FNT 25 – ediţia de argint, ep. 1

Salut, eu sunt Lorena şi sunt ochii voştri pe perioada asta la Festivalul Naţional de Teatru. Mă citiţi pe mine şi apoi vă lăudaţi că aţi fost.

Aş vrea să încep cu o confesiune: iubesc această breaslă, a oamenilor de teatru. Actori, regizori, scenografi. Au un fel de credinţă în profesia lor, ca preoţii buni, şi un fel de comuniune care pur şi simplu îţi încălzeşte inima. Şi dau un exemplu, pe care nu l-am descris până acum, pentru că aveam discuţii despre un interviu cu selecţionerul, Marina Constantinescu şi voiam să-l folosesc în intro. Interviul nu-l mai facem, deci îl folosesc aici.

Cu câteva zile înainte de festival, a fost o amplă conferinţă de presă despre noutăţile acestei ediţii – a 25-a, ediţia de argint, cum ar veni. Şi discuţia a început, natural, cu conceptul ediţiei, noutăţi, oferte. Apoi, brusc, trioul de vorbitori (Constantinescu – Caramitru – Aura Gaidarji) au abandonat tema şi au ridicat problema (de actualitate a acelor zile): o comisie de politruci din Consiliul General al capitalei se oploşise pe Odeon şi o căutau la catastif pe directoare, în condiţiile în care habar n-aveau cu ce se mănâncă teatrul.
Să renunţi, în plin eveniment al tău, la ce ai tu de comunicat, doar ca să atragi atenţia sălii că un confrate are o problemă contravine flagrant oricăror tehnici de PR din lume, dar compensează din plin la capitolul omenie. Altruism. Generozitate. Comuniune de breaslă. Şi aşa e tagma asta, a artiştilor de teatru. Sentimentală şi capabilă de sacrificii care uneori bat logica la guru’ col. Demnă de iubit.

Un alt lucru vizibil cu ochiul liber e modul în care UNITER, Teatrul Naţional şi ARCUB s-au luat frumos de mânuţe şi au decis să aprindă lumina să se organizeze. Expoziţia adorabilă de afişe de teatru din Pasajul Universităţii, punctată cu impromptu-uri; colaborarea cu Adevărul Live pentru interviuri şi difuzări de spectacole; colaborarea cu sedii ICR din străinătate pentru a oferi o experienţă de spectator FNT şi diasporei; bilete uşor de achiziţionat online, pe site-ul special mystage.ro: totul arată că teatrul românesc a înţeles într-un final că e în 2015 şi că face eforturi clare şi coordonate să se adapteze la lumea din jur, păstrând boemia specifică.

Ieri, la gala de deschidere, mă uitam cu emoţie la acest melanj de lume în blugi rupţi şi cu păr şuviţat verde şi lume cochetă, la costum. Rochii de seară şi sarafane de catifea raiată. Ţinute haute couture şi Kenvelo. Ah, şi se ţinea un discurs. Habar n-aveţi cât am rătăcit în noul sediu al TNB până am găsit discursul. Am nimerit taman la “şi vă urăm vizionare plăcută”. La cât de tare urăsc eu discursurile, cred că fusese geniul bun al teatrului care mă pierduse prin toate cotloanele, să nu casc de faţă cu obraze fine, că nu e frumos.

Auzeai în jur vorbitori de maghiară, vorbitori de germană, vorbitori de engleză, actori din teatre de provincie şi vizitatori veniţi de prin ţară, special pentru festival. Şi, ce e mai frumos, nu auzeai “ş” din ăla rostit “şi”, ca-n sintagma “ce te-aşi Bute (Lucian)”. Semn că teatrul încă n-a fost invadat de cocălărimea de Mall şi încă poţi sta într-o sală de teatru fără să urle vreun ciumete că n-are nachos cu sos salsa la intrare în sală.

Tema amplă a prezentei ediţii e războiul. Asta, a explicat doamna Constantinescu, e din două cauze. Unu, actualitatea. Din trei ştiri, una e cu război. Şi a doua, că, pur şi simplu, anul ăsta, cele mai bune spectacole s-au nimerit a fi cele pe această temă. Şi atunci, de ce să nu adaptezi festivalul la oferta prezentă pe scene?

“De război” a fost şi “Mein Kampf”, al Teatrului Naţional din Cluj, în regia lui Alexandru Dabija. Unul dintre cele mai bune spectacole din viaţa mea, dacă n-ar fi fost înfiorător de enervant pe alocuri. Să explic de ce.

Piesa, scrisă de George Tabori, e definită drept “farsă antinazistă”. Şi probabil la asta s-a gândit Dabija când a invitat-o pe Ada Milea să-i insereze nişte momente de musical absolut sinistru de prost, de parcă eram în “The Producers”, povestea a doi băieţi care vor să producă “Springtime for Hitler”, cel mai deliberat retardat musical din istorie.

Serios, ca să nu ziceţi că-s rea, vedeţi trailerul spectacolului şi ascultaţi cum tanti Ada Milea constată că Hitler nu posedă suflet. Căpitanul Evident ar fi fost mândru de aceste versuri.

Dacă şi restul spectacolului ar fi fost comedie cu proşti sau teatru absurd prost făcut, unde absurdul situaţiilor e îngroşat de cel al jocului, ar fi mers perfect.
Dar restul spectacolului frizează genialul.
Un Hitler pictor amator, un tinerel infatuat şi plin de aere (excelent jucat de Sorin Leoveanu) vine să se cazeze într-un azil de săraci unde locuiesc doar evrei şi caută să dea admitere la Academia de Belle Arte. Deşi textul e poreclit “farsă”, subtilitatea şi frumuseţea jocului actoricesc, care contrapunctează delicat narcisismul egocentric al viitorului dictator şi figurile boeme, pitoreşti, înduioşător de darnice cu puţinul lor, al evreilor din azil, îl face pe Maxim Gorki să plângă de invidie. Nuanţele filigranat de frumoase, autenticitatea sărăciei, a veseliei-în-sărăcie, a lipsurilor, a lipsurilor tratate drept nimicuri, unitatea perfectă între text, regie şi magie fac partea de proză a acestui spectacol chintesenţa a ceea ce ar trebui să fie teatrul. (Evrei: Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Radu Lărgeanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga.)

Şi, subit, totul se întrerupe pentru încă un song de categoria “Hitler, eşti un rău”.

E ca şi cum “La vita e bella” ar fi punctat de momente din “The Producers”.

E ca şi cum l-ai cunoaşte pe bărbatul vieţii tale, care ar face cu tine dragostea tandră, pasională, sublimă, zeiască, a vieţii tale. Apoi din cinci în cinci penetrări s-ar opri să-ţi pună câte un film cu Bălănel şi Miaunel pe tabletă. Şi iar te-ar excita, şi iar ţi-ar ucide libidoul. Şi tot aşa trei ore.

Poate e o stratagemă de menţinut atenţia. Inutilă stratagemă. Atenţia fusese deja cucerită de text – regie – actorie, aşa cum se cucereşte în mod firesc o atenţie.

Foto: Teatrul Naţional Cluj Napoca / Nicu Cherciu.

PS: La băut n-am stat, că azi mă trezeam devreme. Poveşti de băut, în serile care urmează.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: