Despre intervenții estetice

Se întâmplă un fenomen bizar: bărbați – și femei, dar mai ales bărbați – care se declară mai fani ai naturaleții, tind să comenteze extrem de agresiv și furios operațiile estetice ale divelor. Pe cele reușite le comentează la modul „dă-o naibii, oricum nu întoarce timpul înapoi”, pe cele eșuate, la modul „uite-o, mă, a crezut că rezolvă ceva cu banii și cu bisturiul, nu? Țeapă, uăhăhă.”

Și mereu m-am întrebat: de ce? De ce, dacă tu pretinzi că te simți bine în pielea ta, ai atâta râcă pe altul, care recunoaște că e în disconfort cu semnele vârstei și se duce la estetician să le remedieze? Sau te simți bine, și atunci îți asumi și cum arăți tu, și cum arată ea. Sau nu te simți bine, și atunci, faptul că vorbești pe alții de rău nu va fi o soluție.

Eu, recunosc, o să îmi fac intervenții / operez pe măsură ce vor apărea problemele. Nu pentru că operațiile estetice vor păcăli vreodată pe cineva că ai 20 de ani. Știu că nu arăt de 20 de ani. Și nici nu-mi doresc lipsa de respect cu care tratează lumea în general oamenii de 20 de ani, vorbitul de sus, ca de pe un piedestal imaginar, condescendența, presupunerea că ești obligatoriu naivă și tentativele de țeapă. Un om de 20 de ani trece prin incredibil de multe mizerii în societatea noastră. Ci pentru că există un mod cool și hip de a arăta matur și un mod expirat și obosit de a arăta matur. Iar eu voi alege mereu să fiu subiectul bârfei, nu frustratul care bârfește.

Astea fiind zise, nu cred că toate intervențiile sunt pentru toată lumea. Și iată ce mi-aș face:

-botox: – lumea ignorantă crede că botoxul e cel injectat în buze, pentru vestitul efect bot-de-rață. Botoxul, însă, se injectează în ridurile de expresie, în general în frunte, între sprâncene pentru atenuarea încruntării și în colțul exterior al ochilor. Mi-am făcut botox cu regularitate din 2015 și până în pandemie, pentru că aveam un tic: mă încruntam din orice. Inclusiv dacă gândeam concentrat, sau ascultam atent pe cineva.

După pandemie, am mai băgat botox cam o dată pe an, dar doze infime, pentru că limitează expresivitatea feței.

-acid hialuronic: – depinde.

-în buze: – îi înțeleg pe cei cu buze tip linie că vor să aibă și ei o urmă vagă de senzualitate. Dar mie deja mi-a dat natura buze cât jumătate de față. Ce să mai umfli?

-în cearcăne: – da, o da, la cearcăne joc în categoria „poet romantic insomniac tuberculos”. Oricum, nu exagerez. Jumătate de ml, cât să par poet contemporan insomniac cu o uşoară bronşită. Pentru că, din ce văd în jur, nu injecţiile cu acid hialuronic sunt problema, ci excesele. Prea mult acid hialuronic în cearcăne şi arăţi ca Steve Buscemi. Poţi să-ţi ţii economiile în pungile alea.

-în ridurile de râs: – un strop, cât să blureze situația. Din nou, fără exagerare, pentru că acidul migrează şi apoi te pomeneşti că îţi apar umflături dubioase în zone în care n-ar trebui.

-în pomeți: HELL. NO. Deja am fața rotundă, nu îmi doresc mai multă rotunjime. Mai ales că acidul hialuronic nu creează relief, ci umflă fața. Așa se ajunge la fețe buhăite, tip Donatella Versace.

-pe linia maxilarului: HELL NO. Îmi place că am un maxilar bine conturat. Nu chiar de băiat, dar destul de ferm. Şi ăia care îmi comentaţi pe la poze: Ce mai faci, băiatul meu? Voi sunteţi invitaţi călduros să-mi sugeţi pl.

-pe gât: – poate, dar nu încă. Câteva linii dau personalitate. Excesul de linii trebuie reparat, dar nu e cazul.

Lifting cu fire: Nu, Pentru că oricum se resorb și n-au ajutat la nimic.

