Ştiu că pândeaţi obsesia erotică 6, dar în seara asta, mărturisesc, am o stare de lumină şi simplitate, şi nevoia de a vă dezvălui unul din secretele mele scriitoriceşti: mai exact amiciţia îndelungată cu Domnul Agrafă. Da: bijuteria mea favorită este o agrafă de birou. (As scary as it may seem.) Dar nuuuuuu orice agrafă…
Toţi cei care vă scrieţi lucrările-articolele-cugetările în Word, ştiţi că Help Assistantul Word e o Agrafă jucăuşă, veselă, care face diverse giumbuşlucuri, se strâmbă în fel şi chip, se dă peste cap, ia diverse forme… într-un cuvânt, îţi alungă singurătatea celebră a tete-a-tete-ul stresant cu foaia albă de hârtie.
Acum, eu voi merge mai departe şi vă voi mărturisi că domnul Agrafă mi-a fost tovarăş de nădejde în timp ce mi-am scris cele în curând trei cărţi. Pentru că, departe de a fi un simplu Help Assistant, Domnul Agrafă are o privire inteligentă. Şi reacţii uneori foarte adecvate la starea ta de spirit. Şi, după un timp, te pomeneşti vorbind cu el. Şi privirea lui inteligentă exprimă înţelegere. Mai-mai să se ofere să-ţi aducă o cafea aburindă şi cornuri calde, drăgălaşul. 🙂
În general, pisoiul, când îl vede pe Domnul Agrafă, încearcă să-l prindă cu lăbuţa. Spre norocul carierei mele literare, nu reuşeşte niciodată…
Felicitari!!!abia astept sa zburd prin Hyde Park
eu abia îl aştept pe dl. Lazăr. 🙂
acum? 🙂
n-ar avea suficientă lumină pentru a face fotografii reuşite. cred.
depinde de aparat.Se pot face in orice conditii
eu propun o tematică destul de diurnă în Hyde Park, aşa că…
scriitoare nocturna cu fantezii diurne
Fotografiile vor iesi super, indiferent de conditii.Si se pot prelucra cu programe speciale.Ale tale vor fi alb negru? cred ca asa s-ar potrivi
Nu ale mele. Ale dlui. Dinu Lazăr. Ale mele sunt doar textele.
Am inteles de mult cam ce va fi Hide Park.M-am referit la “ale tale” prin asociere cu textele.Nu am vrut sa minimalizez valoarea d-lui D.L. Nu mai conteaza.Astept sa vad produsul final.
Ma bucur pentru tine.Sper sa-ti realizezi si celalalt vis inainte sa incepi cartea nr.4.
şi dacă totul iese cum vreau eu, aş vrea să dezvolt Hyde Park. Să fac un spectacol şi pe textele alea. Dar… întâi să iasă varianta volum, şi întâi să definitivez celălalt proiect – şi să mai scap de alte contracte.
Din experienta personala iti spun:Dumnezeu iti da atat cat poti duce.Si le vei face pe toate, cu rabdare , asa frumos cum stii tu.Sanatoasa sa fii.Si fericta, as mai adauga.Sa-ti iei energia si inspiratia din bucuria interioara.
Domnul Agrafa cu siguranta ca se va indragosti si el numai de un par asa superb ca al tau…ma refer cand il tii dezlegat 🙂
casa de pixeli fericita sa aveti impreuna! 🙂
Foarte interesante capodoperele fotografice ale dlui. DINU LAZAR, atat cat am putut vedea pe net. Este un artist al luminii si culorii.
Am cunoscut si eu un fotograf profesionist din generatia celor intre 30-40 de ani, ALEXANDRU PAUL, din Baia-Mare. De departe, DINU LAZAR al tau il bate pe PAUL ALEXANDRU al meu.
Din acest unghi de vedere al colaborarii cred ca o sa ai o reusita cu Hyde Park .
Domnul AGRAFA de care pomenesti ma intristeaza, intr-un fel.
Aha! L-ai terminat! Bravo ^.^ Si ma bucur ca Musiu Agrafa si-a gasit un locsor cald si plin de iubire pe monitorul tau, ca sincer eu l-am dizeibaluit de cate ori mi-a iesit in fata. Everybody needs somebody (lol).
Dupa aia, cand ai zis de poze, te-am si vazut facand poze cu Agrafa de gat, ca betivii hihihi Veselie mare 😛 Dar asta se poate adauga dupa aia 😛
Aproposito de poze, tre’ sa-mi iau si eu rame si sa-mi printez pozele si sa le atarn de pereti, sa fac si eu ‘home sweet home’ ca arata cam gol acuma 😛
Astept si eu cu mare drag viitoarele tale scrieri, promit sa te citesc cu mare drag, sigur ca pana atunci ma multumesc cu blogul, al tau si al lui Pisi.
A, si scuze pt o repedtite inutila.Mi-a scapat in postarea anterioara.
Am discutat cu domnul AGRAFA, iata cam ceea ce mi-a spus, pe scurt :
“LORENA e copilul meu preferat, din cauza asta ii sunt aproape si veghez asupra ei , ca un parinte iubitor. Ea ma considera numai prieten, dar nu stie ca-i sunt si tata spiritual.Iubesc generatia acestor copii , care au apucat vremuri vitrege, si vreau sa-i ajut, asa ,ca pe propriile mele odrasle, pe care nu le-am avut, sa le dau incredere in fortele si in puterile lor, ca sa-si ocupe locul cuvenit, dupa entuziasmul si curatenia lor sufleteasca .
Ma mahnesc ca sant unul din putinii ei prieteni, ca sta mai mult singura si , ca-si sacrifica ce are mai frumos si mai nobil, in fata calculatorului, dedicandu-se celorlati.
Regret intr-un fel viata ascetica a copilei mele, pe care ea a ales-o . Din aceasta cauza, stau mereu in preajma ei, veghindu-i fiecare litera.”
doremi: mulţumesc.
betty: păi o avem deja. de mult.
florin: daaa… îţi dai seama ce onoare pentru mine, faptul că un fotograf de asemenea valoare a vrut să se angajeze într-un proiect cu mine? şi mi-a oferit tact, răbdare, blândeţe, respect? cred că ar trebui să scriu un “Rondo Capriccioso Revers” sau un “Rondo Constante”. 🙂 (asta-i o glumă pe care o vor înţelege doar cititorii lui “Rondo C.”)
anthea: ce trataament lipsit de consideraţie faţă de Domnul Agrafă! Tz-tz!
didi: wellcome to the jungle! 🙂 şi eu şi maestrul emerit pulică întâiul ne bucurăm să fim citiţi de ochişori frumoşi.
florin again: domnul agrafă ăsta e f. emoţionant, dar ignoră nişte detalii. şi anume:
unu: în anumite proiecte nu depinzi doar de tine, depinzi şi de alţii.
doi: depinde ce înţelegi prin viaţă ascetică. jur că viciile comune nu mă tentează. singurul meu viciu este creaţia.
să explic: una din cele mai mari plăceri ale unei vieţi de om – mai tare decât şaptezeci de orgasme, optzeci de beţii şi ce alte extazuri vrei tu – e aceea când termini munca la un lucru care ţi-a ieşit. când ai o operă finită, rezultatul unei creaţii originale, A TA. Când, acolo unde nu era nimic, acum există ceva, şi acel ceva e rezultatul eforturilor tale creative. E o plăcere care merită orice sacrificiu.
Să nu crezi că ţi-am uitat oferta, dar aveam de terminat manuscrisul Hyde Park, şi mai am nişte treburi de terminat. Nu îmi place dezorganizarea.
Domnul AGRAFA nu ignora nimic : prin viata ascetica stie exact ce spune, stie foarte bine ca depindem unii de altii, si in al 3-lea si nu in ultimul rand te iubeste, exact asa cum a declarat-o.
Acum sa fiu sincer, cand am citit azi-noapte , ce ai postat, si mie mi-a intrat ceva in ochi si am lacrimat.
