Eurovision România și viețile personale ale concurenților

Prima întrebare legată de acest articol ar putea fi, evident: pe cine mai interesează Eurovision România. Răspuns: nu pe foarte mulți, dar acest lucru este greșit. Spre deosebire de diversele emisiuni concurs organizate de Pro, Antena și etc. DIN BANII LOR, în calitate de companii private, TVR e post public, și prin urmare, respectivul concurs e finanțat direct din impozitele fiecăruia dintre noi.

Practic, tu plătești direct orice decizie, mai înțeleaptă sau mai stupidă, și tu endorsezi prin bănuții tăi munciți din greu orice cuvințel rostit pe ecranul televiziunii naționale.

Mkay.

La Eurovision, a participat o trupă indie pe nume E-an-na. Comentac: cine-s ăia. Dacă vrei să afli, caută-i pe google, sau dacă vrei să fiu secretara ta care îți caută chestii pe google, plătește-mă. Pe scurt, niște oameni tineri, ambițioși, care creează muzică într-un stil care îi exprimă pe ei, și judecând după faptul că au adunat 10.000 de voturi ale publicului, nu doar pe ei. Una e să recepționezi neimplicat ceea ce livrează un creator și e cu totul altceva să determini spectatorul să pună mâna pe telefon și să te voteze.

Dar Eurovision are și un juriu. Juriu care, exact ca televiziunea în sine, e plătit din banii tăi și ai mei.

Motivul pentru care s-a legat juriul Eurovision de membrii trupei E-an-na?

Pentru că au alte joburi, pe lângă muzică.

Da, frate. După doi ani de pandemie, cu toate cluburile închise, când, având în vedere faptul că nimeni nu mai vinde cd-uri, casete, etc., și nimeni nu mai cumpără albume, pentru că nu ai de ce să cumperi o piesă dacă o poți asculta la infinit pe deezer / spotify / vevo, și unicul venit al artistului de azi e prestația live, problema juriului Eurovision este faptul că niște concurenți s-au angajat, să aibă bani pe care să-i bage în muzică.

Cine nu face muzică nu își dă seama cât de scump e să faci muzică. Indiferent dacă o faci pe instrumente live (luni interminabile de repetiții până ajungi la un sound profesional), pe computer (luni interminabile de lucru până ajungi la un sound profesional) sau o combinație. Da, și luni interminabile de lucru până ajungi la un sound profesional. Sala de repetiții presupune încă o chirie și încă niște utilități, studioul de înregistrări înseamnă zeci de mii de euro, dacă îl faci pe al tău, sau plată la oră, dacă tragi în al altcuiva.

Dacă vrei să produci un spectacol live, echipamentele aferente costă alte mii de euro, dacă le cumperi, sau o sumă care îți înghite mare parte din banii pe bilete, dacă le închiriezi. Adaugă efectele speciale, costumele, valoarea de producție a videoclipurilor, publicitatea online, și îți dai seama că, dacă pe tac-tu nu îl cheamă Maticiuc, ai nevoie DISPERATĂ de un job, să poți finanța activitatea de trupă indie, în special în pandemie.

În condițiile astea, să vină un dobitoc să-ți reproșeze că tu, ca artist, ai un job, nu e doar insensibilitate din aceea, de snoufleics smiorcăitori, care se simt răniți de microagresiuni. E o tâmpenie flagrantă și o ignorare cu rea voință a contextului economic prezent.

Da, la naiba, dacă nu te cheamă Holograf, ai nevoie de un job zilele astea, și chiar dacă te cheamă Holograf, nu m-aș mira să îl văd pe Dan Bittman la casă la Mega Image, întrebându-mă dacă doresc și pungă, pentru că, da, frate, astea sunt vremurile.

Cum să descalifici un concurent pentru că are nevoie de un job, să se poată întreține și să-și poată finanța muzica? Și asta pe bani publici?

Credeam că e rău când licheaua aia privilegiată de Bendeac, băiețaș de bani gata care avea garsonieră din facultate, vedetă tv din studenție, s-a trezit să îmi facă mie proces de intenție pentru că am făcut reclamă (fără legătură cu concursul, deci mult în afara ariei lui de f*** de grijă) la ceva ce nu-i plăcea. Dar TVR și Eurovision mi-au demonstrat că se poate mai rău. Să te legi de oameni pentru că muncesc. Pentru că au joburi normale, de opt ore.

Ar trebui depusă reclamație la Consiliul Național de Combatere a Discriminării, pentru că TVR și Eurovision România tocmai au brevetat o nouă formă de discriminare. Discriminarea pe bază de loc de muncă. Job shaming. O formă de abuz complet nouă, inventată în România.

Să punctăm cât de tare se opune acest lucru spiritului liber, incluziunii și diversității pe care le susține Eurovisionul internațional?

Dar chiar dacă ar fi cel mai tradiționalist și încuiat concurs din lume. UN LOC DE MUNCĂ NU E O RUȘINE ȘI NU AR TREBUI SĂ FIE.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.