Să trecem la operații estetice faciale:

-Blefaroplastie: – îndepărtarea pielii lăsate de pe pleoape: DA. De câte ori e nevoie. Ochii sunt oglinda sufletului, iar oglinda n-are nevoie de perdele.

-Rinoplastie. – nu, pentru că îmi place nasul meu, îmi dă caracter.

Otoplastie: – nu. Am urechi ok.

Extracția grăsimii din obraji: – nu, dispare singură dacă îți controlezi alimentația

Extracția grăsimii de sub bărbie: – când va fi cazul, DA. Vrem o linie frumoasă din profil.

Gropițe false: – nu am nevoie, le am pe ale mele.

Lifting de sprâncene: Momentan, le fac lifting din machiaj. Le și lungesc până la tâmple, pentru că îmi place efectul. Nu mai comentați că am prâncene prea lungi și prea subțiri. Vorba baladei populare: That’s the way – aha aha – I like it – aha aha.

Dar dacă va fi cazul, da.

Cantopexie – adică migdalarea ochilor: Din nou, îmi fac zi de zi cantopexie din machiaj. Dar, desigur, dacă va veni momentul când îmi atârnă în jos prea tare, bisturiu it is.

Liting facial: – când va fi cazul, da. Evident că da. Nimeni nu vrea să-i atârne fața, că nu suntem nici bulldogi, nici Vasile Blaga.

Să trecem la intervenții coirporale:

Implant mamar: – niciodată ever. La cât de groaznic e cancerul mamar, trebuie să fii bătut în cap să introduci chestii străine acolo. Prefer să fac amor cu sutienul pe mine pentru tot restul vieţii, oricum, pentru mine sânii nu sunt zonă erogenă. Îmi amintesc cum îmi puneau mâna pe sâni unii băieţi în liceu – da, vremuri urâte, când hărţuirea sexuală nu se inventase şi gigeii se manifestau bovin fără să le spună nimeni că sunt boi.

Brazilian butt lift: – exact ca în cazul buzelor, nu am nevoie. Mi-a dat natura cât pentru tot satul. Dar mi-ar plăcea să se inventeze o procedură anticelulitică. Şi mă refer la ceva care să chiar aibă efect vizibil, nu la frecţiile de genul electrostimulare, masaj şi plm, care mai mult ţi-o mângâie părinteşte.

Liposucţie: – slavă Domnului, nu am nevoie. Sunt piele şi os. Evident că nu te prinzi când sunt piele şi os, pentru că am bazinul foarte lat. Dar obiectiv, îmi cânţi la xilofon pe coaste. Ce să sugi de acolo?

I meeean, ai avea ce să sugi, dar nu grăsime.

Abdominoplastie: – asta e operaţia celor care slăbesc brusc şi rămân cu multă piele în plus, care atârnă pe ei ca pe gard. Spre norocul meu, eu m-am cam menţinut constantă în greutate, deci nu am aşa ceva.

Labioplastie: – marş, mă, de aici. Cui nu-i place EXACT cum e, să n-o pupe.

Ca să conchidem această trecere onestă în revistă a tuturor operaţiilor estetice disponibile pe piaţă: cred că e o tâmpenie să nu beneficiezi de ele, dacă ai banii necesari. Mentalitatea care spune că la 30 eşti deja bătrân şi cu c***ie creţe a apărut în Evul Mediu, când fetele se măritau la 13 ani, aveau primul copil la 15 şi la 40 de ani era vârsta oficială de deces, pe care, dacă o depăşeai, te încorona tot satul drept Matusalemul comunităţii.

Contează să-ţi placă în primul rând ţie ce vezi în oglindă. Dacă nu-ţi place, te simţi prost şi atunci îi latri pe alţii că îşi fac operaţii şi că nu „îmbătrânesc grațios”. Hai să-ți spun ceva despre grație: nu este toxică și nu este veninoasă. Când cârâi despre Loredana Groza că e c**vă bătrână și că dacă o scapi în mare, o ține siliconul la suprafață, nu ești grațios. Ești doar frustrat. Și ești frustrat pentru că nu-ți place cum arăți tu.

Trăiască bisturiul!

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.