Nu trece săptămâna fără o știre care ne vorbește despre o femeie ucisă de soț / fostul soț / fostul iubit. De obicei, au copii mici, și relația este foarte violentă și toxică, de aceea aleg să plece. Dar individul refuză să accepte despărțirea, dar nici nu acceptă să schimbe modul în care o tratează, să o motiveze să rămână.
Soluția: să bage cuțitul / glonțul în ea.
Așa e și știrea cu femeia ucisă de soț din dimineața asta. El o bătea, ea a decis să bage divorț, să ofere o copilărie normală fetiței de 4 ani, nu un cămin plin de urlete și violență. El nu a acceptat divorțul, prin urmare a pândit-o, a atacat-o și i-a înfipt cuțitul în gât.
Ceva e în neregulă cu toți acești gigei care nu înțeleg că, indiferent ce te învață Andrew Tate și alți ciumpalaci în cursurile lor de ciumpălăcie… voiam să spun „masculinitate”, nu câștigi inima nimănui cu violență, bătaie, amenințări, șantaj, urlete. Chiar dacă intimidezi pe cineva să te rabde, în momentul în care ai ales acest traseu, persoana a decis că va pleca.
Iar faptul că alegi să le privezi de viață demonstrează taman faptul că viața lor nu valorează nimic pentru tine.
Propaganda rusească și grupurile de neofascism de pe TikTok și Telegram i-au familiarizat pe mulți bărbați cu violența ca manieră de soluționare a tensiunilor și le-au indus ideea că viața umană e lipsită de valoare. Propaganda „neomasculină” de tip Andrew Tate le-a indus ideea că femeia e o simplă unealtă, iar rostul ei e să te slugărească în toate modurile posibile, fără ca tu să ai vreo obligație să oferi vreo reciprocitate. Așa se și explică valul de crime împotriva femeilor, comise de foști sau actuali parteneri sau soți.
Ideea asta, că o relație cu un bărbat devine un fel de situație de risc major face atâtea femei să aleagă singurătatea. Citești pe net cum spune Andrew Tate că trebuie tratată femeia, decizi că nu ai accepta o astfel de viață pentru nimic în lume și hotărăști că un celibat în pace și bucurie e preferabil unei vieți de cuplu în abuzuri verbale și fizice. Sau, mai nou, mai bine singură și în viață, decât un mormânt sexy în cimitir.
Apoi, tot de noi se leagă diverși, cum că feminismul ne-a făcut să ne ferim de relații. Nu feminismul te-a bătut pentru cele mai ridicole motive, nu feminismul te așteaptă după colț cu un cuțit în mână și nu feminismul îți iese în cale cu o pușcă în timp ce-ți plimbi copiii. Feminismul e CONSECINȚA. E suma propriilor noastre nevoi, tradițional ignorate sau sfidate, și mai nou, călcate în picioare.
La ceremonia de învestitură, Nicușor Dan a atins subiectul violenței domestice. Dar de atunci, pauză. Nu doar din partea lui, ci și din partea Parlamentului. Momentan sunt ocupați să mai pună niște biruri.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Sh*t They Say