Despre necazuri femeieşti

Acum ceva vreme, prietena mea Marusia a postat pe Facebook gluma asta.

M-am uitat lung la ea, fără să înţeleg ce încearcă să spună autorul. Vedeam că nişte persoane râd, dar nu-mi dădeam seama în ce constă comedia.

Şi i-am scris privat Marusiei, scuzându-mă că sunt ignorantă la faza asta, şi întrebând ce încearcă gluma asta să transmită. Şi mi-a explicat că, la menopauză, există aşa numitele hot flushes, când ţi-e cald de nu mai poţi, şi economiseşti foarte mult la întreţinere, dacă ai repartitor la calorifer.

Pe scurt, ventilatorul e de natură să ofere răcoarea de care ai nevoie.

Eu habar nu avusesem de toate astea, deşi eu sunt femeie la rândul meu. Şi habar n-avusesem pentru că nu m-am confruntat cu problema, şi dacă eu nu m-am confruntat, nici nu m-a interesat să aprofundez subiectul. Trăiam cu impresia că menopauza înseamnă să-ţi vină ciclul mai rar nişte luni, apoi să se oprească.

Şi insist, eu sunt femeie. Sexul căruia, de la un moment dat, o să i se întâmple aceste lucruri.

De ce nu ştiu despre ele? Pentru că, în continuare trupul femeii şi problemele lui sunt ţinute, toate, undeva în pivniţă sau în pod, sub vălul pudorii, ruşinii şi al altor asemenea idioţenii fără rost şi sems. Astfel încât, la primul ciclu, o tânără e cuprinsă de toată panica universului, imaginându-şi că aşa se moare, iar la un hot flush din ăsta, o persoană neinformată o să înjure Radet, că a dat căldura prea mare.

De câte ori aud expresia “e ruşine”, îmi vine să dau cu ceva în persoana care enunţă tâmpenia. Nu, nu e ruşine. E o realitate. Ruşine e să minţi, să furi şi să înşeli încrederea altora. Faptul că ai două ovare şi un uter e realitatea cu care te confrunţi zi de zi.

Nu văd articole despre prima menstruaţie, despre modificările hormonale aferente şi eventuale tulburări, despre particularităţile ciclului, despre simptome care-l însoţesc, despre tot atâtea probleme pe care le trăim fiecare dintre noi.

Sunt probleme comune, 52% din populaţie le are, şi totuşi, alegem să tăcem pudic, ruşinat, ca nişte proaste făcute grămadă, despre ele.

Partea mai bizară e că, într-un fel absolut paranormal, deşi nu vorbim şi nu scriem despre asta, ne aşteptăm cumva ca bărbaţii să ştie şi să înţeleagă. Îi certăm că sunt nesimţiţi, porci şi măgari, doar pentru că nu au o cunoaştere intimă, acumulată prin globul de cristal al mamei omida, despre cum funcţionează anatomia feminină şi ce pot cere / aştepta de la noi în funcţie de aceasta.

Îi facem porci, nesimţiţi, măgari, pentru aparenta lor insensibilitate. Când realitatea situaţiei este că nu prea ai cum să fii sensibil faţă de lucruri pe care nu le cunoşti şi care nu îţi sunt explicate pe un ton calm, raţional, cu sens.

“Ce norocoase sunt astea că au concediu după naştere, stau acasă pe banii statului”.

O spun oameni care pur şi simplu nu ştiu în ce hal e demolat organismul feminin după o naştere şi câtă muncă şi atenţie solicită noul născut.

Dacă citim afirmaţia pe un grup de Facebook, tindem să ne enervăm şi să-i fecundăm Dumnezeii ăluia care a dat-o. Şi nu luăm în calcul ipoteza, foarte veridică de altfel, ca ăla să n-aibă habar despre ce vorbeşte. Desigur, ăla ar fi putut foarte uşor să dea un goagăl şi să afle. Dar trăim în era în care încă ne e mai uşor să punem întrebări în rubrica de comentarii a altora despre subiecte disponibile pe net.

Bizar, nu scriem nimic despre “necazurile femeieşti”, dar pretindem în mod miraculos empatie, sensibilitate, înţelegere.

Empatie, sensibilitate, înţelegere faţă de ce?

Eu, o femeie, habar nu aveam ce simptome are menopauza pentru că, har Domnului, încă golesc un pachet de Libresse la ciclu. Şi nu, nu mă interesează să-mi spuneţi că e mai multă informaţie decât vă doreaţi să aflaţi. Cred că e genul de subiect care chiar ar trebui discutat, deschis şi sincer. Aşa cum ne povestim unii altora câtă sare punem în mâncare, sau ce tipuri de benzină se folosesc la ce tipuri de maşini.

Aşa că, în noul an, o să vorbesc cu ginecologi şi o să tratez şi aceste subiecte. Mi se par importante şi îndelung neglijate, reminiscenţe ale unei viziuni arhaice de tip “femeia să stea la ea în bucătărie, să ne pună de mâncare şi, în rest, nu ne priveşte”.

Cine va considera că e scârbos va vedea în titlu despre ce va fi vorba în articol şi va avea binecuvântarea mea să nu citească. Deşi, în măsura în care unii dintre voi caută insistent o relaţie, oarecum le e util şi lor să ştie cu ce e diferit organismul partenerei tale faţă de al tău, să nu fii “insensibil”, “porc” şi “măgar” (aka habarnist).

E un sentiment relativ neplăcut să fii prost – am constatat-o şi eu la gluma asta la care am holbat ochii ca viţelul la poarta nouă – dar nimic nu te ţine să schimbi asta.

Urmează.

Şi până mă apuc eu să fac asta: fetelor, nu vă mai aşteptaţi ca iubiţii voştri să ştie miraculos prin ce treceţi. N-au ovare. N-au uter. N-au vagin. Nimeni nu le-a explicat nimic niciodată, şi de câte ori se aduce un subiect “femeiesc” în discuţie, toată lumea dă ochii peste cap  a nespusă scârbă. Şi se grăbeşte să discute despre altceva.

La un moment dat, pe când aveam 13 ani, fratele meu m-a întrebat ce e ăla ciclu. Cum nu ştiam ce e ruşinea nici atunci, i-am explicat: O dată pe lună, sângerezi pe păsărică de zici că a tăiat cineva o curte de orătănii în interiorul tău. Pe unele le doare capul, au stări de greaţă, nervozitate sau dureri în zona abdominală, pe altele mai puţin. Şi trebuie să schimbi regulat nişte chestii numite tampoane, confecţionate din ceva material care absoarbe sângele, să nu arăţi ca Bram Stoker’s Dracula după o petrecere obişnuită la castel.
A intervenit bunică-mea: Cum să-i spui băiatului aşa ceva?
Eu: Dar e adevărul.
Bunică-mea: Aşa ceva nu se spune.
Fratele meu, într-un rar puseu de cavalerism: Dar eu am întrebat.
Bunică-mea: Nţ, tineretul din ziua de azi.

Faptul că ştie de mic ce e menstruaţia l-a ajutat să fie mai puţin “insensibil”, “măgar” şi “bou” pe subiect. Şi e valabil cu toate problemele organismului feminin – când ai de a face cu un tip care nu e insensibil, măgar şi bou din născare. Ăla e sensibil doar la jet şi la haimarş.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

18 Responses

  1. Ady says:

    Din ce știam eu, la menopauză n-ai călduri non-stop, ai bufeuri. Puseuri de câteva secunde de călduri (dar asa, de transpiri din cap până-n picioare ca după 2 ore de sală) la intervale oarecare. De mai multe ori pe oră, nu pe zi.

  2. Laura says:

    In același timp suntem foarte diferite, deci nu se poate standardiza experiența menstruației, sarcinii sau menopauzei. Așa ca aplaud inițiativa de a invita medici/ specialiști care pot da viziunea de ansamblu si prezenta cazuri specifice.

  3. ioanai says:

    Ai de mine, sa vezi cum e cand te iau bufeurile astea de caldura in mijlocul unei prezentari. Si esti in costum doua piese, la patru ace. Si esti leoarca in doua minute. Horror!!!!

  4. Sonyared says:

    Pff.Mda. subiect sensibil.Menopauza ca menopauza! Premenopauza e o problema!Ea incepe cu vre-o 10 ani mai devreme de “stop” menstruatie.
    Devii nervoasa in unele zile fara un motiv anume.Ai bufeuri, frisoane, insomnii. Nu e o chestie standard.In cea mai mare parte femeile nu dau importanta mare acestor stari. Femeile care se cunosc insa reacttioneaza imediat si consulta un medic care stie(or ba!) sa caute un tratament. Eu am o prietena asistenta.Discutand cu ea despre probleme femeiesti, mi-a sugerat niste ‘hormoni femeiesti’- se gasesc la ‘marmacie’ si nu-s ieftine!
    A dat insa rezultate super.Cica sunt chestii naturale.( Nu le-am cautat la capsula).
    Cand n-am mai gasit am cautat la plafar si mi-au dat ‘menopauza’- exact asa scrie pe cutie.Au cam aceleasi efecte.Scap de bufeuri si starile de nervozitate.
    xxx

  5. Lorena Lupu says:

    Mulţumesc frumos pentru insight, ladies.

  6. ioanai says:

    @Sonyared, o denumire, ceva?!

  7. ioanai says:

    Scuze! Cand nu stiu sa citesc,,, 🙂

  8. Neica Nimeni says:

    Doctorii ginecologi sunt cei mai mincinosi ever in privinta nasterilor. Pe mine incerca sa ma lamureasca unul in Romania, in cabinet de stat, cum ca sunt la virsta puitului si ca ar fi cazul sa … Eu nu si nu, ca nu vreau copii la usa mea. Iar el imi zice ca sigur imi e frica de fatare, dar nu trebuie, ca nu e mare lucru, ci doare cam ca la ciclu asa, floare la ureche ! Pe vremea aia nu exista net si nici modalitati de informare ( ca femeile minteau toate ), da’ parca totusi ceva nu se potrivea in mintea mea : cum sa scoti ditamai pepenele prin gaura cheii fara sa crapi in durerile iaadului , cum ?
    Si apoi a venit netul , muult mai tarziu, ocazie cu care am putut vedea in clipuri ce oroare se intimpla si mi-am zis in barba ca multa minte am avut cind nu am pus botu’ la vrajelile astora cu fatatu’ ! Insa am prietene, cam 90 % dintre cele care au fatat fara sa aiba habar ce le asteapta si au avut socul vietii lor, si in timp ce, dar si dupa, ca toate au ramas cu sechele. Nici un ginecolog nu iti vorbeste despre sechelele si consecintele fatarii asupra oarganismului feminin, nici macar in Occident, pe principiul ” sa nu speriem fraierele “.

  9. Laura says:

    @NeicaNimeni ok, si ce propui? Ca mai bine nu consultam ginecologul? Ca disciplina asta ar trebui stearsa? O înlocuim cu altceva? Nu înțeleg valoarea postării tale.

  10. Neica Nimeni says:

    Ok, Laura, din ciclul ” muieti’s posmagii “, explicatii suplimentare pentru intirziati, mesajul postarii mele e asta : spune-ti verde in fata care-i treaba cu cilcul si fatarea, nu mai mintiti si nu mai ascundeti adevarul, pentru ca femeia sa poata alege in cunostinta de cauza ( nu din cauz ade mituri ) daca vrea sa treaca prin experienta fatarii sau nu ! Incepind cu ginecologii si terminind cu tanti de la cratita, mint toti de sting.

    • Laura says:

      Haha, pai “nu-ti minți aproapele” e valabil in general la nivel de societate, nu se aplica numai ginecologilor- deci care e valoarea de a povesti o anecdota/ doua si a generaliza pentru a a ajunge la o concluzie care face parte din educația copiilor in vârsta de 3 ani.

  11. Neica Nimeni says:

    Auzi, Laura, pentru tine ar fi ok daca te-ai duce la un doctor care te-ar minti la diagnostic, ori la simptomatologie, ori sa-ti prezinte tratamentul altfel decit e in realitate ? Pe motiv ca, toata societatea e mincinoasa, deci de ce nu ? Oh, da, societatea e mincinoasa, oamenii mint, dar exista niste deontologii profesionale..
    Eu zic ca doctorii au o deontologie pe care trebuie sa o respecte, nu sa umble cu cioara vopsita in fata pacientilor, ca nu e ca si cind mi-ar zice tzata Marioara ca fatarea nu doare si nu lasa sechele, ca asa i-a soptit ei o pasarica.

  12. Sonyared says:

    @ioanai- Am luat “Female hormone blend” SP-7C Asa scria pe cutiuta de 60 de capsule.
    De la plafar – Menopauza- Exact asa scria pe flacon.( tot capsule)- Nu am luat cum mi-au zis farmacistele.. cate 2 capsule de trei ori pe zi. Huh! Am luat cate una de trei ori pe zi
    cam o luna de zile apoi cate una pe zi, dimineata. Dupa doua luni am intrerupt ca nu am mai gasit dar alea de la plafar par la fel de bune.Daca imi apar bufeurile, iau doar dimineata cate o capsula. S-a reglat si menstruatia care venea cam haotic in periada fara pastile.

    Cat despre nastere si ‘ororile’ ei, eu sincer nu regret nici o clipa.Am nascut cu cezariana si nu pot spune ca am suferit poate cat altele.
    Nu e nici un secret, nasterea. Mai ales ca in zilele noastre nu medicii trebuie sa faca educatia de genul acesta.Nu i-as spune ‘fatare’ caci suntem oameni nu mamifere.
    Sechele lasa si o taietura la un deget, dapai o nastere?! Chiar cred cu tarie ca internetul poate ajuta cu mult si ar fi indicate orele alea de sexologie.Macar in liceu!

  13. Neica Nimeni says:

    E jobul si datoria medicului sa prezinte pacientului toate fatetele oricarei proceduri medicale pe care o propune pacientului ( si beneficiile, si riscurile si potentialele efecte secundare ). Chiar daca fatarea e considerata naturala, nu pre amai e in realitate, ca se intimpla in spital, cu supravegherea si interventia medicala, deci intra sub incidenta deontologiei profesionale. Doctorul trebuie sa spuna adevarul unei gravide, ori wanna be pregnant, nu sa spuna pacientului asa, selectiv, doar ce vrea muschiul lui.
    Asta cu informarea de pe net si radio-sant e la latitudinea fiecarei persoane, insa nu anuleaza obligativitatea medicului de a informa corect pacientul asupra situatiei medicale, a procedurilor medicale, etc. Individul asta de care povesteam eu, era sef de sectie la gineco si venea cu lamuritu’ la mine sa ma puiesc, desi nu il intrebase nimeni, nu eram nici maritata si ii precizasem clar ca nu doresc sa puiesc never, ever. Cu cit ii ziceam ca nu, cu atit insista sa ma lamureasca mintind ca nu e nimic dureros si nu se lasa cu sechele la fatare.
    Acuma ce sa zic, daca femeile ajung sa considere ca e perfect ok sa fie mintite ( inclusiv prin omisiune ) de doctori pentru ca mno, pai puteau sa se informeze si singure … pai isi merita soarta sa fie tratate ca vitele la abator de catre doctori, fix asa cum se intimpla in sectiile de obstetrica-gineco din Romania !

  14. Liv says:

    Nobilă inițiativă de a aborda subiectul. Aici un canal care abordează educația pentru sănătate într-o manieră cool: https://www.youtube.com/user/SEXULvsBARZA

  15. Ratacind pe net says:

    @Neica Nimeni – sunt misto postarile tale. Respect! Iar cu Laura, dupa ce am avut niste frecangeli cu ea (daca e ea) la alt articol, ajung sa cred ca este troll de inalta calificare, se contrazice de dragul contrazicerii.

  16. Laura says:

    Haha, troll de înaltă calificare, asta chiar nu mi s-a mai spus 😂 oricum din doua trei mesaje schimbate la articolele Lorenei, nu cred ca avem concluzii de tras despre fiecare. Îmi plac discuțiile libere chiar si in contradictoriu, pentru ca daca au valoare, si sunt civilizate, îmi place sa învăț lucruri noi si as da primul rând de Aperol Spritz daca ne-am întâlni.
    Iar daca Lorena vrea sa aducă specialiști care sa trateze subiecte dpdv științific, are susținerea mea 100%- așa de fapt a si început discuția, cred ca e suficient de capabila sa știe daca specislistul e fake news sau nu.

  17. Neica Nimeni says:

    Nu stiu ce sa zic, ca eu sunt user nou pe aici, insa si eu am avut acelasi feeling ca Laura e troll, insa nu am zis nimic, ca nu e treaba mea. Prea se face ca nu pricepe lucruri la mintea cocosului si care necesita o logica elemntara !

Leave a Reply to Neica NimeniCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading