Disperarea nu e sexy

După fiecare poștă a redacției plouă cu reacții de la cititori. Unele mai stupizele, altele mai edgy, altele chiar revelatorii.

Azi, povestim despre această remarcă:

“Totuşi, e curios cum din atâţia bărbaţi doritori de căsătorie (jur, în ultimii ani a plouat cu ei, dar majoritatea needy) femeile tot îl aleg pe ăla mai inaccesibil, pe ăla care nu vrea, pe ăla pe care trebuie să-l convingă.
La fel şi invers: o grămadă de bărbaţi care aleargă după femei care nu sunt interesate de căsătorie, dar nu s-ar uita neam la aia tradiţionalistă, care vrea familie şi copii.”

Tru dat.

Dar există şi motive.

O prostie care s-a repetat redundant şi iritant ieri a fost următoarea: că trebuie de la primele întâlniri să pui piciorul în prag şi să spui foarte ferm ce vrei (relaţie stabilă, căsătorie, sex iepuresc fără implicare emoţională, etc.).

De ce e o prostie?

E o prostie pentru că nu poţi avea așteptări în format de rețetă medicală de la oameni pe care nu-i cunoști. Poți spune că vrei căsătorie și copii, dar există o șansă solidă să nu fii câtuși de puțin compatibil(ă) uman cu persoana căreia îi spui asta și să rezulte un potențial dezastru.

În plus, pe măsură ce apuci să îl cunoști mai bine pe celălalt, începi să vrei de la el sau ea specific lucruri care poate că nu intrau în rețeta din mintea ta.

Și dau două exemple.

A, o tipă de aproximativ 20 de ani, îl cunoaște pe B, de 40 și ceva. A e copil de bani gata, dar mică și foarte nesigură pe ea, B o dă pe spate de la prima întâlnire cu vrăjeală de nota zece și seducție experimentată. A îi spune lui B că vrea relație foarte stabilă și B acceptă.

Abia după ce se mută împreună, A constată că B nu prea cotizează la chirie și întreținere, ci mizează pe generozitatea părinților ei, care sunt și ei vag nedumeriți că un tip matur nu doar că nu e provider, dar e o veritabilă sugativă financiară. În cel mai scurt timp, A însăși realizează că nu, nu vrea o relație stabilă și exclusivă cu B, ci vrea să stea singură și să se mai f***ă cu el periodic.

Adică exact ce ar fi refuzat extrem de indignată dacă i se propunea din prima.

Situația a doua:

C e un tip cu succes la femei. Le schimbă ca pe șosete. O cunoaște pe D, o tipă carieristă și relaxată, și-i propune să fie f*** buddies. D acceptă cu entuziasm pentru că tocmai ieșise dintr-o relație extrem de abuzivă emoțional și stresantă la culme, și îi surâdea ceva zen și fără drame.

Dar D e o femeie frumoasă, inteligentă, cu care te distrezi de te piși pe tine. Și o companie atât de natural plăcută, încât C se trezește că o vrea din ce în ce mai mult prin preajmă. După trei luni de dating, o cere de soție.

Adică exact ce ar fi refuzat cu încăpățânare dacă i se solicita din prima.

Și multe din așteptările noastre legate de oameni se adaptează natural la ce au ei personal de oferit, dacă nu suntem niște idioți din categoria “bărbatul să dea cu pumnul în masă şi femeia la cratiţă”.

Mbun, şi acum că am elucidat-o pe asta, să trecem la comentariul ăsta, care remarcă extrem de corect: nici bărbaţii, nici femeile care vor cu disperare căsătorie şi copii nu au căutare pe piaţă.

Are sens să vrei căsătorie atunci când cunoşti un om fără de care să nu-ţi imaginezi viaţa. Un om care să te atragă, cu care să te simţi bine, cu care să te simţi safe şi cu care să te imaginezi împărţind lingurile şi pernele toată viaţa.

Dar ca să ajungi acolo, trebuie să-l cunoşti al naibii de bine pe om. Şi atunci dorinţele tale conjugale make sense, pentru că sunt o prelungire a unei stări de intimitate formate natural.

În schimb, atât bărbaţii, cât şi femeile care vor căsătorie, fără să conteze cu cine, strict pentru a alunga singurătatea, a avea sex sau resurse la dispoziţie sau a avea o formă de validare socială din statutul de căsătorit, îşi tratează partenerii de dating mai degrabă ca pe nişte furnizori de servicii decât ca pe love interests.

“Găteşti?”

De ce, băi, Gicule, ştii un job de bucătăreasă la un restaurant din zonă?

Întreabă-mă dacă gătesc şi mi-ai ucis definitiv orice fior lăuntric.

Și îi cred și pe bărbații care spun că moare vâna în ei când sunt luați la interogatoriu: unde muncești, cât câștigi, dai salariul acasă.

Nu e nimic seducător în a fi tratat ca un tichet de masă.

Tot bărbații, cât și femeile care vor cu disperare căsătorie au un mod ucigător de a căuta să nege tot ce te definește pe tine, potențial partener, ca individualitate, și să te modeleze agresiv să iei forma partenerului perfect din visele lor.

Pentru că ei nu se îndrăgostesc de tine, omul. Ei se îndrăgostesc de himera căsătoriei din mintea lor, ca un scenariu atent conceput, și orice latură a ta care nu se încadrează în acest scenariu trebuie extirpată prompt.

Iar legat de nevoile tale reale?

Nimeni nu se pricepe ca acești oameni să-ți explice de ce ai tu nevoie cu adevărat și nu știi. În traducere liberă, nu, nu vei primi din aceste relații ceea ce ai nevoie, ci strict interacțiunea generică soț – soție din filmul mariajului din capul lor.

Acești oameni se vor oploși pe viața și activitățile tale ca țânțarii din Deltă pe un turist care și-a uitat repelentul acasă.

Cum Dumnezeu să nu fugi mâncând pământul?

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: