GOT 802: liniștea dinaintea furtunii

Înainte de a intra în text, se impune o mică precizare.

Știu că ăia care nu se uită la Game of Thrones au impresia că sunt speciali și că merită o medalie de onoare pentru asta. Hint: nu sunteți. Sunteți niște oameni banali, exact ca noi, doar că vă caliciți să plătiți trei euro lunar pe HBO GO și vă e mai simplu să vă dați rotunzi că mamăăă, ce interesant sunt eu că nu mă uit.

Noi, aici, în Lorena Land, ne uităm. Prin urmare, dacă te mâncă buricele deștelor să tastezi un “Oh, dar oare sunt singurul / singura care nu înţelege ce e aşa interesant bla bla”, consideră că ai aprioric o pluă de la mine. Între amigdale. Să te ţină ocupat(ă) cu ceva plăcut şi să nu te mai dai rotund unde nu e cazul.

Se mai adaugă şi tristeţea că în mai puţin de o lună se termină totul. Aşa că trolajul tău infect pe temă e cu 50% mai inoportun.

A doua precizare:

Avem un review al episodului 2, deci avem spoilere. Multe, multe spoilere. Cine nu le vrea, să dea x din colţ acum şi ne revedem la următorul articol.

Acum că am lichidat politeţurile introductive, să trecem la episodul propriu-zis. Unul dintre cele mai bune din ultimele două sezoane. Ceea ce, ştiu, nu e mare lucru în sine, pentru că ultimele două sezoane sunt faza în care Dan & Dave, cei doi autori, au terminat materialul din carte şi s-au văzut nevoiţi să producă ei “cărniţă”, şi oricât ai fi de bun scenarist, nu te pui cu geniul literar al lui George R. R. Martin, cu fantezia lui titanică şi cu suspansul sălbatic pe care ştie să-l inoculeze.

Dar chiar şi aşa, episodul al doilea din sezonul 8 a fost al naibii de bun. Un grup de oameni închişi într-o cetate, înaintea unui mare război cu moartea, se pregătesc de, posibil, ultima lor zi de viaţă. E o premisă artistică uriaşă, cu o perspectivă tragică incredibilă, pe care showul o explorează în adevăratul sens al cuvântului.

Game of Thrones are 23 de milioane de fani pe Facebook. O parte din ăştia sunt fanii “Furios şi iute”, care se uită la show pentru decese sângeroase, scene de tortură medievală, bătălii epice, nunţi transformate în măceluri şi războaie cu zombi. Iar pentru ăştia, orice moment în care lumea nu se bate şi nu sângerează e o pierdere de timp.

Cealaltă parte, printre care mă număr şi eu, sunt oamenii care au venit propriu-zis pentru “jocul tronurilor”, pentru lupta pentru putere, pentru personajele acestea fascinante, atât de bine scrise, pentru acest univers fictiv atât de convingător şi de palpitant.

Pot înţelege de ce gaşca “Furios şi iute” n-a apreciat episodul trecut. Nu s-a bătut nimeni cu nimeni, n-a murit nimeni, nu s-a întâmplat nimic gălăgios.

Dar fiecare mare sau mică scenă între personajele noastre preferate de şapte sezoane, adunate împreună, în aceeaşi cetate investită brusc cu simbolul de ultim vestigiu al umanităţii în lupta cu moartea eternă, are atâta încărcătură emoţională şi tensiune. De parcă aş fi urmărit un film artistic.

După cum spune Tyrion în acea sublimă scenă de beţie care adună laolaltă nobili din casa rivală, Lannister, sălbatici din nord, mercenari, şi desigur pe Brienne, această femeie fatală din cu totul alt punct de vedere decât ne-a obişnuit cinematografia: “Aproape toţi cei de aici am luptat cu Starks, la un moment dat. Şi acum iată-ne adunaţi sub acoperişul lor, să le apărăm cetatea”.

E un ultim moment paşnic de dinainte de noaptea cea lungă şi grea, iar miza tragică seamănă un pic cu cea din Melancholia lui Lars von Trier. Mă refer la conceptul de catastrofă inevitabilă care va pune capăt vieţilor celor de faţă, şi la cum aleg aceştia să-şi petreacă ultimele ore de dinainte.

Conştiinţa fatalităţii dă naştere unui joc actoricesc de o măiestrie şi o subtilitate de am nechezat de plăcere. Şi nu e nici măcar un personaj – unul, accidental – care să nu contribuie impecabil la această împletire de energii fabuloase.

Iar asta mi se pare mult mai important decât să-i arăţi, să zicem, pe white walkers cum îi sfâşie pe rebelii din nord care au fost atât de indignaţi de vizita lui Daenerys, încât au hotărât să rămână pe la casele lor.

Game of Thrones nu e Tales from the Crypt şi nu e Walking Dead. Nu e un serial de zombies. Zombies din Game of Thrones au mai degrabă o valoare simbolică. Aceea a dezumanizării, a spălării de creiere, a pierderii raportului cu realitatea imediată. Într-o lume în care mai multe sute de creştini au fost masacraţi în Sri Lanka în timpul slujbei de Paşte, o astfel de metaforă e mai mult decât transparentă şi necesară.

*

Episodul începe brusc, ca un proces, cu Jamie cel proaspăt sosit în Winterfell, tras la răspundere pentru că Cersei a trădat, şi nu-şi trimite armata să lupte cu morţii. Şi nu doar că n-o trimite, dar a mai şi angajat Compania de Aur să vină şi să-i căsăpească pe cei care supravieţuiesc războiului cu regele nopţii.

În timp ce Daenerys şi Sansa sunt mai mult decât prompte în a-l ataca verbal pe omul care, deşi ar fi putut alege uşor o altă cale, s-a lăsat condus de conştiinţă să ia decizia corectă, Bran, singurul care a suferit concret de pe urma lui, spune doar replica pe care visam cu toţii s-o auzim: “The things we do for love”.

De altfel, Bran e singurul care, un pic mai încolo, are parte de scuze din partea lui Jamie. Şi singurul care le respinge: fără acel gest, nici unul dintre ei doi n-ar fi evoluat. Tot Bran e cel care contribuie la tensiunea războiului care va urma: “De unde ştii că va exista un ‘după aceea'”?

Cea care întoarce balanţa în favoarea lui Jamie e însăşi Brienne. Şi cine îmi spune că n-a găsit extrem de interesantă, neaşteptată şi profundă evoluţia acestor două personaje mănâncă kkt cu polonicul.

Jamie e cel mai frumos bărbat din regat, amantul reginei. Brienne e o femeie urâtă, lipsită de feminitate clasică, plecată de acasă să lupte cu sabia, pentru că asta îi plăcea să facă. În momentul în care Jamie cade în paza lui Brienne, în sezonul al doilea parcă, în schimbul celor două fete Stark, interacţiunea cu Brienne îl schimbă pas cu pas. Îl ajută să redescopere demnitatea, decenţa umană, generozitatea, bunătatea. Brienne e îngerul păzitor al lui Jamie, cel care intervine să spună lucrurilor pe nume în acest proces, şi îl ajută să se elibereze.

Şi mamă, câtă emoţie au scenele lui Jamie cu Brienne. Brienne nu ştie să fie femeie, iar Jamie nu ştie să fie bărbat cu o astfel de femeie. Dar amândoi îşi doresc să lupte de partea vieţii, şi Jamie cere să fie condus de Brienne. Cea care l-a condus spre sine însuşi.

Oarecum paralel e momentul când Theon o regăseşte pe Sansa. De cum ajunge în Winterfell, ne e clar: băiatul ăsta a venit special pentru ea. Și expresia de realizare de pe chipul lui Daenerys spune tot. De ce bărbaţii castraţi din acest show au parte de cele mai frumoase femei?

“Văleu, showul e previzibil.” Care te aşteptai la combinaţia Sansa – Theon? Şi la scena aceea nespus de frumoasă cu ei doi mâncând supă la ceaunul comun cu toţi oamenii de rând?

Apropo de “The things we do for love”, toţi anticipam ca această replică să existe. Dar niciunul nu ne aşteptam la autoreferinţa din bătălia de la Hardhome: “Închideţi poartaaaa!” mult înainte să fie cazul. Aici, un curtean o întreabă pe Sansa “când închidem poarta?” şi răspunsul ei este: “N-o închideţi până seara”.

Fiecare minut din episodul 802 are substanţă, nostalgie, încărcătură emoţională şi câte o aluzie la ceva ce ai văzut şi ai iubit.

Personaje care nu s-au văzut de mult, ca fraţii Lannister, îşi amintesc de vremuri mai bune. Personaje care se antipatizau din prima, ca Sansa şi Daenerys, ajung în sfârşit să comunice. Deşi momentul în care sunt întrerupte e cel încărcat de tensiune, în care Sansa îi cere lui Daenerys independenţa Nordului, în cazul în care ajunge pe tron.

Oamenii nu se pot abţine să nu îşi facă planuri şi vise, chiar dacă, după vorba lui Bran: “De unde ştii că va exista un ‘după’?

În timpul şedinţei de consiliu, unde se stabileşte strategia de atac, Bran ne oferă (şi le oferă) o parte dintre răspunsurile la întrebările vitale ale showului: Ce vrea armata morţilor? Să radă toţi oamenii de pe faţa pământului şi să aducă iarna eternă. Cine e ţinta lor predilectă? Chiar Bran. De aceea, Bran se va retrage la copacii misterioşi cu forţe magice din pădurea de lângă cetate, să îl atragă într-acolo pe regele nopţii. Theon se oferă să-l însoţească. Da, am lolat şi eu, cum aţi lolat şi voi de idee. Dar, cât timp Brad e de acord, probabil că va urma ceva ce nu ne e evident.

Şi trebuie să recunoaştem că nu ne aşteptam ca Arya să îl ia pe Gendry literalmente pe sus, şi să-l seducă în stilul direct şi fără înflorituri în care face Arya orice. Întâi cu abilitatea de a jongla cu pumnale – pentru că nici un bărbat nu rezistă unei femei care azvârle trei pumnale la ţintă – apoi dând cu el de pat şi aruncând textila de pe sine în cel mai matter-of-fact mod.

Şi pe măsură ce, în ceasul al unsprezecelea de dinaintea morţii, toate aceste cupluri îşi dau în vileag sentimentele, în diverse moduri, care cum poate – frumos şi visul lui Grey Worm şi al lui Missandei cu insula Naath, unde vor pleca împreună, de îndată ce-şi vor fi onorat datoria faţă de Daenerys şi o vor fi pus pe tron – singurul cuplu care s-a evitat tot episodul au fost John Snow şi Daenerys. Şi înţeleg: una e să descoperi că erai într-o relaţie cu mătuşă-ta. Dar în definitiv, incestul e sport naţional în Westeros. Apoi, să descoperi că ai o pretenţie la tron (pe care nu îl doreai oricum) mai justificată decât persoana – extrem de ambiţioasă şi însetată de putere – pe care o susţineai.

Şi discuţia lămuritoare are loc până la urmă, exact cu câteva minute înaintea venirii umblătorilor albi. După şocul aferent şi de unde ştii, şi oare sigur e aşa – Dany se regrupează al naibii de bine şi spune: Deci, eşti ultimul moştenitor masculin – fără pic de frustrare sau meschinărie. De unde rezultă că femeia dragon e nărăvaşă şi cu hachiţe, dar nu imună la raţiune şi, oricum, primejdia iminentă e problemă ceva mai urgentă decât cearta pe tron. Ca dovadă că, la zece secunde după ce se anunţă sosirea morţilor, Jon şi Dany comunică deja prin priviri şi semne, ca doi membri ai aceleiaşi armate.

Tot Jon are un moment nespus de frumos cu foştii lui camarazi de la Garda de Noapte. Momentul de “Ce mulţi am început şi am rămas doar noi” te face să lăcrimezi şi să râzi în acelaşi timp, pentru că, deşi sensibil, e plin de glume de cazarmă. “Ultimul rămas să-i ardă pe restul”, stabilesc ei.

Dar momentul la care chiar boceşti de-ţi sar scutecele e acela în care băutorii de lângă foc descoperă că Brienne nu era cavaler, deşi întruchipa toate atributele cavalerismului: onoare, vitejie, curaj, demnitate, milă faţă de cei slabi şi nevinovaţi. “De ce nu eşti cavaler?” întreabă Tormund, sălbaticul, nefamiliarizat cu societatea fină de dincolo de zid. “Pentru că sunt femeie”. “Şi care e legătura?” “Aşa e tradiţia”. “Fuck tradition”, enunţă sălbaticul, şi micul grup eclectic adunat în apărarea umanităţii vii face exact acest lucru, în ultimele clipe de dinainte de război.

Jamie, el însuşi cavaler, oficiază o ceremonie ad hoc în care o investeşte pe Brienne cu acest statut. Şi atunci, Brienne zâmbeşte. E tot ce şi-a dorit, de şapte sezoane, de când am întâlnit-o prima oară într-un turnir, unde l-a caftit pe unul de i-au sărit ţiglele. (Ăluia, nu ei.)

Nu ai cum să înţelegi frumuseţea şi încărcătura emoţională a acestui episod, dacă nu te-ai uitat la precedentele şi “arunki şi tu o privire să vezi care-i faza”. La episodul 2 din sezonul 8 vrei să vezi care-i faza, bitch? E ca şi cum ai vrea să vezi care e faza în The Godfather şi te bagi să te uiţi la ultimele douăzeci de minute din filmul al treilea. Dar, hei, la cât de retardată e omenirea în zilele noastre, nu m-ar mira nici asta.

La 803, însă, nu mă uit la 4 noaptea. Am făcut greşeala asta cu Hardhome şi mi-am trezit vecinii ţipând când mi-au rânjit zombies prin găurile gardului. Şi în plus, nu-s pregătită să-mi văd eroii preferaţi murind la asemenea ore.

Închei cu o speculaţie extrem de interesantă de pe Twitter. Tot episodul, ni se repetă că cripta din Winterfell e cel mai sigur loc în care să se ascundă cei incapabili de luptă. Dar ce se mai află în criptă, în afară de pasaje secrete şi ieşiri în caz de pericol?

Exact. Sumedenie de morţi.

Şi ce fac morţii, când ridică Regele Nopţii braţele?

Iar când Daenerys spune în trailerul episodului al treilea “morţii SUNT deja aici, Jon”, e momentul în care toate fancluburile Game of Thrones sar în aer.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

10 Responses

  1. Ady says:

    nu m-am uitat la serial și n-am citit cărțile (nu mă laud, nu mă dau mare, doar am o problemă existențială cu filmele/cărțile care devind brusc foarte celebre și alea-alea), dar povestești într-un așa fel de mi se face poftă să mă apuc și de cărți și de filme. 🙂
    trebuie să verific reader-ul dacă am cărțile și știu ce fac în vacanța de Paște. 🙂

  2. Ratacind pe net says:

    Ok, ok, misto episodul, misto replica lui Tyrion, miza emotionala, etc
    Dar, daca vorbim de suspans, linistea dinaintea furtunii si ultimul vestigiu al umanitatii, parca nu se compara cu scena din LOTR – Two towers
    https://www.youtube.com/watch?v=xVEYcTyj1Do
    La aia au zburat mucii pe pereti atunci, si mai zboara si acum.
    Cu jocul de lumini si umbre pe fundal, muzica, discursul regelui in timp ce marsaluiesc hoardele de orci, aia e capodopera.

  3. Andreea says:

    Subcriu cu mare entuziasm. Au facut oamenii astia un build up de m-au traumatizat emotional. Foarte inteligent si de o mare finete, cu trimiteri foarte puternice in trecutul relativ recent (scene din sezoanele trecute) dar si in cel indepartat ( povestea cu Jenny of Oldstones si faza cu “the knight of seven kingdoms” – care face trimitere la cartea cu acelasi nume a lui george r r, carte în care unul dintre protagonisti e un inaintas de-a Briennei).
    Plus definitia pe care a dat-o Sam mortii – uitarea. Si sa fii uitat. Fuck, n-am putut dormi gandindu-ma la cat de tare a putut fi faza aia.
    Abia astept batalia de la Winterfell desi in acelasi timp nu cred ca sunt pregătită emoțional, insa stiu ca e regizata de acelasi tip care a regizat si battle of the bastards si hardhome – doua din preferatele mele, exceptionale prin atmosfera si prin detaliile cele mai marunte. Dar nu mi-ar fi placut ca acea bătălie sa inceapa pe sec, inainte sa aiba loc aceste doua prime episoade, din care acest episod 2 a fost masterpiece.

  4. pia matei says:

    OMFG cum nu mi-a picat fisa ca-s morti in cripta. Cum nu le-a picat lor fisa?
    Pe de o parte mi se pare super evident ca asa o sa fie, pe de alta parte daca la toate cele mai destepte minti din Westeros le-a scapat acest mic detaliu, numa ca sa fie o scuza pt dramatic jump scare mi se pare cam lazy writing.

  5. Lorena Lupu says:

    Episodul 3 o să-l văd după ce gugălesc întâi cine moare, să am timp de procesat trauma.

  6. Ionelu Chelu says:

    “Sunteți niște oameni banali, exact ca noi, doar că vă caliciți să plătiți trei euro lunar pe HBO GO” – pisi, (pisi eşti cu târâtura muistă de mă-ta, pe mine mă cheamă LORENA LUPU) pe planeta asta mare sunt o gramada de oameni care au o gramada de bani mai multi decat ai tu si care nu se uita la GOT. Doar zic, sa nu cumva sa-ti inchipui ca tu esti cea mai desteapta si mai frumoasa de pe planeta… ca nu esti. Nici pe departe. Pup.

  7. Lorena Lupu says:

    Băi, analfabetul funcțional al morților mă-tii, tu citești “Sunteţi nişte oameni banali EXACT CA NOI” şi înţelegi că am zis că sunt cea mai frumoasă şi deşteaptă?
    Nu sunt eu şi nici nu mă pretind, dar tu chiar eşti prost de pute pământul sub tine.

  8. Ionelu Chelu says:

    Sunt prost şi sug pula.

  9. Florina Solcan says:

    Lorena, mi-a plăcut foarte mult review-ul scris de tine. Si eu am perceput episodul ca o ocazie in care ne luăm rămas bun de multe personaje. Dar partea morții din cripte nu am prevăzut-o

  10. Lorena Lupu says:

    Mulțumesc.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger