Lasă-l, dragă, că așa e el!

Vă povesteam acum câteva zile, la cazul elevei hărțuite de profesorul de matematică, cum, dacă bărbații ar fi fost sistematic trași la răspundere, de toate femeile, când sunt abuzivi, abuzurile sexiste ar fi dispărut de mult.

Și citam cazul directoarei care, în loc să-l pună la punct pe armăsarul înflăcărat de la catedră, o învinovățea tot pe victimă, că studiază mecanică, în loc să se ducă la textile, locul potrivit pentru femei în mințișoara ei măruntă și retrogradă rămasă undeva în anii 1870. Dacă studiezi o meserie de bărbați, sigur ești c***ă.

Abuzurile acelui nene au fost posibile în forma lor continuată pentru că a existat cucoana cu pricina, care i-a sugerat că e ok și că nu-l paște nici o consecință.

Faptul că bărbații abuzivi primesc undă verde de la un grup de femei atunci când sunt abuzivi îi face pe aceștia să

a) continue să se comporte abuziv cu persoane pe care le percep drept vulnerabile.

b) se adune pe forumuri de neomasculinitate, red pill, manosferă, machism, și alte nume la fel de inepte, care încearcă să convingă bărbați naivi că masculinitatea înseamnă, basically, să fii un bou bădăran, egoist, misecuvenist și foarte, foarte nesimțit, și că e perfect normal să nu oferi respect în interacțiunile tale cu femei.

E o cultură a abuzului care, de la un punct încolo, le va afecta și pe femeile-complici. Pentru că dacă îl educi pe gigel că femeile sunt cârpe de șters la p***, la un moment dat va vedea și în tine tot o cârpă de șters la p***, și ești direct responsabilă de asta. Și pentru tine, și pentru altele.

*

Azi, însă, vreau să vă vorbesc de o formă aparent mai inofensivă de perpetuare și legitimare a abuzului. Aparent.

Și anume, de câte ori un gigel e bădăran și nesimțit cu tine, și sare grupul de gâște: Vai, dragă, dar așa e el. Obișnuiește-te.

Amuzant e că după ce îi dovedești gigelului că nu tolerezi să se tragă de șireturi cu tine, în 99% din cazuri, dacă nu e foarte prost și foarte rău, gigelul va începe să se poarte mai respectuos, să lase tupeul și obrăznicia mai jos. Deci, nu, nu e așa el. Așa e el PE MOMENT pentru că voi îi permiteți și îl încurajați. Monstrul este creația voastră, pe care încercați să mi-o vindeți și mie drept definitivă și irevocabilă.

Vă voi trata acum cu o mică amintire din copilărie. Nașul meu de botez a fost un fustangiu bețiv. Dar pentru că de mine era atașat ca de copilul lui, mă învăța părintește: “Fetițo, bărbații sunt ca porcii. O să se tăvălească în nămol cât o să se poată. Dacă nu vrei să sară calul cu tine, ține-i foarte din scurt. Indiferent ce minciuni toarnă, o să respecte doar femeia care nu pune botul la vrăjeală.”

Sigur, aceste învăţăminte nu sunt valabile pentru toţi bărbaţii. Sunt destul de mulţi care sunt decenţi, educaţi, cu o înțelegere a demnității și libertății celorlalți,  nu se dezbracă de caracter şi pot construi interacţiuni reciproc agreabile și fair cu femeile. Dar sunt boii crescuţi în masculinitate toxică, dobitocii siniştri care îşi imaginează că, doar pentru că tu eşti femeie, sunt scutiţi de regulile civilizaţiei și ale comunicării normale.

Cu ăia nu merg decât lecţiile naşului meu. Omul vorbea practic despre sine, cu deplină bună credinţă.

Când văd pe net câte un influiensăr misogin cu sute de likes, majoritatea de la femei, care gratulează câte o glumă umilitoare şi degradantă cu “ahahahaha, cât m-am râs, eşti tare, Gogu”, mă doare inima. Pentru că e încă un gest de încurajare. Nu doar pentru ăla, ci şi pentru bărbaţii care se uită şi înţeleg că aşa trebuie să te porţi, să fii idolu’ la femei.

Când văd pe câte un bou arogant şi profund nesimţit dând replici extrem de obraznice, apoi aud femei justificându-l cu “vai, dragă, dar aşa este el, obişnuieşte-te”, îmi dau seama cu tristeţe că, în ţara asta, poziţia femeii în societate este tot la nivelul din 1930.

Unde femeia este taxată şi certată continuu pentru fiecare moment în care nu e 100% amabilă, disponibilă şi zâmbitoare, şi bărbatul e perpetuu scuzat pentru mârlănie.

Cât timp scuzaţi obrăznicii şi bădărănii cu “lasă, dragă, aşa e el”, sunteţi parte din problemă.

V-am povestit că părinţii mei sunt divorţaţi de când eram eu mic copil. Mama a lăsat de la ea toată viaţa şi pe durata întregului mariaj, sperând să-l facă pe tata să vadă ce comoară are lângă el. “Lasă, dragă, aşa e el”. Cu cât ea lăsa mai mult de la ea, cu atât el era şi mai bădăran, şi mai lipsit de respect.

Eu nu-i datorez lui nimic. A evitat să plătească pensie alimentară, a divorţat şi de noi o dată cu mama, şi a trăit ca un burlac. Când m-a căutat la maturitate, l-am luat scurt şi sec cu “Ce pxla mea vrei de la mine, după câte N-ai făcut pentru mine?”

“A, păi stai să vezi…”

“Nu stau să văd nimic. Ce ai făcut tu ca părinte, să poţi pretinde de la mine ataşament filial?”

“Că părinţii nu ţi-i judeci, că cutare.”

“Ba eu te judec şi nu ai ce să faci să împiedici asta. Nu ai fost lângă mine când am avut nevoie de un tată, nu ai ce să-mi ceri!”

Cu mine, taică-miu se poartă acum cu un respect şi o formă de regret pe care maică-mea nu le-a văzut niciodată, deşi ea chiar a făcut tot ce se putea pentru mariajul ăla.

Atât de păguboasă este politica lui “Aşa e el, n-ai ce să-i faci”.

Ba ai.

Sau devine politicos şi atent la comunicarea cu tine, sau îi striveşti c***iele cu tocurile înalte.

În fond, nu ceri nimic ieşit din comun. Bunul simţ elementar şi civilizaţia basic nu ar trebui să fie mare lucru.

Dar din cauza femeilor cu “aşa e el, n-ai ce să-i faci”, încă este ceva aparent irealizabil în România.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.