Micile nebunii de fiecare zi

Într-o vreme ţineam rubrica de “Psiho” în revista “Femeia”. Iată un text vizionar. Parcă l-aş fi scris atunci despre mine, cea de azi.

Micile nebunii de fiecare zi

Ieri, mi-am uitat cardul acasă. A trebuit să mă împrumut de bani. Apoi, mi-am uitat cheile la job, şi a trebuit să mai fac un drum, să le recuperez. În cele din urmă, am ajuns acasă, şi m-am apucat să îmi caut certificatul de naştere, pentru o formalitate. Dar unde Dumnezeu l-am pus?

de Lorena Lupu

Toată lumea are aşteptări mari de la noi, trebuie să fim cele mai frumoase, cele mai suple, cele mai eficiente, cele mai profesioniste, cele mai iubitoare, cele mai bune coordonatoare şi docile subalterne, cele mai sexoase neveste şi compătimitoare prietene, cele mai responsabile mame, să merităm mereu medalia de aur, să sfinţim locul chiar dacă suntem în cele mai păcătoase perioade. Tot ce spunem poate fi folosit împotriva noastră. Apelăm la specialişti pentru a ne crea branduri personale, apoi luptăm din greu pentru a le menţine. Secolul ăsta ne-a pus la zid şi stă mereu cu arma aţintită asupra noastră. Să nu înnebunim?

„Nu acum, nu aici, nu aşa!”

Dacă vă sperie numărul prea mare de acte ratate / greşeli / gafe pe care le-aţi comis în ultima vreme, psihologul Bogdan Sebastian Cuc vă linişteşte: nu e cazul. E doar o formă a organismului de a se apăra de presiune.
Adeseori, nevoia de a „performa” ne solicită. Nu ne este la îndemână, de aceea o resimţim ca pe un teribil inconfort. „Ne dorim să performăm, dar nu oricum”, îmi explică psihologul. Poate cineva să-şi dorească inconştient să dea chix? mă minunez eu. „De cele mai multe ori, da, pentru că succesul şi reuşita sunt impuse prin nişte tipare care ne sunt străine. Adeseori succesul depinde de nişte proceduri care ne sunt peste mână. De aceea ratăm, ca o revoltă a inconştientului faţă de constrângeri.”

„Oops, am uitat!”

Avem lapsusuri. Uităm nume, uităm feţe, uităm informaţii. De ce?
Lapsusurile apar, de obicei, în situaţia în care trebuie să ne amintim repede un lucru. Să ne dovedim eficienţa. Uitarea, spune psihologul, este o formă de protecţie. Pe de altă parte, ea poate fi o dovadă a unui conflict în care ne aflăm în momentul respectiv.
Adeseori uităm nume şi fizionomii pentru că persoana nu ne spune nimic. Sau dimpotrivă, pentru că ne aminteşte de lucruri pe care nu vrem să ni le amintim. Sau din cauza sentimentelor negative pe care le avem faţă de el/ea. Dorim să o pedepsim, sau chiar să ne pedepsim pe noi înşine, pentru că ne simţim vinovaţi de aceste sentimente negative.
Sau, adaug eu cu fleru-mi psihologic bine cunoscut, avem atât de mulţi prieteni pe Facebook şi Hi5, încât ne-ar trebui şapte capete pentru a-i reţine pe toţi!

Auzul selectiv

„Ţi-am spus să…!” Eşti privit sau îl priveşti tu pe interlocutor cu o reală stupefacţie. Când?
Toţi auzim selectiv, spune psihologul. Auzim ce vrem să auzim. Mai exact: „auzim ce putem, iar din ceea ce putem, doar ce vrem.” Şi nu este vorba doar de cuvinte, ci şi de semnificaţii. Procesul comunicării este imperfect, mai ales în condiţii de presiune. Intenţiile noastre sunt percepute eronat; şi nu e vorba de o „greşeală”, subliniază psihologul, ci de „o pierdere de informaţie”. Realitatea nu poate fi adusă la acelaşi numitor.
Soluţia? Trebuie să ne antrenăm subiectivităţile, pentru ca ele să se… tolereze? propun eu. Nu, nu doar să se tolereze, îmi spune Bogdan Cuc. Toleranţa e din categoria „volens nolens Grigore aghiazmă beus”. Ci să ne simţim bine împreună. Să comunicăm şi să ne ascultăm cu adevărat.

„Nu mă mai f… bate la cap!”

Toţi îi cunoaştem, şi toţi le-am da foc acelor indivizi insuportabili, care ne spun de nenumărate ori acelaşi lucru. Când îi menţionez acest lucru psihologului, lui îi vin în minte două categorii: şefii care încearcă să-şi ţină din scurt subalternii şi părinţii care vor să îşi impună autoritatea asupra copiilor.
În realitate, repetarea aceleiaşi informaţii de mai multe ori e o dorinţă de a-ţi restabili – forţat – statutul în raport cu interlocutorul. Şi în fond, e o dovadă de nesiguranţă.
Şi ticurile verbale sunt o formă de repetiţie, menită să mascheze emotivitatea, nervozitatea, sau alte stări de inconfort.

„Unde dracu’ sunt”?

Te pomeneşti că te-ai rătăcit, deşi ştiai drumul. De ce?
Pentru că te laşi răpit de reperele tale interioare, şi nu eşti atent la reperele exterioare importante. Dacă eşti într-o ţară străină, ai toate antenele concentrate asupra drumului, şi de obicei te descurci. În schimb, dacă faci acelaşi traseu zi de zi, ajungi să transformi drumul respectiv într-o rutină, în timp ce te concentrezi asupra altor probleme care te frământă.
Datorită atenţiei scăzute, spune psihologul, majoritatea accidentelor de circulaţie au loc pe un astfel de itinerar.

Dar actele ratate?

Ajungi acasă şi îţi bagi dosarul în frigider. Îţi scoţi pantofii şi îi bagi în maşina de spălat. De ce?
Tot din cauza presiunii şi a surmenajului. „Nu cred că în condiţii de funcţionare relaxată, marea majoritate a oamenilor fac astfel de chestii,” spune Bogdan Cuc. „Cei care le fac, ar trebui să îşi exploreze propria istorie, şi să îşi dea seama ce se întâmplă cu ei când fac lucrurile astea.” Important e să nu adaugi un plus de presiune prin culpabilizare.
Iar erorile verbale pe care le facem trădează, de asemenea, conflictul dintre obligaţia de a face un lucru, şi dorinţa inconştientă de a ne eschiva.
Toate acestea sunt o expresie a revoltei, a frustrării, a neputinţei de a ne supune unor decizii pe care le-am luat în mod conştient, dar care nu ni se potrivesc.

De ce vorbim şi râdem singuri?

Nu, nu delirăm. Doar suntem extrem de preocupaţi de o anume problemă, pentru care căutăm o soluţie.
„De ce ar fi mai bolnav unul care merge cu autobuzul, vede o scenă comică şi râde, decât unul care vede aceeaşi scenă comică, apoi se uită în jur să vadă dacă mai râde cineva?” mă întreabă psihologul. Primul este un om cu o mai mare siguranţă de sine, care îşi asumă propriile reacţii.
Poate am văzut ceva cu adevărat amuzant. Poate venim de la o întâlnire unde s-a întâmplat ceva extrem de haios. Ba poate că ne-am amintit de ceva ilar. Păi – să râdem. Anxietatea legată de propria imagine ne împiedică să ne bucurăm cu adevărat de viaţă.

„Nu mi-ai văzut chitanţa?”

Am pus-o bine. Atât de bine, de fapt, că în clipa asta, nu ştiu de unde să o iau. „Poate că, inconştient, nici nu vrei să ştii.” Dar am nevoie de ea, şi o caut cu disperare! „Poate eşti prea disperată, şi obiectul îţi este la îndemână, dar nu îl sesizezi. Ştii vorba aia cu ‚Dacă avea pantaloni, sigur îl vedeai’?” O ştiu, chiar în varianta populară.
„Atunci când căutăm, noi nu vrem să cunoaştem, ci să recunoaştem. Nu mai vrem să descoperim lucruri noi, ci să le confirmăm pe cele pe care le ştim deja.” De aceea nu ne raportăm real la ce e în jurul nostru, ci la varianta de realitate din mintea noastră. Şi dăm inevitabil chixuri.

Toate aceste simptome dovedesc un singur lucru. A sosit timpul să ne relaxăm. Să luăm o pauză, şi să bem o cafea sau o ciocolată caldă, în linişte. Garantat ne vom simţi mai bine.

Acum, să facem nişte karaoke:

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Zenza Raggi says:

    imi placi din ce in ce mai mult. vorbesc foarte serios.

  2. mulţumesc. mai rămâne să-mi plac şi mie.

  3. Dama cu pandalii says:

    Vai, domnu’ Zenza, ce bine că aţi venit! Scuze că ne-aţi prins aşa! Am auzit numai lucruri bune despre dumneavoastră, domnu’ Zenza. Loreno, aranjează-te şi tu, fată, oleacă nițel, că a venit domnu’ Zernza. Cum ieşi să îl întîmpini aşa, în capoţel şi cu păru’ pe moaţe? Pune-ţi şi tu o rochiță, că io îl poftesc înlăuntru la o dulceaţă de casă făcută de tine şi-l mai ţin de vorbă. Domnu’ Zenza, nu poftiţi să vă lungiţi un pic la vorbă cu mine?

  4. să mă iubească în capoţel, dacă îl ţine!

  5. Eunice says:

    mi-a plăcut articolul. și, mai ales, explicația lapsusului.

  6. Lotus says:

    Toată lumea are aşteptări mari de la noi.

    Da, aşa e. Şi presiunea care apasă asupra femeilor este mult mai mare decât cea care apasă asupra bărbaţilor. Asta e şi din cauză că femeia este cea care trebuie să fie în centrul atenţiei, să fie mereu frumoasă, să atragă. Poate că din cauza asta uneori femeile poartă mai multe măşti decât bărbaţii. Un bărbat nu are atâtea probleme şi nu e la fel de presat. Nu e interesat de felul cum arată. Corpul femeii este poezie. Aţi văzut un corp masculin frumos? Pe bărbat îl doare în cot dacă îi este puţin şifonată cămaşa sau dacă este obosit. Nu bărbatul trebuie să fie la cote maxime tot timpul – ci femeia.

    Oops, am uitat!

    Ei, nici chiar aşa. 🙂 Eu de cele mai multe ori am lapsus-uri după următorul tipar: cunosc sau uzez des de un termen, nume sau noţine, apoi nu mai am nevoie de el o perioadă. După un timp când îl caut din nou, s-ar putea să am lapsus… Uitarea este firească. Uităm la început lucrurile neesenţiale, apoi, treptat, pe cele esenţiale… Când un lucru esenţial este în pragul uitării – de obicei avem un lapsus. Cred că este ceva natural şi biologic şi nu trebuie găsită o justificare psihologică pentru asta, mecanisme de apărare sau altceva… Tu la ce oră te-ai trezit în 15 noiembrie 2010 şi ce ai făcut în acea zi? Dacă însă suntem mai obosiţi, mai stresaţi, uităm mai repede şi ne amintim mai greu.

    Auzul selectiv

    Asta e problema bărbaţilor.

    Intru în cameră. Soţia mea are o revistă pe genunchi, vorbeşte la telefon şi mestecă ceva într-un castron. Încrezător, iau telecomanda şi schimb canalul. “- Dă înapoi te rog”, se aude o voce de lângă mine… “- Păi te uitai?” întreb eu. “- Da!”

    A doua zi, înainte de a pleca la job, soţia intră în cameră şi mă vede citind ziarul. Mă roagă să cumpăr ceva. ” – Aha!” spun eu, dând din cap afirmativ. (mecanism de apărare!) Seara, întoarsă acasă, mă întreabă supărată: “Păi nu ţi-am zis să cumperi cutare?” “- Când?”, îi răspund eu, făcând ochii mari…

    Femeile sunt multitasking. Bărbaţii nu.

  7. para says:

    femeile sunt multitasking. Barbatilor le lipseste ceva, ei sunt multiasking.

  8. multiaskingul ăsta mă face pe mine să scot foc pe nări. şi să fac tigăi guler.

    mai nou, nu îl tolerez decât de la angajatori. care recompensează multiaskingul cu o sumă de bani. în viaţa privată, mă concentrez pe oameni care nu pretind nimic. şi de atunci nu mai am atâtea acte ratate.

  9. soluţia: 2 televizoare. nu cred că doi oameni cu interese radical diferite pot trăi în aceeaşi casă având un singur televizor / calculator / etc.

  10. eva says:

    Instinctul matern(= grija specific feminină) e şi el responsabil de multitasking( urât cuvânt). Vine momentul când eşti la volan, vorbeşti cu directorul la telefon, de pe bancheta din spate cel mic zice ,,mami, trebuie să fac pipi ACUM” şi în acelaşi timp agentul de circulaţie îţi face semn să tragi pe dreapte. Ei, dacă le rezolvi pe toate patru în patru minute aprox. eşti o femeie organizată. Cel mai adesea, suntem femei organizate pentru că prea mulţi contează pe noi. Le dăm fiecăruia drag bucăţi din timpul, ca din trupul nostru:,, luaţi, mâncaţi, nu vă jenaţi. ”

  11. galani says:

    Ei, asa da, mai merge. Inteligenta esti, talent ai, limba ascutita cat cuprinde, nu-ti liseste decat un barbat pe masura, dar din pacate/fericire nici atunci cred ca ai fi pe deplin satis-facuta !. Cred ca pe un tip c-al tau (un pic mai putin …) a ceionat Tolstoi pe Ana Karenina, daca nu te supara comparatia !. Astept cu nerabdare si alte asemenea compozitii !.

  12. diferenţa este următoarea: ăsta e un text scris pentru o revistă, remunerat la vremea respectivă.

    pe blog nu simt nevoia să fac paradă de compoziţii elaborate, pentru că nu mă plăteşte nimeni.

  13. Lotus says:

    Da, asta este soluţia. Pentru bărbat. Pentru că dacă sunt două persoane în casă şi un singur TV, el va rămâne pe ce doreşte ea… Mulţumesc că te preocupi de noi.

    Pentru femeie. Când îl vezi că e preocupat de ceva, nu îi spune chestii importante!!! Trebuie să îi atragi atenţia… să îl tragi mai serios de mânecă. Şi să îi laşi câteva secunde să se reseteze. După ce se dezmeticeşte şi şi-a întors privirea la tine, atunci îi spui… 🙂

    Exemplul meu e fictiv, nu sunt însurat.

  14. Lotus says:

    Da, dar voi sunteţi construite pentru aşa ceva. Cum scrie pe unele jocuri: compatibil cu ATI RADEON sau făcut pentru NVIDIA. :)) Adică la voi este ceva înnăscut. 😛

  15. Lotus, nici eu. În schimb, am numai şefi şi subiecţi de interviuri bărbaţi – şi ştiu cum vine treaba.

    De fapt, e chestie de simţ.

  16. Lotus says:

    dar blogul îl ţii din plăcere sau pentru a te promova?

  17. din nervi. sunt chestii care mă enervează şi pe care simt nevoia să le deşert undeva.

    ocazional, când nu mă enervează nimic pe moment, postez ce m-a enervat în trecut.

  18. galani says:

    Nu-i nimic, am rabdare, poate mai postezi vreun articol de prin reviste, daca tot ai luat bani pe el, nu ?. Nu-i greu, cu copy/paste si gata. Si apoi, nu cred ca tot timpul esti suparata pe ceva/cineva, caci inseamana ca te incruntezi si nu e bine, strica tenul !!!

  19. păi nu, când nu sunt supărată, postez articole de prin reviste.

  20. alex says:

    Bogdan Sebastian Cuc nu e un fel de Freud upgradat?

  21. bogdan sebastian cuc e un psiholog foarte mişto.

  22. Lotus says:

    galani: este mai bine să scrii nervos decât să scrii relaxat, “călduţ”.

  23. mircea says:

    Ok.M-am descaltat,mi-am dat jos si basca,am intrat pe un taram superior.Sunt eu,Vasile.Eu nu cred ca desteptaciunea cu care ai fost inzestrata este un merit.Este un noroc,cred eu.Pt.care ar trebui sa fii recunocatoare parintilor tai .Banuiesc ca stii cati au fost inaintea ta la fel ca tine.

  24. ok, tema acestei postări nu e deşteptăciunea mea. hai să fim on topic, please.

  25. Nu cumva te contrazici putin pe alocuri? De exemplu: “Un bărbat nu are atâtea probleme şi nu e la fel de presat.” De unde si pana unde putem sa afirmam asta cu atata siguranta? Probabil esti femeie si vrei sa arati cat e de naspa viata asta, barbatii neavand atatea probleme, femeile trebuie sa duca mai mult. Exploatare, nu alta. Dar, ca barbat, nu pot sa nu te intreb: nu cumva exista probleme si pseudo-probleme? Sau, ca sa nu exagerez, o ierarhie a problemelor?
    “Auzul selectiv

    Asta e problema bărbaţilor.” Nu era vorba ca barbatii stau prost cu problemele?
    Oricine poate da exemple particulare de femei care se incadreaza si in categoria asta. Cred ca asta tine de gradul de concentrare investit in activitatea pe care o au in momentul ala.

    “Femeile sunt multitasking. Bărbaţii nu.” Despre aceasta lege a firii nu pot decat sa ma intreb: daca fac o laba in timp ce belesc ochii la un film porno e multitasking sau nu? Sau trebuie sa ascult si muzica pe langa? Ce sa mai zic daca ma indop si cu o gura de popcorn (utilizand mana libera bineinteles)? Si cate si mai cate…

  26. eva says:

    Instinct înnăscut, dar mai e şi ( auto) educaţia. Şi atunci: nu toate ne enervăm pentru nimicuri, şi nu toate ne risipim energia pe bagatele sau pe oameni ce n-ar merita-o. Aleg să fac sacrificii cotidiene pentru cine merită şi atunci parcă nu mai e sacrificiu. Femei- femeie, dar am inteligenţă emoţională( mulţumesc, mamă!).

  27. e băiat, e băiat. dar e la liceu, încă n-a încercat-o pe aia cu “mă spăl pe dinţi cu o mână în timp ce fac cafeaua cu cealaltă şi vorbesc la telefon printre perii periuţei”.

  28. alex says:

    ce zici de un interviu al tau cu tine? sau barbatii au prioritate?

  29. păi blogul ăsta nu e un interminabil interviu al meu cu mine?

    şi, da, îmi place să intervievez NUMAI bărbaţi.

  30. mircea says:

    damo.sunt eu,Vasile.Si am nuc la intrarea-n curte.Crezi ca e rusinos ca am spus ca mi-e dor de tine?Si mai imi place la fel de mult badmf.E cazul sa-mi fie rusine pt.asta?

  31. mircea says:

    De ce cand bag Lorena pe Google apare mai intai Lorena Trica?E mai a dracului?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger