Selly e eroul meu personal

Nu m-a interesat niciodată Selly în mod deosebit. În puținele ocazii când am dat click pe vlogurile lui, mi s-a părut varianta românească a lui Justin Bieber: un pisoi mic și pufos care încearcă foarte tare să pară miezul din dodoașcă, și efectul e de un fake extrem de hazliu.

Dar ieri, când a dat o știre legată de un accident fake și toată presa din România a înghițit-o pe nemestecate, fără să întrebe, fără să verifice, fără să dea un telefon lui, sau familiei, am aplaudat ca foca.

Pentru că presa din România funcționează pe un model extrem de greșit și prost implementat de ani buni, și prin urmare, s-a devalidat pe ea însăși, punând pe plan secund sau terţ orice valoare informativă.

Mai trage câte unul de mine că ar trebui să scriu pentru siteul X sau ziarul Y, dar când le spun că eu lucrez cu plata pe articol – și o sumă consistentă – toate negocierile se duc pe plata sâmbetei.

Dar sora voastră știe exact cum decurg treburile în redacțiile obișnuite, pentru că după ce ultimul job de redactor full time la un print lunar s-a dus pe apa sâmbetei din motiv de închiderea publicației, s-a dus la câteva interviuri pe posturi de redactori.

-Avem nevoie de opt știri pe zi.

Sora voastră, care investește în câte un articol mai multe zile de muncă, a întrebat:

-Dar cum vă așteptați să livrez calitate și conținut original cu opt știri pe zi?

-Te mai uiți pe agenții, vezi ce au dat televiziunile, ce au zis vedetele pe Facebook și Instagram și pui un titlu care să atragă atenția.

-Dar chiar și așa, o oră pe subiect este foarte puțin, a spus sora voastră. Nu ai timp să pui citatul ăla de pe Facebook într-o perspectivă care să-l facă original, sau să oferi o viziune asupra subiectului, sau chiar să verifici…

-Ăsta e jobul, take it or leave it.

Sora voastră s-a ridicat pe cele două picioare din dotare, și-a înșfăcat poșeta și a zis:

-Vă doresc o zi bună.

Și a hotărât să-și bage pxwla în toată presa online din România, adânc și apăsat, în pretențiile lor ridicole de a excreta content pe bandă rulantă, în dauna calității și a valorii informative și în a posta 46890 articole care nu spun nimic în locul unuia singur care vine cu o poveste interesantă sau cu expunerea unei situații oribile, și care face, de unul singur, mai multe views decât cele 367890 care nu spun nimic.

“Da, mă, Lorena!, a zis ieri o prietenă bună care urmărea şi ea situaţia, “dar cât le ia să dea un telefon? Cinci minute?”

Tehnic, da, cinci minute nu e mult. Dar evaluat la nivelul de burnout pe care îl presupune producţia a 67890 de articole pe zi, alea cinci minute sunt vitale. Plus că, aşa, ar trebui să faci aceeaşi muncă pentru tot restul subiectelor, zi de zi, şi dacă mai şi vrei să sune bine din condei, ar însemna să depăşeşti cu mult cele opt ore plătite.

Nimeni nu mai verifică nimic în presa din România din cauza volumului exagerat de mare de muncă, de multe ori prost plătită, din cauza lipsei de respect faţă de calitate care porneşte de la manageri, din vârful piramidei, şi din cauza presiunii termenelor de livrare extrem de scurte şi nerealiste, care te fac să dai copy – paste în ritm halucinant, de vreme ce, după câteva luni de muncă în acest ritm, ajungi la nivelul de epuizare fizică şi mintală în care te setezi pe pilot automat. De vreme ce facturile şi chiria vin şi luna viitoare, şi luna de după, şi tot aşa.

De aceea sora voastră ALEGE să fie self-published pe propriul site şi să nu aibă de a face cu acest model de lucru niciodată. Mai bine publici câte puţin, dar de calitate, în loc să te forţezi să produci gunoi în cantităţi industriale. De aceea prefer să aloc unui interviu o zi, două, chiar trei, până iese cum mi-l doresc, în loc să “trimit întrebări”, pentru că nu am timp real de acordat intervievatului. De aceea, dacă un intervievat mă ia cu ifose de vedetă, aleg să renunţ la conversaţie cu totul. Într-o redacţie cu un patron c*rlingău nu îţi poţi permite asta.

Prin urmare, Selly a ales să expună un mod de lucru greşit din concepţie şi până-n execuţie, şi îl felicit din toată inima.

Partea proastă ştiţi care va fi, prieteni?

Că gherţoii din poziţiile de şefi nu vor percuta nici o secundă că e vina modului lor de lucru. Vor lua nişte angajaţi câteva castane, un verbal warning, un detenmorţiităivasile, în funcţie de corporatismul sau cocălărismul instituţiei, şi modelul braindead va merge bine merci mai departe.

Din goana după trafic.

Trafic care, exact ca dragostea, vine taman când îl fugăreşti mai puţin şi când te concentrezi pe ceea ce ai tu de oferit.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.