Daca ceva ti-e neclar, intreaba-l direct.
Hai cam bagat si un comentariu careosati placa.
îhî.
hehe, nu stiam cine e acest Domn Agrafa ;))
si eu ii dau disable, pentru ca prea se fataie pe ecran si ma deruteaza, dar imi amintesc ca in facultate aveam o pisica in chip de corector si mieuna si casca si se spala cu labuta si era foarte dragalasa. Ea a fost dl. Agrafa al meu, cand imi faceam eseurile si licenta.
si nu stiu daca-l stii pe Merlin, office assistantul care, cica, iti citea cu voce tare ce scriai tu pe e ecran!! cat puteam sa radem cand citea propozitii in romaneste! si ce demn se invaluia el in mantia lui de stelute si disparea cand il apasai cu mouse-ul…
foarte dragut.
mi-a placut mult de tot ce-ai scris mai sus despre creatie. bravo pentru Hyde Park – o sa te caut pe liternet. 🙂
Daaa… sunt de o cruzime infioratoare, nu-i asa?
smilla: am zis şi io ce am simţit, na.
anthea: păi cum!
A fost 4-3-2 al lui Mungiu pe HBO in premiera.Am ramas interzis.
@Florin- ce te-a interzis asa de tare?Filmarile sunt intr-un campus studentesc din Iasi(mi-am recunoscut caminul).Povestea e cat se poate de reala si reda drama femeilor inainte de revolutie si felul in care stiau unii sa profite de asta .Am auzit multe povesti pe tema asta.Pe mine m-a impresionat , nu drama in sine ci prietenia din spatele povestii.Cati nu am avut prietene, prieteni de genul “fericiti in prostia lor”, pentru care am facut gesturi nebunesti, sau am riscat, desi nu meritau?Din pacate si eu fac parte din categoria asta, pentru care prietenia , o promisiune sau un cuvant dat sant mai importante decat riscurile pe care le implica.
@lorena: off topic – vreau sa vorbesc ceva cu tine. poti, te rog, sa’mi trimiti un mail? merci.
Lore chiar ca esti norocoasa de o asa colaborare.Am vazut pe net fotografii de dl.Dinu Lazar.Te lasa fara suflare.Sunt atat de vii, de reale.Cand le privesti , esti teleportat in momentul surprins in acel mic patratel.Parca esti mangaiat de fiecare culoare in parte, pana ajungi sa o simti , sa o traiesti.Hai ca am luat-o pe aratura.(Sa stii ca la felul in care “simte” , ieseau si pe pipaite minunile alea de poze.Nu te gandi la prostii.).Abia astept sa apara volumul.Stii cumva cam cand va fi?
Pentru DOREMI :
Exprimarea mea a vrut sa insemne ca mi-a luat “aerul”.Am urmarit filmul ca teleghidat.
Pe mine m-a impresionat foarte tare, asta e.
Nu-i vorba de locatii de filmare, cat veridicitatea si naturalul cutremurator ale “dramelor anonime”, banuiesc cu sutele si cu miile.
Cutremurator cat te pot “schilodi” sufleteste asemenea experiente !
Despre prietenia din spatele povestii,la care te referi, stiu cum este, si eu sunt la fel.Iti impui sa ai o conduita impecabila si investesti sufleteste intr-un camarad, ca sa afli dupa catva timp, ca el ” te-a vandut ” de mult, in timp ce tu incercai ” pe unde ti-a iesit promisiunea, sa-ti iasa si sufletul” pentru el, ea, ma rog.
Din cauza asta nici nu prea am prieteni, amici poate, dar nu prieteni asa cum intelegi tu si eu. E trist.
Dl. Agrafa… un nume frumos pentru o functie pe care eu o dau disable rapid. Si stii de ce? Pentru ca vrea sa imi spuna lucruri pe care eu oricum le stiu si, in orgoliul meu nemasurat in colaborarea cu computerul – nemasurat si prostesc, fireste – vreau sa fiu eu cea care conduce jocul. Dar de cite ori fac disable, ma simt prost si mi-e rusine de el. De fiecare data ma intreb de ce, de fiecare data imi raspund: pentru ca sint formatata cultural de musmus-ul asta caldut al romantismelor si dragalaseniilor ieftine (nu bag mina-n foc ca n-as fi formatata si de desenele animate, filmelor de la teve sau de alte chestii nedefinite). I know, I am a monster…
@florin, doremi: bine, valoarea filmului constă şi în originalitatea temei, şi în realismul cutremurător al situaţiilor, al creionării personajelor din scriitură şi al interpretării actoriceşti, şi în mici detalii stilistice geniale (care dau diferenţa dintre o operă de valoare şi una de geniu). Pe mine m-a spart secvenţa aia interminabilă cu ziua mamei logodnicului, în care se discută pe margine tot soiul de prostii, iar aparatul de filmat e fixat pe freamătul interior şi îngheţul exterior al eroinei măcinate de griji. Genial!
@gyrovague: ştii ce te rog? lasă tu un comment cu ceea ce ai de zis şi menţiunea “nu publica.” promit să nu dau publicităţii aspecte secrete.
@doremi: exact ceea ce spuneam. maestrul dinu lazăr e o comoară de talent şi de creaţie vizuală. nu vreau să-l grăbesc, mai ales că el are o sarcină mai dificilă… aceea de a ilustra vizual un parcurs liric creat de altcineva. aşadar, să-l lăsăm pe maestru să îşi facă treaba în linişte şi să savurăm rezultatele când vor fi gata.
@gadjodillo: măi! femeile din ziua de azi au un stil atât de masculin de a scrie, că te prostesc cât ai clipi. De vidal eram convinsă că e bărbat. ei bine, e ditamai femeia. De juss mag, la fel. şi acum şi tu… îmi dai percepţiile sexuale peste cap. 🙂
Pt Florin:recunosc ca am stat si eu intepenita cu mouse-ul in mana dupa ce am vazut filmul.Pentru un barbat cu un suflet mai deschis la problemele femeilor cred ca a fost destul de dur.Eu am stat o perioada intr-un mediu unde genul asta de drame le auzeam zilnic povestite chiar de personajele principale.M-am cam imunizat .Se mai intampla.Cat despre prietenii…se pare ca avem aceeasi parere, doar facem parte din acelasi triungi si avem acelasi ascendent.
Pt Lore :secventa respectiva e tare de tot prin realismul ei,dar asa cum ti-am mai spus conteaza momentul in care vezi un film, in care citesti o carte, vremea etc………:))
Scuze pentru intermediere.Acum ai devenit si agentie “matrimoniala”.M-ai “lipit” langa Florin.:))
Nu stiu ce-i cu dl. Agrafa. Am trecut sa vad cum mai esti. Stiu ca ti-am lipsit.
Al treilea roman! 😀 Te iubesc !
doremi: nu am lipit pe nimeni nicăieri, pur şi simplu aţi abordat un subiect comun; atâta tot.
de ce trebuie să vezi tu câte o combinaţie şi câte un aranjament în toate? ştiu că e primăvară şi freamătă hormonii, dar chiar şi aşa…
isa: wellcome back!
matinight: nu e un roman; e o carte de psedopoeme dramatice cu dimensiune fotografică 🙂
Eu nu ma pricep deloc la cinematografie, desi am lucrat intr-o firma de advertising si productie cinematografica comerciala vreo 2-3 ani.
Am senzatia ca scheletul scenariului este luat de undeva, a existat undeva o poveste trista de genul celei din film. Nu ai cum, avand circa 14-16 ani in 1989 sa cunosti asemenea secrete cutremuratoare, sa le stochezi si sa faci dupa 18 ani un film. Scenariul este cert inspirat din realitate.Sigur ca intervine si arta, maiestria de necontestat a regizorului sau cuplului scenarist-regizor, nu stiu si nici nu-mi propun sa aflu exact.
Ma gandesc oare cate povesti tulburatoare stau nescrise sau nepuse in scena( pelicula) si noi habar n-avem? Si cand te gandesti ca sunt blazati care au senzatia ca le stiu pe toate si au trecut prin toate….
E tulburator acest gand, ca si cum am patrunde intr-o lume necunoscuta formata din arhicunoscutele lucruri care le vedem in fiecare zi…
Pe bune … ma mir prosteste cat de multe cunoastem si ce departe suntem de adevar….
să ştii că nu e neapărat nevoie să fi trăit tu povestea; ajunge o documentare atentă şi niţică empatie 🙂
De-acord cu tine, LORENA , dar… sa zicem ca sunt….. CRISTOIU( poftim, unul care cica se documenteaza numai pe la Biblioteca Academiei, etc.) si vreau sa fac un scenariu despre al doilea razboi mondial, chestii fixe, oras cutare, tara cutare, trupe, persoane, personalitati existente, despre care sa ma pot documenta.
Ce sansa am , si, sa zicem ca sunt si profesionist in domeniul scenariilor, repet, ce sansa am sa-mi iasa un cineverite , de asa maniera incat veteranii de razbel, cei care au supravietuit, persoane fara dizabilitati psihice, in deplinatatea facultatilor mintale , sa-l aprecieze si sa se regaseasca 100% ( exagerez) in viitorul film?
Raspuns (FLORIN): sanse de 1%.
Am discutat cu ceva persoane azi care afirmau ca au cunoscut sau au auzit de alte persoane, care au avut la fix aceeasi problema ca-n filmul lui Mungiu ( ma refer si la santajul dlui. BEBE si la rezolvare, chiar detalii.
Dar cred ca am insistat prea mult cu acest subiect, n-as vrea sa scot pe cineva din sarite, imi cer anticipat scuze.
în cazurile acestor poveşti documentarea nu se face în bibliotecă ci ascultând poveşti reale de viaţă şi descifrând prin intuiţie şi ceea ce omul nu îţi spune
Bine ca nu te-am enervat cu insistenta mea.
Accept ce spui, dar am rezerve, ca orice scenarist… sau , ma rog , are el atata doxa sa-l citeasca pe interlocutorul ala cu care sta de vorba.
Uite, chiar , poate tu, sau eu, sau oricine, ne inselam demantelizand un interlocutor, care saracul… spune adevarul din prima, e foarte facil de citit si e mai simplu, fata de cat de complicat e mecanismul gandirii noastre.
Sau ,cum imi place mie sa spun, “omoram mustele cu tunul”.
mailul tău pe care eu îl văd e cel real?
vreau să îţi trimit ceva menit să îmi susţină punctul de vedere 🙂
incearca ______@yahoo.com
am editat comentariul ştergând adresa de mail; dar e diferit de cel pe care îl scrii la comentarii
Este o intrebare , sa inteleg?
De ce ma ascund?
Nu stiam in ce masura se poate vedea adresa de e-mail , daca o vezi numai tu sau o vad toti.Am crezut ca o pot vedea si altii, si am preferat sa nu risc sa primesc cine stie ce de la cine stie cine.
Întrebarea mea era alta: dacă mailul pe care îl vedeam eu era cel adevărat sau unul fals. nu îţi ceream să îţi publici nici o adresă de mail. eu văd adresa de mail pe care o completezi când dai comment.
Repet: nu înţeleg de ce vedeţi voi alte întrebări în spatele întrebărilor cât se poate de simple pe care vi le pune omul.
so: care din cele două mailuri e în realitate al tău: cel de la comments sau cel pe care tocmai l-am editat?
Am raspuns mai devreme :si eu “omor mustele cu tunul”.
Azi nu stiu de ce, am un sentiment de vina pentru tot ce fac.
Imi dai ceva pe e-mail ?
Te rog, citesc orice de la tine.
Da, omuleţ, voiam să îţi trimit o scriere a mea, dar nu mi-ai răspuns: care e mailul corect? ăla de la comments sau ăla proaspăt editat?