Prietena ta cea mai bună s-a combinat cu un mârlan

Stăteam eu de vorbă ieri cu o fată. Şi mi-a povestit o treabă pe care nu prea ştie cum să o gestioneze.

Fata are o prietenă extrem de apropiată, genul cu care îţi discuţi cele mai jenante secrete, pentru că ştii că poţi să ai încredere şi că te susţine, genul pe care-l suni de câte ori ai o veste bună, genul cu care plângi când suferi.

Bun, şi de ceva timp, prietena s-a măritat cu un bou misecuvenist. Bou care are aşteptări de sclavă domestică. Dinamica relaţiei e extrem de toxică, prietena se dă peste cap din ce în ce mai mult să-i facă toate poftele boului, iar boul inventează noi şi noi motive să fie nemulţumit, cu cât ea se străduieşte mai mult să îl fericească mai intens.

Evident, fata iniţială nu-l suportă pe bou. Nu-i spune nimic, că nu vrea să provoace tensiuni care să se descarce tot pe prietena ei. Dar i se citeşte subtitrarea pe faţă şi, din câte înţeleg, nu e de Irina Margareta Nistor. Şi atunci, ăla tot caută ceartă cu ea, ea îi ripostează cu câte un sarcasm când nu se poate abţine, iar interacţiunea se lasă mereu cu frustrări pe care boul le răzbună pe prietenă, iar prietena îi reproşează ei că exagerează şi că ar putea să fie mai înţelegătoare.

Ştiu că multe vă regăsiţi în situaţia asta, de aceea, iată my two cents:

A) Poţi să-i spui prietenei tale pe şleau că NU îţi place individul cu care s-a combinat.

Prietenii vechi şi adevăraţi nu se mint, iar în acest caz, e cel mai simplu să fii sinceră. Cred că ăla e un cretin sinistru, care ţi-a făcut asta, asta şi asta, dacă ţie-ţi place să fii sclava p**ii unui cretin, e fix treaba şi dreptul tău, dar eu nu am semnat commitment faţă de nimic şi de nimeni. Prin urmare, ne vedem doar în contexte în care boul nu e de faţă.

Acum, obiectiv, nici o prietenie nu te poate obliga să suporţi o persoană pe care o deteşti din baierele sufletului, mai ales când acea persoană nu face, în mod vizibil, nici un fel de efort să te întâlnească la jumătatea drumului.

Setează-i foarte clar acest boundary prietenei tale: ne vedem fără cretin.

Acum, cretinii, mai ales dacă sunt foarte acaparatori, pot găsi ceva suspect când vă întâlniţi în spatele lui şi, dacă sunt şi paranoici, vor bănui că vă vedeţi să-l vorbiţi de rău – ştie şi el că se comportă ca un kkt cu ochi, şi o face pentru că merge şi pentru că a găsit proasta.

Deci rişti ca el s-o convingă să renunţe complet la tine, şi dacă se întâmplă asta, let her go. E adultă, responsabilă pentru propriile alegeri şi pentru consecinţele care derivă din acestea.

B) Poţi s-o avertizezi pe prietena ta că e într-o relaţie extrem de toxică

Şi eu am avut prietene în relaţii toxice. La un moment dat, a fost aşa: s-a despărţit de bou, dar ăla a început să-i ameninţe familia şi să şantajeze cu diverse dubioşenii – nu detaliez, că nu vreau să dau idei mulţilor cretini care citesc acest site doar ca să lase hate în comentarii. Şi ea nu m-a ascultat şi s-a întors la el. Şi în perioada aia, am vorbit mai rar, pentru că era mizeria cu ochii pe ea ca pe butelie.

A doua oară a scăpat de gunoiul jegos doar cu ajutorul unei organizaţii pentru victime ale abuzului domestic care a ajutat-o cu resurse şi bani să fugă de acasă.

Poţi s-o avertizezi în mod repetat. Eu ştiu că am făcut-o de mi-au obosit gura şi degetele. Când e degeaba, e degeaba, pentru că – important: DECIZIA CĂ A ÎNDURAT DESTUL ŞI E CAZUL SĂ-ŞI BAGE P*/A ÎN MORŢII LUI ESTE LA EA.

Cât timp nu a luat această decizie în mod ferm, din rărunchii fiinţei, îţi răceşti gura degeaba şi în tot acest timp, undeva, un corn cu ciocolată stă în aşteptarea unui pofticios.

De aceea renunţ repede la empatie şi la oferit timp şi răbdare, când mi se vaietă câte una de acelaşi rahat pentru a şaptezecea oară, dar nu face nimic să-l depăşească.

Sunt unii care-s victime profesioniste şi care descoperă cât de confortabil e să fii eterna victimă, pentru că responsabilitatea e numai la ticălos iar tu eşti îngeraşul nevinovat. Cu ăştia nu ne mai batem capul. OK, mi l-aş bate dacă mi-ar dona pentru blog peste 1.000 de euro pe lună – dar victimele astea profesioniste arareori au bani. Ocupate fiind să se vaiete toată ziua oricui e dispus să le asculte, nu apucă să facă nimic productiv niciodată. Că na, văicăreala e o activitate care îţi ocupă toată ziua. Şi cum timpul lor e complet lipsit de valoare, cred că al altuia e exact la fel, şi atunci se oploşesc peste al tău ca sifilisul peste curtea regilor Franţei.

Long story short: Tu poţi s-o avertizezi, dar nu poţi s-o salvezi. E treaba ei să se salveze singură. Şi da, e cazul să-i spui şi asta: Dacă nu ai unde să fugi de bou, te primesc eu. Ai a way out. Dar NU te mai ascult cum te vaieţi de bou în timp ce nu faci nimic să se schimbe lucrurile. Şi nu mă interesează să petrec nici o secundă în prezenţa boului, pe viitor.

C. Realitatea e că nu ai toate datele.

Dacă aş avea un euro de fiecare femeie care se vaietă toată ziua de iubit / prieten, dar nu îl părăseşte, aş scrie acum acest text pe o canapea, în mijlocul Centrului de Arte “Lorena Lupu”, aflat în zona Unirii. Dar totuşi, chit că se vaietă toată ziua, tipa are social media plină de poze fericite cu iubi. Şi asta pentru că NU avem toate datele.

Poate că el are mulţi bani, iar ei îi convine confortul oferit de el şi lipsa responsabilităţii. Poate că sunt extrem de compatibili sexual. Poate că undeva există compensaţii pe care tu nu le ştii. Poate că ea se teme teribil de mult de singurătate, iar el îi dă sentimentul de apartenenţă. Sau poate că ea are o formă nediagnosticată de masochism şi derivă plăcere neconştientizată din abuzul pe care-l îndură.

Ideea e că dacă una stă cu unul, dar ţi se plânge toată ziua de parcă ăla ar fi un dezastru global, e ceva ce nu ştii, şi probabil că nu e în interesul ei să afli. Dar nici tu nu vrei să fii spectatorul care să-i valideze ăleia văicărelile de victimă profesionistă, prin urmare, paragraful final din subpunctul de mai la deal e calea ta de a oferi o mână caldă de ajutor şi de a refuza să te complaci în abuz, 2 in 1.

Ne putem îngrijora pentru alţii, putem suferi pentru ei, putem să le dăm sfaturi bune – dacă le cer, desigur – dar nu putem lua decizii în locul lor şi nu putem hotărî noi ce e bine pentru ei. Sunt adulţi? Sunt responsabili de ei înşişi. Şi-i putem ajuta abia când vor începe ei să se ajute singuri.

***

Dacă doreşti mai multe sfaturi bune, poţi să şi susţii blogul. Aici. Şi poţi să-mi dai un mail la poşta redacţiei: birou@lorenalupu.com.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.