Detectivi de joi

Ieri seara, am avut un moment de duioşie pe care simt nevoia să-l împărtăşesc cu voi, că poate vă bucuraţi şi voi. Am cumpărat porumb pentru prima oară în 2025, l-am fiert, l-am uns cu unt şi l-am sărat. Chit că sunt o globalistă progresistă, iubesc porumbul în toate formele lui de zici că-mi curge mămăligă în vene.

Şi cum savuram eu acest deliciu care mă trimitea în bucătăria bunicii, am dat drumul la Netflix să văd un film de care auzisem că urma să aibă premiera pe 28 august, adică ieri: The Thursday Murder Club. Ideea Lorenei Lupu de tandreţe şi nostalgie e un film cu crime. 😀

Scurtă divagaţie: Cât de frumos poate să fie Pierce Brosnan şi la vârsta a treia. Omul ăsta era superb la 20 de ani, la 30, la 40 şi în continuare este cea mai frumoasă formă de viaţă cunoscută omului. Chit acesta e un rol în care îşi arată vârsta, şi nu e cosmetizat cu nimic. Dar el e de o frumuseţe care-ţi ia aerul. Zeu.

Revenind la film: ştiam că Netflix urmează să lanseze o ecranizare a unui mystery britanic de mare succes, The Thursday Murder Club, în regia lui Chris Columbus (omul care a semnat seria Home Alone, primele două Harry Pottere şi Mrs. Doubtfire). Şi că filmul urma să aibă o distribuţie de monştri sacri, Dame Helen Mirren, Pierce Brosnan, Ben Kingsley, Celia Imrie, David Tennant, Jonathan Pryce, Richard E. Grant şi aşa mai departe. Da, şi Tom Ellis, să avem şi o bunăciune tânără printre moşnegi.

Vizionând filmul, remarci că, dincolo de poveste şi dincolo de stil, asişti la o celebrare a unei generaţii de aur a ecranului britanic, făcută de Chris Columbus cu reverenţă şi dragoste. Şi ce transmite acest film, dincolo de o poveste relativ uşurică pentru un amator de filme cu detectivi – m-am prins din start cam cine e criminalul, dar hei, eu am experienţă – e faptul că senectutea nu a diminuat cu nimic uriaşul talent şi complexitatea interpretativă a acestor artişti, dimpotrivă.

Joyce (Celia Imrie) e o doamnă în vârstă cochetă, expertă în prăjituri şi torturi delicioase. Se simte teribil de singură după moartea soţului şi îşi convinge fiica excesiv de ocupată să o ducă într-un cămin de lux pentru bătrâni. Aici, descoperă Clubul Crimelor de Joi – Elizabeth (Helen Mirren), Ron (Pierce Brosnan) şi Ibrahim (Ben Kingsley), care se distrează investigând crime nesoluţionate şi interpretând indicii. Când adorabila Joyce se uită la fotografia unei victime băltind în sânge şi nu se tulbură, cei trei intuiesc – corect – că e o fostă asistentă medicală – şi o cooptează în gaşcă, pentru cunoştinţele ei în medicină. Şi pentru feliile de tort fenomenale cu care îndulceşte anchetele de hobby.

Atmosfera de conac britanic rafinat, personajele absolut iubibile, interpretarea de mare clasă – toate acestea la un loc te topesc.

Dar, cum suntem într-un mystery britanic, evident că nu durează mult până apare prima crimă şi detectivii noştri de joi au ceva real de investigat. Se împrietenesc la cataramă cu singura femeie de la secţie de poliţie şi împreună deznoadă iţele unei situaţii complicate, care pare cu totul altceva decât este. Terenul pe care se află căminul de bătrâni aparţine unor afacerişti dubioşi, şi evident că anumite persoane par teribil de vinovate, dar, pentru că suntem într-un mystery britanic, vinovatul e persoana la care nu te-ai gândi. Şi pe măsură ce dezgropi morţii, taine din trecut încep să se trezească şi ele la viaţă.

Grupul de patru are o dinamică absolut cuceritoare, care te face să te întrebi de ce Clubul nu e un serial. I-aş vedea rezolvând câte o crimă pe săptămână, ca în Murder She Wrote. Dialogul are toată sofisticarea şi umorul britanic, contrastul dintre vibe-ul bossy al lui Mirren, care se bagă în toate oalele care nu-i fierb, şi delicateţea catifelată a lui Imrie, impasibilă şi suavă în faţa unor crime feroce e absolut adorabil – faceţi un drinking game cu termenul „adorabil” în acest text, vă rog, dar nu e vina mea că avem atâta adorabil pe metru pătrat.

E filmul perfect pentru un răsfăț culinar nostalgic. Și vă veți simți ca în îmbrățișarea caldă a lui Dumnezeu.

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Miruna Miruna says:

    Off topic, dar porumbul cu unt e un superb exemplu de globalism.
    Porumbul vine din Mezoamerica. Unde nu existau produse lactate înainte de cucerirea europeană.
    Iar comerțul cu sare a fost unul dintre motoarele comerțului global antic.

  2. Ana G. says:

    Văzut filmul, plăcut. Mulțumesc pentru recomandare.

Leave a Reply to Miruna MirunaCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading