Azi am auzit o idee care m-a lăsat paf. Cică “nu e literatură, e nonfiction”.
De când mă ştiu, am tratat nonfictionul ca pe literatură. În fond, nonfictionul are tot ce îi trebuie literaturii: poveste convingătoare (oho, cât de convingătoare!), conflict, personaje verosimile şi mesaj. Şi atunci? Ce îi lipseşte pentru a fi literatură?
Că relatează fapte adevărate.
Aşa, şi? Câte cărţi de ficţiune se bazează pe poveşti din viaţa autorului sau poveşti auzite de el undeva, modificate pe ici pe colo, şi anume prin părţile esenţiale? Până şi în fantasy o să întâlneşti lumi imaginare construite taman pentru a satiriza o trăsătură umană care îl îmbolnăveşte de nervi pe autor. Oare e vreo diferenţă între “Jurnal. Bucureşti, 18 februarie 2011, ora 16.57” asumate ca realitate sau “Jurnal, Londra, 30 septembrie 1968″ unde aş plasa acţiunea ca să nu se prindă lumea că vorbesc despre ceea ce mă macină pe mine acum”? Că pun accentul pe alte chestii decât au existat în realitatea istorică? Ce, autorul de nonfiction nu face la fel, sub pretextul “selectării esenţialului”? Şi dacă amândoi “selectăm esenţialul” pentru noi, care mai este diferenţa între noi?
Literatura, fraţii mei, literatura adevărată, convingătoare, aia care te lipeşte de o carte şi te ţine cu nasu-n ea pe drum spre tramvai, în tramvai, în faţa uşii de la birou, în baie, în bucătărie în timp ce se prăjesc ouăle, literatura cu sânge şi carne, nu lăbărelile plictisitoare şi estetizante la care adormi în mai puţin de zece minute şi în care recunoşti previzibilul şi anticipezi continuarea; precum spuneam, literatura care nu suge de la ţâţa clişeului şi a manierei este toată, toată, NONFICŢIUNE. Fie că autorul recunoaşte sau nu.


nu ti se pare enervant si conceptul de ,,literatura de granita”?
graniţa cu cine?
granita cu fictiunea
🙄
Si pe veceu.
eu recunosc: citesc pe veceu.
şi io! nu merg la budă până nu găsesc ceva de citit. câteodată urgenţa buzii e aşa de mare, încât aproape joc “căluşarii” în faţa rafturilor înainte de a-mi alege un op şi de a fugi cu el în baie.
True, true. Se intampla cand imi aleg cartea pe care o voi citi dupa un tur pe la buda. Daca primul capitol (daca e acceptabil de scurt) ma tine destul acolo atunci cartea urmeaza sa fie citita. Asa se pun bazele unei culturi generale!
– Lorena, aş avea şi eu de intrat în baie…
– Imediat, mai am o pagină!
Mi-am amintit de un banc. Cică doi evrei fumători se gândesc cum să fumeze ei în ora de rugăciune. Se decid să îi ceară voie rabinului. Zis şi făcut, după care se reîntâlnesc. Primul supărat, al doilea vesel.
– A zis că nu se cuvine, zice primul.
– Cum l-ai întrebat?
– Păi, dacă pot fuma în timp ce îmi zic rugăciunile…
– Nu ai făcut bine. Trebuia să îl întrebi dacă poţi să te rogi în timp ce fumezi…
asta cu “imediat, mai am o pagină” e o evaluare justă a situaţiei. 😛
deci postarea asta de unde ai scris-o ? 😀
Corect! 🙂
Corect la bancul cu evrei:P
– loreno, mă trece la baie
– ai răbdare să iasă iasă filmu’
Nonfiction pe veceu?
vă rog să nu vă supăraţi că mă bag ca virgula între subiect şi predicat, dar ce adâncimi insondabile aţi vrut să atingeţi punând această întrebare? mai pe scurt: ce dracu’ insinuaţi?
laurenţiu suge din nou pula.
Asta nui nimica este uni care si scrie pe veceu. De exemplu este unu blogar care posteaza la el pe blog tot ce nu termina de mancat cand e pe veceu. Puteti sa cititi si voi da numa daca vreti sa dati cinci coco.
Non-fiction-ul e de multe ori literatura mai verosimila decat alta. E cam greu sa delimitezi, teoretic. Practic, cand ai in fata o carte, mai ales de istoria vitejeasca a romanilor, iti dai seama ca Tolkien e pistol cu apa. Si atunci iti dai seama ca non-fictionul este intr-adevar literatura.
primuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu coment on topic. yeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeees.
Stai un pic da ala despre Mircea Popescu nu era la topic? Ce nu despre caca vorbeam?
Daca on topic e literatura atunci off topic e non-fiction. Si invers. 😀
de unde, din baie ? :))
In Romania de azi,frunzarind ceaslovul lui Calinescu George,vad ca in secolele 16-18 erau la moda cronicile.Si cica astea reprezinta literatura.Cu certitudine va spun ca in Romania de azi literatura e reprezentata de programele guvernelor.Fiction 100 la suta.
Păi să vedem. Depind calităţile de orator ale unei persoane de tema abordată? Poţi spune despre cineva că este un bun orator doar pe o anumită temă, iar dacă abordează o alta, se bâlbâie? Ce are primăria cu prefectura? Ce contează tema lucrării? Ce contează că este ficţiune sau realism?
Dar cred că şi imaginaţia este bună. Acum, Lorena a punctat o idee cum că şi ficţiunea de fapt este doar un realism deghizat. Eu cred însă că ea este mai viscerală şi că există autori care sunt mai imaginativi, sau să spun aşa mai visători. În orice caz, problema de bază se reduce la cum defineşti arta. Ce este în esenţă arta? Sau literatura?
oh, nu.
după cum spunea colegul meu de mai sus cu acelaşi ip, laurenţiu savu decalotează pula cu gingiile.
E nonfrictionul copulătură?
Corect, Lorena.
Este ca si cum ai spune ca arta nu e arta daca abordeaza o anumita tema… sau daca isi ia ca suport realitatea vizibila.
Ca si cum numai o pictura pe o tema abstracta ar putea fi arta…
uite comparaţia perfectă.
“Ca si cum numai o pictura pe o tema abstracta ar putea fi arta…”
Like.
Intrebarea care se pune e: este fiction-ul literatura?
O seara frumoasa Lorena!
Ma intreb din ce moment putem cosidera un text ca apartinand fictiunii sau non-fictiunii?
Din momentul scrierii lui lol
Nici salcia om, nici ţîganu pom
Cand zic de non-fiction, eu ma gandesc, de obicei, la memorii, jurnale, autobiografii, bun. Totusi, nu cred ca orice jurnal poate avea valoare literara.
Buna tema! Categoric non-fictiunea nu este literatura.
Argumente, ceva?
Exact, letiţia.
eu am expus mai sus nişte motive. isuciu, ca să mă combaţi, nu ajunge să prestezi un enunţ pe un ton autoritar. Trebuie să mă şi convingi.
non-fictiunea nu creeaza emotie de tip artistic.
excuse me? tu ai citit nonficţiune de bună calitate până acum?
generează exact aceleaşi emoţii pe care le generează ficţiunea bună. inclusiv senzaţia aia de plăcere: “mamăăăă, ce condei are ăsta” pe care o ai la autori care te farmecă prin scriitura lor.
Asta e ca şi cînd ai spune că non-fricţiunea nu creează scularea pulii. Adică ție nu ți s-a întîmplat niciodată să mergi pe stradă și să ți se scoale pula cînd ai văzut o bunăciune? Mie mi se scoală cînd văd oaie.
Prima dată puneţi-vă de acord cu ce înseamnă ficţiune/nonficţiune. Lorena, tu ai zis că într-un fel totul poate fi privit ca fiind nonficţiune. În acelaşi timp, eu cu cuvintele mele aş putea spune că doar un manual de biologie sau de chimie este nonficţiune propriu-zis, pentru că orice altă operă literară, oricât de realistă ar fi ea, implică un proces imaginativ de creaţie. Adică spun exact invers, că într-un fel – totul este ficţiune.
Eu vreau doar să zic că s-ar putea ca tu şi isuciu să vorbiţi despre două lucruri diferite. Care este graniţa exactă dintre ficţiune şi nonficţiune? 🙂
definiţiile oficiale:
Non-fiction or nonfiction is an account, narrative, or representation of a subject which a person presents as fact. This presentation may be accurate or not; that is, it can give either a true or a false account of the subject in question. However, it is generally assumed that the authors of such accounts believe them to be truthful at the time of their composition.
Fiction is any form of narrative which deals, in part or in whole, with events that are not factual, but rather, imaginary and invented by its author(s).
Bun, dar pt a vorbi de emotie artistica in caul non-fictiunii trebuie sa acceptam(desi nu ne place) notiunea de literatura de granita. Sunt de acord ca se pot crea pagini de adevarata literatura, imagini deosebite si intr-o carte considerata non-fiction. Poate parea desuet daca ma gandesc la memorialele de calatorie?
Bun, dar pt a vorbi de emotie artistica in caul non-fictiunii trebuie sa acceptam(desi nu ne place) notiunea de literatura de granita. Sunt de acord ca se pot crea pagini de adevarata literatura, imagini deosebite si intr-o carte considerata non-fiction. Poate parea desuet daca ma gandesc la memorialele de calatorie?
care graniţă, oameni buni? Emoţia există sau nu există. Literatura există sau nu există. Scriitura de calitate există sau nu există. E atât de simplu.
Şi da, merg şi jurnalele de călătorie.
da-mi un exemplu concret.
pe tine nu te apucă nici emoţia raţionamentului logic, darmite una literară.
nu stiu ce tot vorbiti voi aici da io am invatat in clasa a noua ca si jurnalul, scrisoarea sau interviul sunt specii literare. acum valoarea individuala a lor e discutabila dar ramane literatura prin definitie. deci, da.
noi nu ne mai radem?
Va recomand Monitorul Oficial. E foarte bun.
Pagini aurii editia 2007 o fost reusita. Nu se mai scrie ca pe vremuri.
Cele mai misto texte, totusi, sunt expunerile de motive.
mie si cartea de telefon imi da fiori.
reciteşte articolul ei, poate vă referiţi la lucruri diferite prin nonficţiune
Cartea de telefon? Depinde de persoana cautata acolo. Ostap, te puuuuuuuup!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
orice-ar zice lumea, raman la parerea ca exista o singura realitate.