Jurnal de nescriitor 4: Oamenii-medicament şi oamenii-cocaină

Chiar şi momentele foarte proaste ale vieţii cuiva au o parte bună.
Partea bună a momentelor proaste din viaţa cuiva e că toţi oamenii-ploşniţă, toate libărcile bipede, toţi păduchii cu buletin se prind că nu mai au de ce să te stoarcă şi te lasă în amărăciunea ta. Şi se creează spaţiul de care ai nevoie să te poţi regenera. Şi în acest spaţiu, îşi fac loc două tipuri de oameni cu un imens potenţial de fascinaţie.

Vreau să punctez, înainte de toate, că e contrar naturii mele să mă folosesc de oameni ca de nişte obiecte, fie ele şi sanitare sau de cult. Mi se pare de un egoism feroce să tratez o fiinţă umană cu vise, speranţe şi identitate ca pe un simplu răspuns la o problemă a mea. Nu m-aş putea mărita cu un tip cu bani, să-l folosesc ca pe un cec ambulant; nu aş putea avea vreo prietenă bună la un domeniu dat, pe care s-o storc doar de ce ştie să facă şi în rest să-i dau cu sictir; nu aş putea folosi omul doar ca pe un sul de hârtie igienică cu care mă şterg la fund când trebuie, apoi trag apa după ea. Precizez asta pentru că văd în jurul meu nenumăraţi oameni care atribuie altor oameni din jur rol de obiecte şi mă înspăimântă asta. Aş prefera să mor înainte să ajung acolo.

Numai că unii oameni au o plăcere să… cum să spun eu. Să se lase exploataţi. Să se lase storşi de ce au mai bun, ca să mă hrănesc eu şi să revin la forma mea naturală. Cam ca-n faza aia din Vampire Academy, cu “What are friends for?”.

Şi există două tipuri de oameni de acest gen:

Prima categorie sunt oamenii-medicament. Cei care-ţi oblojesc emoţiile. Ocrotitori, buni, blânzi, calzi. Oneşti, răbdători, tandri, suavi, iubibili. Oameni care te ajută cu chestii, care te ţin de mânuţă, care te întreabă cum te mai simţi, care te fac să simţi că însemni ceva pentru cineva. Oameni care îţi redau cheful de viaţă.

Apoi, există oamenii care te înnebunesc. Cu persoana (şi personalitatea) lor absolut fabuloasă, cu deşteptăciunea lor sclipitoare, cu replicile neaşteptate, cu ingenuităţi şi perversităţi alternate aleatoriu, cu o doză de nebunie benignă şi o plăcere nebună de a genera adrenalină. Ăştia îţi redau cheful de creaţie. Ăştia te fac să te simţi din nou artist, respectiv un minidemiurg al unei lumi imaginare, care se naşte din mâinile şi mintea ta. De ăştia o să am nevoie până în ultima mea zi de viaţă.

De aceea îi numesc oameni – cocaină. Nu doar pentru euforia şi extazul pe care ţi le stârnesc prin simpla interacţiune. Ci şi pentru capacitatea lor cu totul specială de a crea dependenţă.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Florin Radulescu says:

    Dragoste la prima cafteală… deal ! Ne batem ? 🙂 Astept ghiontu’ ! 🙂 Sau ne-am mai batut candva si n-a fost iubire adevarata ?!

  2. Dinu cristi says:

    Oameni medicament nu mai exista sau fabulez eu..

  3. molly says:

    You know what I like most about people?
    Pets!!!

    Jarod Kintz

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: