Iar nu încap rataţii de mine

Dacă observaţi, arar mă găsiţi pe tarlaua altora. Şi dacă mă găsiţi, în general mă găsiţi cu intenţii pozitive, ba cu glume, ba cu promovare de lucruri frumoase, ba cu romanţ, ba cu pisici. Mă rog, cu ceva care să nu fie manele, da’ să placă la toată lumea.

Tocmai de aceea, sunt absolut incapabilă să pricep de ce li se pune pata periodic oligofrenilor pe mine şi încep să mă spurce de parcă le-aş fi futut mama şi aş fi omis să-i dau bonurile de masă aferente. Pe bune. Eu nu vin să mă cert cu tine. Nu vin să-ţi spun ce să faci, ce să nu faci, nu te învăţ cum să scrii şi mai presus de toate nu te învăţ să trăieşti. Viaţa ta e viaţa ta şi nu mă priveşte. În schimb pe tine te priveşte extrem de tare viaţa şi munca mea.

Şi măcar dacă te-ar privi la modul: dacă tot vorbesc public de asta, întâi îi cumpăr cărţile, îi văd spectacolele, aflu despre ce e vorba în ce face, şi apoi, în cunoştinţă completă de cauză, mă apuc să latru.
Dar nu. Te priveşte la modul: habar n-am ce şi cum, dar latru nonetheless.

De data asta, drama (vorba vine, drama; hai mai degrabă panarama) a început cu faptul că am colaborat cu România Literară. Au pus articolul pe net şi se poate citi aici. Se pot formula judecăţi de valoare pro şi contra, se poate vedea dacă e bun sau nu.

Am făcut-o din interes pentru subiectul tratat şi pentru că încântă nespus să public în reviste de cultură mainstream şi să nu fiu cu nimic mai prejos, din punct de vedere al conţinutului, de restul redacţiei. Pentru că ceea ce uită lătrăii de serviciu e că eu am zece ani de presă în spate. Nu mai fac presă pentru că nu mă interesează presa din zilele noastre, nu mă interesează să scriu ştiri la kilogram pe un salariu de mizerie. Dar aş putea să mă reapuc oricând. Mai ales pe presă culturală. Been there and extensively done that.

OK. De ce scriu asta? Pentru că mi-au atras atenţia trei clicuri obosite de pe site-ul unui autor ratat, care se criza de zor că uite, Manolescu refuză să-l publice pe el şi mă publică pe mine. Iată şi criza.

Ce se vede în textuleţul plin de spume al ratatului, de care pariez că 80% dintre voi n-aţi auzit în viaţa voastră?

Pe de o parte, se vaietă că “o gașcă de oameni își sug șosetele între ei la nesfârșit”, apoi, cu două paragrafe mai jos, că “întotdeauna Nicolae Manolescu a avut un cosmopolitism ușor deraiat”.
Tipule, hotărăşte-te pe o linie fermă de acuzaţie. E sau, sau. Nu poţi, în acelaşi demers, să o insulţi pe una că e şi nefutută, şi curvă. Că e şi închistată, şi cosmopolită. Logică elementară de clasa a treia primară.

Apoi, “cum îşi permit ăia să nu mă publice pe mine, dar s-o publice pe Lorena Lupu?” “Ce scrie dumneaei e chewing gum, nicidecum literatură.” Să mooori tu. Zi că ai citit minimum o pagină din cărţile mele, alea publicate în volum, cu coperţi, ISBN, tot ce trebuie. Logic că n-ai citit. Că dacă citeai, nu erai autor român ratat şi verdictolog în necunoştinţă de cauză, ci om cu discernământ.

Trecând peste asta, dacă remarcăm, ce mi-au publicat domnii de la România Literară nu e nicidecum literatură, ci publicistică. Ştiu, e greu să faci diferenţierea, când n-ai proprietatea termenilor. Publicistică, adică domeniul în care eu am zece ani de experienţă, ăia zece ani în care tu ai frecat duda şi te-ai dat poet, fără să izbuteşti să convingi pe nimeni altcineva că ai fi.

Mai departe, remarcăm o absenţă. Absenţa vreunei argumentaţii în slujba enunţului “Lorena scrie chewing gum”. Pasămite, e de ajuns ca avortonul liric torturat de spasmele invidiei să decreteze. Să intre efectiv pe articol şi să-şi sprijine afirmaţia în eventuale falii de conţinut, aşa cum am făcut eu cu adunătura de vorbe pe care mi-a adresat-o e prea mult pentru un intelect sumar, mânat în primul rând de “de ce ţie ţi se dă şi mie nu?”
Dar poate de aceea eu public în România Literară şi tu plângi pe margine.

Mie oamenii îmi propun proiecte şi bani pentru că am arta mânuirii vorbelor şi disponibilitatea de a munci. Şi pentru că nu mă freacă grija cine, unde, de ce, cu ce, şi nu caut explicaţii penibile de genul “sigur, Lorena a publicat prin Alex Ştefănescu”. Nu, tristule, Lorena e jurnalist cu experienţă şi discută direct cu directorul unei reviste, când e vorba de o colaborare.
Ţie nu-ţi propune nimeni nimic pentru că, în loc să te preocupe propriile performanţe (sau să te îngrijoreze absenţa lor), cauţi să-ţi faci publicitate pe net legându-te de numele meu.
Ei, iată, ratatule, a venit publicitatea. Cască larg anusul, s-o încasezi.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Joker says:

    Ma bucur pentru tine ca ai arme, si ca le tii ascutite. Iti urez sa nu renunti vreodata la idealismul tau frust. Daca nu pentru altceva, macar fiindca te ajuta sa te privesti in oglinda fara vreo urma de jena.

  2. brod says:

    articolul este foarte bun, sub toate aspectele. pe ăia din gașcă – mai dă-i în pizdea mă-sii (delicat spus)

  3. Nautilus says:

    Oligofrenilor li se pune pata periodic şi încep să spurce de parcă li s-ar fi futut mama fără a plăti cu bonurile de masă aferente atunci când cineva are intenţii pozitive şi face prea multe lucruri plăcute publicului. Contraexemplu: cele mai porcăite femei sunt demimondenele, vedetele porno şi Elena Băsescu, iar cele mai porcăite maşini sunt cele care consumă puţin, fug şi se întreţin uşor. La fel de uşor pe cât se întreţin fetele de tabloid de către un fotbalist.

    Efectul bulgărelui de zăpadă. Ceva prea eficient, prea capabil și prea accesibil e de necontrolat. Cam așa, ca atunci când o vedetă de carton ar candida la o funcție publică și ar câștiga. Și toți reprezentanții instituțiilor cu care trebuie să intre în contact în acea funcţie publică, vrând să-i câștige simpatia și favorurile, ar servi-o necondiționat în tot ceea ce le cere, jurnaliştii, vrând şi ei să-i câștige simpatia și favorurile, ar lăuda-o ca pe Ceauşeasca, publicul micilor şi găleţilor (şi el, subconştient, vrea tot să-i câștige simpatia și favorurile 🙂 ) ar vota-o cu două mâini. Ar fi stăpâna absolută, mai ceva ca la BDSM.

  4. mariana says:

    Eu am auzit de băiatul ăsta fiindcă suntem din același oraș (Târnăveni, jud. Mureș). Mult mai cunoscut e tatăl lui, maaaaaare, maaaaaaare poet și prozator (local) cu zeci (nu exagerez) de cărțulii (subțirele, unele de dimensiunile unor broșuri publicitare) – cunoscut în oraș, vreau să zic, că altfel nu cred că a auzit cineva de el. Când mai vedeam (regulat) un afiș despre un nou volum publicat, prin oraș, sau un volum în vitrina bibliotecii orășenești, reacția mea era: iaaaar???? 😀 Mă întrebam, involuntar, de unde a avut bani să mai scoată o carte și cine i le cumpără… Nu am știut că și fiul e mare scriitor până acum vreo doi ani (sau un an?) când, în urma unui comentariu lăsat pe pagina fb a orașului, am intrat de curiozitate pe pagina lui. Mi se pare că e leit taică-su, adică leșinat după recunoaștere publică și faimă – și acum mi s-a confimat părerea. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: