului. Evident că nu poţi extrage remote măseaua de minte a vajnicului combatant care a decis să divorţeze de durerea acută care-i ţiuia în ţeastă.
Dar nu înţeleg şi nu voi înţelege nevoia de a târî cu sila până la sediu un amărât, când activitatea e de scris online, şi se poate face cu aceeaşi eficienţă şi dintr-o cabană de la munte, dacă merge wi-fi.
Exerciţiul „pandemia globală” ne-a învățat pe toți că f**em prea mult timp cu tâmpenii, că multe întâlniri pot fi un schimb de mailuri, că obligația de a te programa la bancă pentru actualizarea datelor poate fi un simplu telefon și, bonus, big big bonus: că multe joburi fulltime sunt făcute mai bine de acasă, din confortul propriului cămin, cu mâța în coaste, cu o cană imensă de cafea preparată după mofturile tale personale în față, în timp ce pe fundal rage Alanis: Isn’t it ironic? Don’t you think?
Mâța mea e de fapt o reîncarnare a unui vrăjitor străvechi. De cum o mângâi, se întâmplă două miracole: îmi trece depresia și mi se deschide robinetul tainic de cuvinte. De aceea urăsc, URĂSC, URRĂĂĂĂSC disperarea unora de a-și ține sclaveții cu sila în incinta plantației.
Scrisul, mai ales cel care presupune să făurești magie din vorbe, e un act intim. Ca masturbarea. E extrem de stresant să te masturbezi de față cu nu știu câți alții, și să te și stresezi că vin unul sau altul cu chef de băgare în seamă, să te deranjeze în timpul actului sau să pretindă să se uite la tine în timpul lui.
Sunt un om nonviolent, în 99% din timpul meu. Dar mi se activează o sete nestinsă de a-ți pfoote un pumn în mu!e, când te uiți peste umărul meu la ce scriu, sau țâțâi dezaprobator că mi-am luat o pauză de Zuma. Am nevoie uneori să sparg bile, să mi se clarifice ideile. Și nu simt nevoia să mă justific că am nevoie uneori să sparg bile, să mi se clarifice ideile. Prefer să sparg bile acasă și să livrez direct rezultatul pe un mail, sau într-o platformă, să-mi zici dacă ai revizuiri sau completări, și să ne vedem de câteva ori pe lună, la ședințe de sumar. Măcar așa, apucăm și noi să ni se facă dor unii de alții, nu să ne sufocăm reciproc cu toane și crize existențiale zilnice, până ajungem să vrem să ne strângem de gât.
Cred sincer că productivitatea pe joburi de scriere, editare, orice ține de creativitate e mai mare când lași pe cel în cauză să decidă unde și în ce poziție îi place. La 20 de ani, îmi plăcea să scriu în cafenele. Zumzetul plăcut de voci umane din fundal era un stimulent. Acum, torsul catifelat din fundal e un stimulent. Faptul că nu stau pe un scaun incomod,, ci lăfăită pe canapea, sau chiar pe jos, sau pe un covoraș de pe balcon cu ferestrele larg deschise, e confortul de care am nevoie. Nu pentru mine în acele momente, ci pentru produsul de care ai nevoie de la mine. Și pentru care mă plătești.
Mai țineți minte șapca și tricoul lui Trump cu Make America Great Again?
Eu aș scoate merch: Make Jobs Remote Again. Pentru că un lucru pe care-l știu sigur e că nu voi mai păzi debaraua nimănui 40 de ore pe săptămână. În primul rând în interesul calității propriei mele munci.
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Oooo, da. E o chestie la noi: și la școală, și la serviciu, cei de sus pornesc de la premisa că școlarul, respectiv angajatul urăște ceea ce face și că, de cum se întorc ei cu spatele, loaza o să frece menta. Și devine o self-fulfilling prophecy, pentru că generează un mediu de studiu/muncă urâcios.
Nene, sunt adult. Știu ce am de făcut, știu până când trebuie făcut. Știu că pentru asta o să-mi primesc banii. Doar pentru că în middle management e plin de inși cu mentalitate de copii, care nu-și pot imagina că unii au atâta maturitate cât să se achite de ce au de făcut, nu înseamnă că trebuie să ne păzești ca pe butelie (ah, ce expresie din vremuri trecute) și să ne sufli în ceafă inutil.
Acolo unde lucrez eu, majoritatea suntem chemati acolo cu de-a sila. Aproape nimeni nu vrea oboseala in trafic, stat la birou, conversatii de complezenta. Partea buna e ca nici macar sefii directi nu vor asta dar a trebuit sa se comformeze, asa ca suntem relativ liberi sa ascultam o muzica la casti, nu sta nimeni cu ceasul dupa noi. Foarte putini vor prezenta la birou, aici e vorba de unii colegi cu copii mici care vad in asta o oportunitate de a-si lua pauza de la dadacit, si aia extrem de pisalogi care nu au pe cine pisalogi.
Cat despre venitul la birou, ni s-au dat fel de fel de explicatii intr-un limbaj de fier, care mai de care mai stupide si lipsite de sens.
Cele mai bune joburi le ai la firmele cu birou. Și în general oamenii sunt sociali, le place să lucreze la birou mai mult decât acasă, asta a fost demonstrat de multe ori. La birou oamenii sunt cei mai eficienți fiindcă e un mediu de muncă adecvat. Știu, nu ți se aplică ție, și eu pot lucra remote eficient, dar majoritatea nu pot face asta.
Păcat.
Tu esti un caz singular si rar, pentru majoritatea angajatilor munca remote a insemnat start la golaneala, frecat aiurea, negasit cand ii suni, mai cautat alte colaborari in timpul programului (in special pe IT). La noi se va reintroduce full time in conditiile in care le-am spus angajatilor sa vina la birou daca nu au ce face acasa si batea vantul prin firma. Acum o vina 100 la suta la birou.
Aici era vorba in special de joburile care cer creativitate, nu despre roboti. Orisicum, o lichea e tot lichea si daca stai cu biciul pe ea.
Exact, Cornelia. Exact.
Sunt un imbecil.
Sufăr crunt pentru că îmi conștientizez irelevanța croniă, dar nici nu am creierul necesar să consruiesc ceva relevant, și atunci latru.
Evident că tu, Lorena, nu ai de ce să-mi permiți să latru la tine, că nu suferi de sindromul Stockholm, prin urmare, evident că mă bagi în morții mamei mele curve proaste care a preferat să sugă puli în loc să-l educe pe gunoiul jegos de mine. Și evident cî îmi vei trata prostia agresivă așa cum merită prostia agresivă tratată: cu un block.
Să latru la curvoiul prost de maică-mea, că dacă tot nu avea chef să educe o javră ca mine, ar fi putut să înghită și să scuttească planeta de existența mea.
Pe cine morții mă-tii credeai tu că înjuri nepocnit peste botul ăla slinos?
Hai, bufni-mi-aș pula de mă-ta, înjură în spam, acolo unde e locul rebuturilor ca tine.
Corporatist. Evident intr-o “maaaare” multinationala cu sediul central in Babilonul modern numit SUA (ca sa nu-i zic casa de prostitutie direct). Totul numai dupa bani / dinero. Cu reprezentanta majora in Romania si in multe alte state ale Europei si intregii planete. Romania nu-si poate permite sa bata cu pumnul in masa si sa apere cu adevarat propria populatie – cel mai usor ar fi pe cai legislative, dar asta s-ar solda cu multe consecinte nefaste pt tara noastra, cel putin temporar. Imperialisti americani ? Oooooo da, cat de adevarata era expresia, dar cu o conditie majora: sa fie scoasa din contextul in care a fost spusa atunci, in anii 50.
Tele-munca ? Asta depinde masiv de ce se ordona de sus – in cazul meu, de peste ocean. Nu importa ca romanii isi fac treaba CU PRISOSINTA (si da, suntem printre cei mai buni si mai profesionisti din intreaga Europa, doar indienii si chinezii ne intrec si DOAR in anumite domenii). Nu importa ca oamenii muncesc fara sa comenteze – nu oficial, cel putin, intrucat inca nu avem demnitatea nemtilor de a-i trimite pe americani la origini, eventual cu prioritate maxima, atunci cand viata personala ne este afectata.
Sigur ca s-ar putea introduce si la noi legi pentru protectia angajatilor comparabile cu cele din vest (printre putinele calitati ale occidentului). Dar in acel moment, efectele imediate ar fi: ori cei care sunt deja prezenti incep sa-si faca planuri pentru relocarea in alte tari mai permisive cu bataia de joc crunta a amerlocilor, ori, daca aveau de gand sa investeasca in Romania, cu dorinta de a plati putin si a castiga inmiit, ne ocolesc tara. Si uite asa, ajung India si China tari unde SUA si multe multinationale din vest investesc din plin, pentru ca, nu? Acolo oamenii muncesc mai rau decat sclavii, fac ce li se spune si sunt obedienti fara cracnire, salariile sunt de mizerie (si asta ar putea fi un eufemism, daca facem o comparatie chiar si cu Romania noastra). Oameni care, din nevoia de a-si intretine familia, copilasii, casele, etc, accepta orice balega de job corporatist. Licentiati in IT (iar anumite Universitati din India, in special cea din Calcutta, dar nu numai, sunt faimoase pe tot mapamondul) care lucreaza pe posturi MULT sub calificarea lor. De la birou, nu ? Normal, cum altfel…Pentru ca firmele occidentale profita in cel mai josnic mod si de un “mental” colectiv de tip indiano-chinez (ma rog, asiatic, sa-i spunem): obedienta fara cracnire fata de superiori, indiferent de domeniul de activitate.
Asa-zisa “pandemie” a avut un avantaj major: s-a dovedit ca putem lucra de acasa in foarte multe situatii, nu doar in joburi creative (desi acestea ies in prim-plan). La urma urmei, trezeste-te dimineata cu cel putin 2 ore mai devreme, spala-te, bea cafeaua (vreo 3 cani mari, ca sa nu pici de somn dupa o zi precedenta in care ai lucrat peste program pentru ca, nu ? ai niste “targeturi” de indeplinit si desi politica “oficiala” a companiei este ca la ora de “rupt” usa se “rupe” usa, totusi, si acele blestemate de targeturi trebuie indeplinite si, fara overtime, lucrul acesta nu e posibil. Si pentru mine, si pentru restul echipei).
Cum spuneam, tele-munca inseamna, printre MUUUULTE altele, trezit cu mult mai tarziu (si ce dulce e somnul de dimineata 🙂 Dus, baut cafeaua in liniste, dupa ce ti-ai deschis programele. Iar cafeaua bauta in liniste dimineata alaturi de o tigara savurata in tihna nu are egal, chiar cu laptopul in fata. Lucrat de acasa, in ritmul tau, fumat oricand (nu coborat enshpe etaje pentru a merge jos), lucrat in ritm propriu, fara priviri pe monitorul tau. Plus ca nu ai de a face cu traficul de dimineata din Bucuresti, in fata caruia cedeaza nervii si celui mai calm om. Cu acelasi tip de trafic nu ai de a face nici la intoarcerea de la job, dupa o zi de lucru pironit pe scaun, trebuind sa zambesti si sa vorbesti frumos cu toata lumea, indiferent ca-ti vine sau nu, inghitind un “baga-te-as in pizda matii de lingau occidental nenoricit” in sec pentru ca, nu ? Trebuie sa fim “compliant” si, cel mai tragic, corecti politic. Nu poti spune ce gandesti, indiferent de orice, pentru ca risti sa devii brusc “offensive” si sa ai o invitatie clar nedorita de la cel mai incompetent si idiot departament din orice companie: cel de HR – un soi de inchizitie total obedienta celor de mai sus care aplica fara strictete ordinele (de facto, HR-ul reprezinta intotdeauna compania, niciodata angajatii desi, de jure, sunt obligati s-o faca). Se cere sa minti, sa-ti reprimi gandurile si chiar frustrarile, conform normelor occidentale, doar pt a nu deranja vreun “nas de ceara” de tip feminist / alt-leftist / neo-marxist / curisto-limbist. Bref, trebuie sa joci teatru si sa te prefaci ca totul e ok si bine, pe norisori roz. Avai, si ce fericiti suntem (wtf????).
Oameni buni, NICIUNUI om cu un MINIM DE MATERIE CENUSIE (si prin asta inteleg inclusiv profunzime, nu dornic de “relatii” sociale superficiale si aducatoare de ZERO “profit” sufletesc) NU va dori sa vina la birou. Romanul, din pacate, este aberant de cinstit, mult mai cinstit decat o merita vesticii. Patronii isi permit sa-si bata joc pentru ca le permit legile. Legile ar trebui facute IN PRIMUL RAND pentru PROTECTIA ANGAJATILOR. Daca firmele castiga si au succes in afaceri, norocul lor. Daca dau faliment ? Se mai intampla. Crapa unele, vin altele, ghinion de nesansa, ce sa-i faci.
Acasa nu trebuie sa minti. In linistea propriului birou, amenajat dupa gustul propriu, poti injura / jigni / insulta / invectiva / blestema pe oricine, oricand, din orice motiv, cu voce tare. Indiferent ca ai dreptate sau nu, ca e vina ta sau a vreunui handicapat de manager care, saracul de el, trebuie sa asculte de ordinele celor mai sus de el, de regula inca SI mai handicapati si tot asa. De fapt, ordinele si puterea apartin doar celor din afara care dau directive si mai ales dovada unui “profesionalism” “desavarsit”, cat si a “intelegerii” intrinseci a muncii celor de mai jos. Si, mai ales, a vietii lor personale. Un lucru pe care il stie orice angajat: cu cat creste nivelul ierarhic, cu atat creste imbecilitatea si, cel mai tragic, lipsa de caracter. Cine vrea sa cunoasca jigodii si scarnavii are 2 optiuni: oamenii de afaceri extrem de performanti si politicienii (greu de spus care ar fi pe locul I).
Intr-o companie tipica pe care mi-o pot permit s-o citez aici, intrucat nu fac parte din ea (slava Domnului!) – MICROSOFT – s-a introdus un proiect numit : “WLB” – Work-life balance. Angajatii au redenumit-o ironic (si amar de realist) : WHAT LIFE BALANCE ? Genul clasic de companie unde se ajunge la burnout extrem de usor.
Acasa nu esti obligat sa taci, indiferent ca te aud doar peretii (de multe ori, ascultatori mult mai buni ca oamenii). Acasa nu simti in ceafa “priviri”. Acasa nu trebuie sa cobori cu liftul 20 de etaje+ ca sa fumezi. Nu pierzi timp dus-intors si mai ales nervi pretiosi. Romanii sunt tratati ca niste prostituate intelectuale (si da, sunt perfect alaturabili termenii). Americanii (numiti orice natie din occident doriti) sunt pestii. Si pe principiul “pestele de la cap se impute” – desigur, pestele poate fi si un roman gigel cu mentalitate de ghiolban militian.
Oamenii nu sunt toti sociali. Mai suntem si din astia, asa, introvertiti, interiorizati, retrasi, etc. Care devenim “guralivi” doar online, in spatele unui monitor sau in selecta companie a peretilor propriei case (si nici atunci intotdeauna). Cine ia apararea muncii de la birou este doar un manager / director frustrat si complexat de propriile neputinte ca nu poate avea un control 1000% asupra propriilor subalterni. Sau vreunul caruia i se cere “de sus”.
De ce stau ? Pentru ca se plateste mult peste media salariului mediu din Romania si, datorita acestui job imi pot permite una-alta, inclusiv excursii pe alte continente, vizitat locuri indepartate, cunoscut oameni frumosi si mult diferiti de spalatii pe creier americano-europeni, cumparat carti, etc. Imi place ce fac ? Categoric nu. Muncesc cu placere ? Nu. As putea spune “da”, dar masochist inca nu sunt. Imi place jobul / seful ? Ca sarea-n ochi (alt eufemism). Dar se plateste cat de cat bine, iar banii sunt un mijloc. Pot sa spun ce nu-mi place ? Bineinteles, la felul meu de a fi nici nu era greu. S-a intamplat ceva sau s-au luat masuri ? Evident, nu, in afara unui politicos : “daca doriti sa plecati, noi nu va putem opri” – pentru ca, din pacate / fericire, nimeni nu este neinlocuibil. Iar subiectele “incorecte politic” sunt evitate pe principiul “bagatul capului in pamant” de tip strut.
Prin urmare ar fi taaaare fain ca celor pro-occidentali si pro-socializare, pro-munca la birou, pro-etc. sa li se acorde imensa sansa a vietii lor de a lucra la birou zilnic. Cine vrea, bine, cine nu, sa stea acasa. Iar cei care prefera lucrul de tip home, sweet home, sa aiba aceasta posibilitate. Nu golanim, nu frecam duda, nu cadem pe ganduri mai mult de cateva minute, vor fi MULT mai multumiti de rezultatele noastre si noi de libertatea de a nu le vedea moacele scarboase de corporatisti inside-out, politically correct and ass-licking on a full time basis. Omul bun e bun inclusiv cand nu-l vede nimeni, si profesional si personal.
Sa auzim de bine si de cat mai multa tele-munca – prefabil, pt totdeauna 🙂