Detest anii electorali

La începutul carierei mele în blogging, am refuzat advertoriale politice, pentru că nu-mi plăceau cei care mi le propuneau. Nu ei ca persoane, ci ideologia și modus operandi ale partidelor pe care le reprezentau.

Pe atunci, exista o libertate de opinie politică pe social media. Lumea dezbătea personalități – sau personulități – proiecte de legi, inițiative, declarații publice, Implicarea poporului în politică era deschisă, sinceră și fără filtru.

Problema e că, între timp, au apărut fabricile de trolli. Conturi false, cu poză de profil înfățișând un feeric apus de soare sau poza alb-negru a unui soldat din 1982, extrem de agresive și provocatoare, care se oploșesc pe tine de zici că le footooseși mamele și caută să te provoace până în punctul în care îi bagi în morții lor, după care te raportează și îți obțin câte o lună de block pe conturi.

În condițiile astea, social media a devenit extrem, dar extrem de stresantă și riscantă pentru orice om cu o platformă creativă online. Arată-ți aprecierea pentru cel antipatizat de trolli și îndură hărțuirea lor. Da, poți să nu le răspunzi. Dar nu există un buton magic cu care închizi stresul pe care ți-l induc. Da, poți să le dai block. Vor fi înapoi de pe alte conturi false, până când termini de băut cafeaua. Facebook are un sistem beta: Ban Gigel and any future accounts they might create. Dar e ușor de fentat cu un VPN. Mi-am făcut un cont fake de pe care m-am banat, apoi un alt cont fake folosind VPN și evident că banul nu se extindea și la ăla.

Genul ăsta de bullying merită îndurat, să zicem, pentru advertoriale politice de la anumite sume în sus. Dar aceste sume ar fi prohibitive pentru orice alte partide în afară de cele mainstream. Care încă îți poartă pică pentru că i-ai refuzat în 2012.

(Și eu îmi port pică, flăcăi. Refuzam bani în 2012 cu o lejeritate de-mi stă mintea în loc. Mai ales că, până la urmă, nu exista nici o obligație ca un advertorial electoral să fie pupincurism 100%. Puteam să îl fac inteligent, lucid, cu puncte tari și puncte slabe, interesant de citit. Mai ales că eu am genul de personalitate care nu cadrează cu pupincurismul. De câte ori încerc să fiu mieroasă, lumea se simte luată la miștouri.)

„Dar, Lorena, știi că poți să nu scrii deloc despre politică? În fond, a fost și campionatul de fotbal, ai postat zero articole despre el și n-ai murit.”

Da, dar suporterii fotbalului nu-i agresează verbal pe cei care nu livrează content de fotbal. Scrii despre fotbal? Se ceartă cu tine. Nu scrii despre fotbal? Să fii iubit.

Postacii politici își fac țintă din tine în anii electorali, indiferent dacă scrii despre politică sau nu.

Se apucă să te frece la icre în comentarii interminabile, câte douăzeci pe zi. În mesaje private. În tentative interminabile de conflict. În amenințări că te dau în judecată, dacă i-ai invitat să se ducă în morții mamei lor coorve. În amenințări că îți fac și îți dreg. În tentative de a-ți hackui conturile online.

Dar de ce fac ei asta, dacă tu nu scrii despre politică?

Răspuns: Pentru că ar vrea să îți impună să scrii, și testează versiunea presiunii prin intimidare și abuz verbal.

Te-ai aștepta ca după aproape douăzeci de ani de blogging să fie clar pentru toată lumea că intimidarea și abuzul verbal nu țin cu tine, dar probabil că se mai schimbă personalul la Postaci Inc. și colegii noi nu știu că tu îi footeai în bot pe omologii lor din 2016 de-i făceai să plângă pe tastatură. În 2016, încă nu se închideau conturi social media pe motive de profanitate, și îți permiteai.

Deci, nu, presiunea și insultele nu vor ține niciodată cu mine, dar în continuare detest să le primesc și detest să fiu jignită fără să pot riposta pe măsură. (Pentru că ăia, dacă li se șterge contul, își fac unul nou în 10 secunde. Ție, dacă ți se șterge contul, ți se șterg ani grei de muncă investită în dezvoltarea și extinderea audienței și fidelizarea comunității. Deci, tu ai de pierdut, ei nu. Poți doar să dai block pe bandă rulantă și să ai parte de prost, nou și regenerat, în câteva minute.)

În concluzie: anii electorali sunt o povară și un stres. Aștept să se termine alegerile cum aștept să vină pizza proaspătă, când fac o comandă și îmi clocotesc intestinele de poftă și de foame. Merg la vot fără să spun public pentru cine, să evit altă campanie de linșaj online. Și mă întreb cum am permis noi, ca societate, să ajungem în punctul ăsta.

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.