Domnule Toader, ce-ar fi să nu mai premiem infracţionalitatea?

Cultura populară românească a avut mereu un vibe de apreciere pentru haiduc, pentru tâlhar, pentru omul care sfida legea, cotropea bunurile altuia şi batjocorea noţiunea de cinste şi de corectitudine. Ca o femeie abuzată, cu un caz grav de sindrom Stockholm, literattura populară i-a slăvit pe Toma Alimoş, pe Pintea, şi pe mulţi alţii ca ei, care au jefuit, au necinstit, au lăsat gravide femei sărace şi le-au abandonat să-şi crească singure copiii din flori şi tot aşa.

Dar nici în cele mai jalnice excese de romanţare a infracţionalităţii nu s-a ajuns până în punctul aberant în care infracţionalitatea să fie răsplătită cu bani publici. Opt euro pe zi pe căpăţână de infractor, pentru deosebita onoare de a fi jefuit / escrocat / violat / bătut sau ce alte fapte şi reprobabile a avut în repertoriu.

Unii au făcut un calcul şi le-a ieşit o sumă totală de 370 de milioane de euro. 370 de milioane de euro plătiţi infractorului din banii omului care, conştiincios, s-a trezit în fiecare zi, s-a dus la muncă, a tras ca boul la jug, a băgat ore suplimentare frecvent nerecunoscute şi neremunerate ca atare, a plătit impozite aberante unui stat care nu i-a oferit aproape nimic de valoare în schimbul banilor lui, şi care chiar NU are nici o vină pentru condiţiile din penitenciare.

Dacă un infractor, un om care a comis o faptă reprobabilă împotriva altuia, merită plătit cu 8 euro pe zi pentru condiţii grele, cu cât ar trebui plătiţi copiii din orfelinate? Măcar ei sunt cu desăvârşire nevinovaţi. Şi ar merita o campanie “pro viaţă”, de vreme o altă campanie pro viaţă i-a forţat să apară pe lume, şi grija pentru viaţa lor a încetat din secunda în care au părăsit vaginul matern.

Cu cât ar trebui plătiţi bătrânii din aziluri? Mulţi au muncit cinstit o viaţă de om, şi au rămas cu pensii mizere, prin urmare, duc un trai lipsit de demnitate, pe care n-au făcut nimic să-l merite.

Cu cât am trebui plătiţi noi, foşti copii comunişti, pentru taberele absolut hidoase, cu paturi rupte, cu WC-uri în comun, cu robinete din care nu curgea nici un strop de apă, cu mâncare atât de proastă pe care n-ai da-o nici porcilor pe post de lături?

Cu cât ar trebui plătiţi bolnavii de prin spitale, care, datorită infecţiilor de nedescris, vin cu o boală şi pleacă cu altele cinci, frecvent mai grave decât cea iniţială?

Cu cât ar trebui plătiţi copiii din zonele rurale, care fac şcoală în diverse barăci insalubre, cu WC-uri în fundul curţii, şi adeseori merg prin nămeţi distanţe impresionante, să ajungă acolo?

Cu cât ar trebui plătiţi copiii străzii, maltrataţi de părinţii lor, care adeseori îi schilodesc să poată cerşi mai convingător, sau îi vând ca sclavi sexuali în reţele de trafic de persoane?

Cu cât ar trebui plătiţi copiii plecaţi la studii, care locuiesc în internate reci şi incomode, câte opt într-o cameră?

Cu cât ar trebui plătiţi studenţii săraci, care nu-şi permit o chirie în oraşele universitare mari şi excesiv de scumpe, şi se bucură la o cameră de cămin atât de jegoasă, încât cel care le înmânează cheia e chiar gândacul-tată, fericit să le introducă pe cei 435.567.564.355 colegi cu care vor împărţi spaţiul locativ timp de patru ani?

Cu cât ar trebui plătiţi membrii comunităţii LGBT, care au fost sistematic vânaţi, aruncaţi în închisori, bătuţi şi oropsiţi de regimul comunist şi care nici acum nu beneficiază de drepturi egale pentru impozite egale?

Cu cât ar trebui plătite femeile care sunt încă tratate ca cetăţeni de rangul II, victimele violenţei domestice, femeile discriminate la angajare datorită vârstei sau cele silite să accepte salarii de mizerie, femeile cărora li s-a desfiinţat brusc locul de muncă atunci când au rămas gravide, mamele singure părăsite cu copii mici şi victimele hărţuirii sexuale la locul de muncă?

Cu cât ar trebui plătit fiecare român forţat pe perioada lui Ceauşescu să stea într-un apartament tip chibrit, să n-aibă apă caldă decât o oră pe zi, să-şi facă teme la lumina lămpii cu petrol, să dârdâie iarna de frig sub zece pături, să tremure după fiecare act sexual că se împovărează cu o nouă gură de hrănit, şi mai cu seamă, să trăiască cu groaza posibilităţii că au zis ceva interpretabil, care să supere Securitatea?

Şi toate aceste grupuri de oameni sunt formate din inocenţi. Din oameni care sunt, au fost, vor deveni sau ar fi putut deveni elemente funcţionale, productive ale societăţii. Toate aceste grupuri de oameni ar merita să treacă pe la casierie ÎNAINTEA criminalilor, escrocilor, tâlharilor şi hoţilor.

*

Mă scuzaţi, dar în acest context, inima mea mică şi rece nu are nici măcar un strop de simpatie pentru infractori. Ăştia măcar au făcut ceva să ajungă acolo unde sunt. Noi, restul, nu.

Şi într-o ordine corectă a priorităţilor morale, şi de ce nu, economice, infractorul e EXACT ultimul individ care ar trebui răsplătit.

Sau dacă răsturnăm total scara valorilor morale şi premiem crima, domnule Toader, am şi eu o curiozitate: cât e sporul pentru recidivă?

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Alex says:

    Oare nu se gasesc 10-20-50-100 de baieti de cartier sa fac un gang bang cu Toader si ulterior sa ceara 8€/zi?

  2. Lorena Lupu says:

    De ce să plăteşti pentru plăcerea altuia?

  3. Alex says:

    Haha. Corect. Bad idea.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger