Şase motive greşite pentru a deveni mamă. Şi unul corect.

Făceam curat în computer, când am descoperit articolul ăsta scris acum ceva ani. Nu scriam rău. Enjoy.

Ieri, am ieşit la cafea cu o gaşcă de fete. Şi, din vorbă în vorbă, din subiect de râs în subiect de râs, toate am descoperit că am avut copilării oribile. De ce? Pentru că, nu ştiu cum se face, dar toate mamele noastre au ales să ne aibă din motive absolut ridicole. Pentru a scuti alţi potenţiali copii de copilării dezastruoase ca ale noastre, iată o trecere în revistă a motivelor absolut eronate pentru maternitate. Motive care nu lasă în urmă decât o femeie frustrată, cu o povară de gât, şi un copil care-şi petrece primii doisprezece ani din viaţă dorindu-şi să nu se fi născut, pentru că simte în mod acut faptul că deranjează. Deci, fetelor, iată de ce să NU contribuiţi la creşterea populaţiei Terrei (care, oricum, e deja suprapopulată).

1. Presiunea partenerului

Din motive care diferă de la caz la caz, mulţi bărbaţi preferă să-şi ştie nevasta ocupată. Fie că ideea că şi ea are o carieră îi calcă grav pe nervi, şi-i face să se simtă mai puţin „capul familiei”, fie că vor să calce strâmb şi o femeie cu timp liber e mai vigilentă decât una care a stat toată noaptea să aline pruncul din orăcăitul inexplicabil, cert e că mulţi, foarte mulţi bărbaţi ajung să-ţi explice după un timp că e datoria ta să naşti pui vii şi să-i hrăneşti cu lapte, că de-aia te-a făcut Dumnezeu mamifer.

Dacă cedezi, sătulă de insistenţe sau speriată că te va părăsi, toate spumele tale pentru nopţi albe, mameloane iritate, kilograme în plus se transferă asupra bietei fiinţe absolut nevinovate, care n-a cerut să se nască. De aceea, noi, comitetul copiilor neiubiţi, te implorăm: nu o face. Trăieşte-ţi viaţa, ieşi prin discoteci, fă sex cu cine-ţi place, distrează-te şi fă copii după ce ţi-ai potolit toate curiozităţile. Măcar vei şti să dai sfaturi realiste despre sex, când copilul va face 14 ani, nu sfaturi de muiere frustrată, care îşi învinuieşte inconştient copilul pentru tot ce a pierdut. Iar dacă boul nu înţelege că tu nu eşti pregătită pentru a renunţa la beţiile de la ora 3, părăseşte-l. Adevărata dragoste înseamnă să înţelegi. Nu să impui.

2. Nevoia de şantaj

Multe femei se simt insuficient iubite şi atunci, mecanismul din capul lor e următorul: „Dacă îi torn lui Vasile un plod, sigur va fi mai iubitor, mai afectuos, mă va căuta în coarne şi se va umple subit de responsabilitate părintească.”

Dacă Vasile ar avea de gând să se comporte iubitor, ar face-o pur şi simplu. Un bărbat care te iubeşte, te iubeşte. Şi motorina respectivei iubiri e în el şi în tine. În nici un caz în instrumente de şantaj cum ar fi „oops, bă, Vasile, sunt în luna a patra, ce facem?”

Iar dacă Vasile nu mai e iubitor, poate nu mai simte nevoia să fie. Poate relaţia s-a consumat şi nu-l mai atragi. Se întâmplă. Poate aşa e felul de a fi al lui Vasile. Te-a curtat un timp, te-a avut, i-a trecut euforia şi a revenit la stilul nepăsător pe care tu nu i-l ştiai. E mult mai simplu să-i spui: „Băi, Vasile, mă deranjează că nu eşti iubitor, putem face ceva în privinţa asta sau ne căutăm, fiecare în parte, parteneri iubitori?”, decât să faci copilul, să descoperi că burta şi depresiile tale de gravidă îl mută definitiv la mă-sa, apoi să te răzbuni ani în şir pe biata făptură inocentă că a fost un instrument de şantaj neadecvat.

3. Spiritul de turmă

AKA: Toată lumea face chestia asta, deci trebuie s-o faci şi tu.

Cred că principalul motiv al nefericirii profunde a celor mai mulţi oameni este că pierd timpul încercând să se alinieze la ce face toată lumea, în loc să identifice ceea ce-şi doresc ei, ca personalităţi de sine stătătoare.

Eu am simţit că încep să trăiesc abia în clipa în care am rupt legătura cu toţi cei care-mi spuneau ce trebuie OBLIGATORIU să fac (pe bază de “toată lumea” sau pe bază de “vecina noastră de la trei”) şi am luat-o pe cont propriu.

Hai să zicem, dacă toată lumea poartă de mâine pantaloni mov cu pene pe fese, eşti doar ridicol, dar nu doare. În schimb, să accepţi lungul şi durerosul proces al maternităţii doar pe bază de “toată lumea”, fără să-ţi asumi ce înseamnă de fapt, e o tâmpenie majoră. Evident că tot pe bietul copil te răzbuni pentru că ţi-ai luat povara lui pe gât să nu cumva să cazi din rândul lumii. Nicidecum pe propriul tău spirit conformist. “Mai bine nu te aveam!” “Ei, uite, în sfârşit un punct în care suntem de acord!”

4. Nevoia de animal de companie

„Te-am făcut pentru că mă simţeam singură şi neînţeleasă”. „Şi ce trebuia să fac eu, un sugar incapabil de sunete articulate?”, mă întreabă prietena mea. „Să trec direct la Sigmund Freud?”

Cert e că, în clipa în care ai apărut pe lume să fii leac de singurătate cuiva, eşti tratat, de mic, ca o ustensilă. Nimănui nu-i dă prin cap ideea vagă că, eventual, şi tu eşti o fiinţă umană cu personalitate proprie. Trebuie să-ţi placă ce-i place ei, trebuie să-ţi displacă ce-i displace ei, fiecare părere personală e pedepsită aspru şi fiecare iniţiativă dă naştere la scene de cruzime familială.

Mda. Eu am animal de companie, nu copil, şi tot nu-l sufoc în halul ăsta. Nu-l silesc să fie vesel când sunt eu veselă, să fie obosit când sunt eu obosită şi pupăcios când am eu porniri afectuoase. Brutalizarea stărilor cuiva, ignorarea nevoilor lui mi se pare cea mai crasă formă de neiubire. Ajunge să te uiţi la pisoi şi-ţi dai seama că moare de somn şi că e în regulă să-l laşi să doarmă. Cred sincer că lucrul ăsta e valabil şi pentru copii.

5. Nevoia de a exercita autoritate

„La ea la serviciu, maică-mea era ciuca bătăilor de joc”, povesteşte o altă prietenă. „Toată copilăria, am avut senzaţia că m-a făcut din nevoie de compensaţie. Să simtă şi ea că poate să-şi şteargă cizmele de cineva.”

Simptomele pe care le descrie sunt uşor ciudate, într-adevăr. Între patru ochi, maică-sa se purta normal. Dar de cum apărea o a treia persoană la orizont, devenea o scorpie, începea să ţipe la fiică-sa, să-i dea ordine şi s-o urecheze. Am observat şi eu, în fast – food-uri şi hipermarketuri, tendinţa unor părinţi de a se transforma în factori de nesfârşit scandal şi de a-şi teroriza cu răcnete odraslele, pentru nimica toată. De fiecare dată, îmi vine să le dau cu coşul plin de marfă în cap. „Bietul copil n-are nici o vină că eşti tu o jigodie înnăscută; lasă-l naibii în pace!”

6. Nevoia de a-şi împlini visele prin reprezentant.

Poate ţi-ai dorit să fii cântăreaţă de operă şi nu te-a lăsat taică-tu, că făceai familia de râs în faţa vecinilor. Poate ţi-ai dorit un soţ milionar, dar nu te-a luat decât Gică de la matriţerie, şi el beat, pe întuneric. Şi strângi din dinţi şi zici: „N-am ajuns foarte departe, dar o să fac eu o fată, iar ea o să…”

Genul ăsta de mamă ştie ce şcoli TREBUIE să faci, ce liceu, ce facultate, eventual ce haine să porţi, cu ce bărbaţi să discuţi şi ce să le spui. „Dar, mamă, plăcerea mea e să desfund bude!” „TU FACI CE ZIC EU, EU ŞTIU CE E CEL MAI BINE PENTRU TINE!”

Serios, oameni buni, femei dragi, împliniţi-vă visele. Pentru voi. Puteţi fi ce vreţi voi în viaţă, dacă puneţi osul la treabă. Omul este adaptabil, flexibil, maleabil şi ductil – v-o zice una care a vorbit ungureşte în familie toată viaţa şi a ajuns scriitor de limbă română. Nimic nu e imposibil, dacă vrei ceva şi faci eforturi susţinute pentru a pune acel ceva în practică. Nu chinuiţi un suflet nevinovat, răpindu-i dreptul la propria identitate. Nu-l puneţi să îşi poarte cu voi primele războaie din viaţă.

Iar dacă nu sunteţi pregătiţi să vă obişnuiţi cu ideea că ăla mic şi pufos e tot un om, care mâine va şti sigur că preferă să se retragă în munţi şi să exploreze peşteri toată viaţa, de exemplu, şi nu să devină expert contabil, să vă compenseze vouă frustrările, nu faceţi copii. Mai maturizaţi-vă.

“Dar, Lorena, ai zis că ne dai şi un motiv corect!”

“Sir, yes, sir.”

Unicul motiv corect pentru a avea copii e: OK, pot să îmi asum, ba chiar îmi doresc responsabilitatea de a iubi şi a educa o viitoare fiinţă umană. Mi-am trăit suficient de mult viaţa, încât să nu regret că voi sacrifica timp şi bani îngrijindu-l. Pot accepta gândul că, după ce va începe să gândească de sine stătător, va avea idei diferite – e chiar recomandat să le aibă. Am în mine un surplus de dragoste; a sosit timpul să capete o formă.”

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. Gratiela says:

    Si inca un motiv in plus pentru a te imbratisa! Smart girl!

  2. George says:

    acuma na, duduile astea care atrag traumele ca un magnet, chipurile inainte sa lase vre-un plod, au toate toate sansele sa acumuleze traume (inzecit mai mari) si daca nu fac acel plod.
    si uite asa, in astepatrea implinirii viselor si vindecarii traumelor, se trezesc ca le scapa timpul si natura de problema, ramanand cu nostalgia catorva betii si catorva partide de sex, de multe ori indoielnice si alea.
    P.S.: am 42 de ani, si foarte tarziu am inteles ca lucrurile se fac la timpu’ lor.
    altfel, ajungi sa te postezi idiotenii sub avatare cu super eroi, in loc sa le cumperi copiilor tai tricouri cu ei. :))

  3. Pe sistemu’: Vine iarna, n-am caciula, am o namila de pula! Vine Lorena cu solutia pe blog la 5 dimineatza: Daca vrei sa ai caciula, taie-ti pielea de pe pula! Dati va rog un share, la articolu’ asta educativ, ca poate ajunge sa-l citeasca o Nutzy din Vaslui, care lucreaza la night club in Torino, tocmai a iesit pozitiva la testu de sarcina, si nu prea stie cum sa-i spuna lu’ barbosu’ ala cu bemveu argintiu de arata superbine “fataaaa”. Sunt perfect convins ca lumea poate fi facuta mai buna in viitor de una d’asta care are o pisica nasoala si un blog mov, indeajuns de nebuna, sa creada ca o poate schimba.

  4. Nu sunt convins de motivul “corect”, e ceva ce suna bine dar eu cred ca nu exista nici un motiv etic pentru care vrem un copil in afara egoismului nostru

  5. Costica J says:

    Felicitări!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: