Deontologie şi ipocrizie

Dragă cititorime,
Tot vă plângeaţi voi că nu ne facem confesiuni. Azi o să vă ofer un text confesiv.

Aveam o amică. Jurnalistă. Jurnalistă din aia pusă pe răsturnat guverne, dărâmat instituții, mereu cu deontologia în dinți. De câte ori vorbea de foşti angajatori patroni de presă, se plângea că ăia fac favoritism şi partizanat, că nu vor articole despre chestii care îi fac să pice prost şi nici defăimări la adresa prietenilor lor. Dacă îi spuneai că, dacă tot iei lunar banii unuia, şi îi iei din proprie iniţiativă, the least you can do e să nu-i afectezi interesele, îţi explica că presa trebuie să fie liberă de din astea şi că singurul principiu valid e adevărul.

Că nu contează al cui eşti, presa trebuie să fie imparţială, echidistantă, neutră şi plm.

Chiar admiram chestia asta, vă zic sincer. Eu, cât am scris la patron, am avut grijă, fără să-mi reneg desigur propria personalitate, să ţin cont de interesele companiei. Pe un considerent cât se poate de simplu: dacă firma are contracte și bani, vin și salariile prompt. Şi acum, când sunt indie şi self-published, am o oarecare deferenţă suplimentară faţă de oamenii care colaborează cu mine şi sponsorii regulaţi.

Mbun.

Şi a fost balamucul lui Selly.

Pe care întreaga presă l-a preluat papagaliceşte, fără un telefon de verificare. Mai puţin aceia dintre noi care au obiceiul să verifice chestii.

Am scris un articol extatic, pentru că modul în care presa e forţată la impostură prin volumul de maculatură inutilă pe care e obligată să-l producă zilnic în goana disperată după trafic ne-a forţat pe mulţi să ne refugiem pe propriile platforme şi să nu vrem să avem nimic de-a face cu maşina de produs ştiri goale de miez. Un articol pe care îl puteţi citi aici, şi care, pentru orice om dotat cu aptitudinea basic de a identifica ideea personală din text, e celebrarea unui gest de critică a unei stări de fapt at large, şi ÎN NICIUN CAZ un atac la adresa cuiva.

Next thing you know, deontoloaga pluii mele, aia care se dădea mare cum flutură ea flamura adevărului peste interesele personale, îmi dă block. De parcă eram gigel hărțuitor care o stresa cu mesaje private sau ceva.

Întreb pe la prieteni comuni care plm e faza? Mai ales că am petrecut nişte nopţi până la cinci dimineaţa ascultând-o răbdător pe asta cum era ea victima tuturor bărbaţilor şi tuturor angajatorilor din viaţa ei, deci măcar din apreciere pentru timpul pe care ţi l-am oferit dezinteresat, meritam un tratament mai respectuos.

“Că s-a supărat pe articolul tău despre Selly”.

De ce plm??

Că şi ea a preluat ştirea aia fake şi A SIMŢIT CĂ SE REFERĂ LA EA.

Bă, dă-mă dracu, m-am enervat eu, doamna deontolog are la mine exact reproşul pe carei-l făceau ei foștii șefi? Că de ce nu practic favoritism şi parti-pris? Cu diferenţa că ăia îi cereau parti-pris punându-i lunar pâine pe masă?

Şi nici măcar nu am scris un articol denunţ: Băi, deontoloaga pluii mele, de ce publici ştiri neverificate? Chit că, aplicând strict principiile ei de viaţă, puteam. Că doar adevărul e dincolo de relaţii personale, nu? Nuuu??

Pur şi simplu am prezentat perspectiva mea asupra unui hoax care a dovedit cât de găunoasă e presa în România, în ansamblul ei. Mă scuzi că nu trec cu subiectele pe la tine, să îmi dai ok sau veto pe ele, în funcţie de interesele tale personale, dar UIMIRE! asta le reproşai şefilor tăi. Care TE PLĂTEAU pentru munca pe care o cereau de la tine, deci erau cât de cât îndreptăţiţi să formuleze un set de aşteptări.

Că mi-a căzut rău acest tratament? Desigur. De aceea şi scriu acest text.
Dar nu dau numele complet al deontoloagei, dintr-un motiv simplu: că nu cred în adevărul ăla cu tot dinadinsul, care ruinează destine de oameni. Şi că nu vreau să iniţiez încă un val de hate la adresa unei femei, într-o ţară în care femeile sunt permanent bruftuluite şi discreditate pentru orice pas strâmb. De aceea o să și șterg comentariile în care veți căuta să ghiciți persoana.

Dar ştiţi vestitul citat din Caragiale: “Iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători”? Versiunea de azi o să fie “Iubesc deontologia, dar îi urăsc pe deontologi”. Pentru că unora le place deontologia, dar numai când se află la capătul superior şi semnalizator de virtute. Cum sunt în zona de culpă, devin brusc patronul ăla nebun care vrea o atitudine preferenţială pe banii lui. Minus banii.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: