FNT, ep. 2

Aceasta va fi mai degrabă o postare despre ce n-am văzut. Şi n-am văzut pentru că era lume multă şi bună, dornică de teatru, fluturând bilete legitime, ceea ce e dorinţa oricărui om care iubeşte această artă. De aceea nu m-am frustrat foarte tare că n-am intrat la Tihna lui Radu Afrim (Teatrul din Târgu Mureş), iar la primul spectacol străin din festival, Războiul, în regia lui Vladimir Pankov, nici măcar n-am îndrăznit să mă încumet.

Sâmbătă seara, m-am dus la Teatrul de Comedie. Era Teatrul din Craiova cu “Spargerea”, comedie neagră. Din păcate, pentru unii oameni, umor negru e totuna cu umor neamuzant. Fie că aveau actorii o seară proastă, fie că aveam eu o eclipsă a simţului umorului, cert e că mă uitam la ce (nu) se întâmpla pe scenă ca curca-n lemne şi căscam de-mi pocneau fălcile. După zece minute am cedat şi m-am adâncit într-un somn lin, profund şi odihnitor, până la aplauzele finale.
Nu înţeleg spectacolele în care doi sau trei interpreţi narează ce au făcut cândva. Cred sincer că în orice formă scenică de artă e nevoie de intrigă prezentă şi vie; altminteri ţi-ai pierdut privitorul.

De ce am ales spectacole ale altor teatre decât cele bucureştene? Din motive evidente. Restul spectacolelor sunt aici cu noi tot anul.

Duminică dimineaţa m-am dus la atelierul de spus versuri al lui Ion Caramitru (nu, nu recitat, a insistat artistul, că recitatul sună declamator, poezia se spune viu.) L-a luat cobai pe Lari Giorgescu, tânăr actor frumos de înnebuneşti şi bun şi pe mişcare, şi pe compoziţie, cam cum e fain să fie un actor.

12087155_500162036816469_2689419539839909452_o
Să ne clătim şi noi ochii cu o persoană frumoasă. Zic.

L-a pus să-şi aleagă o poezie dintr-un volum de pe masă, apoi a început s-o lucreze pe sensuri şi nuanţe. Proces cu care actorii sunt obişnuiţi, dar care e fascinant, mai mult ca sigur, pentru un spectator cu altă profesie.
Mi-am făcut o notă interioară să merg la masterclass-uri de actori experimentaţi, de câte ori o să îi prind. Spre deosebire de masterclassurile de regizori şi alte personalităţi culturale, actorii sunt fiinţe practice şi, în loc să se laude două ore cu viaţa şi opera lor, preferă să predea ceva concret, ceva de insight.

După, urma un vernisaj de grafică al lui Horaţiu Mălăele, la care n-am stat, pentru că Mălăele mi se pare la fel de grafician pe cât e Ada Milea de compozitor. Actori care au prins nişte rudimente ale altor arte şi se vând ca practicanţi ai acelor arte, ceea ce mi se pare o impostură faţă de graficienii / muzicienii legitimi. Nu, nu săriţi cu bâta pe mine, amândoi sunt actori foarte buni, de aceea au şi convins o parte din popor că-s buni în grafică / compoziţie muzicală. Din păcate, orice profesionist al graficii / compoziţiei o să-ţi dea discret ochii peste cap dacă-i vorbeşti despre graficianul Mălăele şi compozitoarea Ada Milea.

Seara, după ce n-am intrat la Afrim (dar nici nu m-am încăpăţânat, recunosc, la primul “n-avem locuri” am cedat graţios), am optat pentru un alt mare regizor, Gabor Tompa, şi al său UbuZdup, pentru că Teatrul din Cluj a fost, până acum, regele absolut al festivalului din punctul meu de vedere.

UbuZdup e o compilaţie a lui Tompa din scrierile lui Alfred Jarry, remodelate şi regândite în aşa fel, încât să rezulte o satiră politică actuală şi tăioasă ca lama, cu multe referiri concrete la evenimente contemporane. Fabulos. În rolul regelui Ubu, Marian Râlea, inepuizabil în verva lui comică.

Şi, pentru că premisa era inversarea de faţadă a rolurilor sociale – cei sus-puşi deveneau sclavi şi cei umili, oameni liberi, dar fără să se schimbe nimic în profunzime, nu m-a deranjat nici muzica “originală” a Adei Milea. Dictatorul e sclav, poporul e suveran iar ea compune muzică. Sounds fair to me.

Foto deschidere: Teatrul Naţional Cluj Napoca / Nicu Cherciu.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: