Falnica şi neasemuita legendă a pxlelor – mături

De la ce ne-am luat: în Ardealul central am auzit prima oară sublima expresie p*le-mături. De obicei sub formă de înşiruiri: X făcea şi asta, şi aia, şi p*le-mături. Uneori, de bine, ca un extra bonus la ceea ce făcea X, uneori de rău: nu numai că făcea X, Z și Z, dar mai făcea și p*le-mături, poți să-ți imaginezi una ca asta?

Și pentru că primul capital al unui artist este imaginația, am hotărât să creez Falica și neasemuita legendă a p^lelor-mături.

*

A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, un împărat fastuos şi fabulos, cum n-a fost altul de la ultimul basm al lui Petre Ispirescu încoace. Avea o împărăţie bogată şi îmbelşugată, pace şi linişte, o viaţă de curte tumultuoasă şi intens melodramatică, pe scurt, bifa toate datele fericirii din poveşti.

Într-o zi, în timp ce pescuia el pe malul lacului special amenajat şi umplut din timp cu peşti flămânzi, să-i dea stăpânului senzaţia falsă că excelează în domeniu, simţi că undiţa se îndoaie de greutatea capturii. Se bucură în gând, la ideea că va avea un peşte imens, să facă poză cu el şi s-o pună pe Face… – pardon, voiam să spun să ordone pictorilor curţii s-o facă tablou.

Trase cu hotărâre împărătească şi, încet-încet, scoase prada din apă. Uimire. Nu era un peşte. Era o ciubotă veche de ostaş.
Supărat că lacul lui împărătesc devenise destinaţia pentru asemenea obiecte imunde şi profane, împăratul ordonă slugilor să ia ciubota, s-o plimbe prin toată împărăţia şi să identifice nemernicul purtător. După aceea, făptaşul să fie spânzurat de piciorul de pe care îndrăznise să lepede ordinara încălţăminte în lacul împărătesc şi lăsat în voia elementelor până murea lent şi în chinuri.

Slugile se supuseră. Luară armata la purecat, om cu om, cetăţean cu persoană, şi în cele din urmă, îl găsiră pe oşteanul Ion Pălmaşu, faima războaielor. Îl luară pe sus, îl aruncară în cea mai neagră temniţă, şi se pregătiră de teribila condamnare. Aceasta urma să se desfăşoare a doua zi, în piaţa publică, să se înveţe minte tot norodul, şi tot nerodul din norod, că dacă arunci cu căcat în împăratul tău, căcat vei ajunge.
Valabil şi pentru haterii acestui site.
Dar divaghez.

A doua zi, în piaţa publică, se adunase populaţie, câtă frunză şi iarbă, să tot împrăştii zece tulpini diferite de coronavirus. Pasămite, încă nu exista Netflix, jocurile video nu fuseseră inventate, sexul era interzis prin lege dacă nu voiai al şaisprezecelea copil, şi atunci, singurele două distracţii erau amorul în cealaltă gaură şi execuţiile publice.

Pe când oştenii se pregăteau să ridice deţinutul în furie, se auzi o voce disperată.

-Nuuuu. Măria ta, nu mânia zeii şi elemenţii. De la calorifer.

Împăratul îşi luă privirea de la execuţie şi se uită impacientat să vadă cine-l deranjează. Era o siluetă înaltă, în pelerină neagră. Îşi croi drum prin mulţime, se apropie de împărat şi zise:

-Sunt mama lui Ion Pălmaşu. Nu-mi ucide fiul. Viteazul Ion Pălmaşu n-ar arunca niciodată ciubote în lacul împărătesc, mai ales că n-are bani de altele.

-Cum îndrăzneşti, femeie? se zburli împăratul. Vrei să spui că nu-mi plătesc generos armata, ca un împărat darnic şi bun.

-Da da, Măria Ta, foarte generos. Numai că Ion al meu dă toţi banii la văduve şi orfani şi nu-i rămâne de ciubote.

-Şi cine a vrut să înnegrească numele unui om atât de bun? vru să ştie împăratul.

-Văduva celor trei boieri, Măria Ta.

Împăratul auzise de Văduva celor trei boieri. O femeie extrem de frumoasă, care se măritase cu trei boieri, şi la scurt timp, toţi trei muriseră,iar ea îi moştenise pe toţi trei. Se zvonea că era o vrăjitoare atotputernică, şi le răpise minţile bieţilor boieri cu te miri ce vrăji, apoi supsese viaţa din ei, să se adauge la numărul ei total de vieţi.

-Păi şi ce nevoie are Văduva celor trei boieri de banii lui fi-tu, întrebă împăratul.

-Pe ea nu cu bani a ajutat-o, Măria Ta.

-Dar cu ce?

-Cu… muncă prin gospodărie. Văduva celor Trei Boieri are gospodărie mare şi trebuie muncită de dimineaţa până seara.

-Şi n-are servitori pentru asta?

Femeia încrucişă braţele şi se uită la împăratul nostru ca la un tâmpit. Brusc, împăratul înţelese.

-Şi unde era problema?

-Problema era că Ion al meu mai avea şi armată. E greu să dai toată vlaga din tine în gospodăria Văduvei şi apoi să faci şi serviciu militar. Şi Văduva era din ce în ce mai nemulţumită.

-Şi de-asta l-a pedepsit?

-De-asta, Măria Ta. Că Ion n-a mai vrut să se ducă până la ea, şi atunci, Văduva a venit, călare pe mătură, i-a furat ciubota şi a dispărut. Peste două zile, ciubota s-a găsit în lac.

-Nu era mătură, gemu cu nespusă suferinţă condamnatul.

Baliverne, decise împăratul. Executaţi-l.

Şi călăii nemiloşi urmară ordinul.

*

Peste exact trei zile şi trei nopţi, un drumeţ singuratic bătu la poarta palatului unde sălăşluia Văduva celor trei boieri.

-Sunt un călător flămând şi înfometat, caut un colţ de pâine şi unul în care să-mi odihnesc oscioarele.

Slugile şuşotiră între ele, apoi, una plecă să ceară permisiunea stăpânei. Restul intrară politicos în vorbă:

-Unde mergi, om bun?
-Până în celălalt capăt al pământului.
-Şi nu ai unde să te opreşti în altă parte?
-E departe şi se lasă npaptea.
-E pentru binele tău. Stăpâna…

Deodată, se auziră paşi. Paşii celui care plecase:

-Stăpâna te primeşte.

O slujitoare bătrână îi aşeză un blid de mâncare caldă în faţă şi îi turnă vin în pocal. Drumeţul mâncă pe săturate, singur în sala cea mare de ospeţe. În secunda în care înghiţi ultimul dumicat, uşa se deschise şi înăuntru păşi chiar frumoasa văduvă. Văzând-o, drumeţul scăpă pocalul pe jos.

-Mulţumesc pentru găzduire, Doamnă.

-Pentru extrem de puţin, răspunse Văduva, îl examină atent din cap până-n picioare, apoi îi întinse o mână albă şi rece. Suntem foarte singuri pe aici şi ne bucurăm de companie.

-Plăcerea companiei e de partea mea, Doamnă, şopti drumeţul pierdut şi îşi lipi buzele de mâna Văduvei.

-Baia caldă vă aşteaptă, să vă dezmorţiţi după oboseala drumului. Apoi, vă invit la un pahar de vin în cabinetul meu particular, spuse ea.

-Cu… cea mai mare plăcere.

Văduva înclină din cap şi ieşi.

*

-Trebuie neapărat să plecaţi mai departe? întrebă Văduva, după trei zile şi trei nopţi în care călătorul nu apucase să părăsească apartamentele ei particulare.

-Din păcate, frumoasa mea, nu am de ales. Am înnoptat pentru o noapte, am rămas trei, dar treburile nu se mai pot amâna.

Privirea Văduvei se schimbă.

-Acesta este răspunsul final? Nu vreţi să sunaţi un prieten sau să întrebaţi publicul?

-Am treabă ce nu suferă amânare, oricât aş vrea.

Văduva întinse un deget spre el. Din deget se răspândi o rază luminoasă violetă care îl făcu pe vizitator să cadă lat la podea.

-Măria Ta, te credeam mai deştept. Am mereu o slăbiciune faţă de monarhi, zise Văduva. Apoi bătu de trei ori în palme.

Apăru un prichindel cocoşat cu foarfeci fantasmagorice în mână.

+Încă o mătură, doamna mea?

-Ce altceva? Dar taie mai de la rădăcină, să fie lungă.

Prichindelul ezită:

-Doamnă, dar avem deja 1300 de mături.

-Şi o să mai avem două, dacă nu faci ce îţi ordon!

***

Împăratul se trezi în colbul drumului, gemând a durere acută de cap. Se ridică în împărătescu-i fund, încercând să oprească stolul de păsărele care-i ciripeau în jurul craniului monarhic. Mișcarea îi induse o durere nouă, neașteptată, în zona în care. În zona în care trebuia să fie imperialul mădular. Trebuia să fie. Dar nu era.

Și își aminti cu groază. Își aminti cu groază că nu-și amintea nimic. Doar că se pregătise să plece și îl lovise ceva, nu se știe de unde.

Porni furios înapoi spre capitală.

***

-Ardeți palatul scorpiei, ordonă împăratul. Turnați petrol de jur-împrejur, și dați-i foc, să moară vrăjitoarea nebună și toți acoliții ei.
-Nu mai bine facem o judecată dreaptă? întrebă sfetnicul bătrân și înțelept. Să vedem și noi ce a păcătuit.
-NU! se înfoie împăratul. Eu sunt împăratul și eu spun ce facem!
Zis și făcut. În miez de noapte, slugile se strecurară, turnară petrol de jur-împrejur și dădură foc. Flăcările se înălțară până la cer.

Împăratul se trezi brusc cu niște usturimi de nedescris.
-Aaaaa. Mă doare tot corpul. Aaaa, să vină un doctor. Aaaaa.

Pe la patul împărătesc se perindară toți medicii, toți savanții, toți vracii și, în cele din urmă, apăru o babă urâtă ca moartea.

-Îți dau toată împărăția, numai vindecă-mă, gemu împăratul.
-Toată-toată? întrebă baba. Cu acte la notar și all that jazz?
-Da.
-Perfect. Dar o vreau înainte, că nu am încredere în promisiunile unor oameni gata vindecați.
Zis și făcut. Papirusul frumos, cu ștampilă imperială de ceară, consfințea că, în caz de vindecare, proprietatea împărăție 1 se transferă de la subsemnatul împărat la subsemnata hârcă.

Baba puse cu grijă documentul în traistă și scoase globul de cristal. Plimbă degetele lungi și noduroase peste el. Globul arătă flăcările din jurul palatului Văduvei. Brusc, la poarta cea mare, apăru însăși ipochimena, cu o mătură în mâini. Se sui pe ea și începu să zboare din ce în ce mai repede în jurul flăcărilor. Apoi, o aruncă în foc, și în momentul când văzu acest gest, împăratul înțelese. Fu cuprins de un nou val de durere, așa, placebo.

-Era vorba să mă vindeci, nu să mă oftici și mai tare, mârâi el.
-Te vindec, zise baba. Scoase din aceeași traistă o lădiță. O deschise. Deșertă cenușa din ea în pocalul de vin de pe masă și-l întinse împăratului.

-Bea!

De cum bău, o nouă putere îi străbătu organismul și se pomeni intact și nevătămat, ca în zilele fericite de dinainte s-o fi cunoscut pe Văduvă. Se întoarse spre babă.

-Știi, mătușă, eu am glumit cu actul ăla de donație.

-În regulă, zise baba. Și eu am glumit cu vindecarea.

Făcu poc din degete și brusc, imperialul mădular se desprinse, se transformă într-o mătură lungă, veche și plină de așchii, iar baba, în Văduva Celor Trei Boieri. Se sui pe mătură, făcu un semn cu degetul spre geamurile împărătești, care se deschiseră larg, și se depărtă în zbor.

-Aaauuuîîîhhhhhrrrrr, gemu împăratul, cuprins din nou de dureri.

-De ce a trebuit să dai țeapă vindecătoarei, Măria ta? vru să știe sfetnicul bătrân și înțelept.

-Aaauuuîîîhrrauauauuu. Pentru că auuuuuuuiiiiiiîîîuuu eu sunt împărat. Nu am îîîaaaauuu calificare pentru alte meserii. Fără auuuuîîîuuuuuoooo poate trăi oricine, dar fără vistierie, mai greu. Aaaaaîîîîuuuu.

THE END.

***

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: