Exigentul

-Am văzut o femeie în metrou. Blondă, înaltă, slăbuţă, frumos bronzată, purta o rochie scurtă albastră-deschis. I-aş fi dat un 9. Apoi s-a aşezat şi a scos Biblia s-o citească. Mi s-a părut vulgar să faci aşa ceva în metrou şi mi-am zis că nu-i acord nici o şansă.

Apoi m-am mutat în autobuz. Am văzut o brunetă. Ceva mai scundă, dar cu nişte forme, mamă-mamă, te înnebunea. Purta un tricou mulat şi nişte blugi, era toată numai ţâţe şi buci. Apoi s-a aşezat, a scos o plasmă şi a început să şurubărească la ea cu ardoare. Când a coborât, îi pusese deja şi cablu. Mi s-a părut vulgar să faci aşa ceva în autobuz şi mi-am zis că nu-i acord nici o şansă.

Restul drumului l-am făcut pe jos. Şi pe o bancă, am văzut cum stătea picior peste picior o roşcată. Omaga, ce zeiţă! Păr roşu ca arama, ochii verzi, buze groase, rochie lungă, verde ca ochii. Îţi venea să te arunci în verdeaţă ca în sânul naturii. Dar cum stătea ea aşa, deodată a scos un reşou, a pus pe el o oală şi a început să facă ciorbă de cartofi. Mi s-a părut vulgar să faci aşa ceva în public, pe o bancă şi mi-am zis că nu-i acord nici o şansă.

-Aha. Dar ele dădeau vreun semn că au luat act de existenţa ta pe lume?

-Dacă le acordam o şansă, erau măritate cu mine toate trei până acum. Dar aşa sunt eu exigent.