Hilary Swank şi maternitatea la 50 de ani

E o discuţie în contradictoriu pe net legată de sarcina lui Hilary Swank şi de faptul că urmează să devină mamă la în jur de 50 de ani. Şi dacă e o discuţie în contradictoriu, evident că mă bag şi eu. Lol.

Nu ştim cum s-a întâmplat minunea, dar dacă duhul sfânt a reuşit să impregneze o fecioară, sigur se descurcă şi cu o purisancă (huuuo, Lorena, aGe ShAMiNg, o să ţipe sigur o idioată convinsă că eu am rămas ultima problemă nerezolvată a femeilor din România. Chiar nu m-ai nimerit. Eu cred cu tărie că femeia poate face ce vrea ea, la ce vârstă vrea ea, şi sunt fana concertelor Tinei Turner la 60 şi ceva de ani şi a tuturor amicelor mele de 30 şi ceva de ani şi 40 şi ceva de ani care fac a doua facultate, pentru că avem o viaţă şi nişte vise, prin urmare, hai să le realizăm când avem timp. La 20 suntem busy să ne satisfacem părinţii, educatorii şi primul boifrend. Măcar la maturitate să facem ce vrem noi.)

Ideea e că da, când ai banii, ai o sumedenie de tratamente la dispoziţie, de la fertilizarea ovulelor recoltate şi congelate şi până la angajarea unei mămici surogat care, pe mucho dinero, să suporte vergeturile, sânii lăsaţi şi altele similare. Aşadar, da, doamna Swank are variante, şi, cât timp şi le permite, bravo ei că şi le permite. Ăsta e şi motivul pentru care mă irită cu spume nonbrainismul ăla cu “Banii n-aduc fericirea”. Ba da, banii aduc fericirea, dacă nu eşti cringy de prost şi te vaieţi de viaţă cu ei în buzunar.

Dincolo de asta, eu chiar cred că o tipă matură e o mamă mai bună, şi iată de ce.

A) Nu mai ai de nimic de demonstrat în carieră

Dacă la 20, obţii joburi entry-level, unde te fugăresc ăia ca pe hoţii de cai şi trebuie să fii mereu pe fază, să poţi creşte într-un an cât alţii în 10, şi concediul de maternitate riscă să saboteze tot ce ai construit, după care rămâi cu o imensă frustrare şi-l tratezi pe ăla mic ca pe cauza tuturor relelor din viaţa ta (eu am fost acel ăla mic), la 40-50, mai ales dacă eşti doamna Swank, ai un business – două – zece, le manageriezi de la tine din dormitor şi dacă şefa vrea să facă şedinţă pe Zoom azi, că nu vrea muşchiul ei, peonii obişnuiţi se vor executa fără să crâcnească.

B) Ai resursele necesare să-l creşti

Sunt o mulţime de supăraţi şi supărate pe Facebookul meu care, dacă le spun că ai nevoie de bani pentru a face un copil, se înfoaie de supărare. “Adică, dacă n-am bani, nu trebuia să fac copil!!???” “Copilul se creşte cu dragoste”.

Aş putea să scriu vreo zece paragrafe aici despre frustrările copilului azvârlit în lume fără o bugetare prealabilă a situaţiei, dar mă voi abţine.

Cert e că, la o vârstă matură, ai stabilitate materială şi ştii că ai cu ce să-l hrăneşti / îngrijeşti / îmbraci / educi / distrezi. Şi dacă tu, să zicem, ai treabă, poţi alege o doamnă de încredere, pe care o plăteşti să se ocupe în mod responsabil şi calificat de copil.

C) Ai răbdare

Lipsa timpului, a banilor şi a aşteptărilor realiste faţă de celălalt, de la viaţa de cuplu şi de la viaţă în general dezechilibrează foarte mult familiile tinere. Şi când vine şi un copil, criza de nervi e la ordinea zilei. Macină şi relaţia, îl macină şi pe copil. Been there, deci a se scuti cu vai, Loreno, nu e aşa. Respect celor puţini care fac excepţie.

Pe măsură ce ajungi la o vârstă şi începi să te impregnezi de înţelepciune şi realism, te aştepţi la lucruri normale şi de bun simţ şi de la viaţă, şi de la partener, şi de la copil. Şi îţi formezi răbdarea de a-l asculta, a-l urmări atent, a-l înţelege şi a înţelege că stai de vorbă cu cineva de 4 ani, deci fără aşteptările multor mămici tinere, să fii direct Confucius.

Been there, deci a se scuti cu vai, Loreno, nu e aşa. Respect celor puţini care fac excepţie.

D) Ai răbdare

Ştiu, e subpunctul de la 3, lol. Dar de fapt, nu. Mă refer la alt tip de răbdare. Răbdarea de a înţelege că ăla micul nu e un roboţel obligat să execute tot ce vrei tu şi răbdarea de a-l descoperi.

70% dintre copiii care au avut privilegiul de a petrece timp cu bunicii lor vă vor spune că bunicii erau blânzi, înţelepţi şi iubitori, şi nu ţipau din orice. Bunicii aveau răbdare. Erau mai atenţi la personalitatea, ritmul şi nevoile copilului, şi depăşiseră stupizenia lui “eu te-am făcut, eu te etc.”

Şi, în general, bunicii sunt cei care te susţin în ambiţiile tale personale, în timp ce părinţii te împing să faci cariera pe care ei, din varii motive, n-au reuşit s-o aibă pentru ei.

De aceea, persoanele mai mature sunt mai potrivite să aibă copii. Respect celor puţini care fac excepţie.

E) Faci copil pentru că îl vrei

La 20 de ani, multe sarcini se întâmplă dintr-un accident neprevăzut, din sigur nu sunt în perioada aia a lunii, sau pentru că au zis părinţii şi vecinele, respectiv Oprah la televizor că viaţa nu merită trăită fără miracolul maternităţii.

De aici atâtea depresii postpartum. Pentru că te aştepţi la miracol şi te alegi cu vergeturi şi cu urlete la 3 noaptea.

La maturitate, nu prea mai crezi în miracole şi preferi faptele. Din acest motiv, când iei o decizie informată de a avea copii, te documentezi şi ştii deja cam cum stă treaba atât fiziologic, cât şi psihologic, şi cam care-s paşii dezvoltării copilului. Nu te aştepţi să ţi se pogoare coruri de heruvimi pe umeri să-ţi cânte “de ziua ta, mămico”, ci mergi la analize să vezi dacă îţi lipsesc vitamine care ar putea crea probleme viitorului făt.

Pe scurt, forza Hilary!

Şi pentru că o să vină iar idioata din intro să ţipe “aIcI sHaMUIeşTi mĂMikiLe tInERe”, simt nevoia să precizez evidentul pentru cititorii inteligenţi: Faceţi copii când vreţi voi şi la ce vârstă vreţi voi. More power to you. But even more power to Hilary.

***

Dacă doreşti mai multe sfaturi bune, poţi să şi susţii blogul. Aici. Şi poţi să-mi dai un mail la poşta redacţiei: birou@lorenalupu.com.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.