Legenda lui Elvis

Ceremonia recentă a Premiilor Oscar mi-a dat un imbold să vizionez filmul “Elvis”, pentru că Austin Butler se număra printre nominalizaţi şi, cel puţin după trailere, părea să reproducă imaginea şi vocea defunctului rege al rock n’ rollului până la contopire. Dar nu numai pentru asta.

Având în vedere viteza cu care am vizionat fiecare biopic muzical – şi ultimii cinci ani au fost doldora de ele – o să vi se pară bizar că n-am văzut Elvis până acum. Şi sunt două explicaţii.

A) Nu m-am omorât niciodată după Elvis Presley, vedeta. Mi s-a părut un oportunist cheap din punct de vedere profesional şi un misogin egoist din punct de vedere personal. Profesional, a mers pe câteva şabloane cu care a muls buzunarele publicului. Personal, a dus o viaţă de aventurier înrăit, dar totodată a luat acasă o copilă de 14 ani pe care a obligat-o să se păstreze virgină până la nuntă, pentru că plăcerea sexului casual cu fane nu era deloooooc, dar deloooooooooc în contradicţie cu pretenţiile tradiţionaliste legate de femeie. Şi cu care a refuzat să facă amor după naşterea fetiţei, pentru că îl scârbea ideea unui corp de femeie care a născut. Da, dubios şi wacky.

Sinceră să fiu, Elvis Presley vedeta mi s-a părut dintotdeauna un bou sinistru. Sigur, unul norocos, care arăta bine şi avea o frumoasă voce gravă, cu care putea susura melodii de umezit chiloţeii de adolescente. Dar dincolo de asta, yuck.

B) Neplăcându-mi Elvis vedeta, nu am fost atentă la film şi n-am remarcat detaliul care m-ar fi făcut să-l văd mai repede: faptul că a fost regizat de tăticul filmelor flamboaiante, excesive, decadente şi absolut superbe, Baz Luhrmann. Cine citeşte recenziile astea de film ştie că sora voastră e mare fană a opulenţei cinematografice şi a excesului vizual, şi da, sunt fan Moulin Rouge şi The Great Gatsby. (Alte filme superbe, glam şi extravagante ale aceluiaşi regizor, în caz că întreabă cineva.)

Acum că am aflat că Baz Luhrmann e regizorul, mi-a fost clar că nu urmează să văd povestea vieţii lui Elvis – de care, cum punctam mai sus, mi se fâlfâie cât se poate de glorios – ci legenda lui Elvis, filtrată prin imaginaţia debordantă şi bogăţia de mijloace a lui Baz. Iar asta mă interesează. Dacă Baz decide vreodată să facă film din catrenul “Căţeluş cu părul creţ / Fură raţa din coteţ”, garantat mă voi uita, pentru că sunt sigură că raţa va fi superbă şi plină de trăiri exacerbate, pe perne de catifea roşie cu broderie de aur, iar căţeluşul va fi un antierou deopotrivă seducător şi detestabil care va avea o relaţie ambiguă de iubire – ură cu raţa, şi ştim că la final raţa o să moară poetic şi metafizic, iar noi o s-o plângem cu muci.

Cam asta avem şi în acest film, cu amendamentul că Elvis e raţa. Căţeluşul cu părul creţ e managerul său trişor – impostor Colonelul Tom Parker, jucat de Tom Hanks, şi filmul îşi ia nişte libertăţi care îi înfurie pe fanii adevăraţi ai lui Elvis – “nici aia, nici aia nu s-a întâmplat cu adevărat!!!”, dar care mă încântă pe mine, un fan al cinematografiei maximaliste şi un fan al lui Luhrmann.

Nu e un documentar şi nu e un reportaj. E un film artistic de Baz Luhrmann şi-ţi asumi că omul va lua faptele ca pe ceva relativ şi ajustabil şi-şi va crea propriul miraj.

Tema este aceea a jocurilor de noroc, iar estetica de circ / carnaval / casino colorat şi strident e omniprezentă şi îndelung exploatată. În fond, naratorul şi eroul poveştii, Tom Parker (Hanks) e un cartofor înglodat în datorii. Prin urmare, un narator nu prea de încredere. Un personaj aproape la fel de fascinant ca Elvis – cel scris de Luhrmann şi adus la viaţă de Butler – şi un rol pe care mare parte din populaţie nu l-a înţeles. Ca dovadă că Hanks a luat zmeura de aur pentru cea mai proastă prestaţie a anului.

Realitatea e că rolul lui Hanks are o dualitate deopotrivă comică şi tragică, iar modurile în care reuşeşte să se impună ca antierou absolut cu fiecare secundă a filmului te poartă într-un carusel de emoţii mai turbat decât acela în care îl “agaţă” el pe Elvis, când îi propune să-l reprezinte.

Îl urâm pe Hanks pentru că e personificarea imposturii şi clişeelor care ajung să ne împânzească viaţa după ce încetăm să gândim de sine stătător şi ne lăsăm pe seama soluţiilor la primă mână. Îl urâm pe Hanks pentru că e, în mai mică sau mai mare măsură, o parte componentă a personalităţii noastre şi e ceea ce urâm în noi înşine. Nevoia de câştig facil nemuncit, gratificarea imediată, lăcomia şi autosuficienţa. Dar, prin modul în care ţi le pune pe toate acestea în faţă, Tom Hanks este magistral şi, în mod regretabil, neînţeles.

Colonelul Tom Parker a fost şi în viaţa reală managerul lui Elvis, de când acesta era tânără speranţă de mare succes şi până în momentul morţii. I-a adus câteva dintre cele mai bănoase contracte de pe piaţă. Dar totodată, l-a condiţionat şi limitat artistic, refuzând filme valoroase şi obligându-l să joace în comedii facile care aduceau venituri imense. Parker l-a familiarizat pe Elvis cu cel mai periculos drog: banul câştigat repede şi fără implicare artistică. Dar, după ce l-a făcut dependent, l-a şi jecmănit financiar cu rapacitatea unei armate de lipitori. Practic, Tom Parker a fost un trişor cu mentalitate de şmecher de periferie, care i-a modelat cariera acestui băiat nu foarte deştept, dar extrem de frumos şi dezirabil în cel mai oportunist mod, apoi l-a muls cu o seninătate absolută şi voluptatea cu care am devora o prăjitură delicioasă.

L-a meritat Elvis pe Parker? Aş zice că da, pentru că reamintesc, în viaţa reală omul a fost un bou sinistru. L-a meritat Parker pe Elvis? Aş zice că da, pentru că Parker şi-a onorat promisiunile şi l-a promovat pe acest mic cântăreţ din sud, născut dintr-o familie săracă, aşa cum poate că Elvis n-ar fi visat niciodată să fie promovat. Relaţia lor extrem de abuzivă, de toxică şi de explatatoare financiar e într-un mod extrem de pervers echilibrată.

Filmul începe cu Parker pe moarte, bolnav şi înglodat în datorii, la mulţi ani după decesul lui Elvis. Din evocările acestuia, îl descoperim pe regele rock’n’rollului, şi evident că, din acel unghi, al amintirilor unui muribund, Elvis e un zeu. E cel mai strălucitor moment al existenţei lui Parker. E chintesenţa frumuseţii, graţiei, senzualităţii şi pericolului. De aceea nici nu-l vezi pe Elvis îmbătrânind în film. Pentru că, în amintirile lui Parker, acesta e perfect.

Mixul contradictoriu de duioşie şi lăcomie, tandreţe şi japcă financiară, grijă paternă şi obsesie de borfaş, e adevăratul fir roşu care te ţine legat de acest film.

Da, avem parte din plin de legenda lui Elvis, de senzualitatea electrizantă a lui Elvis – pe care Butler o redă, cum am zis, impecabil – de vocea, de carisma, de impetuoztatea lui Elvis. Văzute de omul care l-a exploatat financiar mai aprig decât oricine şi l-a adorat mai mult decât toate fanele lui. De omul care încă îl menţine viu cu fiecare răsuflare.

Personajul lui Elvis nu trece niciodată de glamul strălucitor al vedetei – şi exact din acest motiv, Butler n-a luat Oscarul obţinut acum câţiva ani de Rami Malek, chit că munca de identificare cu vedeta e acolo. Dar, în acest film, Elvis nu e un personaj real. E doar retrăirea singurei mari iubiri platonice din viaţa unui trişor muribund.

Adevăratul personaj principal al poveştii e Parker, adevărata dramă e a lui. Că n-a ştiut să prelungească magia, că şi-a pierdut peştişorul de aur care i-a împlini toate dorinţele, că a jucat mai mult decât ar fi fost rezonabil şi a rămas fără nimic. Din această perspectivă, filmul e sfâşietor de trist.

Dar ajungi la această perspectivă după două ore în care te îmbeţi de frumuseţea şi vraja ideii de Elvis, întruchipate de Austin Butler. Da, am zis “ideii de Elvis”. Petrecem mai mult timp uitându-ne la femei care ţipă în extaz când Elvis dă sugestiv din şolduri şi la titluri de ziar care exprimă şocul conservatorilor care vor să-l bage în închisoare pentru coruperea tineretului, decât cunoscând persoana Elvis. Şi e ok. Ceva îmi spune că persoana Elvis era destul de neinteresantă.

***

Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.