Obsesiile mele erotice – 6

Obsesia 6 e un actor englez de o imbatabilă carismă:

Scena asta m-a îndrăgostit definitiv şi iremediabil de genialul, dementul, fascinantul, rafinatul, seducătorul, înfiorător de britanicul Geoffrey Rush. Bine, filmul “Quills” în sine e o obsesie – dar despre asta, cu altă ocazie. În schimb, masculinitatea atât de pronunţată, eleganţa şi pasiunea cu care Rush se azvârle în personaje – sau să mă exprim quillsian, se împlântă în ele până la plăsele – e de natură să ne pună pe jar.

Şi iată o scenă revelatorie şi genială care m-a impresionat: necesitatea de a crea care, în momentul interdicţiei, naşte un paradox. Acest aşa-zis obsedat sexual – sursa tuturor perversiunilor – refuză sexul, pentru că e cuprins de o criză autentică. Cea a artistului care nu se poate exprima.  Genială scenă, genial Rush!

Bun, dar eu vă promiteam o fantezie, corect?

Aşadar… ceea ce îmi inspiră acest crizat genial, e dorinţa de a-l ţine la distanţă. “Look but don’t touch.” Mi-ar plăcea să-mi fie pictor, şi să-i fiu model. Să îi pozez pentru un nud. Să mă dezbrac zilnic, foarte încet, foarte provocator, în faţa lui. Să mă privească zilnic câteva ore, să mă schiţeze, să înnebunească, să muşte din pereţi, să se dea cu capul de podea – dar să nu aibă nici un drept să mă atingă. Să fiarbă, să spumege, să scoată foc pe nări, să urle. Şi nimic.

Cu cât el ar fi mai nebun, cu atât eu aş fi mai suavă, mai provocatoare – şi mai fermă în refuzuri. Provoc cititorii acestei postări să propună un final pentru această fantezie.

 Şi să încheiem cu un omagiu pentru Geoffrey Rush pe melodia “Rush, Rush”.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Isa says:

    si cum ar zice Base :”ce-mi plac glumele mele”

  2. florin says:

    Pentru DOREMI:
    -Se cunoaste ca n-ai facut armata. Dezechiparea nu inseamna decat schimbarea uniformei, nu si scoaterea lenjeriei intime. Tu vrei neaparat sa ma bagi in “cerneala”?
    Nu mi-ai spus daca-ti place rosul aprins propus de mine.
    Te referi la blogul cu un pisoi mic si frumusel ? Recurgem la planul “B” ?
    Cand e ziua ta ?

  3. doremi says:

    pentru Florin:in lenjerie sau fara ,persoana e tot dezbracata.Dar daca ma gandesc ca ai lasat-o pe Lorena in lenjeria sexi……mmm, accept dezechiparea. :))
    Am fost la un pas sa imbrac uniforma albastra, dar in acel an nu au avut locuri pentru fete la Academie.
    Ti-am spus cui i se potriveste rosu.Dar daca insisti ,prefer paleta alb-albastra.
    M-am nascut in aceeasi zi cu Madona, dar nu am 50 de ani. Ti-am dat si tema de casa.

  4. florin says:

    Pentru DOREMI :

    Tu o iubesti rau pe LORENA, vad ca-ti arde imaginatia. Ti-o imaginezi in desuuri sexi rosii-negre, si dupa aia dai vina pe mine ca as fi atentat la echipamentul ei.
    Sa stii ca as putea sa te iubesc si daca ai 50 de ani.
    Ai vazut “VA PLACE BRAHMS ?”, filmul ala de cinemateca, cu INGRID BERGMAN, ANTHONY PERKINS si YVES MONTAND ?
    Eu , daca eram in rolul lui Anthony Perkins, cred ca m-as fi indragostit mortal de INGRID, de-adevaratelea.
    Am cunoscut, lonime ago, o doamna, colega de institutie cu mine, o chema, culmea, SPERANTA, si era casatorita cu un tip mai tanar decat ea cu vreo 10 ani (!), care era gelos foc. Tipa arata superb, la cei 40 (?) de ani care-i avea. Am inteles ca pe la 18 ani fusese si Miss nu stiu pe unde.
    Avea si o voce calda…. Doamne, de ce mi-am adus aminte ?
    Eu eram PUSTI pe langa ea si cand o vedeam, eram ca teleghidat, colegele ei de birou rautacioase faceau glume la adresa ei. Cred ca daca mi-ar fi cerut ceva, as fi facut absolut orice. Era tot asa , in stil INGRID BERGMAN.
    Daca spui ca iti place albastrul, inseamna ca esti blonda ( nu e gluma aia clasica ).
    Daca iti place Madonna inseamna ca ai aprox. 40 de ani.Corecteaza-ma !

  5. florin says:

    long time ago-sorry-vitesse

  6. florin says:

    Pentru DOREMI:

    Pentru DOREMI :
    Leoaica tanara, iubirea
    Mi-a sarit in fata.
    Ma pandise-n incordare
    mai demult.
    Coltii albi mi i-a infipt in fata
    M-a muscat leoaica azi de fata.
    ……………………..
    Mi-am dus mana la sprinceana,
    la tampla si la barbie,
    dar mana nu le mai stie.
    Si aluneca-n nestire
    pe-un desert in stralucire
    Peste care trece-alene
    o leoaica aramie,
    cu miscarile viclene
    inc-o vreme
    si-nca-o vreme…

  7. florin says:

    Pentru DOREMI :
    Tema gandire in week-end :
    -Prima dragoste
    Aveam 16 ani. Eram mai mult un copil iute decat un barbat, inalt, suplu, cu gesturi si gandiri rapide, mai rapide decat vorbele.
    Ea era IOANA. Era mica, mica, abia atingea 1,5 metri. Si avea un par de culoarea graului copt lung, lung si des, care-i depasea talia , despletit din coada.
    Ea era pictorita( deocamdata studenta la belle-arte). Eu eram modelul ei. M-a desenat adesea in carbune, in penita, in creion. Imi saruta ochii in timp ce ma invata sa trasez linii pe-aceeasi coala de hartie.Mana mea stanga se plimba cu creionul de carbune sub mana ei mica, iar mana mea dreapta se odihnea pe sanul ei drept, strecurata hoteste, prin despicatura bluzei barbatesti, mai mare cu multe numere.Era bluza mea. II placea sa poarte lucrurile mele, sa-mi simta tot timpul mirosul de sudoare tanara, ca seva de salcam.
    Ii cunosteam ochii la perfectie cu buzele. Avea gene scurte si dese. De la ea am invatat primul sarut. Dintre acelea ce dureaza cate 1/4 ore si se sfarsesc cu dureri de cap si ameteala. Ioana avea mani mici si pielea aspra. De la sculptura.Muncea mult cu mainile. Se vedea dupa cum ma framanta, ca lucreaza cu lutul, cu piatra cu lemnul si marmura. N-avea unghii feminine, erau taiate din carne, ca la medici.
    Avea putere Ioana, cand ma stragea de talie , ma ridica pana la stele.
    A fost o nebunie intre un baiat de 16 ani si o fata de 23.A durat o singura vara. Ea m-a modelat. M-a facut barbat, m-a invatat sa fiu tandru.
    Pana la IOANA nu stiam nimic despre dragoste. Ei i-am zis primul “TE IUBESC”.

  8. doremi says:

    @Lorena: imi dai o lectie?
    @Florin:
    Nu o iubesc pe Lorena, asa cum iti imaginezi tu.Cum ai ajuns la concluzia asta?
    Lorenei i se potriveste rosul in general.(parerea personala a unui om care s-a jucat cu contrastele.Si prefer carbunele in continuare).Faza cu desuurile era o glumita , pe care ma mir ca nu a sters-o Lore.
    Imi place de ea, ca OM.Imi place cum gandeste, imi place cum scrie, imi place cum glumeste, cum isi impune punctul de vedere(ea e serioasa, dar eu nu pot sa o “vad” decat ca un pisoi zburlit si usor incruntat) si recunosc ca o chinui de multe ori pentru a-i provoca diverse reactii , cu riscul de a nu ma mai primi pe blog.Si o iubesc in zilele mele cele mai triste cand reuseste sa ma faca ,indirect prin ceea ce scrie, sa rad in hohote.Asta e dragoste? o fi.Dragostea nu are sabloane.
    Si ce e mai paradoxal, desi nu ne intelegem, ma regasesc in ea destul de mult, chiar daca nu stiu sa o arat.Nu am talentul ei scriitoricesc si nici nu trebuie sa-l am.Fiecare om are “sclipirea “lui.A mea e in alt domeniu.
    Azi chiar ma gandeam sa termin acest joc.Cred ca ma ajung problemele si responsabilitatile din urma.Am defecte ca toata lumea dar cuvantul meu a avut valoare intotdeauna.
    Sunt blonda si foarte ciufulita.Asa ma simt eu bine.Cu varsta nu ai nimerit-o.Chiar gandesc ca o femeie de 40 de ani? aoleu.Am nevoie de un upgrade. Imi place Nichita Stanescu.
    Tema de gandire….ma fac ca nu pricep.Azi evadez undeva pe langa locurile in care a copilarit Lorena si ma intorc duminica.Nu vreau sa gandesc,sau sa ma gandesc la o tema.Vreau doar sa respir , sa privesc si sa simt tacerea acelor locuri.Daca nu m-o deranja iar vreun urs.
    In alta ordine de idei, ma simt stingherita cand port discutiile astea pe BLOGUL LORENEI.
    Suntem un fel de “tara arde si nebunii se piaptana”
    @Lorena: sper ca nu te-ai suparat.

  9. doremi says:

    Cred ca am obosit, dar pur si simplu am nevoie de simplitate , in gandire, in exprimare .Nu reusesc sa mai urmaresc toate aceste pareri , care mai de care mai elevate, mai “citite” sau “citate”, mai…….parca sant la concursul “Cine o poate impresiona azi pe Lorena?”.
    Se pare ca am o problema , in ciuda atmosferei extraordinare de pe acest blog.Ma duc sa prestez o combinatie erotico-perversa.Poate-mi trece pana luni.Ma mai primesti Lore? 🙂

  10. florin says:

    PENTRU DOREMI:
    Te referi la tara LORENEI , care arde ?
    Sa-nteleg ca sunt “dintre nebunii care se piaptana”?
    Nu am scris pentru LORENA, am scris pentru tine.
    Nu o cunosc pe LORENA ca om, nici nu mi-am impus, nici s-o impresionez, nici sa citez din stiu eu ce, sa fie trenddy.
    Ce fac, fac spontan, sub impresia de moment, nu premeditez nimic.
    Am vrut sa scriu din lirica de dragoste a lui NICHITA STANESCU, ceva numai pentru tine, pentru ca esti leoaica.
    Ti-am povestit ceva real 100 % din viata mea,pentru ca sa nu ne indepartam de real.
    Am vrut sa-ti demonstrez ca -citat DOREMI- : “VREAU SI POT”, daca se merita.
    Sa-ti mai spun o prostie pe care o cred : “dragostea nu are varste “

  11. doremi: măi, frăţioare, începi să depăşeşti orice limite ale oricărei suportabilităţi. Nemaivorbind de bun simţ.

    după ce că ai monopolizat toată discuţia de la această postare (iar eu nu mai intervin, de vreo 20 de comentarii, în speranţa că poate-poate se simte cineva), mai ai şi dramolete, tot la această postare, unde oricine poate verifica în ce hal mi-ai monopolizat blogul, că “eşti la concurs de impresionat Lorena”?? Adică în loc să mă crizez eu că discuţiile de aici au deraiat complet, te crizezi tot tu că au mai rămas şi oameni care mi se adresează mie? Păi al cui e acest blog, femeie? Cine a scris postările de pe el? Cine a scris cele două cărţi – şi alte texte – în virtutea cărora s-a făcut acest blog?

    florin: iar tu, pe blogul meu, şi subliniez încă o dată – pe blogul meu – ai ajuns să te justifici cum că nu m-ai cunoaşte etc. etc. etc? de unde şi până unde?

    Ai avut mare dreptate în anumite comentarii. Greşesc enorm devenind prea accesibilă. Unora le dai un deget şi îţi iau toată mâna. Şi cu asta, am închis comentariile la această postare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger